Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AMBIȚIE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 73 pentru AMBIȚIE.
Garabet Ibrăileanu - Omul - o celulă a organismului numit societate
Garabet Ibrăileanu - Omul - o celulă a organismului numit societate Omul - o celulă a organismului numit societate de Garabet Ibrăileanu 1. Omul poartă centrul lumii fizice în orice punct cuprins în spațiul ocupat de trupul său; centrul lumii sentimentale și intelectuale îl poartă în conștiința sa (luând cuvântul în înțelesul său psihologic, nu moral). 2. În lume, nu vorbesc numai de artiști, sunt două feluri de oameni: oameni care apreciază, care au simpatii și antipatii, dar la care aprecierea aceasta, simpatiile și antipatiile nu devin un motiv de luptă. Ei nu luptă pentru ceea ce cred ei că e bine și nu luptă împotriva a ceea ce cred ei că e rău. Majoritatea oamenilor e așa. A trage însă concluzia că acești oameni sunt ,,impasibili", ,,impersonali", ar fi o mare greșeală și nimene, de fapt, n-o face. Dar sunt alți oameni care fac din simpatiile și antipatiile lor motive de luptă, care își fac un ideal (pe care-l urmăresc) de a stârpi ceea ce cred ei că e rău și de a ajuta la triumful binelui. Aceștia sunt oameni ,,luptători"'. 3. ,,Multe dureri-s, puține ...
Gheorghe Asachi - Broasca și boul
... de mare Cugeta c-ar fi noroc Ș-a familiei laudă, dacă Ar putea să se prefacă Din mic, mare dobitoc. Deci d-ambiție s-aprinde, Mereu s-umflă, se întinde Ș-apoi zice: Sorioară, Nu-s ca boul, buneoară? Dar aceasta i-au zis: Ba! Broasca urmând a ...
Gheorghe Asachi - Convorbire nopturnă
... cuvinte, Înțălegi secret suspinul ș-întinzi mâna îndurată. Deseori cred fiii lumei că-ntristările-mi profunde Numai de l-a mele patimi, din ambiție derează, Precum valuri întărtate se înform din line unde. Amar! Mult mai grea fortună împregiurul meu domnează, Ce amenință a patriei viitorul s ...
Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat
... Ce a patriei ș-a științei purta-amorul sânt în sin. Cufundat în astă groapă poate zace vrun Milton, Cu asemene ambiție poate vreun Napoleon! Dacă fulgerul și schiptrul prin ei nu sunt înfrânate, De n-a cântat a lui Adam fericirea și ...
Gheorghe Asachi - Filozofie naturală
Gheorghe Asachi - Filozofie naturală Filozofie naturală de Gheorghe Asachi Nu am grijă, nici îm pasă Ca de cald sau de răcele Să mă apere o casă, Ori de marmoră-au nuiele; Cuget chiar, bună femeie, Ce prisosuri să nu ceie, Este-odor ce nici o mare, Peru, nici Golconda n-are. Din un râu e mult mai bine A bea apă cristalină Și a zice: Vivat, cine Nimănuia nu s-închină, Decât băuturi străine A le bea din cupă fină; Că, săracă-au luminoasă, Ciocoia-i ticăloasă. E frumos avea-ndrăzneală Ș-a lupta-se cu furtună, A străbat-orice opreală Care-n calea ni s-adună; Cel ce poate s-o supuie Cătră Olimp drept se suie. Întărit de-a mea virtute, De a soartei râd momele, Când săgețile ascute, Care nu-mi pătrund nici piele; Dar în pace să vieze Să nu creadă cel ce-o-nvinge, Dacă în cumplite-obeze Pe ambiția nu va
Gheorghe Asachi - Omul literat
... a căruia meserie îl îndatorează a cultiva a sa minte spre a putea spori cunoștința altora. În această ambiție să mărginește toată a sa lucrare și interesul pe carile alți oameni împraștie preste deosăbite obiecte. Ambițios de a înmulți ideile ...
Ion Luca Caragiale - Deslușire
Ion Luca Caragiale - Desluşire Deslușire de Ion Luca Caragiale Iacă în sfârșit și numărul 4 al Claponului, pe care publicul îl așteaptă de atâta vreme, - și pentrucă vine așa de târziu dupe numărul trecut, ne simțim datori a desluși aceasta cititorilor. Acest organ de publicitate, prin profesia sa de credință, arătase dela început, că va ieși la lumină meteoric, adică în restâmpuri neregulate; apoi, dupe cum se vedea, chiar pe scoarță-i se îndatorise către cititori să apară când va ieși de sub tipar. Cu toate astea, își făcuse obiceiul să nu lase a trece o săptămână fără să supuie pe cetitorii săi la birul de un ban de zece. Din cauză însă, că redactorii noștrii au mers întru întâmpinarea M. Sale Țarul tutulor Rusiilor, săptămâna trecută foița aceasta n'a apărut, fiindcă n'a ieșit de sub tipar, - și aceea ce au suferit cititorii de lipsa ei, numai dânșii pot spune. În adevăr, în o țară ca a noastră, intrată de curând în sistema constituțională, gazeta este pâinea cotidiană a opiniei publice. Gazetarul este deci brutarul inteliginților. Această nobilă misiune el nu și-a ...
Mihai Eminescu - De ce n-aflăm în împlinirea...
Mihai Eminescu - De ce n-aflăm în împlinirea... De ce n-aflăm în împlinirea... de Mihai Eminescu De ce n-aflăm în împlinirea dorințelor din astă lume, Acea sublimă fericire ce înainte-i am visat, De ce în cruda voluptate, de ce într-un strălucit nume N-afli nimic  nimic din ceea ce-n astă lume-ai căutat. Bacanta-ți dă corpul de neauă, ochirea desperată, clară. Ce pătrunzând nervii din tine, de voluptate tremuri tu; Sărutul ei poate fi dulce, cu toate-asta, gura-i e-amară, Nu-i dulce gura ce la mie nainte-ți li se prea dădu! Și gloria te chinuiește  e un supliciu ce apasă, Mărirea e apăsătoare, insomnia e plata ta; Și vinu-n loc să lumineze a ta privire-ntunecoasă Mai mult te face să vezi răul, micimile din lumea ta. Nu împlinirea cea aievea a celor ce dorești în lume, Numai dorința după ceva e tot ce-i dulce pe pământ; Dorința, iubirea de fală, ambiția după un nume, Îmbletul după mărire: te fac numai mai
Paul Zarifopol - Recreația criticului
Paul Zarifopol - Recreaţia criticului Recreația criticului [1] de Paul Zarifopol Întâi: ce îl obosește mai rău pe critic? Vorba banală. Graiul, firește, încearcă a fi când algebră, când muzică, când evocare de viziuni sau alte diferențieri ale pipăitului originar, ale cărui înfiorări vibrează ascuns în toate simțurile. Dar acestea sunt excese minunate. În curs obișnuit, graiul este imperativ sec. Cei ce n-au talentul graiului, și se fac scriitori adică, nu se pricep decât să agrementeze acel imperativ sec, anonim și uniform, prin construcții de analogii pe care le cred, ei, plastice sau poetice. Prin această aplicare dinadins, neputincioșii graiului devin tații fecunzi ai banalității. Însă acei ce au talentul graiului net pronunțat scriu, de exemplu, așa: Noaptea era rece ca o casă nouă. Cu această împăcare de mine rămâneam dus cu gândul pe uscatul care se dovedea încet ochilor mei de o culoare cenușie. Un fel de leșie secată, pe fața căreia cineva curățase de curând broaște țestoase. Numai că rictusul lucra tot mai adânc în colțul gurii, iar exuberanța animală tot mai stinsă îi lăsa un chip care, mai mult decât cu un faun beat, semăna cu profesorul universitar dl Drăghiescu. Lisandru își citea în ...
Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade
Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi şi Eliade Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade de Paul Zarifopol Simțul nostru literar actual ne face să gustăm unele versuri din Psaltirea lui Dosoftei nu numai în savoarea lor de trecut depărtat; ci găsim în ele și o frumusețe directă: arhaismul lor e în acord cu sentimentul nostru viu al trecutului. Din contră: poezia de la sfârșitul veacului XVIII și începutul veacului trecut, de la Văcărești prin Cârlova și Hrisoverghi, până la Asachi și Eliade Rădulescu, ne insuflă, în definitiv, o atitudine dezaprobatoare. Pentru gustul cititorului de astăzi, acele încercări poetice sunt valori mai mult său mai puțin degradate, și nu simplu învechite. În mare parte, acea poezie ne apare, cum atât de exact spune dl profesor Densusianu despre Văcărești ca poezie lăutărească. În adevăr pentru noi acea literatură a căzut în bună parte la nivel suburban. În ea noi nu aflăm parfum de arhaism, ci aer de semicultură. Însă, desigur, au rămas din acea epocă versuri în care se învederează o poezie nouă, o poezie în continuitate vie cu poezia de astăzi. În asemenea margini putem recunoaște în acea literatură începuturile poeziei noastre moderne. E ...
Cincinat Pavelescu - Două epigrame
... Bun la suflet, răbdător, cu bun simț juridic, muncitor și camarad bun, desigur. Ca om avea însă un defect. Cine nu are? Îl rodea o ambiție oarbă să atragă atenția, să fie admirat, să se vorbească de el. Viața modestă de altădată îl chinuia ca o remușcare și voia s-o ...