Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CĂLCA ÎN PICIOARE

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 219 pentru CĂLCA ÎN PICIOARE.

Alexandru Macedonski - Avânt

... vis Răsunete suave, voioase sau murinde, Ce trec prin amintire c-un farmec nedescris; Așa-n restriștea vieții, poetul, și el tace, Cu inima rănită în pieptul sângerat, Nimica nu-l mai mișcă, nimica nu-i mai place Și-l află-orice simțire cu sufletu-nghețat. Ca el e și matrozul ... regret. Precum însă deodată la-ntâia adiere Corabia tresare pe-al undei sân amar Și pânzele se umflă ș-o-mpinge cu putere, Jucând-o în buiestru ca falnic armăsar; Tot astfel inspirarea deodată se ridică, Și aripi nevăzute îl schimbă-n semizeu, Se-ntinde pe hârtie a versului ... pe-a lui frunte Ca fulgere desprinse din foc dumnezeiesc, Nou Moise, el se urcă atunci pe vârf de munte Și alte legi sădește în sufletu-omenesc. Deși în urmă-i urlă a urei aiurare, Zâmbind, când să-l sfâșie cei răi se învrăjbesc, Așa de sus țintește ș-atâta e de ... ceresc și pământesc! El vede armonia din lumile eterne, Pricepe nesfârșitul ș-al totului mister; Materia în față-i se fierbe și se cerne, Urmează în adâncuri cometele ce pier; Știința grănițată o calcă ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI

... latinii din timpurile vechi; Să cercetez efectul lucrărilor; să-nvăț A ști și a cunoaște din pildele străine, Ce au urât în ele și ce au de plăcut, În traiul meu pe lume eu nu doresc mai mult. Averi, înalte ranguri ce strălucesc în ochii Prostimei ne-ncercate, aduc supărări multe Și celor ce le cată, și celor ce le au. Cine n-a râde oare de ... ar pizmui suita, caleasca strălucită. Dar ești liniștit oare? Nicicum. O casă mare Îți ia odihna toată; nu gustă dulce somn Acela ce se culcă în aurit crivat. În inimă bogatul în veci repaos n-are; Nici marea răscolită din ale sale-adâncuri De cel mai strașnic vifor nu se izbește-atât. Zavistia asupră-ți cârtește ne ... Nu ne-ar părea atâta oamenii de nerozi Văzându-i cum urmează nebunele lor pofte. O mică parte-a vremii vrând să-ntrebuințeze În lucru și în muncă, ar fi prea folosiți; Și zile îndestule atunci le-ar rămânea, În ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul

... mușchi, și mai sus îi cresc două urechelnițe cu solzi groși și verzi. Pe prispa ferită de streașina lată, plină cu scule, cu troace, șade în colacul picioarelor Căliman potcovarul. Negru, uscat și ars în obraji, cu ochii mari și albi, cu luleaua stinsă și pleoștită într-o parte a gurii, când pifăie aruncă scrumul în sus și-și dezvelește, din buzele mari și din barba și mustățile cărunte și îmbâcsite de cenușă, dinții lați și petrecuți pe din două c ... și vioara s-auzea limpede și puternic, aci glasul se deștepta și încurca cuvinte ciudate, iar vioara-și zbârnâia coardele ciupite. Când căruciorul se opri în pragul fierăriei, târât de o fată ca de 12 ani, cântecul se stinse. La flăcările cărbunilor ce se încinseseră se zări în dricul căruciorului, înfășat în scutece de zăblău, o frântură de om, un om de la mijloc în sus, ținând într-o mână uscată gâtul lung al unei viori. Și într-o clipă Căliman se repezi în prag și îl întrebă pripit, și rău, și vesel, de nenumărate ori: — Ehi? hai? Ce-ați adus? Cum v-a fost ziua ... ...

 

Vasile Alecsandri - Moldova în 1857

... Vasile Alecsandri - Moldova în 1857 Moldova în 1857 de Vasile Alecsandri Scumpă Moldovă! țară de jale! Ah! în ce stare tu ai ajuns! Lasă-mă-a plânge rănile tale, Căci pân-în suflet mă simt pătruns! Tu, ce ești bună, dulce, iubită, Tu, ce ești fiica lui Dumnezeu, Cum te lovește soarta cumplită! Cum te îneacă amarul ... cădere, Cu agonie mâinile-ți frângi, Și nu-ți rămâne nici o putere, Nici glas, la lume ca să te plângi! Când ridici fruntea, jos în țărână O-mpinge, o calcă dușman picior! Când ridici glasul, o cruntă mână Îi curmă-ndată geamătu-n zbor! Dar cât va bate inima-n mine, Eu în veghere la luptă-oi sta, Și, cu tărie, eu pentru tine În fața lumii voi protesta! Pentru coroana-ți de suverană, Pentru-al tău nume și al tău drept Eu înfrunta-voi hidra dușmană Ș-un scut ... ție: Mamă-ntristată! Prinde la suflet învietor, Căci tu scăpa-vei de munci odată Și-i avea parte de viitor! Las să te prade hoții în taină, Să urle lupii în urma ta. Lasă-i să rupă mândra ta haină... Haină mai mândră tu vei purta! ...

 

Alexandru Beldiman - Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea greci

... trăsnet și ce lovire, ce otrăvitori pahar.     Cine-au socotit vrodată, cine-au putut pune-n gînd,     Jalnica țării stricare s-o vază așa curînd?     În ce stare, amar mie! te cutremuri cînd gîndești     A lacrimilor năvală, chip nu este s-o oprești.     Toată țara-i în picioare, om peste om dă fugând,     O suflare nu întîmpini și să n-o privesti plîngînd.     Sate, orașe, ținuturi, mai toate pustiile vezi;     Ș-un ... ascultau,     Toți să tăvăleau prin crîșme, și precum vrè se purtau.     De-a lor răcnete cumplite, ulițele răsunau,     Butcă de trecè, trei-patru în coadă se aninau ;     Răcnè și da din pistoale, cel dinuntru nu sufla,     Poți închipui cu mintea, în ce stare se afla ;     Din pistoale, zi și noapte, slobozè neîncetat,     De fugei, dai peste dracul, unde nu l-ai căutat ;     Mulți răniți din întîmplare ... • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • •     În niște așa prelejuri, cînd pistoalele juca     Cine îndrăznea o strună ca aceasta a călca ...

 

Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii

... Unii atunce, cei mai puțini, se coboară, călcând iarba roasă de vite și ciolanele cailor morți ai poștei; alții preferă a petrece vremea în trăsură, picior peste picior, lăsând alte dobitoace să facă mișcare pentru dânșii. Aceasta este vremea să facem observațiile noastre. Domnul A. se uită la doamna V.; viteazul ... națională nu putea zice încă tunuri) colibelor militărești, numite lagăr, face bum-bum. Atunce toate trăsurile, baloanele, butcele, caretele, brișcele, droșcele, daradaicele și tilbiuriul dlui..., în două șiruri, intră în oraș și, trecând prin ulița mare, alfa și omega a Iașilor, ca prin o lungă arteră, se răspândesc în dreapta și în stânga, intrând în ulițele lăturașe. Acei însă care vroiesc a povesti ce știu și a afla ce nu știu, care doresc a auzi ... sale de capitalie, n-a putut încă introduce obiceiul cafelelor. În Paris sunt: Le CafĂ© de Paris , Le CafĂ© Cardinal , Le CafĂ© Foy ; în Viena este cafeul Dam , și pentru români Le CafĂ© Grec ; în Berlin, Josty , Fuchs și Stehely ; în Madrid El CafĂ© Suizo .

 

Ion Luca Caragiale - Cum devine cineva revoluționar și om politic...%3F

... duc să reclam la poliție. Aci dau peste o mișcare neobicinuită— jandarmi, sergenți, agenți, funcționari, bătăuși, umblă toți forfota de colo până colo foarte aprinși. În fiece moment sosesc arestați, pe cari sergenții și bătăușii îi aduc în ghionturi, ca să-i toarne la beci — s-a isprăvit revoluția! O idee îmi clipește prin minte... Dar... s-ar putea?... Niță ... și văzând că-i face bine, a mai băut încă una. Simțindu-se destul de încălzit, s-a suit peste saci în căruță, că era și ostenit. Astfel, încet-încet, a ajuns în dosul Teatrului și a voit să treacă peste piață în strada Regală, de acolo pe la Colțea și pe urmă pe la Sf. Gheorghe în Calea Moșilor — pe drumul cel mai drept. Dar, vrând să treacă pe Piața Teatrului, nu știe cum, se pomenește într-o grozavă învălmășeală: în ... se revarsă cărbunii. Atunci, de necaz, începe să scrâsnească dinții și să-njure cu pumnii încleștați. Turburarea era în toiul ei — țipete, huiduituri, blesteme... În toată învălmășeala, un jandarm călare se repede spre Niță cu sabia ridicată să-i despintice capul. Niță s-apleacă ...

 

Alphonse de Lamartine - Poetul murind

... Lamartine - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai bine să caut a cânta? Să ... azvârlit-o-ncolo ca pe o scoarță-aridă, Ce buzele umane o tot resug în van. În stearpa sa speranță d-o glorie ce pasă, În cursul vieții sale în urmă-i omul lasă Un nume ce tot scade, din zi în zi proscris; Și timpul p-a lui valuri înalță și coboară Această căzătură, și-n fine o doboară În al uitării negru și destructor abis. Arunc și eu un nume mai mult p-astă tempestă În voia întâmplării ferice ori funestă. Și-n ce-aș fi oar' mai mare? în ce mai glorios? Când lebăda s-avântă spre ceruri p-a ei cale, Mai știe ea de umbra a aripilor sale ... ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind

... Rădulescu - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai bine să caut a cânta? Să ... azvârlit-o-ncolo ca pe o scoarță-aridă, Ce buzele umane o tot resug în van. În stearpa sa speranță d-o glorie ce pasă, În cursul vieții sale în urmă-i omul lasă Un nume ce tot scade, din zi în zi proscris; Și timpul p-a lui valuri înalță și coboară Această căzătură, și-n fine o doboară În al uitării negru și destructor abis. Arunc și eu un nume mai mult p-astă tempestă În voia întâmplării ferice ori funestă. Și-n ce-aș fi oar' mai mare? în ce mai glorios? Când lebăda s-avântă spre ceruri p-a ei cale, Mai știe ea de umbra a aripilor sale ... ...

 

Mihai Eminescu - Ursitorile

... la îmblet alintată ­ Ar trebui sărutată. Pe când arde focu-n vatră, Lupii urlă, cânii latră, Iar ea toarce din fuior, Legănând cu un picior Albia c-un copilaș, Adormit și drăgălaș, Alb ca felia de caș. Și ea zice-ncetișor: ­ Nani, nani, puișor, Dormi, drăguță, dormi în pace Că la vară eu ți-oi face Sub cel tei bătut de vânt Așternutul la pământ. Vântul că va aromi. Iară tu vei adormi ... Izvoarele-ntinerind Și ea vede mândru tei Ce umbrește casa ei, Că-nflorea bătut de vânt Cu crengile la pământ; O cântare sună lină, Iar în zare lună plină, Iar băiatu-n somn, el, râde. Teiul mândru se deschide, Ies trei zâne ca pe poartă, Câte-o stea în frunte poartă: Ele-s ursitorile Rumene ca zorile, Și ușoare calcă, slabe, Pietre scumpe-n mii de boabe Pe-a lor văluri sunt ... văzduhul. Iară muma cum visează, Mâinile-și împreunează Și se roagă către zâne: ­ Luminatelor stăpâne, Nicăieri nu-i copilaș Așa blând și drăgălaș, Nici în lume, nici în

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Complotul bubei

... vrăjmașa secure Nu smulse o creangă de brad: P-o stâncă de fulger crăpată, P-o râpă de șerpi îmbălată, P-o beznă cu fundul în iad. În cuibul acei văgăune Precum într-o cronică spune Din secolul patrusprezeci - A fost o petrecere mare: Leproșii din mii de hotare Veniră pe ... punți! Obrajii lor - cronica spune Păreau ca un foc de tăciune Cu spuză-nvelit împrejur, Când negrul cu roșul s-alungă, Trecând pe de lături în dungă, Alb, vânăt, și galben, și sur! S-așează pe gânduri în iarbă, Și buba pe bubă se-ntreabă: Cum merge și ce-i de făcut În lume să nu mai domnească Tăria și fala trupească, Frumosul călcând pe cel slut? Se scoală atunci din grămadă O fiară, un monstru, o pradă ... Lepros și lepros! Ha, ha, ha! Să vezi atunce O viță ș-un soi Întocmai ca voi: Unde-i sântul ca s-arunce Cu piatra în noi?.." II Trecu d-abia o lună, Buboșii împreună Acum din nou s-adună În codrul cel spurcat; Dar nu mai este jale, Ci râsuri triumfale, Sunând în deal și-n vale, Ca dracii ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>