Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA DE MARMURA
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 129 pentru CA DE MARMURA.
... Mihai Eminescu - Ta twam asi Ta twam asi de Mihai Eminescu Fiică gingașă de rege, când în haina ta bogată Treci în faeton de gală și te mlădii zâmbitoare, Cum din frunzele-nfoiate râde proaspătă o floare, Toată lumea ce te vede e de tine-nseninată. Zbori cu șase cai ca vântul și răsai ca aurora. Cu căciulele în mână și cu gurile căscate, Oamenii salută-n cale pământeasca zeitate. Tu te-nchini. Te simți născută spre norocul tuturora. Dar ... Luceafărului mărilor! Din valul ce ne bântuie Înalță-ne, ne mântuie! Privirea adorată Asupră-ne coboară, O, maică prea curată Și pururea fecioară, Marie! Răpită de duiosul organelor avânt, Pe cartea cea de rugă alunec-a ta drepată, Iar ochii tăi cei umezi la ceruri se îndrepată. Ea?... cade în mulțime cu fața la pământ. * De ... un catafalc depusă Â un popor ar plânge-ncalte, După sufletul tău dulce, după sfânta cea frumoasă. Ea? Dacă va cădea moartă într-o noapte de beție Prin ciocnire de pahare și prin danțuri desfrânate... Vreun cioclu de pe uliți va-ncărca-o-atunci-n spate, Dară nici în moarte însăși liniște nu va să-i fie. Nu. Nici maiestatea morții nu sfințește
... Mihai Eminescu - Te duci... Te duci... de Mihai Eminescu Te duci și ani de suferință N-or să te vază ochii-mi triști, Înamorați de-a ta ființă, De cum zâmbești, de cum te miști. Și nu e blând ca o poveste Amorul meu cel dureros, Un demon sufletul tău este Cu chip de marmură frumos. În față farmecul palorii Și ochi ce scânteie de vii, Sunt umezi înfiorătorii De lingușiri, de viclenii. Când mă atingi, eu mă cutremur, Tresar la pasul tău, când treci, De-al genei tale gingaș tremur Atârnă viața mea pe veci. Te duci și rău n-o să-mi mai pară De-acum de ziua cea de ieri, Că nu am fost victimă iară Neînduratelor dureri, C-auzu-mi n-o să-l mai întuneci Cu-a gurii dulci suflări ... faci să-mi ies din minți. Puteam numiri defăimătoare În gândul meu să-ți iscodesc, Și te uram cu-nverșunare, Te blestemam, căci te iubesc. De-acum nici asta nu-mi rămâne Și n-o să am ce blestema, Ca azi va fi ziua de mâne,
Dimitrie Anghel - Prinosul unui iconoclast
... o marmură să ia o formă ce n-o mulțumește poate ; înseamnă a adăoga o umbră mai mult pe pămînt, o umbră care de cele mai multe ori nu e decît umbra unei umbre. Cugetare de iconoclast, veți zice, și nu veți fi departe de adevăr. Dar cine și-a plimbat ca mine reveriile prin grădinile, piețele și parcurile noastre, căutînd o rimă sau o imagine, a trebuit să gîndească așa. De pretutindeni, de la roata oricărei răscruci și din afundul oricărei cărări, un om de piatră sau de bronz și-a întins brațele acoperindu-mi orizontul. O armată de piedestaluri baricadează trecutul; un norod de anonimi îmbrăcați în redingote, ori în fracuri impecabile, sfidează ; o pleiadă de morți, a căror pleoapă trebuie închisă pentru a doua oară, privește cu încredere viitorul... Forma aceasta nouă de idolatrie a mers prea departe și vechiul idolatru, cînd idolul nu-i mai slujea la nimic, nu se sfia să întindă o mînă ... în treacăt, doruri și porniri necheltuite încă își caută un adăpost și toate firele nevăzute ce ne leagă cu viața universală vibrează la trecerea noastră. Ca să pătrunzi în lumea aceasta încîntată în care poate totul e ritm și armonie, pentru
... insulă departe s-a fost ivind din valuri, Părea că s-apropie mai mare, tot mai mare, Sub blândul disc al lunii, stăpânitor de mare. Din umbra de la maluri s-a desfăcut la larg O luntre cu-a ei pânze sumese de catarg. Tăind în două apa, ea poartă o păreche: Pe Sarmis, craiul tânăr din Getia cea veche, Mireasa-i în picioare, frumoasă ca o zână, Stetea și pe-a lui umăr își sprijină o mână. Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu umbra lată și flori până-n pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. ,, De câte ori, iubito, mă uit în ochii tăi, Mi-aduc aminte ceasul când te-am văzut întăi. Ca marmura de albă, cu mâni subțiri și reci, Strângeai o mantă neagră pe sânul tău... În veci Nu voi uita cum tâmpla c-o mână netezind Și ... plini îți erau ochii de lacrimi și de foc, Pe-al genei tale tremur purtând atât noroc... De
... văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită, somnoros suspin-un grier... E atâta vară-n aer, e atât de dulce zvonul... Singur numai cavalerul suspinând privea balconul Ce-ncărcat era cu frunze, de îi spânzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl îmbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara "O, arată-mi-te iară-n haină lungă de mătasă, Care pare încărcată de o pulbere-argintoasă, Te-aș privi o viață-ntreagă în cununa ta de raze, Pe când mâna ta cea albă părul galben îl netează. Vino! Joacă-te cu mine... cu norocul meu... mi-aruncă De la sânul tău cel dulce floarea veștedă de luncă, Ca pe coardele ghitarei răsunând încet să cadă... Ah! E-atât de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă. Ori în umbra parfumată a budoarului să vin, Să mă-mbete acel miros de la pânzele de in; Cupido, un paj șăgalnic, va ascunde cu-a lui mână, Vioriul glob al lampei, mlădioasa mea stăpână!" Și uscat foșni ... ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea IV
... văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită somnoros suspin-un grier… E atîta vară-n aer, e atît de dulce zvonul… Singur numai cavalerul suspinînd privea balconul Ce-ncărcat era de frunze, de îi spînzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl imbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara; „O, arată-mi-te iară-n haină lungă de mătasă, Care pare încărcată de o pulbere-argintoasă, Te-aș privi o viată-ntreagă în cununa ta de raze, Pe cînd mîna ta cea albă părul galben îl netează. Vino! Joacă-te cu mine… cu norocul meu… mi-aruncă De la sînul tău cel dulce floarea veștedă de luncă, Ca pe coardele ghitarei răsunînd încet să cadă… Ah! E-atît de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă. Ori în umbra parfumată a buduarului să vin, Să mă-mbete acel miros de la pînzele de in; Cupido, un paj șăgalnic, va ascunde cu-a lui mînă, Vioriul glob al lampei, mlădioasa mea stăpînă!“ Și ... ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe
... nimic, nicăieri... Suisem niște dealuri... unde să fie? Mă uit în toate părțile... nimic, nicăieri. M-am dus, m-am tot dus, până când palatul de marmură nu se mai vedea decât ca o jucărie de copii. Și am căutat, am căutat, doar de-oi găsi o cărare umblată de picior omenesc, și nici o fâșie de drum n-am întâlnit. Și când mi se păru că palatul se șterge de pe fața pământului, o rupsei la fugă îndărăt, căci ce m-aș fi făcut în așa pustietate? Și de ce goneam, de ce palatul se ridica ușor din grădinile fumurii. Lacul e roșu ca sângele. Apune soarele. Mă rezemai de-o salcie scorburoasă și începui să mă gândesc. Mi-e foame. Ce să mănânc? Mă uitai în apă. Văzui până în fund. În aer, nici ... perete; cutele ei, ca niște drugi de fier. Pusei mâna pe un scaun nalt și subțirel, degeaba; nu putui să-l mișc. La o scară de marmură mă oprii speriat: un câine mare sta cu ochii țintă la mine și cu gura căscată. — Ce, ți-e frică? zise bătrâna zâmbind. Așa ... zăreau. Și mergea cu capul în piept și c-o mână pe mânerul paloșului. Privirea lui era cruntă și zalele se scuturau pe el, lucind
Alexandru Macedonski - Psalmi moderni
... 10 X - Doamne, toate... 11 XI - M-am uitat I - Oh! Doamne Oh! Doamne, rău m-ai urgisit, În soarta mea m-am împietrit Rămân ca marmura de rece... Să plâng, să sufăr, am uitat. Am fost un cântec care trece, Și sunt un cântec încetat Rămân ca marmura de rece... Uscat e tot ce-a înflorit, Entuziasmul a murit, Și a mea inimă a-nghețat... Am ... să rămână. Zadarnic falnice palate Sunt în pământ rădăcinate Nici o pieire nu s-amână. Despoți, cu frunți încoronate, Poeți, cu harpe coronate, Filozofi, oameni de știință, Păgâni, vestiți prin necredință, Nici o pieire nu s-amână... Țărână, suntem toți țărână. III - Iertare Iertare! Sunt ca orice om M-am îndoit de-a ta putere, Am râs de sfintele mistere Ce sunt în fiecare-atom... Iertare! Sunt ca orice om. Sunt ticălosul peste care Dacă se lasă o-ntristare De toți se crede prigonit, Dar, Doamne, nu m-ai părăsit... Sunt om ca orice om — iertare. IV - Dușmanii Dușmanii mei se înmulțesc Și nedreptatea mă-nfășoară... Abia mai pot să mai trăiesc ...
Alexei Mateevici - Hristos în biserica Ierusalimului
... Dumnezeu: Ușor era atuncea Ce este-acuma greu. Frumoasa Palestină Pusese să ridice Biserica cea mare Lui Savaoth — se zice. Mai patruzeci și șase De ani a fost lucrată, Cu marmură și aur Spoită și-mbrăcată. Era o fericire Nespusă a vedea Cum marmura cea albă În flori se împletea Cu aur, pietre scumpe ... locu-acesta, În Israel sfințit, Hristos în ziua ceea Blând, falnic au venit. Și ochii săi primblându-și Prin străluciri, lumină, Care ardea în ziua De soare, aur plină Privind senin acele Coloane de porfir Mărețe-mpodobite Cu aur de Ofir, În fața celui roșu Granit nespus de tare A marmurei ca chipul Frumoaselor fecioare, În locul rugăciunii Ș-al darului ceresc, Unde scârbiții oameni Durerea-și potolesc, Aici unde se pleacă Genunchiul cu plânsoare Și ochii ... Atuncea El, cuvântul Lui Dumnezeu, El, Mielul Cel blând, au dat afară Tâlharii de tot felul Din hramul Palestinei, Pe vameși — iudei, Pe vânzători de jertfă, Pe ceialalți mișei, Măsuțele cu banii Le-au răsturnat pe toate, Făcând bici de frânghie. În sfânta Lui dreptate Gonit-au târgoveții Și schimbătorii toți Ai banilor de ...
Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele
... Căci zilele - unui rege primejdii au în ele — El poate să aleagă-a plăcerilor șirag Ș'atunci devine umbră — pe mână de mișei Cad frâele și dânșii duc lumea cum vor ei. « Nainte de a pune pe brunele lui plete Coroana mea de aur, — eu voiu ca să-l încerc. Nu voi ca să se lase plăcerilor șirete Ce strâng în lanț de roze a cugetărei cerc; Nu voiu ca lumea asta cu visuri să-l îmbete, Căci cei mai mulți din oameni după nimic alerg— Să vadă 'n cartea lumii un înțeles deschis, Căci ... ton, Atunci eu mă voiu duce, pe calul pag călare, M'oiu duce pân' la poala a muntelui Pion Ș'apoi pe jos de-acolo eu muntele - am să sui Ca gândurilor mele aripe să le pui. « Aripe, ca să știe ce e deșertăciunea: Să treacă ale lumii curs mizer și meschin, Ca pasul vieți-mi toate să-l ducă 'nțelepciunea, Ca sigur să calc calea vieții cea de spini, Ca
Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi
... inele de argint, o fină plasă, Peste care stau întinse draperii lungi de mătasă, Poartă, legănând pe brațu-i, ca pe-un val tremurător, Corp de tânără femeie, plin de grații, alb, ușor. Seara, de-ar trăi pe lume într-o gingașe făptură, N-ar avea un ochi mai lânged, o mai rumenită gură, N-ar avea mai negru părul ... De lungi aripi legănată, ca un gând pe valuri zboară... Iat-o... Vine... Se-ndreptează spre castelul cel arab Unde sir Hoowards englezul, mai bogat ca un Nabab, Și-a adus smintitu-i spleen și răceala-i englezească, Ca la lungi raze de soare calde să și le-ncălzească. — O..., Archipelagul mândru, câți englezi n-a-nveselit, Câte suflete răcite soarele-i n-a ... Cum îl vede, ea spre dânsul tremurând mâna-și întinde: — Vin, îi zice cu privirea, Kalavryta e a ta. Vino, vis trimis de noapte și de buza-mi ce s-aprinde, Dor cu ochii ca seninul, vin, lipește-ți buza ta. Însă el, smintit de