Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru BRONZ

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 50 pentru BRONZ.

Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)

Dimitrie Anghel - Ţiganii (Anghel) Țiganii de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 756, 25 ian. 1911, p. 1. Cînd soarele urca încă nevăzut, departe, după dealuri, rumenind zarea, pe largul șesului întins și galben, cei ce nu cunosc alt coperămînt decît clopotul de azur al cerului își opriră mersul și poposiră pe marginea Elanului secătuit de arșiță. Un scurt moment de repaos, o haltă în infinit, o clipă de înstăpînire a marelui pămînt pentru a purcede aiurea, unde-i duce deșirul nesfîrșit al ghemului ce l-a scăpat din mîni ursita lor. Căruțele au stat, umbrele de cai au fluturat din coame, apoi, liberați de hamurile de frînghii, au prins să pască iarba rară. Un țol negru, întins pe cîțiva pari, a făcut o perdea dinspre partea vîntului. O licărire sfioasă de lumină a tremurat, vîlvătaia unor flăcări albastre a zbuciumat apoi și un ceaun negru a fost așezat pe pirostrii. Puținul ce dă viață : cîțiva pumni de făină galbenă ca aurul și mîna obișnuită de sare, aruncată pe fundul negru al unui ceaun, a fost de ajuns ca să înveselească hoarda. Sclipiri ...

 

Dimitrie Anghel - Prinosul unui iconoclast

... imagine, a trebuit să gîndească așa. De pretutindeni, de la roata oricărei răscruci și din afundul oricărei cărări, un om de piatră sau de bronz și-a întins brațele acoperindu-mi orizontul. O armată de piedestaluri baricadează trecutul; un norod de anonimi îmbrăcați în redingote, ori în fracuri ...

 

George Topîrceanu - George Coșbuc: Țiganii

George Topîrceanu - George Coşbuc: Ţiganii George Coșbuc: Țiganii de George Topîrceanu Dorm câmpiile-n lumină. Peste pacea lor senină Cade soarele-n apus. Un convoi s-arată-n zare... Crește-ncet pe drumul mare Și cum vine tot mai tare Pulberea se-nalță-n sus. Vin țiganii!... Fără veste Pe la porți răsar neveste, Satul se deșteapt-acum — Când prin văl de praf subțire Începură să se-nșire Cară mici cu coviltire Scârțâind încet pe drum. Trec flăcăi cu urși în lanțuri. Câinii, deșteptați din șanțuri, Latră fără să-i asmuți Și orbiș s-aruncă-n cete, — Dar flăcăii largi în spete, Cu ochi mari, cu negre plete, Calcă mândri și tăcuți... Vine-apoi pestrița gloată Cu gospodăria toată. Caii slobozi, fără frâu, Duc merindele-n spinare Și se țin pe lângă care, Iar vătavul stă călare Cu harapnicul la brâu. Sar copiii goi și strigă, Cer la poartă mămăligă, Babe frânte din mijloc, Iar țigăncile cu gura Întețesc harababura Când îți umplu bătătura Să-ți ghicească din ghioc. Vin mișcând din șold alene Cu privirile viclene Și cu sânii arși de vânt, De la sudul tainic, unde Soarele-ndelung pătrunde Bronzul formelor rotunde Stingherite de veșmânt... ...

 

Gheorghe Asachi - Epilog (Asachi)

Gheorghe Asachi - Epilog (Asachi) Epilog de Gheorghe Asachi Înalțat-am monumentul încă-n junea Românie, Decât bronzul, fierul, piatra mult mai trainic am durat. Pre el timpului fortune în turbata lor mânie N-or putea ca să-l oboare pe cursul îndelungat. Nu, de tot nu mor, că partea nobil-a ființei mele La Cel care a creat-o va întinde al ei zbor; Acolo ea, limpezită d-omenești pătimiri grele, A ei voace va adaoge cătră a îngerilor hor, Spre a lăuda Ființa care între lumele senine, Fără început domnează și domni-va fără de

 

Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind

Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai bine să caut a cânta? Să cânt, căci al meu suflet e încă p-a mea liră; Sa cânt, căci mie moartea ca lebedei inspiră Pe țărmuri d-o-altă lume un grid melodios. Semn bun acesta este, și geniul mi-l face. De este-al nostru suflet amor, cerească pace, Un cânt divin dar fie adio d-aci jos. În spargerea sa lira răsună mai sublimă, În stingerea sa lampa dodată se reanimă Și d-o lumină vie străluce, și s-a stins; Lebăda vede cerul la ultima sa oară; Și omul, singur omul, el numai se coboară Să-și numere trecutul, de doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Războiul

Ion Heliade Rădulescu - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...

 

Ion Luca Caragiale - Un mare sculptor român

... patriotism și curaj civic — este statua Libertății. De câte ori trec prin urbea Ploieștilor mă abat totdeuna în Piața Unirii, să văz acel faimos bronz verde ca spanacul.. L-am admirat de multe ori, și niciodată n-am putut afla cine-i este autorul: care artist, care emul al lui ...

 

Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare arhitect

... domni răpitori ce urmară bunului Ștefan — Despot Heraclidul — le luă și făcu din ele bani, iar la mănăstire trimise altele de spijă sau bronz, pe care le văzu și Neculce. Însă și aceste se pierdură cu vreme, pentru că la anul 1760, crăpând clopotul cel mare, numit Buga, făcut ...

 

Emil Gârleanu - Colonelul

... pe dușumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot așa sclipea și dânsul, ca bucățelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca niște cercei, în urechile de bronz ale policandrelor. Viața îi era o rază de soare! Nu dormea nopțile; pășea, odată cu pragul sălii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; în fața ...

 

Ion Luca Caragiale - Arheologie

Ion Luca Caragiale - Arheologie Arheologie de Ion Luca Caragiale S-a zis cu drept cuvânt că, precum naturalistul poate reconstitui, după câteva oase împietrite de vremuri, structura completă a unui animal de o speță dispărută, asemenea arheologul și istoricul pot reconstitui o epocă, un tip de civilizație, stinse de mult, după niște ruine. Arhitectura este arta care ne dă, mai bine decât oricare alta, măsura dezvoltării materiale și intelectuale a unui popor la o anumită vreme. Templele și palatele egiptene ne arată mai clar decât orice povestire ieroglifică mărirea superbilor faraoni și înalta civilizație a poporului lor. În dimensiunile acestor ruine, vedem formidabila putere materială; în gustul alcătuirii lor originare vedem înălțimea superioară a concepției, forța intelectuală, acea nobilă și grandioasă... A! dar nu gândiți că am să vă fac o tiradă, entuziastă deși savantă, poetică deși științifică, asupra arhitecturii clasice la diferite popoare și epoce? Voiți poate să deschid numaidecât excelentul meu dicționar enciclopedic și să vă înec într-un duș, o cascadă, o Niagară de erudițiune? Voiți poate să vă fac o amănunțită analiză a Acropolei? ori să vă reconstituiesc faimosul templu al ...

 

Vasile Alecsandri - Suvenire din 1855

... reapar zâmbitori, deși cam palizi, și se laudă că n-au pătimit nicidecum de boala mării; însăși proprietara calțavetelor heraldice pretinde că are stomac de bronz ca și inima. Fiind deci cu toții mulțumiți de dânșii, încrezători în atestatul de bravură ce și-au acordat singuri și liniștiți mai cu seamă ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>