Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ACORDA (CU)
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 53 pentru ACORDA (CU).
Nicolae Filimon - Paralelism între fosta direcțiune și cele de astăzi
... primul cartel, dar am avut și avem dreptul a cere de la direcțiune o trupă astfel încît să împlinească toate condițiunile artei muzicale, cu toată preciziunea și punctualitatea în esecutarea operilor. N-am cerut, o mai repetăm, artiști de primul ordin, pentru că nu-i putem avea cu mijloacele pecuniare de care dispune teatrul nostru, însă am pretins un ansamblu în înțelesul muzical, adică un cor întonat bine, un orchestru compus de instrumente ... cea mai mică noțiune de muzică teatrală și de limba italiană. În loc de un orchestru întonat, compus și condus astfel încît să poată esecuta cu toate nuanțele muzicale și cu espresiunea cerută de adevărata artă frumoasele partețiuni ale maestrului Verdi, ale cărui opere se reproduc mai adeseaori pe scena teatrului nostru, și a face ... din casa doctorului Bartolo sau, ca să zic mai bine, să compuie finalul primului act, era totdauna îmbrăcat în costume de trei epoce diferite, adică cu pieptare de mediul ev, cu bonete franceze Ă la bivouac și, în loc de carabine Ă la antica spaniola , avea puști cu baionete și cu ...
Ion Luca Caragiale - Oare teatrul este literatură%3F
... pentru fiecare artă. După aceste deosebiri specifice, vedem că teatrul este tot atît de puțin înrudit cu literatura pe cît ar fi sculptura și pictura cu arhitectura și muzica. Pe cînd concepțiunea poetului se formulează în gîndirile lui proprii cari sunt chiar materialul intern al artei sale, și care, transmise prin ... a gîndi ceva, ci la a arăta ceva. Astfel, asemănare mai nemerită nu poate avea o piesă de teatru propriu-zisă decît cu planul unui monument. In adevăr precum planul arhitectului nu este chiar realizarea finală a intentiunii sale, adică monumentul, ci numai notarea ... concepțiunii, se poate oare deduce că Teatrul este Poezie și că o piesă de teatru este o producție de gen literar? Dar o împrejurare asemenea cu aceasta ni-o prezintă și comunitatea altor materiale și mijloace de manifestare între alte arte foarte deosebite: marmura, comună sculpturii și arhitecturii, linia și chiar ... și, cea mai caracteristică dintre toate pentru teza ce ne ocupă, plastica, asemenea comună picturii, sculpturii și teatrului. Nu! Teatrul și literatura sunt două arte cu
Ion Luca Caragiale - Telegrame
... cetățean onorabil, pentru romanse cu individ infam localitate, întâlnind nefericitul soț, căpătat bună lecție moralitate în public, care aprobat. Această fimee fără inimă neroșind amenințat cu sbiri puteri, deoarece complicele directoru prefecturi. Corespondent. * Onor. prim-ministru București. A doua oară atacat palme picioare piața endepedenți acelaș bandit director scandalos ... Dacă până mâne dimineață n-avem raportul dv., veți fi considerat ca demisionat. Ministrul Justiției * Ecs. sale ministru Justiției București. Raport. Cercetat imediat cazul și cu respect raportez urgent. Acu cinci zile duminecă, fiind absent anchetă județ, orele 2 p.m. directorul prefecturi Raul Grigorașcu afla cafine central jucând table cu căpitan Pavlache intedență. Mare devenă foarte iritat pronunțat dumnezeu mami, nu personal cineva, ci ghinion. Atunci Costăchel Gudurău care sta altă masă criticând guvernul gura ... moment, dacă nu vreți să fiți telegrafic destituit. Ministru Justiției. * Ecs. sale ministru Justiției București Costăchel Gudurău liberat az dimineață lipsă probe intenție asasinat. Împăcat cu directoru. Pupat toți piața endependenți. Mâne sară logodna Raul madam Atenaisa Perjoiu. Dânsa renunțat orce pretenție revandicare paraferna de la Albert Gudurău, dând înscris primit ... fiind înaintat în vârstă și o familie numeroasă devenind misiunea de minister public pre gră pentru mini, vă rog respectos a mi se
Ion Luca Caragiale - Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"...
... orice bărbat politic al Ungariei trebue să dorească îndreptățirea intereselor legitime ale masei Românilor, spre liniștirea lor deplină; trebue prin urmare să dorească împăcarea definitivă cu toată lumea românească, iar nicidecum învoirea temporală cu unele porțiuni din clasele românești; cum am zice, bună înțelegere cu o mare comunitate compactă, iar nu capitularea uneia ssau a mai multor clopotnițe răzlețe. Cu cine să trateze acei bărbați de Stat ? Firește numai și numai cu aceia cari le-ar părea lor că sigur reprezentă integral desideratele generale: numai și numai cu aceia, și numai pe față, la lumina zilei și'n auzul lumii întregi - spre mulțumirea întregii lumi. Cum adică ? După atâta ar umbla bărbații de ... le recunoaște geniul; personaje cari nu pot mânca de focul că nu sunt poftiți în fruntea mesei înaintea Mitropolitului; juni asaltatori pripiți al templului Gloriei, cu atât mai dârji cu cât mai infirmi; popi liber-cugetători jurați; atei fanatici după cinci clase de fizică elementară; nietzscheani extremi după o piesă en vogue de pe cine ... obștea românească, și nimic, din câte ne spuneți, nu ne dă a 'nțelege că, învoindu-ne cu ...
... să scriu în versuri, teamă mi-e ca nu cumva FĂ menii din ziua de-astăzi să mă-nceapă-a lăuda: Dacă port cu ușurință și cu zîmbet a lor ură, Laudele lor desigur m-ar scîrbi peste măsură." Sărmane omule! dac-ai învia, ai vedea că de ce te ... o nenorocită realitate, și ea îl afecta foarte. Ce Dumnezeu! doar n-a trăit omul acesta acum cîteva veacuri, ca să ne permitem cu atîta ușurință a băsni despre trista lui viață!... a trăit pînă mai ieri, aci, cu noi, cu mine, zi cu zi, ani întregi... Pe cine vrem noi să amăgim? Talentul lui de poet nu-i producea nimica; două-trei funcțiuni care le-a avut ... noi se știe. Poetul a trăit cum a murit — foarte nenorocit și ca viață materială: copil ursit să sufere și cu sufletul, și cu trupul. De foame nu pierea, ce-i drept; dar suferea amar de sărăcie. S-a susținut că disprețuia averea... E un neadevăr â ... moară cum a murit; însă neajunsurile practice ale traiului, hrană ordinară, interior mizer, nevoie continuă de muncă grosolană obligată și ridicul plătită —
Ion Luca Caragiale - Culisele chestiunii naționale
... D. Brote le 'nghițea, le mistuia, și zâmbea în semn de mare recunoștință. Din aceste seanțe de ipnotism politic, a rămas d. Brote cu un întreg repertoriu de gesturi scurte și hotărâte a la Sturdza, de încruntări cu două sensuri, de zâmbete cu mai multe înțelesuri a la Sturdza, și de formele de catechism moral și politic ca acestea: Conservatorii sunt reacționari, ciocoi; ciocoii n'au ... serile cu un șef de partid, apoi șef de guvern, la masă, între soția unui academic și soția unui ministru plenipotențiar și față în față cu respectivii. Și musiu Brote în sus, și musiu Brote în jos, și intimitate, și familiaritate, și cordialitate. D. Brote face furori în saloanele cele mai ... bărbat de stat, cel mai sublim patriot, geniul bun al Românismului, o adevărată reincarnațiune a răposatului I. C. Brătianu. D. Aurel Popovici ascultă cu religiositate. D. Brote, urmând, îi face aspre mustrări că nu frecuentează mai mult pe sublimul șef liberal, că este prea indiferent față cu marele om, indiferen;ă cu atât mai vinovată cu ...
Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade
... pe cea dintâi foaie a poeziei românești moderne, aș numi balada Andrei Popa a lui Alecsandri: Cine trece-n Valea-Seacă Cu hangerul fără teacă Și cu pieptul dezvelit? Andrei-Popa cel vestit. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Zi și noapte de călare Trage bir din drumul mare, Și din țară peste tot Fug neferii cât ce ... Deleanu și din Beldiman se pot cita versuri în care își află glas, original pentru întâia oară, verva satirică în poezia noastră. La Budai-Deleanu cu o muzicalitate surprinzătoare, la Beldiman cu o violență de limbaj superb familiară, ne întâmpină, întâia oară, pe românește, invectiva în formă artistică. Budai-Deleanu apostrofează astfel pe românul ajuns, din vânjos ... totul, în fața străinilor în a căror mână încăpuse: Venetici flămânzi de prin ostroave, Greculeți din Anadol, din Pera, Ți-au răpit venituri, cu hrisoave; Tu le zici: Arhonda, kalimera! Și te închini cu multă plecăciune Crezându-le toate ce vor spune... Beldiman însă îi ia, pe fiecare după nume, cum îi cunoștea din ochi sau din auzite, și ... Romandi pârcălabul, un giugea, un om pocit; O stârpitură grecească, ieșit dintr-un vas clocit. Insistent atrag atențiunea asupra frumuseții emistihului: Și de țări vânturător, cu ...
Garabet Ibrăileanu - De dragoste
... diferitele chestii. Această afinitate însă nu trebuie să fie numaidecât completă, ci numai într-atât întru cât sufletele lor să nu se contrazică. Și aceasta cu atât mai mult, cu cât azi este cu neputință să existe un om complet din punct de vedere sufletesc și, prin urmare, există nevoia de a-ți căuta completarea în alt ... a sentimentului care provoacă chinurile cele mai mari. Un ,,nefericit în amor" trebuie să aibă un suflet prea distins, ca să nu devină un om cu totul vulgar și injurios. 9. Sublimul vieții nu se-mpacă cu renunțarea la propria-ți individualitate și cine are o familie și totuși vrea să guste ceea ce dă viața pe înălțimile ei, trebuie să-și ... dea, fără a lua toate obligațiile față de ea și fără a masca și înnobila legătura prin toate formele și ritualele cu atât mai potrivite scopului, cu cât mai nelogice și mai ridicole din punct de vedere realist, este cea mai gravă ofensă pentru ea, numească-se această legătură amor liber, căsătorie ... au disociat. Ori pretenții impertinente de supraom, care vrea să-și deșurubeze creierul de corp, să-l pună deasupra vieții, să joace un joc savant
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...
... Mircea, Dan. Pe toți, de la Traian până la Dan inclusiv, eu i-am botezat. Care va să zică, vine că suntem rude prin alianță cu familia Caracudi și cu părintele stavroforul; de aceea, sf.-sa îmi zice: „n ’ ne Iancule!" După plecarea valorosului, caut să-mi aranjez materiile din sertare pentru numărul ... lux... Ia să vedem ce putem stoarce cu foarfeca, această presă idraulică a redacției. Artă fără tendință și tendință cu artă, sau Artă cu tendință și tendință fără artă — 65 de file, cu va urma — studiu estetic de palpitantă actualitate! Rolul presei ca a patra putere în statul constituțional modern (sfinte Ignate!) — 77 de ... vacanța mare acasă, la țară, de unde a plecat așa de demult. Acolo, i se redeșteaptă toate amintirile sfintei copilării: i le povestesc cu drag și pe rând, fiecare cu glasu-i particular, căsuța părintească, hanul, aria, pătulul, moara, pârâiașul, clopotele de la biserică și de la gâtul vitelor ce se-ntorc seara-n sat ... înțeleg destul de bine cu ...
Paul Zarifopol - Alecsandri (Zarifopol)
... a produce ce era atunci de nevoie. Caracterul românesc, naturalețea poeziei lui Alecsandri se datorește, cum știu toți, faptului că întâia oară, din îndemnul, mai cu seamă, și cu ajutorul lui Alecu Russo, el caută în poezia populară ajutorul literar trebuincios pentru înființarea unui stil literar liber de orice artificialitate pedantă. Pentru că vorbim ... părintească. Acel ce a construit asemenea text avea evident un auz literar rafinat, pentru valoarea vocabularului românesc avea un simț de o siguranță cu totul nouă ambele aceste daruri scriitorul le pune, cu perfectă conștiință, în slujba intenției de a făuri o proză poetică cu sonoritate arhaic-religioasă, însă care să fie imediat înțeleasă de cititorul contemporan. Capacitatea literară a limbii române apare verificată până în capăt într ... nu-ntrece-a ta mândrire, Nici spada nu întrece cumplita-ți nesimțire! Observați că un vers ca: Chiar soarele fierbinte de-ar vrea cu fericire... ne duce îndărăt până la stângăciile unui Cârlova, și mai observați întrebuințarea abuzivă a infinitivelor substantivate mai cu seamă în rimă: este un inocent obicei rău al epocii lesne prinseseră de veste grăbiții noștri poeți de pe atunci că infinitivele substantivate furnizează rime ...
Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice
... viitoarele conferințe din Paris. Misie importantă! răspundere mare și spăimântătoare!... Eu, un biet țăran de la Dunăre, aveam a mă găsi în contact cu capacitățile cele mai recunoscute din Europa! cu oamenii cei mai însemnați!... Nu dar fără griji mă întrebam de voi putea să mă ridic și să mă susțin la înălțimea misiei mele?... însă ... žDomnule conte, răspunsei, dacă am izbutit a realiza dorința noastră seculară, această reușire o datorăm în parte și Excelenței Voastre, care ați apărat cu atâta căldură drepturile Principatelor la Congresul din Paris.“ — Am făcut, apărându-le, un act potrivit cu convingerea mea și conform intereselor familiei latine, și voi continua aceeași politică din toate puterile mele. Unirea Principatelor și consultarea votului poporului este începutul unei ... care răspunsei cu franchețe fără a exalta calitățile și fără a ascunde defectele noastre, căci mi se părea că vorbesc nu cu un străin, ci cu un compatriot. Apoi rugai pe dl ministru să grăbească trimiterea unui consul sard în Principate și să binevoiască a-mi înlesni transportul a ... că aveam misii de la prințul Cuza de a mă înfățișa regelui. Generalul, nalt de stat, înzestrat ...