Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AL PARLAMENTULUI
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 25 pentru AL PARLAMENTULUI.
Ion Luca Caragiale - Ce este "centrul"
... și, fără să mai stea la gânduri, îți răspundea scurt: Apoi de ! domnule, o fi și cum zici dumneata ! Așa mergea lucrul cu badea Mușat al nostru pe când nu se știa la noi ce fel de negustor să fie acela - avocatul. Astăzi, mulțumită propășirii și civilizației, foiește în sânul poporului ... stat este foarte mult necăjit pe noi, trebue din parte-ne să fi existând câtuși de puțin. Astfel dar, luând față cu publicul drept certificat al existenței noastre chiar supărarea marelui om de stat împotrivă-ne, ...dar gluma aceasta este prea veche, s'o lăsăm deci deoparte. Partidul nostru conservator, concedem ... anume persoană; acesta este un lucru firesc; acest partid are în fruntea lui, ca șef, nu o persoană, ci mai multe, toate independente personal, dar al căror conducător este un principiu statornic cu privire la politica țării în lăuntru și 'n afară. Așa constituit, partidul conservator a guvernat ca ... practică, câți, câți sunt acești temperatori pe tot pământul românesc ? Să socotim constituționalicește, pentrucă Centrul este eminamente constituțional. Câți au fost trimiși de națiune în Parlament, spre a o reprezenta în cestiunea cea mare a revizuirii ? În Cameră, d. C. Boerescu, fratele mai mic ...
... dulce rază de soarele patriei în ochii multor emigrați din țările noastre. Prin care mister însă capricioasa natură sădise o inimă română în gingașul sân al unei pariziene? Pe când publicul francez se găsea în cea mai deplină ignoranță despre Moldova și Valahia, pe când aceste țări erau considerate ca pământuri ...
Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă
... a făcut o frumoasă expoziție jubiliară, care a repurtat atîta succes față de representanții Europei civilizate. A fost un adevărat triumf al muncii și al păcii; Regele a avut de ce să fie mîndru și fericit. Firește dar că recentele răscoale ale maselor țărănești, cari au luat proporțiile ... de-asupra acestei realități, ia să vedem acum ce politică, ce administrație, ce cultură intelectuală se fac în acest Stat. Partidele politice, în înțelesul european al cuvîntului, adică întemeiate pe tradițiune, pe interese vechi sau noue de clasă și prin urmare pe programe de principii și idei, nu există în Romînia ... și ne-avînd ce munci, negustorași și precupeți de mahalale scăpătați, mici primejdioși agitatori ai satelor și împrejurimilor orașelor, agenți electorali bătăuși; apoi productul ibrid al școalelor de toate gradele, intelectualii semiculți, avocați și avocăței, profesori, dascăli și dăscălași, popi libercugetători și răspopiți, învățători analfabeți - toți teoreticieni de berărie; - după aceștia ... propietarii mari și mijlocii și cîțiva dintre comercianți și puțini industriași romîni. Imensa clasă a țăranilor nu are, propriu vorbind, niciun reprezentant natural al intereselor ei în Camere; deși această imensă clasă ar avea după lege dreptul să trimită (ca ...
Ion Luca Caragiale - Diplomație subțire - Cronică
... rog, cum ți s-a părut discursul lui Vaida ? Așa-i că vorbește strașnic ? - Care discurs ? întrebi dumneata. - Ei ! discursul de alaltăieri, din Parlament... - A ! da, bine zici... Dar n-ai auzit ce I s-a 'ntâmplat lui Mangra... Asta va să zică să scapi ... dar noi îți spunem scurt: ori faci să înceteze scandalul, ori, dacă nu, trebue să te tratăm cu ultima asprime, ca pe un vrăjmaș declarat al cauzei publice. - Eu nu pot face nimica până nu mă consult cu oamenii mei... - Dar dumnneata patronezi acea pernicioasă acțiune. - Da; însă eu o patronez ...
... filologilor care, sub cuvânt de „purificare“, întocmeau un vocabular de termeni necunoscuți românului și depărtau vorbirea claselor culte de la izvorul de viață al limbii populare; iar pe de alta voia să lovească în germanismele infiltrate printre scrierile de peste Carpați și Molna, care falsificau geniul propriu al limbii române și micșorau astfel valoarea luptei lor pentru existența națională. Dacă astăzi și-ar da cineva osteneala să recitească acele articole critice, ar dobândi ... din cei cu minte nu mai pune la îndoială principiile critice rezumate la începutul acestui articol; Revista literară și științifică a dispărut după al patrulea număr al ei; iar Convorbirile literare își urmează și astăzi viața lor regulată, și la 1881 redactorul lor dl Negruzzi a fost primit ca membru ... vorbim și să scriem bine românește, trebuie neapărat să ne dăm osteneala de a cunoaște și Biblia română în frumoasa limbă din secolul al 17-lea, și cronicarii noștri, și poveștile, poeziile și proverbele populare. Fără această cunoștință nu poți fi scriitor român. Și aici nu vorbim în contra ... ...
Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor
... tineri ai Moldovei. Acestei misiuni, lăsate cu limbă de moarte, Mihail Sturdza a fost credincios; acestei misiuni datoresc că Mihail Sturdza, ajuns domn al Moldovei în 1834, în același an, împreună cu fiii săi Dimitrie și Grigore, m-a trimis la învățătură în Francia, și anume la ... conștiința de ce datorau patriei nouă. După un an, am fost strămutați în casa și sub privegherea unui alt om distins, pastorul Ionas, discipol favorit al marelui teolog Schleiermacher și editorul operelor acestui spirit înalt al bisericii protestante. Pastorul Ionas era un bărbat distins; el avea deja un nume bine văzut și era încuscrit cu familia lui Hufeland, autorul Macrobioticei sau ... a reformelor sociale care se răspândise în toată Germania. Steagul lor era, înainte de toate, unirea patriei germane. Consilierul de stat Alexandru Sturdza, coleg al lui Kapodistria, cu care lucrase mult la Petersburg pentru emanciparea Eladei, rudă a lui Mihail Sturdza, și după a căruia recomandațiune ... Vallache . Mie mi se zicea der schwarze Grieche , pentru că aveam părul negru, și pe atuncea Berlinul era încă un oraș cu totul și exclusiv al
Ion Luca Caragiale - Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"...
... trecere în fața cititorului - afară, se 'nțelege, de cazul unui talent excepțional, ceeace trebue să mărturisim că nu e cazul nostru. Considerând RomânulÅ¥, ca organ al obștii cetățenilor ungari de limbă românească, ne vom mărgini a-i da, după modestele noastre, tot concursul; întru cât va fi vorba de ... că o încheie nu pentru ca să aibă a doua zi pe spinare contestațiuni întemeiate. Încă odată, noi credem, că orice bărbat politic al Ungariei trebue să dorească îndreptățirea intereselor legitime ale masei Românilor, spre liniștirea lor deplină; trebue prin urmare să dorească împăcarea definitivă cu toată lumea românească ... burgheziei, care nu le recunoaște geniul; personaje cari nu pot mânca de focul că nu sunt poftiți în fruntea mesei înaintea Mitropolitului; juni asaltatori pripiți al templului Gloriei, cu atât mai dârji cu cât mai infirmi; popi liber-cugetători jurați; atei fanatici după cinci clase de fizică elementară; nietzscheani extremi după ... și atâți intelectuali de industrie, reformatori și supraoameni de duzină; toți impacienți, febrili, dușmani ai oricărei discipline, chinuiți toți în fundul rărunchilor de grozavul vierme al invidiei... Ei da ! Școala, binefăcătoare pentru cei mulți, produce, din nenorocire, și domni d'alde aceștia - din norocire, mai puțini... Și pe domni de-alde ...
Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)
... Sași, mai târziu și Șvabi, să pătrundă cu încetul pe pământul nostru, începând dela râul Tisa spre Răsărit, unde se află Dacia noastră. În veacul al 13-1ea și al 14-lea, prigonirile erau îndreptate mai ales contra religiei noastre răsăritene și contra organizației noastre administrative și judecătorești. Atunci am pierdut partea cea mai mare ... și iobăgia grea pentru poporul dela sate. înăsprită tot mai mult în veacurile următoare. Iobăgia a devenit tot mai aspră începând din secolul al 15-lea pâna în al 19-lea, când în anul 1848 am scăpat de ea. În veacul al 16-lea a mai dat și altă pacoste peste noi. În unele țări din Apusul Europei s'au iscodit legi religioase ereticești, pe ... celui mare. În orașe, înlăuntrul ziduÂrilor de împrejmuire, Românilor nu le erĂ iertat să se așeze. În Sibiu obișnuiau cei din Sfatul (consiliul) săsesc al orașului să poruncească din când în când să se dea foc caselor Românilor așezați în afară de ziduri, dacă li se părea că prea se ... în număr mic au prigonit pe Români tot cu gândul de-a opri înmulțirea și întărirea lor economică. Cea dintâiu legiuire din veacul ...
Ion Luca Caragiale - Cuvântare
... imperii naționale - Engliteriei și Germaniei... Și asta... nu-i frumos ! (aplauze). Clasele sociale, cu toate deosebitele lor interese particulare, trebuesc să exercite în mecanismul întreg al Statului, reciprocă presiune între dânsele, nu pentru a strica economia întregului, ci pentru a o păstra. Numai astfel acest vast mecanism ... la care orice națiune simțindu-se națiune trebue să aspire. Domnilor, spre a încheia, am să cer voe să spun d-lui Șef al partidului conservator-democrat, câteva cuvinte... Domnule Șef, istoria o fac împrejurările și oamenii. Vai de bărbatul politic care n'a înțeles împrejurările zilelor ... acela pe care l-au desemnat vechii conservatori dela clubul clasic:acest bărbat este Take Ionescu (ovațiuni delirante; urale sgomotoase nesfârșite). În adevăr, acest act al vechilor conservatori este un act de școală modernă conservatoare (aplauze entuziaste). Au gândit într'adevăr la binele general al țări dând cu totul uitării interesul lor particular de clasă. Și-au zis: Take Ionescu nu mai trebue ținut aici închis la strâmt; trebue să ... timp... va mai fi încă (ovațiuni). De altminteri el însuși și-a prevăzut-o, de când era încă tânăr, făcând primii pași în ...
Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria
... tulbură fenomenele vitale de nutriție și de relație (nosologia și patologia). Prin urmare, medicina studiază omul și, singură printre științe, are omul ca unic obiect al studiului ei. Ce e mai mult, - medicina, fiind o știință cu apli-caÂții practice, are meriÂtul de a pleca numai de ... combate aceste patimi, - adică să răspândească principiile adevăraÂtei morale științifice. Astfel, părintele medicinei, Hipocrate, a avut dreptate să zică; „scopul final al medicinei nu este numai să vindece sau să prevină bolile, - ci încă să perfecționeze pe oameni și să-i facă mai fericiți, făcându-i mai ... știința medicală, adică știința omului; să fie o ființă care se jertÂfește pentru alții, până la moarte și, în sfârșit, să fie un învățător al omenirii sau mai bine zis, un apostol al moralei... și așa ar fi în realitate, dacă confrați neÂdemni n-ar fi deschis tarabă în templul sacru al medicinei. Acum înțelegeți înalta demnitate a profesiei mediÂcale și respectul ce i se dă din toate părțile. „Cinstește pe medicâ€� zice ... venit să scurteze o existență degraÂdantă. Veți găsi, de asemenea, pe desfrânatul care, nepri-cepând sau bătându-și joc de importanța instincÂtului genital,
Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română
... a răspunsului atârnă de la direcția spiritelor din societatea de astăzi, direcție a cărei manifestare este literatura în înțelesul cel mai larg al cuvântului. Pe când în lumea noastră politică neliniștea a ajuns la culme și totul pare întunecat în confuzia unor tendințe lipsite de princip ... spre adevăr. Din acest punct de vedere, toți împreună merită o atenție binevoitoare. În fruntea nouei mișcări e drept să punem pe Vasile Alecsandri. Cap al poeziei noastre literare în generația trecută, poetul Doinelor și Lăcrămioarelor, culegătorul cântecelor populare păruse a-și fi terminat chemarea literară. Și nici atenția ... publicarea Pastelurilor. În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată, La răsărit, sub soare un negru punt s-arată; E cocostârcul tainic în lume călător, Al primăverei dulce, iubit prevestitor. El vine, se înalță, în cercuri line zboară Și repede ca gândul la cuibu-i se coboară, Iar copilașii veseli, cu ... meșteșugite, extazieri și desperări de ocazie, pretutindeni concepția naturală și un aer răcoritor de putere și sănătate sufletească. Cu totul osebit în felul său, om al timpului modern, deocamdată blazat în cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate, pănă acum așa de puțin format încât ne vine ...