Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ARUNCA O PRIVIRE (LA)
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 223 pentru ARUNCA O PRIVIRE (LA).
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... uitat repede motivele de griji pe care le lăsasem. Trăiesc din surprize, și seara adorm istovit de atâta goană prin muzee și pe străzi. De la Irina îmi vin scrisorile la data fixă, așa cum hotărâsem acasă. Îi răspund conștiincios, dar grăbit, cu gândul în altă parte, vorbindu-i de lucruri care probabil n-o interesează. De pildă, într-o scrisoare nu i-am spus decât de Sainte-Chapelle. Despre mine și despre dânsa nimic, doar un “dragă“ la început și “sărutăriâ€� la urmă. Așa își scriu îndrăgostiț ii și acestea sunt mijloacele de a întreține focul nestins? A trecut o lună și mă găsesc într-un amurg în Jardin du Luxembourg. E minunat, soarele abia a apus, seara coboară armonios, pe pomi, pe ... am aruncat o privire încrezătoare în acele ce vor urma. Curaj mare pentru sfiiciunea mea obișnuită. Cunoștința se făcu într-o zi întâmplător, din nimic. O excursiune studențească la Curtea de Argeș cu niște camarazi neprietenoși și abia cunoscuți ne-a apropiat. Acolo, în fața mămăliguței cu brânză și a cepei ... complect vecinii, trecând pe lângă ...
Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală
... v-am găsit, cocoană Marghioalo. - Bine-ați venit, cocoane Fănică. - Mai s-o fi găsind ceva de mâncare? - Pentru oameni de omenie ca dumneata, și la miezul nopții. Și repede cocoana Marghioala dă poruncă unei cotoroanțe să puie de masa-n odaie, și pe urmă s-apropie de cotlon la vatră, și zice: - Uite, alege-ți. Cocoana Marghioala era frumoasă, voinică și ochioasă, știam. Niciodată însă de când o cunoșteam - ș-o cunoșteam de mult; trecusem pe la hanul lui Mânjoală de atâtea ori, încă de copil, pe când trăia răposatul taică-meu, că pe acolo n-era drumul la târg - niciodată nu mi se păruse mai plăcută... Eram tânăr, curățel și obraznic, mai mult obraznic decât curațel. M-am apropiat pe la stânga ei, cum era aplecată spre vatră, și am apucat-o peste mijloc; ajungând cu mâna la brațul ei drept, tare ca piatra, m-a-mpins dracul s-o ciupesc. - N-ai de lucru? zice femeia și s-a uitat la mine chiorâș... Dar eu ca s-o dreg, zic: - Strașnici ochi ai, cocoană Marghioalo! - Ia nu mă-ncânta; mai bine spune ce să-ți dau. - Să-mi dai... să-mi dai... Dă ...
... trec mai slabe, mai curmate... Ea tresare; cum le-ascultă, șir de fulgeri îi străbate Întunericul din suflet. Pe păreți, în bezna rece, Fâlfâind ca o aripă, para focului se trece. Iat-o scoborând la vale, galbenă și istovită, Cu odorul strâns la sânu-i; cu privirea ațintită Spre biserica cu sfânta, ea-și silește-ncetu-i pas. De trei nopți și două zile bate drum făr de ... să mai trăiască? Te îndură din văpaia vieții tale dă-i viață, Să-mi cuprindă iar grumazul cu micuțele lui brațe. Ca și mine strângi la pieptu-ți lumea-ntreagă-n fiul tău... O, de-ai ști cu ce-ntuneric copere sufletul meu Ochiu-i stins și ce pustie mi-ar fi viața fără dânsul, N-ai putea să ... Ia-ți și lutul... Ca și dânsul împietrită ești și mută!... Și c-un hohot lung cadavrul îl aruncă-n fața sfintei, Care, huruind greoaie, la pământ căzu-nainte-i. Și durerea i se sparse-n neagră deznădăjduire, De mânie-i scapăr' ochii ea strigă în aiurire: O, desigur, n-ai fost mamă, și de porți un prunc la sân, E-o
Calistrat Hogaș - La Pângărați
... îndrăzneț îi dădea parcă un ghiont, îi frângea în două, și drumul murea în desișul negru-verde a doi munți parcă împreunați. De la o vreme, însuși vântul fu biruit de arșița covârșitoare a zilei, și adierea lui răcoroasă se schimbă într-o răsuflare de flăcări ce părea că izvorăște necurmat pe gâturile de văi largi ale munților învăpăiați. Tăiarăm la dreapta prin huceaguri și, la o cotitură mai iargă, unde Bistrița, obosită oarecum de iuțala mersului ei și adunată în genune, se odihnește o clipă pe o așezătură mai revărsată a patului său, intrarăm în apă. Plute lungi de dulapi noi lunecau mai iute decât apa, la răstimpuri rari, în preajma noastră, iar bărbatul cârmaci și nevasta dălcăuș, înfipți parcă în plută pe picioare vânjoase, stăteau drept și neclintiți, cu mânile încleștate ... œ exclamai eu în gând, ca răspuns la coada de ochi a părintelui Varsanufie. Totuși, cu îndemânarea unei vechi obicinuinți, călugărul desprinse de la cingătoarea-i îngustă de pele unsuroasă un smoc de chei lustruite și lungi, puse mâna, fără alegere, pe cea trebuitoare, o
Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D
... În galeria circulară, îndărătul Mmtuitorului și sub fereastra rotundă, stă bustul, asemenea colorat, al Iuliei Hasdeu, acoperit de un văl alb wbțire* Ochii ei au o putere de privire extraordinară, din altă iuine, o privire care nu fixează nici un punct material și care, pătrun-zind obstacole imposibile de pătruns pentru noi, se adîncește nemăsurat în infinit, către un punct ... stîlpul, care suportă de jos, în mijlocul domului, scările urcătoare la galerie, reprezintă, împreună cu ele, «o mare potir: deasupra acestuia apare ridicîndu-se la cer, departe de durere, figura strălucitoare a Domnului. La baza potirulu i stă atlrnat chipul oopilei pe patul ei de chinuri, acoperită cu flori. în aripele de jos ale castelului avem, la dreapta și la stingă cite două saloane, unul mare și altul mic; în fund, un altar, și in fundul altarului, un piano. Acustica bolții acestui altar ... verde și cealaltă albastră... In salon stă un portret în mărime naturală al Iuliei Hasdeu... Dar am spus că e imposibil sa fac o descriere amănunțită a acestui locaș... D-na Hasdeu ne cheamă la dejun. Sala de mîncare se află la
... suflet e cuprins... Spune înger, ce durere al tău suflet a atins De s-a-ntunecat deodat-a ta privire râzătoare. O femeie din mulțime a-nălțat cu nepăsare Ochiul ei cel trist și rece, fața-i jun-adânc pălită, Una din acele ființe, cu ... niciodată glasul blând al rugăciunei, Mila mamei, voia tatei n-a-ndrumat sufletu-i june. Pe-a pierzării căi ei înșii o-ndreptară ș-o vândură. În inima ei de mică semănat-a fost icoana A corupției adânce... nici o rază de virtute, Nici un sâmbure d-iubire. Lăcomiei cei astute Unei mame desfrânate victimă căzu... Sărmana! Da, da! De trei ori sărmana, căci cu ... n suflet... ea e bună... ochiu-i are Pentru orice neferice lacrimi, milă și durere. Ea de toți disprețuită, e în stare să se-nchine La vederea-unei copile, ce-n biserică se duce Ar ruga ca să n-o uite-n închinarea ei cea dulce Și ar vrea ca să-i sărute pentru-o vorbă-ale ei mâne. Cu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Şuer Șuer de Barbu Ștefănescu-Delavrancea La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, o colibă, dusă pe jumătate în pământ, stă locului neclintită. Stăpânul lumii e vântul, și aruncă, ca în bătătură la el, clăi de nori posomorâți peste întinsul cerului. Frunzele uscate scot sunete seci și, repezite în depărtări, se pierd spre roata pământului. Noaptea învăluie tot ... Kirei zboară în lungul firului, ca la doi coți de degete, și suge de sub pămânzalcă caierul plăvan. Pe genunchii ei doarme somn dulce Niculina, o puiandră sălbatică, pe care Șuer o poartă în brâu ș-o schimbă pe umeri. Când a zis "mamă", Șuer a iertat un ciocoi, când a zis "tată", a trimis ... a fi băiat, câmpul lui să dea nouă spice dintr-un bob, plugul lui să taie pân' la izvoare, boii lui să lase de-o șchioapă copita în pământ; să aibă umbra tihnită și casă la văzul lumii; și potera și ciocoii să se ducă cum se duc stolurile de lăcuste, mânate de vânturi, în pustii locuri. Dar — cum nu ... ...
Mihai Eminescu - Odin și poetul
... a avut. Voi le citiți ca să puteți a plânge  Căci prin izvor de lacrimi mor dureri  Voi știți c-o mână  oricare-ar fi  v-atinge Fruntea cea plină de sudori, și dulce Va răcori bolnava fierbințeală Și stavilă la lacrime va pune C-o sărutare... La mine, Ce singur stau cu fruntea-ntunecată, Ce nu pot plânge pentru că durerea Ochii-mi a stors și sufletul meu aspru L ... oscură-a stâlpilor de neauă Văzut-am o copilă dulce-înaltă, Subțire ca-ntruparea unui crin. Frumosu-i păr de aur desfăcut Cădea pân-la călcâie, haina-i albă Udă părea de moale  strălucită Cuprindea membrii ei dulci și zvelți, Mânile-i mici, ca doi crini albi, încearcă În ... al mării. Un bard sătul de-a lumii lungi mizerii S-au coborât în noaptea noastră clară  Să cânte roagă-l." Ca o umbră Strălucind argintiu în clară noapte S-apropie...  ,,O, nu te teme, -mi zice, Tu, ce nu temi furtuna și durerea, De ce să tremuri la a mea privire?" Lin tremură glasul ei blând în noapte.  ,, ...
Mihai Eminescu - Înger și demon
... n fundul Domei stă întunecoasă, mare, Nepătrunsă de-ochii roșii de pe mucuri ostenite, În biserica pustie, lângă arcul în părete, Genuncheată stă pe trepte o copilă ca un înger; Pe-a altarului icoană în de raze roșii frângeri, Palidă și mohorâtă Maica Domnului se vede. O făclie e înfiptă într-un stâlp de piatră sură; Lucii picături de smoală la pământ cad sfârâind Și cununi de flori uscate fâșâiesc amirosind Ș-a copilei rugăciune tainic șopotit murmură. Cufundat în întuneric, lâng-o cruce mărmurită, Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El veghează, Coatele pe brațul crucii le destinde și le-așază, Ochii cufundați în capu-i, fruntea tristă și ... de al pietrei umăr rece, Părul său negru ca noaptea peste-al marmurei braț alb; Abia candela cea tristă cu reflectul ei roz-alb Blând o rază mai aruncă ce peste-a lui față trece. Ea un înger ce se roagă - El un demon ce visează; Ea o inimă de aur - El un suflet apostat; El , în umbra lui fatală, stă-ndărătnic răzemat - La picioarele Madonei, tristă, sfântă, Ea veghează. Pe un mur înalt și rece de ...
Dimitrie Bolintineanu - Odă (Bolintineanu)
... Dimitrie Bolintineanu - Odă (Bolintineanu) Odă de Dimitrie Bolintineanu O Doamne, cu tron d-aur, cu fulgerul în mână, Ce locuiești în cer, Aruncă o privire pe patria română, P-aceste dulci popoare ce în durere pier! Și tu, Marie dulce cu coama aurită, Cu ochii lăcrimați! Oh! faceți o minune popoarelor iubită! Din trista lor cădere românii înălțați! La voi e cu putință tot ce la oameni pare Neputincios și greu, Căci niciodată omul prin slaba-i cugetare Nu va ghici natura-ți, putere, Dumnezeu! Dar tu, ce-nalți un munte ...
Grigore Alexandrescu - Viața câmpenească
... prea puțin câștigăm, La mulțimea nensemnată, Adevărul s-aruncăm. Dar în vorbă neplăcută Ca să nu ne încurcăm, Și ca nu, din întâmplare, S-aduc la mulți supărare, Descrierea începută, Mai bine să o urmăm. Aproape de casă-ndată, Spre miazănoapte s-arată O biserică smerită, Un templu dumnezeiesc, Unde muncitorul vine Prinoasele să-și închine; Unde ruga umilită, Ca tămâia cea sfințită Este la cer priimită De părintele obștesc. Tot către această parte, Un sat puțin însemnat În două rânduri se-mparte, Pe linie așezat. Poezii și proză În ... întindea. Când acea stea arzătoare, Aproape de-al ei sfințit, Părea a da sărutare Pământului ce-a-ncălzit, Și, mai întorcând o rază Ca zâmbet prietenesc, Sta un minut să o vază Ochii care o doresc; Ochii acei pentru care Este cel din urmă soare Ce ei poate mai privesc; Supus la acea uimire, L-acea adâncă simțire, Care sub ceruri senine Seara aduce cu sine, Slobod de griji, de dorințe, În cugetu-mi mulțumit, Slăvind o ... te numești, De-auzi pe neașteptate Limba care o dorești, Limba acea părintească, În care tu te gândeai, Ce-n vârsta copilărească Cu maică-ta ...