Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CĂLCÂI
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 99 pentru CĂLCÂI.
Ion Luca Caragiale - Calendar Calendar de Ion Luca Caragiale IANUARIE, 31 zile — ziua de 10 ore — noaptea de 14. La 7, luna plină; la 13, pătrarul din urmă; la 20, luna nouă; la 29, pătrarul întâi. Frigul pentru cei fără paltoane e cu 15 grade mai mare decât pentru cei împaltonați. FEBRUARIE, 28 zile — ziua de 11 ore — noaptea de 13. La 5, lună plină; la 12, pătrarul din urmă; la 20, lună nouă; la 27, pătrarul întâi. Carnavalul este în putere. Câți nu vor rămâne becheri se vor căsători. Balurile mascate vor hotărî pe mulți căsătoriți să pornească jalbă de despărțenie. MARTIE, 31 zile — ziua de 12 ore — noaptea de 12. La 6, luna plină; la 13, pătrarul din urmă; la 20, lună nouă; la 17, pătrarul întâi. Se zice că preasfinții părinți de la sinod vor posti tot postul, daca nu vor mânca dulce. APRILIE , 30 zile — ziua de 13 ore — noaptea de 11. La 6, lună plină; la 12, pătrarul din urmă; la 20, lună nouă; la 27, pătrarul întâi. Un orator în Cameră aduce un proiect de lege pentru stârpirea muștelor, care prevede un al optulea minister ...
Ion Luca Caragiale - O reparațiune
Ion Luca Caragiale - O reparaţiune O reparațiune de Ion Luca Caragiale În numărul 29 al Tribunei din Arad, pag. 6, coloana 3, a apărut, spre aiurirea tutulor românilor de bine, o notiță minusculă, pe care a reprodus-o Românul în fruntea numărului de a doua zi, dând-o în judecata opiniei publice a întregii românimi. În adevăr, notița aceea, credea că nu i-ar fi trăznit prin cap s'o scrie nici celui mai rabiat șovinist maghiar de cea mai josnică speță. Tot a doua zi, vine în Tribuna un fel de dulceagă retractare: onorata redacțiune se lapădă pur și simplu de orice răspundere, pe cuvântul că notița aceea a fost publicată fără știrea onoratei redacțiuni, fapt care onoratei redacțiuni i se pare regretabil. Cum am zice, și batjocură - ocara nu era de ajuns. Cum asta ? Un individ deșuchiat, în toiul târgului, trage o palmă unui om pacinic, și când acesta, amețit de așa ofensă, vrea să deschidă gura, deșuchiatul, zâmbind grațios, îi spune că a fost numai o greșală de mișcare, așa, din nebăgare de seamă, și-i cere cavalerește pardon, bătându-l amical ...
Ion Luca Caragiale - Reacțiunea
... simțeam în carnea mea pătrunzând până la oase ghiarele monstrului; mă simțeam sugrumat și afundat în întunerec sub ruinele vastului nostru edificiu politic, unde un călcâi de străin îmi strivea capul! Sânge! o baie de sânge! Atunci patriotismul meu și liberalismul se deșteptau formidabile cu o supremă încordare, și, trezit dintr ...
Ion Luca Caragiale - Slăbiciune
Ion Luca Caragiale - Slăbiciune Slăbiciune de Ion Luca Caragiale Parizienii au aperitivul, vienezii fanfara, ploeștenii politica, alții alta: locuitorii capitalelor mari au totdeauna câte o deosebită slăbiciune, câte o patimă. Dar bucureștenii? E ușor de răspuns: Muscalul! Muscalul, se-nțelege, nu atât din punctul de vedere politic sau social și cu atât mai puțin din punctul de vedere economic, fiindca muscalul nu vrea să știe de regulamentele noastre polițienești, nu admite tarifele noastre oficiale; muscalul ține la tariful său autonom. În adevăr, ia să vedem. Tariful birjarilor de piață sună astfel: „2 lei o oră în raza orașului; 1 leu o cursă ce nu trece peste ceas; 2 lei cursa de la și până la gări." Aș! crezi că vrea să știe muscalul de asta! Dar putem noi tolera în statul nostru, în Capitală, ca niște străini să nesocotească regulamentele stabilite? Firește că putem. De ce să nu putem? Nimic pe lume nu se poate mai ușor decât a tolera. Dar e drept să îndoiască, să întreiască și, la zile mari, să împătrească prețul curselor? Fără nici o ezitare, răspund: da, e drept. Nimic nu e mai drept pe lume decât prețul patimii. Vedeți pe acest ...
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din tei
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din tei Făt-Frumos din tei de Mihai Eminescu - "Blanca, află că din leagăn Domnul este al tău mire, Căci născută ești, copilă, Din nevrednică iubire. Mâni în schit la sfânta Ana Vei găsi la cel din stele Mângâierea vieții tale, Mântuirea feței mele." - "Nu voi, tată, să usuce Al meu suflet tânăr, vesel Eu iubesc vânatul, jocul; Traiul lumii alții lese-l. Nu voi părul să mi-l taie, Ce-mi ajunge la călcâie, Să orbesc cetind pe carte În fum vânăt de tămâie." - "Știu mai bine ce-ți priește, Las' de-a lumei orice gând, Mâni în zori de zi pleca-vom Cătră schitul vechi și sfânt." Ea aude - plânge. - Parcă Îi venea să plece-n lume, Dusă de pustie gânduri Și de-un dor fără de nume. Și plângând înfrână calul, Calul ei cel alb ca neaua, Îi netează mândra coamă Și plângând îi pune șeaua. S-avântă pe el și pleacă Păru-n vânturi, capu-n piept, Nu se uită înainte-i, Nu privește îndărăpt. Pe cărări pierdute-n vale Merge-n codri făr' de capăt, Când a serei raze roșii Asfințind din ceruri scapăt. Umbra-n ...
Emil Gârleanu - Colonelul Colonelul de Emil Gârleanu Câteodată își arunca privirea spre portretul din cadrul aurit, din odaia lui de culcare. Se vedea acolo ofițer tânăr, sublocotenent, abia ieșit din școală; sta în picioare, cu chivăra de lăncier la o parte, cu mundirul strâns pe pieptul scos în afară, cu ochi albaștri, surâzători ochii ce priveau țintă la comandanții lui, sau se micșorau, apropiind genele lungi, arcuite, în saloane, la baluri, când simțea bătându-i lângă inimă sânurile femeilor frumoase! Pe atunci își suna pintenii ca o muzică; își apropia o dată călcâiele: țanc! și durițele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe dușumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot așa sclipea și dânsul, ca bucățelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca niște cercei, în urechile de bronz ale policandrelor. Viața îi era o rază de soare! Nu dormea nopțile; pășea, odată cu pragul sălii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; în fața escadronului trăgea sabia, ca un fulger, din teacă, și, strunindu-și calul, rotea ochii pe câmpul de mustru. Privind astfel portretul, bătrânul, sprijinit în cârjă, parcă întinerea, se îndrepta de șale, ridica în sus capul, își lăsa umerii în jos și trăia vremile acelea. ...
Ion Creangă - Punguța cu doi bani
Ion Creangă - Punguţa cu doi bani Punguța cu doi bani de Ion Creangă Poveste publicată prima oară în Convorbiri literare , nr. 10, 1 ianuarie 1876 Era odată o babă și un moșneag. Baba avea o găină, și moșneagul un cucoș; găina babei se oua de câte două ori pe fiecare zi și baba mânca o mulțime de ouă; iar moșneagului nu-i da nici unul. Moșneagul într-o zi perdu răbdarea și zise: — Măi babă, mănânci ca în târgul lui Cremene. Ia dă-mi și mie niște ouă, ca să-mi prind pofta măcar. — Da' cum nu! zise baba, care era foarte zgârcită. Dacă ai poftă de ouă, bate și tu cucoșul tău, să facă ouă, și-i mânca; că eu așa am bătut găina, și iacătă-o cum se ouă. Moșneagul, pofticios și hapsin, se ia după gura babei și, de ciudă, prinde iute și degrabă cucoșul și-i dă o bataie bună, zicând: — Na! ori te ouă, ori du-te de la casa mea; ca să nu mai strici mâncarea degeaba. Cucoșul, cum scăpă din mânile moșneagului, fugi de-acasă și umbla pe drumuri, bezmetec. Și cum mergea el pe-un drum, numai iată ...
Ion Luca Caragiale - A zecea muză
Ion Luca Caragiale - A zecea muză A zecea muză de Ion Luca Caragiale În depărtata anticitate, — spun unii erudiți —, nu se știa să fie decât trei muze: Mneme (Memoria), Melete (Gândirea) și Aoide (Cântarea). Cum s-au ridicat ele la pătrat de au ajuns nouă? Se zice că odinioară într-un oraș din Pelopones trebuiau, pentru un templu al lui Phoibos, statuele celor trei muze. Ctitorii templului au comandat la trei sculptori cu renume să lucreze cele trei statue până la un termen anume, rezervându-și dreptul să aleagă pe cele mai reușite. Ce s-a întâmplat însă? Cei trei artiști celebri au venit la termen cu câte trei muze, dar fiecare dintre ei le reprezentase în deosebite feluri, cu deosebite atribute. Fiindcă toate erau minunat executate, au fost primite toate și așezate în templu... De trei ori trei, nouă. Încetul cu încetul, lumea a uitat acea întâmplare, și închipuirea meridională a mulțimii elene s-a stabilit asupra realității de nouă muze. A venit apoi Esiod și a fixat pentru urmași, se-nțelege după credințele contimpuranilor săi, numărul celor nouă surori ...
Ion Luca Caragiale - Baioneta inteligentă
Ion Luca Caragiale - Baioneta inteligentă Baioneta inteligentă de Ion Luca Caragiale (Garda civică) Apărut în 1899 De câte ori auz zgomote de război, îmi amintesc cu pietate și cu mândrie de acum atâția ani trecuți, când eram unul dintre aprigii apărători ai Independenții. Pe vremea ultimei conflagrațiuni orientale, am servit în garda civică — „baioneta inteligentă" — în compania din mahalaua armenească. Timpuri eroice! am de la voi frumoase amintiri! Căpitanul meu, d. Guță Cotoi, odinioară sergent în pompieri, era un tip de haidamac, care fusese apoi, pe rând, birjar, cârciumar, binagiu, samsar de slugi, spion de poliție, bătăuș, ș-acum, în sfârșit, urmând unei vocațiuni irezistibile pentru viața politică, se declarase pe față pentru guvern. Era un agent propagandist rabiat — groaza cârciumarilor și altor case publice, spaima birjarilor, lăutarilor, flașnetarilor, alunarilor, salipgiilor și a tuturor câți îi picau înainte în momentele-i de arțag contra ciocoilor. Dar, aminteri, om plăcut, deștept și vesel. Când a venit pentru prima oară să mă cheme-n serviciu, era tămâiat. Îl cunoșteam de mult — cine nu-l cunoștea în mahala pe d. Cotoi? — zic: — Frate Guță, te rog, pe mine să mă scutești; ...
Ion Luca Caragiale - Românii verzi
Ion Luca Caragiale - Românii verzi Românii verzi de Ion Luca Caragiale 1901 Spiritul de asociație, trebuie să constatăm cu bucurie, a luat un mare avânt la noi. Numărul deosebitelor societăți române, pe față sau secrete, este astăzi aproape incalculabil. Românul cît trăiește trebuie să fie membru în mai multe societăți; ba ceva mai mult, sunt români cari, chiar înainte de naștere, sunt membri în " Cornelia , societatea mamelor române pentru ajutorul mutual în caz de naștere"; iar alții, chiar după ce mor, continuă a fi membri activi în societatea de îngropăciune mutuală: în schimbul unei neînsemnate cotizațiuni, orice membru, la caz, doamne ferește, de moarte, are dreptul a fi îngropat cu muzica. Ca orice român, am căutat și eu să fac parte din cât mai multe societăți. Până mai zilele trecute, eram membru la opt; astăzi, grație stăruințelor celebrului meu amic, eminentul pedagog Mariu Chicoș Rostogan, am onoare a fi membru la nouă. A noua, cea din urmă, îmi pare mie că este societatea cea mai binevenită; ea răspunde la o mare și arzătoare necesitate națională. Cititorul se va convinge îndată cât de urgentă nevoie aveam de înființarea noii noastre ...
Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite
Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite Sărbători mâhnite de Ion Luca Caragiale Paștile cădeau în vară... Cine s'ar fi așteptat la așa schimbare de vreme ? Viscol din vârfuri până în fundul văilor depărtate... În miezul vârtejului, pierdusem drumul urcând pe culmi înalte și acum, coboram orbește fără să știu unde. Calul era istovit de puteri; iar eu simțeam cum mă pătrunde încet-încet frigul până în măduva oaselor. Mă învăluia din toate părțile întunerecul nopții... Rătăceam într'un pustiu negru, fără nădejde să mai dau de vreun adăpost. Când mă socoteam în pieire, iată sclipind în față-mi o luminiță... Către ea !... tot către ea; căci - nu e numai o părere !... Și sdrobit, iată-mă în fața unei porți mari... Mi-a fulgerat prin minte: de-acu, dacă n'am avut noroc să fi dat de gazdă bună și primitoare, am să deger flămând aci, lângă gard, în sfânta noapte a Învierii, departe de săracul meu culcuș, de la care am plecat ca un nesocotit... Ajută-mi, Doamne !... Mi-am luat inima în dinți și-am bătut hotărât în poartă. O ușe s'a deschis, prin care s'a arătat lumină ...