Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru BAZAT PE ÎNCHIPUIRE
Rezultatele 11 - 19 din aproximativ 19 pentru BAZAT PE ÎNCHIPUIRE.
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... mutra tatei în fața acestei împrejurări, cât mai ales a domnului Stiegler, directorul meu de pension... Iar ploaia țârâia înainte și eu citeam pe Mihail Sadoveanu, care mă îmbia la ducă... Așa țârâia și-n cărțile lui ploaia pe șindrilele acoperișurilor și pe covergile căruțelor mocănești. Apoi mai glăsuia acolo despre zăvoaie și despre poduri umblătoare și alte lucruri multe și minunate, pe care aproape ardeam să le văd. Astfel de lucruri minunate se găseau ele și pe la noi, dar eu vream să le văd departe, căci în depărtare ele trebuiau să fie și mai triste, ca ploaia asta, și mai dragi ... mai mult pe jos. însă la Brăila m-am făcut hamal în port - eram cel mai bun gimnastic din clasa mea și puteam să bat pe oricine din cele două clase superioare ale mele. Chiar de la Brăila mi s-a pierdut urma. Pe urmă, pe unde n-am umblat! Am fost și la Odesa, numai așa, ca să dorm o noapte pe chei și alte vreo două-trei prin stepă; dar mai mult am dormit pe chei, însă ...
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis
... că devenea superstițios? Adesea își închipuise el însuși cât de triști, cât de lungi, cât de monotoni vor trece anii vieții lui — o frunză pe apă. Lipsit de iubire — căci n-avea pe nimeni în lume, iubitor de singurătate, în neputință sufletească de a-și crea o soartă mai fericită, el știa că în "această ordine ... ar dori — să iubească? Să iubească — ideea aceasta îi strângea adesea inima. Cum ar fi știut el să iubească! Cum ar fi purtat pe mâini, cum s-ar fi închinat unei copile care i-ar fi dat lui inima ei! Adesea și-o închipuia pe acea umbră argintie cu fața albă și păr de aur — căci toate idealele sunt blonde — și parcă simțea mâinuțele-i calde și înguste ... în mâinile lui, și parcă-i topea ochii sărutându-i, și parcă i se topea sufletul, ființa, viața, privind-o... vecinic privind-o. Pe ici pe colo pe la mese se zăreau grupe de jucători de cărți, oameni cu părul în dezordine, ținând cărțile într-o mână ce tremura, plesnind din degete cu ... în când cu sorbituri zgomotoase câte-o gură din cafeaua și berea ce le sta dinainte — semn de triumf! Dincolo unul scria cu cridă ...
Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română
... la cuibu-i se coboară, Iar copilașii veseli, cu pieptul dezgolit, Alerg sărind în cale-i și-i zic: bine-ai sosit! În aer ciocârlia, pe case rândunele, Pe crengile pădurei un roi de păsărele Cu lungă ciripire la soare se-ncălzesc, Și pe deasupra bălții nagâții se-nvârtesc. Ah! iată primăvara cu sânu-i de verdeață! În lume-i veselie, amor, sperare, viață, Și cerul și pământul preschimbă ... comparare cea mai mare podoabă a poeziei lui Alecsandri, o podoabă a literaturei române îndeobște. Rodica Purtând cofița cu apă rece Pe ai săi umeri albi, rotunjori, Juna Rodică voioasă trece Pe lângă junii semănători. Ei cu grăbire îi sar în cale Zicând: "Rodico, floare de crin, În plin să-ți meargă vrerile tale, Precum tu, dragă ... rime rele. Nu înțelegem, nu putem primi această negligență a formei. Nepăsarea publicului român, care în aceeaș linie cu adevărații poeți pune și pe Tăutu și pe Sion și pe tutti quanti, și, pe de altă parte, precipitarea întregei noastre activități intelectuale, ce se vede produsă sub neliniștea unei amenințări statornice, explică, dar nu excuză greșala arătată. Tocmai spre ... ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții
... lui este mai profundă ca a naivilor de geniu. Ce poți s-ajungi cu o licență în drept? Magistrat? Trei sute de lei pe lună. Avocat? Câți ani să caști gura pe la ușile tribunalelor? Și cu câtă răbdare și cu ce mijloace ajungi la o clientelă modestă? Și-apoi samsarlâcul domina profesia. Ca să izbutești în ... conduc pe oamenii cuminte, sunt pungași care împart dreptatea oamenilor cinstiți, sunt arlechini care legiferează pentru popoare serioase. Ei, ce i-a făcut pe nebuni, pe pungași și pe arlechini ca să se ridice și să domnească? Examenele? Universitățile? E altceva, Cosmine... e altceva... Este marea artă de-a nu roși de ... Apoi, după o pauză: Cu ce trăiește versificatorul nostru? Cu versurile? Operele lui, la băcănie. Cu gazetăria? Abia se îmbracă. Marea artă, Cosmine, nemărginita artă pe care tu, oricât te-ai înroși, o înțelegi, o bănuiești cel puțin. Unii din tinerii de astăzi au înțeles-o pe deplin. Și, după câtva timp, șopti, ca și cum și-ar fi vorbit sieși: A mea ... mă costă... chestie de noroc... Cosmin se ... ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
... transcriu, dar înțelesul multora mi-a rămas în memorie, ca și unele curioase fragmente, pentru care, prefăcându-mă că nu le înțeleg, rugam pe prințul Preda să le repete. Astfel, în scrisoarea aceasta donna Alba învinuia pe Tudor Buzescu de prea multă iscusință și rapidă inventivitate, ceea ce o împiedica să se poată "feri uneori de bănuiala cumplită" că el găsește "la ... să ocolească sau să se amuze pe seama răbdării ei cicălitoare, donna Alba îl acuză de ipocrizie și-i prezintă în tari și momitoare culori pe acea pe care o vedea ea potrivită pentru dânsul. Se pare că donna Alba a surprins mai înainte oarecare interes, puțină întârziere a ochilor ... ar fi întrebarea ce se pune: de ce n-a divorțat, de ce n-a pus capăt acestei stări de nesiguranță, pe care o descrie cu atâta vervă în rândurile ei săltărețe, cu atâta luciditate, cu atâta rece voluptate, cu atâta sadism? Donna Alba se complăcea în ... situației. Altfel nu s-ar fi mulțumit oare cu domnul Georges Radu Șerban, cea mai limpede, cea mai clară, cea mai răspicată minte întâlnită? Scrisorile,
Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria
... medic îl obligă să se devoteze penÂtru cei ce suferă și, de multe ori chiar, să-și riște viața pentru a scăpa pe aceea a altora. În ce altă profesie se găsește abnegația absolută de sine, pe care medicina o impune celor ce o exercită? Este evident deci că, dintre toate profesiile, mediÂcina este cea mai bineÂfăcătoare. Dar, - în plus ... templul sacru al medicinei. Acum înțelegeți înalta demnitate a profesiei mediÂcale și respectul ce i se dă din toate părțile. „Cinstește pe medicâ€� zice Biblia,...â€� căci ai trebuință de elâ€�. II Dar, ce este un bolnav? Un bolnav este un individ în al cărui organism s ... Astfel de bolnavi, - care ar pieri dacă ar fi părăsiți, - vin la spital. În asemenea condiții se află, de pildă, un dulgher care, căzând de pe o schelă, și-a frânt o mână sau un picior, - un țăran care, lovit de pelagră, și-a pierdut mințile; - un ... la adevăratul lor scop), - indivizi care inspiră scârbă și care par a nu fi demni de nici un inÂteres. Veți întâlni bunăoară
Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos
... numai pe seama mea, căci este drept ca fiecare să poarte ponosul faptelor și ziselor sale, și nu numai vânătorii știu cum că toată pasărea pe lume, pe limba ei piere. Fie acestea zise din capul locului, ca nu cumva să se întâmple ca vreunui cititor, scârbit îndată de urâtul precuvântării, să-i ... spun aci numai în ce chip, cum și ce fel, imaginațiunea, sufletul și mintea mea au putut aievea să-și însușească plăcerile și farmecul artei pe care tu, cel dintâi, o predai astăzi cititorilor români, înjghebată în reguli mai mult sau mai puțin riguroase. Daca chiar în anii tinereții, pe când trupul le bĂȘte (vita), cum zice Xavier de Maistre2 s-avântă mai lesne după zburdările inimii, dacă pe atunci chiar, gusturile-mi stătătoare și trândava-mi fire nu m-au iertat să deviu vânător, apoi d-acum înainte ce speranță să-mi mai ... Vlad, în căruța căruia ai adormit tu adesea, pe când el, cu ochi de vulpe, zărea creștetul delicat al dropiei mișcând printre fulgii coliliei, nici pe bietul Gheorghe Giantă, cel care, cu o rugină de pușcă ...
Panait Istrati - Chira Chiralina
... intra în amănunte, i-o da exemplu de ticăloșie, dar Adrian trăgea incheieri cu totul opuse; și nu o dată, cu instinctul care era la baza sufletului său, el se plecase asupra lui Stavru, așa cum te pleci asupra unui instrument muzical pe care vrei să-l auzi sunând; instrumentul se împotrivise. De altminteri, ei nu se văzuseră decât de vreo trei sau patru ori, totdeauna pe stradă. Casa mamei sale era închisă pentru Stavru, ca toate casele cinstite. Și apoi, ce ar fi putut el să spună, derbedeul tuturor iarmaroacelor, băiețandrului ... de a înapoia tabachera cu mulțumire, el o băga în propriu-i buzunar, care era spart, de unde ea îndată cădea, rostogolindu-se pe pământ. Atunci se repezea, o ridica, o ștergea, se scuza, și voind s-o bage în buzunarul proprietarului, el o scăpa pe de lături. Biata cutie, care era din metal nichelat ori din carton presat, cădea din nou pe pavaj! — Ah, cât sunt de stângaci! — Nu e nimic, răspundea de obicei păcălitul, examinându-și scula turtită, în vreme ce privitorii se prăpădeau ... știe pe ...
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... orice caz, sarbezi eram amândoi (poate că din cauza lumii care ne împiedica) și despărțirea n-avea nimic din tragediile de odinioară, din fiecare seară. Pe obrazul rece pusei o sărutare scurtă, iar gura ei nici nu mă atinse. Apoi trenul porni. Am uitat repede motivele de griji pe care le lăsasem. Trăiesc din surprize, și seara adorm istovit de atâta goană prin muzee și pe străzi. De la Irina îmi vin scrisorile la data fixă, așa cum hotărâsem acasă. Îi răspund conștiincios, dar grăbit, cu gândul în altă parte, vorbindu ... A trecut o lună și mă găsesc într-un amurg în Jardin du Luxembourg. E minunat, soarele abia a apus, seara coboară armonios, pe pomi, pe flori, pe bazinurile cu apa cu reflexe roșcate. Singur, împreun mâinile, îndrept ochii spre cer și mă rog: “Doamne, te vizitez rar, dar sunt acum așa ... nu știam cum să încep. Începutul mi se părea totdeauna extrem de dificil. Mă temeam ca prima mea mișcare să nu fie ridicolă. Înclinat de pe atunci la neurastenie, găseam un motiv bun de chin. Și exclamam ridicol — ridicol pe ...