Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CAPRA NEAGRA
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 60 pentru CAPRA NEAGRA.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea
... basmelor ș-a poveștilor, când mi-aduceam aminte că de la S-tă Mărie o să trec la Școala domnească, din coloarea de negru, uitam și de turci, și de muscali, și de nemții cu coadă, și de "țara cocorilor". Mă apropiam cu gândul, sfiicios, tremurând, d-acea vestită ... mă mai învățase cele patru socoteli și fracțiile. Ce știam mai bine era tabla lui Pitagora. Mă învățase și istoria cu șase domni vestiți: Radu Negru, de care aș fi jurat că fusese român neam de arap; Mircea cel Bătrân, în capul meu, se încurca în barbă; Alexandru cel Bun, ala ...
Calistrat Hogaș - La Pângărați
... lung, iar pe alocurea, câte un picior de munte mai îndrăzneț îi dădea parcă un ghiont, îi frângea în două, și drumul murea în desișul negru-verde a doi munți parcă împreunați. De la o vreme, însuși vântul fu biruit de arșița covârșitoare a zilei, și adierea ...
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... șoldul stâng câte un revolver, în dreapta câte un baston sănătos, și la picioare opinci de piele roșie, legate cu șferi negre de lână de capră, care ne înfășurau în spirală pulpa până la genunchi peste un colțun negru de lână vrâstat cu roș. O pălărie neagră și mare putea, la nevoie, să mă apere și de ploaie și de soare. Tovarășul meu, în ...
Constantin Negruzzi - Oscar D'Alva
... acuma? Nu cred să fi având vro treabă!“ Fratele răspunde: „Nu știu, în răd nu l-am întâlnit; Poate gonind vre o capră prin păduri a rătăcit, Poate ale mărei ape barca lui vor fi oprit, Poate a uitat că se-nsoară și aici ...
George Gordon Byron - Oscar D'Alva
... acuma? Nu cred să fi având vro treabă!“ Fratele răspunde: „Nu știu, în răd nu l-am întâlnit; Poate gonind vre o capră prin păduri a rătăcit, Poate ale mărei ape barca lui vor fi oprit, Poate a uitat că se-nsoară și aici ...
Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848
... zece pușcași călări la capătul podului de la Răpciune și se împărți merinde la oamenii adunați în curte. Acum noaptea se lățise ca un văl negru cusut cu diamanturi; o lună plină poleia valurile Bistriței și îmbrăcase munții cu o draperie fantastică de lumină. Românii aprinseseră mai multe focuri în curte ...
Nicolae Gane - Piatra lui Osman
Nicolae Gane - Piatra lui Osman Piatra lui Osman de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Munții Moldovei samănă în mic cu munții Șvițerei. Aceleași izvoare limpezi, aceleași creste frumoase încoronate de brazi și de stânci, aceleași văi pline de taine. Destui de mari, pentru ca călătorul să vază ades la picioarele sale gemând furtuna, ei totuși nu se urcă pănă la acele înălțimi, unde vegetațiunea piere sub sloiurile iernii. Ei nu umilesc, nu înfioreză prin măreția sălbatică a Alpilor, dar dezmiardă simțurile omului, dându-i icoana unei naturi blânde, în sânul căreia parcă locuiește totdeauna primăvara. În mijlocul lor, pe malurile a trei râuri, Bistrița, Neagra și Dorna e așezat satul Dorna. Nici o cale de comunicațiune nu era mai înainte prin munții noștri. De ar fi voit cineva să viziteze Dorna, trebuia să treacă prin râpi, să-și facă de multe ori drum cu toporul prin pădure; iar pentru a reveni din Dorna, singurul mijloc mai lesnicios, dar fără pericol, era de a se coborî cu pluta pe Bistrița, pănă la târgul Piatra. Departe, dar, de lume, înconjurați precum erau de păduri seculare, prin ...
Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri
Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri de Vasile Alecsandri Prințului Ion Ghica Mircești, decembrie 1883 Iubite amice, Iată-ne cu iarna în țară! Ea a sosit noaptea, pe furiș, și s-a grăbit să-și scuture cojoacele pe fața pământului pentru ca să afirmeze stăpânirea ei... A doua zi românii s-au trezit vasali acestei regine aspre ai cărei miniștri sunt crivățul și gerul, ai cărei curtezani sunt lupii și corbii, a cărei armată sunt fulgii de zăpadă și țurțurii de gheată, ale cărei palate sunt clădite cu troian. Baba cochetă și sulemenită se mirează în oglinda râurilor înghețate și poartă pe frunte-i o coroană de briliante ce te pătrunde de fiori când o privești și te preface în sloi când te atingi de dânsa. E timp de a se culege pe acasă și de a se adăposti la gura sobei în așteptarea altei regine mult mai atrăgătoare, Primăvara, care va detrona în curând pe bătrâna uzurpatoare. Sperare drăgălașă!... Ea ne face a răbda despotismul îngrozitor al iernii fără nici ...
Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri)
Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri) Vasile Porojan de Vasile Alecsandri Povestirea a fost tipărită pentru prima oară în revista Convorbiri literare , la 1 august, 1880. Mircești, 1880 Amice, Am pierdut în zilele trecute un tovarăș de copilărie care purta un nume mai mult de șatră decât de salon, căci se numea Porojan! El a fost unul din robii noștri, țigan lingurar de soiul lui, însă pitar de meserie. Mărturisesc că m-am simțit cuprins de-o adâncă mâhnire când am aflat că el s-a mutat cu șatra pe ceea lume, ca mulți din contemporanii mei, boieri, țărani și țigani, cu care m-am încălzit la soarele Moldovei timp de jumătate de secol și mai bine! Am pierdut în Vasile Porojan pe cel de pe urmă martor al începutului vieții mele, rivalul meu în jocul de arșice și în azvârlitura de pietre pe deasupra bisericii Sfântului Ilie din Iași, vecină cu casa părintească. Valurile lumii și treptele sociale ne-au despărțit de mult unul de altul; eu înălțându-mă pe scară mai până în vârful ei și el rămânând jos fără a putea pune piciorul nici măcar pe întâia treaptă; însă ...
Vasile Alecsandri - Vulcan I La gura Siretului, Prin postul Sân-Petrului, Ian, mări, că s-a ivit Un caic lung, poleit, Cu postav verde-nvelit. [1] Dar în el cine-mi era? Era Soliman Aga Cu cincizeci de ieniceri [2] Care poartă-n brâu hamgeri. Ei veneau încet, încet De la Dunărea-n Siret, Vadurile străbătând, Malurile cercetând De-un Vulcan, de-un căpitan, Dușmanul lui Soliman. Iată, mări, cum venea, Că pe-un mal se întâlnea Cu trei fete moldovence Floricele dunărence, Vorbitoare, cântătoare, Și de pânzi înălbitoare. [3] ,,Bună vremea la trei fete! De nu sunteți voi șirete, Spuneți nouă de Vulcan, Unde-i aprigul bogdan? [4] Dacă-ți spune voi cu drept, Răsări-v-ar flori la piept, Flori cu față de bujori Și cu ochi de pruncușori. Lucrul vostru să sporească, Pânzele să se-nălbească Cum e coala de hârtie Și floarea de iasomie. Iar de nu-ti grăi cu drept, Arde-v-ar dorul în piept, Lucrul să nu vă sporească, Pânzele să nu albească, Ci la soare să-nnegrească Și la vânt să putrezească." Cele fete moldovence Floricele dunărence, De la mal se depărtau Și din gură cuvântau: ,,Atunce s-ajungeți ...
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
... și fudule, cu pridvorul lor cu stâlpi subțiri și încârlionțați, cu gârliciul beciului răcoros și tainic, plin cu butii de pe vremuri, cu alb, roșu, negru, profir, de-ți aprinde sângele în vine să fii măcar bătrân dintre oltenii lui Tudor Vladimirescu. Și gârliciul este închis cu două uși cu găuri ... boierește? Și dacă zici boierește, apoi lasă-l pe moș Tănase: odată strânge șurubul uns cu săpun, și șterge și unge fusul cu seu de capră, și scutură bine piatra, și potrivește apa mai domoală ori mai iute, cum e tocmai potrivită, la scocul al doilea, și numai începe să curgă ...