Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AJUNSA

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 621 pentru AJUNSA.

Petre Ispirescu - Zâna zânelor

Petre Ispirescu - Zâna zânelor Zâna zânelor de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat mare și puternic, și el avea trei feciori. Făcându-se mari, împăratul se gândi fel și chipuri cum să facă să-și însoare copiii ca să fie fericiți. Într­o noapte, nu știu ce visă împăratul, că a doua zi, de mânecate, își chemă copiii și se urcă cu dânșii în pălimarul unui turn ce avea în grădină. Porunci să-și ia fiecare arcul și câte o săgeată. - Trageți, copii, cu arcul, le zise împăratul, și unde va cădea săgeata fiecăruia, acolo îi va fi norocul. Copiii se supuseră fără a cârti câtuși de puțin, căci ei erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. Traseră, deci, și săgeata celui mai mare din fii se înfipse în casa unui împărat vecin; a celui de al doilea se înfipse în casa unui boier mare d-ai împăratului; iară săgeata celui mai mic se urcă în naltul cerului. Li se strâmbaseră gâturile uitându-se după dânsa, și p-aci, p-aci, era să o piarză din ochi. Când, o văzură coborându- ...

 

Ion Luca Caragiale - Cum devine cineva revoluționar și om politic...%3F

... — Unde? — La revoluție... — Cine te-a pus, nenorocitule, să te amesteci?... — Dracul!... nici eu nu știu... ceasul rău! Am ajuns acasă... Am chemat degrabă un doctor. Omul științei n-a găsit nimic alt grav decât starea ochiului, care nu se putea deschide din ... una. Simțindu-se destul de încălzit, s-a suit peste saci în căruță, că era și ostenit. Astfel, încet-încet, a ajuns în dosul Teatrului și a voit să treacă peste piață în strada Regală, de acolo pe la Colțea și pe urmă pe la ... a popit; fiindcă de când cu împrejurarea din Piața Teatrului, a prins băiatul gust de politică. Atât mai bine! Ce ar fi ajuns? — popă la țară. Nu e mai bine om politic în Capitală? Se pot oare compara modesta carieră și activitatea umilă a unui ...

 

Nicolae Gane - Domnița Ruxandra

... martur glorios de vitejiile lor. Toate ușile și ferestrele se deschideau înaintea alaiului domnesc și de prin toate se întindeau covoare și se aruncau flori. Ajuns în curtea bisericii, domnul descălecă, și la ușă fu întâmpinat de norod și de mitropolitul țării cu crucea în mâini. El sărută crucea, spuse norodului ... numai de la brâu în sus; el ține frâul cu mâna sigură, și fruntea sa nu se amețește de luciul amăgitor al undelor. Iată-l ajuns dincolo, pe mal; calul se scutură de apă, iar călărețul îi dezmiardă coama. Nu era însă sfârșit periculul pentru călător, căci dincolo de Nistru se ...

 

Nicolae Filimon - Ghibelini și guelfi sau diferite partide muzicale

... își avea școala sa, maeștrii săi de predilecțiune și convicțiunea sa. Primul interlocutor, sau partizanul lui Verdi, crezînd că n-a lăudat de ajuns pe maestrul său, printr-o mișcare de o nedescriptibilă aroganță, zise: — Muzica lui Verdi este unica ce se mai poate asculta astăzi. Au trecut ... Mozart și Auber nu merită oare și ele a lua parte în discuțiunea aceasta? Ați uitat oare că daca muzica a ajuns atît de sublimă prin pana nemuritorului Rossini și altor celebri compozitori italieni, germinile tutulor frumuseților ei melodice și armonice, ea e datoare marilor maeștri germani ...

 

Petre Ispirescu - Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos

... pasăre. Cercetă prin cetate și se spuse că împăratul locului aceluia o ține într-o colivie de aur în grădina sa. Aceasta îi fu de ajuns a ști. Dete câteva târcoale curții împărătești și luă aminte la toate amănunturile ce încongiura curtea. Cum se făcu seară, veni cu credinciosul ...

 

Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată

Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată Voinicul cel fără de tată de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost un împărat ș-o împărăteasă. Ei aveau numai o fată și o păzea ca lumina ochilor lor. Ea n-avea voie să iasă nici până în grădină fără dădaca ei. Aceasta o ținea de aproape și n-o scăpa din vedere nici cât ai da în cremene. Fata, tot șezând la fereastră, vedea pe un june fluieră-vânt de colo până colo. Într-o zi uitându-se la el, o văzu și el și, țintind ochii în ochii ei, ea simți un fior, apoi ca o scânteie de foc o arse ceva la inimă. Se trase fata de la fereastră și spuse dădacă-sei ce i se întâmplă. Atunci dădaca ei îi zise: - Ci ca fugi și d-ta de la fereastră! Ce tot te zgâiești și te uiți la toți d-alde taie câinilor frunză. Nu trecu mult și fata începu a nu se simți bine. Pasămite luase în pântece, fără știrea lui Dumnezeu. Spuse dădacă-sei. Aceasta se da de ceasul morții de ciudă, cum de să se ...

 

Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în voiaj

... între sprâncene, după obicei, și l-am lăsat cu buza umflată... Uff!.. M-am dus la Galați cu trăsura mea cea galbenă și, cum am ajuns, nici una, nici două... țup! în vapor, Guliță țup! după mine, Ioana țiganca țup! după Guliță și, vorba ceea, cu cățel cu... am plecat!!! Doamne ... se către capelmaistru): D-apoi cum socoți, domnule? Chirița nu se dă cu una, cu două. (Către public.) În sfârșit... nu-ți uita vorba... am ajuns la Beligrad... Când la Beligrad întreb pe căpitanu: Monsiu căpitan, je vu pri, aice-i Viena? — El îmi răspunde zâmbind: Ba nu, madam, aice ... ziceți? Să juri că neamțu-i cu dracu... Sfinte Panteleimoane!... te duci ca vântu și ca gându, ca în povești; cât ai plecat ai și ajuns, ba încă baronu care călătorea cu mine m-a încredințat auf Ehre, că în Englitera drumu de fer merge așa de iute că ... patria lui Monsiu Șarlă!.., Știți, Monsiu Șarlă, care a fost dascalul lui Guliță... În Paris! minunea minunilor! târgu Vavilonului din zilele noastre! Am ajuns noaptea și am tras la un otel din ulița: Geofroi Marie, adică: Mi-i frig, Marghioală... A doua zi l-am înfundat pe ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt

... un pâlc de curteni, Falnici moldoveni, Și s-a dus, s-a dus Prin Țara-de-Sus, Și-a ajuns voios În Țara-de-Jos. Iar dacă-a ajuns, I-a venit răspuns, Că dușmanii Țării, Cât nisipul mării, Năvălesc grămadă, Pustiesc și pradă... Ștefan-voievod, Slăvit de norod, Nu s-a ...

 

Alexei Mateevici - Tovărășiile de cultură pe la sate

... cu un sătean așezat la minte și cunoscut în sat prin bună chibzuință în toate trebile lui. Vorbind de una, de alta, fără voie am ajuns la ceea ce tot îl doare pe moldovanul nostru în ziua de astăzi — la socoteala școlii. După cum am priceput din cuvintele lui, țărănimea ... își pun silințele ca să le fie dată țăranilor noștri școală folositoare în limba părintească. — Am auzit, am auzit, cum nu. A ajuns și pe la noi vestea asta. — Ei, și cum îți pare? — El, lucru ista, negreșit că-l vor toți sătenii cei mai cu ...

 

Anton Pann - Feciorul moștenitor

... bîte țiind, Județul cum i-a văzut Să ardică din șezut Și își dă al său cuvînt, Zicînd: -Aideți la mormînt. Dacă au ajuns aci. Să-l dezgroape porunci, Și dînd cu bîtele-n el, Să-l întrebe-ntr-acest fel: Taică! pe care fecior Ai lăsat moștenitor?" Ei ...

 

Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum"

... se decolorează, o fotografie într-o ramă se acopere de o ușoară negură. Încolo, ele stau, dormitează trăiesc cu viața lor latentă, și e de ajuns să miște una din ele ca întreaga armonie să dispară. Apoi, cine trăiește mult într-o casă îi place să păstreze orînduială. Ochii s-au ... pasul ei de nălucă, se pleca pe fața străvezie a oglinzilor, cerca cu degetul ei uscat cea mai mică pată și era de ajuns să i se pară ceva, ca să hotărască : "Azi scoatem din salon !" sau : "Mîini afară cu odaia albastră" !... Și bietele mobile abia aciuiate apăreau în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>