Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CALENDAR
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 40 pentru CALENDAR.
Ion Luca Caragiale - Lache și Mache
Ion Luca Caragiale - Lache şi Mache Lache și Mache de Ion Luca Caragiale Nuvelă Multe și mărunte s-au vorbit despre inseparabilii Orest și Pilad din anticitate, însă, cu drept cuvânt, vremurile de acum se vor mândri cu povestirea istoriei lui Lache și Mache, căci în adevăr acești doi oameni nu pot avea decât una și aceeași istorie: ei vor da exemplu veacurilor viitoare despre puterea prieteșugului. Cine a cunoscut pe unul a cunoscut și pe celălalt, fiindcă amândoi mai aproape trăiesc, mai aproape dorm, decât chiar frații cei lipiți din Siam. Cine zice Lache zice Mache și viceversa. Cel dântâi s-a născut la Severin tot în ziua și ceasul în care a văzut cel d-al doilea lumina la Dorohoi: pe amândoi i-a tras ața la București, pentru a îmbrățișa cariera de copist. Dacă la vreo răspântie vezi arătându-se mutra unuia, așteaptă puțin și vei vedea și pe celălalt, care, întârziind pentru cine știe ce, își grăbește pasul ca să-și ajungă jumătatea; în adevăr jumatate, căci Lache și Mache nu sunt decât unul și același în două fețe, doime de o ființă ...
Ion Luca Caragiale - Suveran și curtezan
Ion Luca Caragiale - Suveran şi curtezan Suveran și curtezan de Ion Luca Caragiale Informații despre această ediție Tipărită în Moftul Român , anul 1 nr. 16 (1893), retipărită în Calendarul Moftului pe 1902 p. 46. Satiră democratică Un împărat odinioară - Și suveranii-s muritori! - Avea din fire slăbiciunea Că strănuta prea deseori. Acest cusur, la urma urmii, D-ei căuta, nu-i vr-un păcat, Dar sunt cusururi populare Ce nu merg la un împărat. Ce leacuri nu-ntrebuințase! Ce rugăciuni la Dumnezeu, Protector tronurilor! - geaba: Sărmanul strănuta mereu! Un curtezan intim l-întrebă: - De ce ești tot posomorât Și tot mâhnit, mărite doamne? - Nu știi cât sunt de amărât! Strănutul meu leac nu găsește, Vai! mă sfiesc, nu pot să ies, La Cameră, Senat, paradă: Se simte că strănut prea des. Din pricina strănutăturii Eu sunt un prinț nenorocit! - De ce, măria-ta? întreabă Curteanul său cel favorit. - Cum? nu-nțelegi? Ba da; dar, Sire Ori să strănuți, ori ce să faci, La toți, Măria Ta, ca mire, La toți miroase-a
Vasile Alecsandri - Tunsul (Alecsandri)
... a gonit, Cu moarte l-a pedepsit! ↑ Istoria Tunsului a fost scrisă de un autor rus și tipărită într-un calendar, după ocupația Valahiei de către armiile rusești, la 1828. O parte din acea istorie anecdotică a fost tradusă de dl A. Donici ...
Dorin Ștef - Antologie de folclor din Maramureș
Dorin Ştef - Antologie de folclor din Maramureş Antologie de folclor din Maramureș de Dorin Ștef Argument → Editura Ethnologica, Baia Mare (2007), ISBN 978-973-87953-7-2 . Cuprins 1 Argument 2 Artistul popular între stil și semnificare (prof. Delia Suiogan) 3 I. Poezia obiceiurilor de iarna 4 II. Horea 5 IV. Cântece de dragoste și dor 6 V. Pețitul. Orații de nuntă. După nuntă. De leagăn 6.1 Cântece de pețit 6.2 Orații de nuntă 6.3 Cântece după măritiș 6.4 Cântece de leagăn 6.5 Cântece de bătrânețe 7 VI. Cântece de cătănie și război 8 VII. Cimilituri 9 VIII. Cântece de înstrăinare. Noroc / nenoroc 10 IX. Descântece. Scurt tratat de medicină alternativă 11 X. În Marea Trecere 12 XI. Legende și mituri 13 Postfață (Ștefan Mariș) 14 Bibliografie pentru Antologie 15 Indice de localități 16 Indice de culegători Argument Artistul popular între stil și semnificare (prof. Delia Suiogan) I. Poezia obiceiurilor de iarna Mare iarnă și-o pticat Vine Crăciun cel bătrân Scoală gazdă din pătuț Darurile colindătorilor ( Pă drănița fântânii-ța ) Mulțămitură după colindă . Stărostitul colacului Colo jos, colo mai jos / Păcurarul sătul de oi Zeului Soare ( Răsai Soare, mândru, roată ) Merele căpătate ...
Ion Luca Caragiale - Cronici literare
... datele și spusele Istoriei. Autorul meu de predilecțiune-și publică operele numai o dată pe an, în volume cari, pe lângă toate cele necesarii unui Calendar, mai conțin și o mulțime de poezii populare și anecdote foarte amuzante... Copiez testual frasa subliniată dupe frontespiciul ilustrat al uneia din anualile lui producțiuni ... douăsprezece semne ale Zodiacului împărțite pe anotimpuri, împreună cu sărbătorile și târgurile principali de peste an, precum și cu tasele telegrafo-postali. În față, un calendar perpetuu de carton a la maior Papasoglu [9] , edițiune de lus, care, prin un ingenios resort mecanic, să arate cu 140 ani înainte ...
Mihail Kogălniceanu - Fiziologia provincialului în Iași
... slujitori, în jidani, comisari, săraci, privighetori, surugii, avocați, pojarnici, proprietari, țărani și cinovnici. Ar fi un lucru foarte greu pentru noi dacă într-un biet calendar, care trebuie să cuprindă de toate, am vroi să zugrăvim toate aceste varietăți ale soiului provincial. Departe de noi nebuneasca pretenție de a ne ...
Constantin Negruzzi - Sobieski și românii
... Constantin Negruzzi - Sobieski şi românii Sobieski și românii de Constantin Negruzzi Fără N.B. a apărut prima data dată în Calendar pentru poporul românesc pe anul 1845 , Iași, 1845. Pe drumul ce duce cătră cetatea Neamțu, pe la sfârșitul lui septemvrie 1686, se vedea o oaste ...
Ion Heliade Rădulescu - Dispozițiile și încercările mele de poezie
... o stână de oi, unde păstorii aveau felurimi de cărți. Acești oameni veneau sărbătoarea în sat și cătau la zodii fetelor și flăcăilor, la un calendar ce era tipărit nu știu unde, că semăna slova rusească. Li se duse vestea în sat, și fură chemați și la curtea boierească (cum am ...
Nicolae Filimon - Despre noua trupă italiană
Nicolae Filimon - Despre noua trupă italiană Despre noua trupă italiană de Nicolae Filimon Redactorul Jurnalului teatrelor din Milano, care face și profesiune de agent comisionar, în foaia sa din 23 iuniu împărtășește publicului său programul companiii melodramatice formată de dînsul pentru teatrul nostru, după ordinul și pe contul d-lui V. Hiotu, director privilegiat, după cum zice acea foaie, al operii italiene de la noi. Numele acelor artiști și artiste sunt: Margarita Zenoni, prima donna assoluta; Rachele Gianfredi, prima donna assoluta (reangageată); Carolina Ghedini, prima donna contralta assoluta (reangageată); Fani Giovanoli, prima donna; Giorgio Stigelli, primo tenore assoluto; Enrico Giusti, primo tenore assoluto; Francesco Steller, primo baritone assoluto (reangageat); Giulio Colombo, primo baritone assoluto; Nicola Benedetti, primo basso profondo assoluto; Giovanni Capponi, primo buffo assoluto; Enrico Topai, primo buffo assoluto (reangageat); Alessandro Manetta, secondo tenore; Casimiro Biscontini, maestro direttore d’orchestra . Iaca sirenile și Orfeii cari au luat asupră-le misiunea de a ne dilecta urechea și a ne mișca inima în stagiunea viitoare, sau a ne ataca organul acustic și a ne face să ne plîngem banii. O zicem și aceasta, fiindcă am fost prea de multe ori amăgiți în ...
Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare în târgul Băiei
Mihail Kogălniceanu - Ştefan cel Mare în târgul Băiei Ștefan cel Mare în târgul Băiei de Mihail Kogălniceanu Toate popoarele au câte un bărbat în care au personificat idealul virtuților și însușirilor ce ar dori să găsească în domnitorul lor; numele și faptele acestor bărbați îndumnezeiți se fac o fală, o proprietate națională și, din neam în neam, din veac în veac, aureola de slavă ce-i înconjură crește și se sporește mai mult, și tot ce este mare, frumos, eroic se atribuie geniului și brațului lor. Un asemene bărbat a avut și Moldavia; și acesta este Ștefan cel Mare. Nici un domn, înaintea sau în urma lui, n-a ajuns la vânta și celebritatea sa; nici unul nu și-a păstrat între moldoveni, și pot zice între români, un nume așa de drag, așa de curat, așa de popular ca al lui; încă astăzi, aproape de trei veacuri și jumătate după moartea sa, Ștefan cel Mare este idealul poporului nostru; el personifică patriotismul, vitejia, dreptatea, bunătatea [1], în sfârșit, toate însușirile unui mare domn, a unui geniu scutitor. Numele său nu mai puțin răsună astăzi decât în frumoasele timpuri când steagurile ...
Vasile Alecsandri - Borsec Borsec de Vasile Alecsandri Iarna a venit aducându-ne cu ea plăcerile strălucite ale balurilor, primblările în sănii, concertele încântătoare, petrecerile teatrului și mai ales priveliștea drăgălașă a focului în sobe. Dulci sunt minutele în care poetul, culcat pe un jilț elastic, dinaintea unui jăratic bogat, își simte trupul pătruns de o plăcută căldură, în vreme ce închipuirea lui plutește în visuri misterioase și dă viață întâmplărilor trecute. Iarna și bătrânețile sunt epocile suvenirelor. Când pământul este acoperit cu zăpadă, omul gândește cu drag la frumoasele și călduroasele zile ale verii, la iarba ce învioșea câmpii, la frunzele ce împodobeau pădurile, la cerul albastru, la cântecele voioase ale păsărilor. Asemene și nenorocitul ce a ajuns în vârsta bătrâneților trăiește numai cu aducerea-aminte a anilor tinereții sale. Eu care, slavă Domnului! sunt încă departe de a fi în numărul celor ce jelesc primăvara vieții, găsesc o mare mulțumire a mă pune seara în fața sobei și a privi jocul fantastic al focului. Îmi place s[...]nviez în închipuire icoanele depărtate ce s-au șters odată cu trecerea zilelor și să le înfățișez ...