Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru APĂ DE PLOAIE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 183 pentru APĂ DE PLOAIE.
... său tată bătrân, Și să ducă mai departe unde apa nu se-ntinde, Pe maică-sa care ține frățiorul lui la sân. Nu e mijloc de scăpare de a Domnului urgie, Pretutindini este moarte, pretutindini ocean, Numai stânca uriașă se înalță cu mândrie, Arătându-și golul creștet preste groaznicul noian. P ... cumplită, Fața ei muiată-n lacrimi o sărută suspinând, Zicând: “Draga mea Selmină! ah! rogu-te, te trezește, Fie-ți milă, o pre-dulce, de-al meu plâns, de-al meu oftat, Mai deschide ochișorii, pe iubitul tău privește! Ah! al tău suflețel poate cătră ceruri a zburat!â€�... De-a iubitului său lacrimi și duioasă sărutare Se deșteaptă biata fată din acel leșinat greu, Și-nălțând spre ceruri ochii, c-o adâncă ... œOh, cât e de mare mânia lui Dumnezeu! O, tu sfântă, prea-înaltă, ființă misterioasă! Tu care ai locuință în acest cer înfocat, Dumnezeule cumplite! de ce mâna-ți mânioasă Preste noi nenorociții cu urgie-ai apăsat? Care fu a noastră vina, prea-puternice-mpărate! De ...
George Topîrceanu - Noapte de toamnă
... George Topîrceanu - Noapte de toamnă Noapte de toamnă de George Topîrceanu Murmur lung de streșini, risipite șoapte Cresc de pretutindeni și se pierd în noapte. Rareori prin storuri o lumină scapă De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă Și-mi trimite-n față raza ei răsfrântă... Ploaia bate-n geamuri, streșinile cântă. Dar treptat, cu larmă potolită scade Cântecul acestui tremur de cascade. Tot mai des în preajmă umbre vii răsar, Ploaia peste case pică tot mai rar Și-n grămezi de neguri apele se strâng... Lumea-ntreagă doarme, streșinile plâng. Până când o rază de argint în zare, Lămurind pe boltă straturi de ninsoare, Lin desface umbra și de crengi anină Scânteieri albastre, boabe de lumină. Iar acum din taina cerului deschis, Peste firea mută cad lumini de vis Și-n troiene albe norii se desfac... Dar când iese luna, streșinile tac. Dormi, iubire dulce!... Numai eu întârziu, singur pe cărare, Farmecul acestei ... cobori pe trepte. Să cobori în toamna limpede și rece Și, visând cu mine clipa care trece, Să-mi sporești tristețea ceasului târziu Când, străin de tine, sufletu-mi pustiu Va porni zadarnic, rătăcind pe drum, Să sărute urma pașilor de
George Topîrceanu - Balada munților
... A pornit încet la vale. Cerul și-a schimbat veșmântul. Ploaia parcă stă să-nceapă. Printre brazi coboară vântul Ca un foșnet lung de apă. Adâncit în gânduri multe Baciul stă și nu-și dă seamă C-a rămas în loc s-asculte... După el, călcând cu teamă ... curmăturii, Dormitând pe-o buturugă S-a ivit Muma-Pădurii... Dar nu-i nimeni să-i zărească Trupul hâd și deșirat, Fața galbenă de iască, Nasul - ciot de brad uscat. Nici nu vede, nici n-aude, Doar își scutură pe-o mână Părul ei de vreascuri ude, Fruntea plină de țărână. Și cum stă cu ceața-n spate Istovită lângă trunchi, Rădăcini și crengi uscate Îi atârnă pe genunchi. Negurile-i sug puterea. Ochii-i ... adună, putrezite, Frunze moarte pe poteci. Colo sus, culcat pe-o rână, Stă Negoiul mohorât Cu-a lui negură bătrână Care-i ține de urât. Fulgii-ncep apoi să cadă. Firea-și doarme somnul ei Amorțită sub zăpadă... Iar târziu, la Sfântu-Andrei, Când cobori de la povarnă Printre plopi subțiri și rari, În senină zi de iarnă Vezi departe munții mari Cum își zugrăvesc în soare Piscuri vinete spre cer, Povârnișuri sclipitoare, Brazi împodobiți
George Coșbuc - Moartea lui Gelu
... ne-ajungă Pe-aicea pustiul. De-acum tu... cât va cuprinde Mantaua, deasupra-mi o-ntinde Și-apoi cu picioarele-mi sapă Mormântul pe margini de apă. Și-n urmă cu dinții mă prinde Și-aruncă-mă-n groapă. Jelească-mă apele Cernii! Să-mi bubuie crivățul iernii. Ca-n taberi al ... de sălbatic li-e cântul Din piele de urs au vestmântul, Și-n bărbile lor încâlcite Se-mpiedică vântul. Iar Gel, auzindu-i prin zare, De spaimă și groază tresare El moare! Și cântă păgânii! N-au Domn și n-au țară românii, Și-adușii de vânturi în țară Sunt astăzi stăpânii! Și-n mâinile cui e scăparea? Nu-i piept să le-nchidă cărarea? Nu-i braț de voinic, să-i abată? Și nu e pe lume-o săgeată Ca-n inima gloatei lui Arpad Adânc să străbată? Și Gelu le judecă toate ... o-ntinde: Și vâjâie slaba săgeată Cu gemetul morții deodată Arcașii trec repezi în cale, Și-i vuiet și-i chiot prin vale: Ce cânt de-ngropare lui Gelu Și-oștirilor sale! Iar vuietu-n neguri pătrunde Și-n inima nopții s-ascunde Departe, și-n valuri de valuri Ecoul izbindu-se-n dealuri De ...
Ion Luca Caragiale - Monopol...
... cum să zic? - poseda pe un adevărat român - așaÂnumita despuiare a scrutinului... Scrutinul este pentru noi modernii, adică românii moderni, un fel de zeu care s-arată în toată maiestatea lui despuiat: Apollo resplendescens... Ziua de vineri, 25 mai, mi-o consacru deci de dimineață să vizitez redacția Opiniei (o instalație în adevăr europeană; chiar un telefon; cam năzuros - e încă june), unde, în calitatea mea de confrate mai în vârstă, sunt primit cu destulă considerație. De aci, voi să contemplu apariția zeului - pe un potop de ploaie; să crezi că s-au rupt băierile firmamentului. De cu noaptea a-nceput a turna, și toarnă... Piețele, ogrăzile, locurile virane sunt mări și lacuri; ulițele, fluviuri și niagare... Caii ... bunelor mele gazde a avut ingenioasa inspirație să pună la gurile zgheaburilor toate cofele și putinile din casă... Las să se premenească umplutura de mai multe ori până curge limpede de tot, și mă spăl bine cu apă de ploaie - excelentă pentru pieliță. Din adâncul sufletului zic: Domnul fie lăudat! el, care ne trimite răcoare după călduri tropicale; care ne spală câteodată cu d-a ...
... lin, Zamfira tristă din cort ieșise Și cu ochi umezi lung se uita La cornul lunii ce se ivise, Vărsând pe frunte-i lumina sa. De când în lume gingașa fată Zâmbea ca floarea de pe câmpii, Numai de soare fu sărutată Pe sânu-i fraged, pe-ai săi ochi vii. Părul său negru ca nori de ploaie De-a lung pe umeri neted cădea. Ades copila mândră, vioaie, De soare-n păru-i se ascundea. Iar când pe frunte-i ducea cofiță Cu apă rece de la izvor, Când era umedă-a sa guriță Și-i sălta floarea pe sânișor, Toți trecătorii simțeau deodată O sete mare în pieptul ... cătând la fată, Și urmau drumul oftând de dor. Ea cânta dulce ca ciocârlia Ce ciripește vesel în zori, Și suna gingaș atunci câmpia Ca de un freamăt de Zburători. Ades bătrânii, stând împreună Și ascultând-o pe lângă foc, Trăgeau cu sorții, noaptea, la lună, Și vesteau fetei mare noroc. Dar într-o ... în drum se puse Și mult îl plânse, mult îl dori! Trei zile-n urmă, colo, pe vale, Rămase singur un biet mormânt! Ș-ades de ...
Dimitrie Anghel - Fata din dafin
... Dimitrie Anghel - Fata din dafin Fata din dafin de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială I, 10 nov. 1910, p. 196—107 Ce dulci erau serile de vară în cerdacul casei noastre. Stîlpi albi îi sprijineau bătrîna streșină plină de cuiburi și perdelele de salcîm albastru o înfloreau întotdeauna. Lespezile de piatră sură ale scărilor, printre crăpăturile cărora portolacul își prindea rădăcinele îndărătnice, rămîneau calde pînă tîrziu, și greierii, odată cu luceafărul de seară, își începeau eterna lor cîntare. Sfios prindea unul să cînte ca încercînd un acord, apoi sute de glasuri răspundeau de pretutindeni, ca la o poruncă, și monotonul refren se prelungea pînă la ziuă. Stelele, una cîte una, se aprindeau licăritoare, de la cele mari pînă la cele mici, și-apoi în tîrziu, ca și cum un alt Prichindel nevăzut ar fi aruncat în urma lui risipitele ... a celor ce au ființă în povești să se trezească și întrupeze. La Fata din Dafin visam noi, la frumoasa și bălaia copilă robită de un farmec, căci în grădina noastră era un dafin uriaș și plin de scorburi, în care apele ploilor strînse luceau în nopțile de
... asigurează soarta giunei surioare. Prin plinirea îndatorirei a lui cuget se împacă, Iute îndărăt se-ntoarnă, ca terminul să nu treacă. Deodată varsă ploaie cerul încarcat de nor, De pe munți, din râpi, din lacuri se reped mii de povoaie, Râurele se fac râuri, valea s-umple d-unda lor, Și la punte când agiunge călătorul în nevoie, Volbura înfurietă temelia ei o sapă ... în rea durere pe mal cură-n gios, în sus, Îns verunde ochi-ntoarnă, a lui voce oriunde sună, Agiutor chemat n-aduce de pe malul cel opus, Că la vad nu-i nici o luntre ca să-l treacă împreună, Nici munteanul nu conduce de la codru a sa plută, Că salbatică cea apă e în mare prefăcută. În genunchi mizerul cade, lângă valul întartat, Plânge, roagă și suspină, mânele la ceri întinde: Te rog, Zeule,-nfrânează cursul râului ... oameni gloată împregiur a tăbărât, Pe amic îl trag acuma cu o funie încruntată. Gloata o străbate, strigă: Iată-mă-s, eu viu de față, Eu-s acela pentru care el chizeș s-a pus cu viața! Tot poporul se cuprinde de mirare și de
... soare între fete! Ca un sigil ea mi s-a pus Pe inima rănită; Cu văl p-obraz, la spate dus. Atât e de iubită, Ea, cea mai scumpă-ntre femei! Cuvintele-i ca mustul, Ca palmul e statura ei Și trupul ei ca bustul De fildeș în vestmânt safir Din piept până-n călcâie, Tu, Sulamito, deal de mir Și munte de tămâie! Șiragul dinților tăi, des, Ca turmă păscătoare De oi nesterpe, care ies Șirag din scăldătoare! C-un turn de marmur oare nu-i Frumosul gât asemeni? Și țâțele-ți sunt ca doi pui De cerb ce se nasc gemeni! Doi crini sunt buzele și strat De flori îți e obrazul; Și nu sticlesc înviorat Nici apele din iazul Lui Heșbon,ca și ochii tăi, Pe fața ta senină Ei seamănă cu ... iadul, gelozia lui Atât e de turbată: De ce nu poți oare să-ncui Și-amorul sub lăcată?! Veninul dragostei îl sug Și-s bolnav de iubire, Căci tu m-oprești, d-aș vrea să fug. Cu-o singură privire! Fugi tu de mine, fugi, căci eu Nu pot fugi ...
Mihai Eminescu - Freamăt de codru
... Mihai Eminescu - Freamăt de codru Freamăt de codru de Mihai Eminescu Tresărind scânteie lacul Și se leagănă sub soare; Eu, privindu-l din pădure, Las aleanul să mă fure Și ascult de la răcoare Pitpalacul. Din isvoare și din gârle Apa sună somnoroasă; Unde soarele pătrunde Pintre ramuri a ei unde, Ea în valuri sperioase ... știe să le-asculte? Ale pasărilor neamuri Ciripesc pitite-n ramuri Și vorbesc cu-atât de multe Înțelesuri. Cucu-ntreabă: - "Unde-i sora Viselor noastre de vară? Mlădioasă și iubită, Cu privirea ostenită, Ca o zână să răsară Tuturora." Teiul vechi un ram întins-a, Ea să poată să ... n apa mea privindu-și, Să m-atingă visătoare Cu piciorul?" Am răspuns: - "Pădure dragă, Eu nu vine, nu mai vine! Singuri, voi, stejari, rămâneți De visați la ochii vineți, Ce luciră pentru mine Vara-ntreagă." Ce frumos era în crânguri, Când cu ea m-am prins tovarăș! O poveste încântată ...
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare
... diamant a celor de-abia văzute, și tot praful stelar al celor de-abia bănuite. Prăpăstii negre de catifea, oceane de întuneric, pustiuri de cerneală se zugrăveau totuși pe alocuri, nemărginitele depărtări ce se întindeau de la planetă, la planetă, ori de la stea la stea, căscau enigmatice și oarbe, se afirmau sfidătoare voințelor ce s-ar fi încumetat măcar să străbată atîta drum, virgine de viață încă și străine de fericire ori de nefericire. Tăcut se cumpănea universul cu miile-i de astre deasupra căsuței lui. Tot mai alb și mai licăritor se arăta drumul robilor de-a lungul căruia, în fiecare noapte, se înșiră parcă și merge spre un țel necunoscut, spre celălalt capăt al lumii, un șireag de ... cu făcliile aprinse, și iată că într-un tîrziu și feeria pe care o aștepta el cu atîta nerăbdare, ploaia de artificii multicolore, jocul nebun de rachete pe care îl schimbă între ele bătrînele planete începea să brăzdeze tăria... Ca un preludiu, sau ca picurii răzleți de ploaie cînd trece un nour gonit de furtună, în întunericul albastru alba fulguire începea. Vii, scînteiele aprinse ale atîtor sfărîmături, ca un roi