Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ARGAT
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 58 pentru ARGAT.
... n zbor cu el Mai repede ca rînduneaua La craiul Duncan, la castel. Și-acolo-așteaptă pîn' ce-ți iese Din grajd, în cale, vreun argat Și-ntreabă-l: "Care-ntre crăiese S-a logodit cu-adevărat?" De-ți spune: "Cea cu negre plete", Să-mi vii-napoi cît ...
Andrei Mureșanu - Mintea (Andrei Mureșanu)
Andrei Mureşanu - Mintea (Andrei Mureşanu) Mintea de Andrei Mureșanu Te măresc ființă fără de-nceput Pentru tot ce vede ochiul meu sub soare, Pentru tot ce dreapta-ți sântă a făcut, De la om și feară, până l-acea floare, Carea vegetează numai un minut! Ce mă face însă, ca să te ador Este mintea, Doamne, care-mi strălucește, Ca și un luceafăr, în al nopții nuor, Și-n vuietul lumii blând mă însoțește, De când văd lumina, și până când mor! Ea-mi conduce pașii, să mă pot feri De leu și de tigru, care varsă sânge, De foc și de apă, ce m-ar nimici; Ea mă luminează ca să știu resfrânge Cursele dușmane, verunde vor fi. Ea departă ceața de la ochiul meu, Ca să nu amestec credința deșartă Cu credința dreaptă, într-un Dumnezeu Care o propuse simplu fără ceartă Ca la frați din fire, însuși fiul său. Seculi se-nchinase genul omenesc Soarelui și lunei, stelelor pompoase, Până când să vie dascălul ceresc Ce prin suferirea morții glorioase A plântat în lume spirit creștinesc. În deșert se-ncearcă ai nopții argați Să revarsă umbră în loc de lumină, Ură-n ...
Costache Bălăcescu - Iarăși la Meidan coconu Drăgan
Costache Bălăcescu - Iarăşi la Meidan coconu Drăgan Iarăși la Meidan coconu Drăgan de Costache Bălăcescu Informații despre această ediție Pă semne că nu știți bine Cine-i Coconu Drăgan ? Întrebați-mă pe mine Că-l știu ca p-un bou bălan. Drăgan Ploscă, Sin Stan Cloșcă, Brat Micilă, Zet Mircilă, Vnuc Voicilă-ot Tătărăi, Biv ceauș za armășăi, Este din copilărie-i Un om foarte însemnat, Și din fire, din pruncie-i Cu mari daruri înzestrat. Nici să știe Să mai fie Altu-n lume Cu-așa nume, Cu-așa slavă Ș-așa glavă. Cu ipolips și de neam, De agighios și adam ; Milocestiv, blagorodnic, Tașaclîu și galantom, Milosîrdnic, dobrohovnic, Și cărturar vai de om ; Că cînd scrie Te mîngîie, Cînd citește Te slăvește ; Iar cînd cîntă saltichia, Îți sare din cap tichia. De iuschiuzar, tertipgiu 'Ngrozea lumea de holteiu Cînd era și calemgiu, C-are praxis și condeiu, Angarale, Satarale, Podvezi grele, Bitirmele, Cacirmale Și locmale, Chilipiruri Și gheliruri Rusumeturi și husmeturi, Istoviri cu marafeturi, Cine altu era-n stare Așa a le ticlui, Și cu-atîta-ndemînare A le și bașirdisi ? De aceea 'I zicea cheia Bogăției Vistieriei, Vrednic s-iconomisească Toate, și ...
Dimitrie Anghel - Dușmanul mașinismului
Dimitrie Anghel - Duşmanul maşinismului Dușmanul mașinismului de Dimitrie Anghel Din volumul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Minerva , III, 1032, 31 oct. 1011, p. 1. De la custura informă de silex, ori de la întîiul cuțit de plug făcut din bucata de fier căzută din cine știe ce astru, pe vremea bunilor troglodiți, și pînă la perfecționatele instrumente aratorii din zilele noastre, ce cale uriașe am străbătut. Pentru dunga neagră pe care o scrijelează omul de la începutul lumii, pe fața răbdătorului pămînt, în care să arunce sămînța, cîte minți nu s-au trudit pînă să ajungă la arătură adîncă a plugului cu aburi. Domnul Panțu însă era contra mașinismului și pentru tradiție. Trogloditul din el nu murise încă, și simplul fier de plug, cu care se slujise părinții și străbunii noștri din vremurile cele mai patriarhale, îl satisfăcea cu prisosință. "Mașinile sunt un cuvînt van și niște invenții complicate și diabolice. Totul e să sameni la vreme și să ai ploi priincioase", zicea el. Stăpînul lui era însă cu totul de altă părere, știind că un pămînt, cu cît îl vei lucra mai bine, cu atîta va rodi și el mai mult. Poate că era greșit ...
... ocol. Și mai târziu când am plecat, Ce veselie în trăsură!... Cum nici n-am plâns, nici m-am mirat, Pe când plângea un biet argat C-un deget dus la gură. Și vreme lungă mai târziu Când m-am întors cu dor de bine, Nehotărât fără să știu Ce pot ...
Gheorghe Asachi - Asinul și furul
... Gheorghe Asachi - Asinul şi furul Asinul și furul de Gheorghe Asachi Pentru asinul furat Se băteau doi furi odată, Unul vrea să-l aibă argat, Altul vra să-l vânză-ndată. Dar când între ii se ceartă Cum pe asin să-l împartă, Vine-al treilea tâlhari Și li fură ...
... n zbor cu el Mai repede ca rînduneaua La craiul Duncan, la castel. Și-acolo-așteaptă pîn' ce-ți iese Din grajd, în cale, vreun argat Și-ntreabă-l: "Care-ntre crăiese S-a logodit cu-adevărat?" De-ți spune: "Cea cu negre plete", Să-mi vii-napoi cît ...
Urmuz - Plecarea în străinătate
Urmuz - Plecarea în străinătate Plecarea în străinătate de Urmuz Din toate preparativele voiajului, cea mai mare parte erau îndeplinite; în cele din urmă, reuși să plătească și chiria, ajutat fiind de cele două bătrîne rațe ale sale, și care nici de astă dată nu-l lăsară să alerge la mila vecinilor. Singurul lucru ce îi cereau în schimb era să fie și ele primite, cel puțin o oră pe zi, în camera sa de lucru, care exala un așa de dulce și îmbătător miros de ciurciuvele. Se sui în corabie. Sentimentul puternic și neînvins de tată îl trase însă înapoi la țărm, unde, cu o mișcare distrată și nervoasă și în mijlocul poporului iubit, își cusu două tampoane de sugătoare pe căptușala mucegăită a smokingului său, și imediat după aceasta, fără a mai pierde timpul, se furișă, neobservat de nimeni, în camera scundă din fundul curții, trecînd la religiunea mozaică. Nu mai avea nici un moment de pierdut. Intrase în al șaptezecelea an al existenței sale, lăsînd în urmă un trecut glorios, și acuma zilele îi erau numărate. Singura dorință ce mai avea era să-și serbeze nunta de argint. În acest scop chemă pe ...
Vasile Alecsandri - Şalga Sus pe malul Dunărei, La perdeaua cu câini răi, A Șalgăi a vădanei, Este-o turmă de cârlani Păscută de opt ciobani, Turma Șalgăi cea frumoasă Ca șoimul de inimoasă. La perdea-n miezul nopții Nimerit-au haiducii, Nimerit-au, năvălit-au, Paloșele zângnit-au, Pe ciobani legatu-mi-au, Dulăii-mpușcatu-i-au. Iar pe baciul cel mai mare Îl fereca și mai tare Cu coatele la spinare, De striga că rău îl doare: ,,Căpitan Caracatuci, Vătăjel peste haiduci! Peste cinci sute și cinci Tot haiduci de cei voinici. De-ai făcut vrodată bine, Fă-ți o milă și cu mine Și-mi dezleagă brațele, Rău mă dor sărmanele!" Căpitanul se-mblânzea, Brațele-i le slobozea. Iară baciul cum scăpa, Mâna-n sânu-și o băga, Bucium de aur căta [2] Și de trei ori buciuma, Văile se răsuna, Frunzele se clătina, Șalga-n somnu-i l-auzea, Din somn Șalga se trezea, La soacră-sa se ducea Și din gură așa-i zicea: ,,Maică, măiculița mea! N-auziși tu buciumând Și văile răsunând? Nu știu, maică, ciobanii Rătăcit-au cârlanii, Ori drumul au rătăcit, Ori haiduci i-au năvălit?" Baba ...
Vasile Alecsandri - Bogatul și săracul
Vasile Alecsandri - Bogatul şi săracul Frunzuliță de dudău, La umbră, la făgădău Beau săracul și bogatul. [1] Beau stăpânul și argatul. Iar bogatul se mândrea Și-n glas mare poruncea: "Măi crâșmar, Măi făgădar! Adă-mi mie vin de-un ban Ca să beau cu ist sărman." Iar săracul că râdea Și din gură poruncea: "Măi crâșmar, Măi făgădar! Adă-mi mie vin de-un zlot [2] Să-l beau cu bogatul tot! ,,Măi sărace, sărăcilă, De ce vrei să-mi faci în silă? Nu-ți pune punga cu mine, Că n-ai cămașă pe tine, Nici nu ai turme de oi, Nici coșar cu păpușoi, Nici car mare-n patru boi Ca să poți cinsti cu noi." [3] ,,Mai bogate, bogățele! Dacă ai averi de-acele, Nu-mi scoate ochii cu ele. Că averile de frunte Sunt ca un izvor de munte, Astăzi curge și îneacă Și mâini scade s-apoi seacă! De ai turme mari de oi, Ai și turme de nevoi, Că pe unde-s turme blânzi Sunt și lupi mereu flămânzi." ,,Măi sărace, sărăcilă! Face-mi-aș de tine milă De n-ai fi tu om pizmaș Și la inimă vrăjmaș." ,,Măi bogate, bogățele! Nu ...
Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite
... îmi dechidea poarta. - Hristos a înviat, gazdă bună ! - Adevărat a înviat, om bun ! mi-a răspuns femeia... Poftește ! Un argat mi-a luat calul și stăpâna m'a dus în casă. A ! ce chibzuită așezare de oameni cuprinși ! ce ...