Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ACOPERI CU NORI
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 100 pentru ACOPERI CU NORI.
Vasile Alecsandri - Pe malul mărei
... spume Și norii ca talazuri arunc spume de foc, Îmi place a sta singur pe-o stâncă dărâmată, S-aud pe valuri vântul cu groază șuierând, Să văd pe-ntinsul negru furtuna întărtată Și cerul fulgerând. Căci inima mea astfel de jale e muncită Și plânge cu durere la tine când gândesc, O! maică, înger dulce! o! maica mea iubită! Tu, ce-ai zburat din brațe-mi în leagănul ceresc! Pierdut în ... cerul fără stele , Lipsit de-a ta ființă ce zace în mormânt, Eu văd în nori, în valuri, icoana vieții mele Și gem cu-a noptei vânt! Ah! mult amar e ceasul când dorul ce jălește, Cătând în vremi trecute un suvenir slăvit, Se-mpiedică în zboru ... viu a mărei de vânt se îngână, Și sub un cer albastru, ca lebăda ușoară, Azi lin se legăna. Dar vântul crunt, deodată, suflând cu
Vasile Alecsandri - Balcanul și Carpatul
... 1] de Vasile Alecsandri Balcanul și Carpatul, la Dunărea măreață, Ca doi giganți năprasnici stau astăzi față-n față Ș-aprinși de dor de luptă, cu ochii se măsoară, Cu glasul s-amenință, cu gândul se doboară, Zicând: „Nu pot să-ncapă doi paloși într-o teacă! E scris din noi doi unul în pulbere să treacă!â ... munte, Să bată-a tale coaste, s-acopere-a ta frunte, Să facă într-o clipă ca să dispari din lume Cu-a tale stânci și codri, cu-ai tăi copii și mume!“ Carpatul scoate-un freamăt teribil de urgie, Mișcând coama-i de codri, ca leul de mânie, Și-n ... prin fanatismu-ți, puternic prin cruzime! Ai revărsat pe lume și groază și rușine Și te-ai scăldat în sânge pân' ce-ai dat pept cu mine. De-atunci au trecut seculi! ... Strivita omenire S-au deșteptat, și numai tu stai în adormire, Ademenit de visuri nebune și trufașe, Făr-a ...
Vasile Alecsandri - Plugul blestemat
... Vasile Alecsandri - Plugul blestemat Plugul blestemat de Vasile Alecsandri Vecină cu moșia bogată și domnească Se-ntinde o câmpie mănoasă, răzeșească, Pe care o pândește avanul domnitor Cu poftă nesățioasă, cu ochi adunător. El vrea ca să-și cârpească hlamida aurită Cu zdreanța sărăcimii de veacuri moștenită. Dar nu vrea răzeșimea să-i vândă-al său ogor, Căci e legat prin sânge pământul de popor. Nu vrea ... Se-nalță-n cer blestemul pământului răpit. Și tot înaintează plugarii... când deodată O falnică româncă în cale se arată, Frumoasă, tristă, naltă, pe frunte cu ștergar Și c-un pruncuț la sânu-i, pășind măreț și rar. Ea vine și în față cu boii se oprește, Din ochi aruncă fulgeri, apoi așa grăiește: Vrei să ne prăzi tu, vodă, avutul strămoșesc? A! dacă nu ai teamă ... n glas tare: Mai bine mort de mic Decât s-ajungă-n lume prin tine un calic. Da! trage brazda, fiară, și-ngroapă laolaltă, Alăture cu pruncul, mândria ta înaltă! Năprasnic atunci vodă c-un bici cumplit de foc Lovește-n boi să-i mâie, dar boii stau pe loc Ș ... ...
... la naltul soare s-au văzut ajuns. Soarele îndată pe mîndrul Gherlan L-au primit tocma ca p-un capitan. I-a vorbit cu cinstc și l-a întrebat: Să vie la dînsul cum s-a întîmplat ? Gherlanul atuncea compliment făcînd, Către el răspunse în ... marele Gherlan, Care peste șoareci sînt azi capitan, Și am bogăție, trăiesc fericit, Numai despre una sînt nemulțămit. Că nu găsesc fata după placul meu, Cu neam de potrivă-mi să ma-nsor și eu, Doresc să am socru de neam mai de sus, Puternic în lume, la alți nesupus. D ... mare Gherlane ! precum ziseși, sînt Înalt și puternic, de toți mă slăvesc, De nimeni n-am frică, precum voi trăiesc, Dar cum să ivește un nor căt de mic, Eu atunci îndată tot cheful îmi stric. Căci să pune-n dreptu-mi, fără a-i păsa, Și mă-ntunecează ... mal putenic decît alții ești, Că și chiar pe soare poți să-l biruiești. Cum te pui în dreptu-i, îl întunecezi, Pe loc îl acoperi ș-îl nimicnicezi. -0, mare Gherlane ! norul a răspuns. Ceea ce se vede nu e de ascuns. Drept, eu sînt puternic, după cum ...
Vasile Alecsandri - Sentinela română
... crude se dau pradă! Zece cad, o sută mor, Sute vin în locul lor! Mii întregi se risipesc, Alte mii în loc sosesc! Dar viteazul cu-a sa pală Face drum printre năvală, Și pătrunde prin săgeți, Că-i român cu șapte vieți! În zadar hidra turbează, Trupu-i groaznic încordează, Geme, urlă și crâșnește Și-mprejur se-ncolăcește. Fiul Romei se aprinde, Hidra-n mâine ... oardele avane? Unde-s limbile dușmane? Au pierit, s-au stins din față, Precum toamna-n dimineață, Se topesc, se sting la soare Negurile-otrăvitoare! Cu ce vifor de urgie Năvăliră-n Românie! Cum veniră de turbați, Ca balauri încruntați, Cu o falcă-n cerul sfânt Și cu alta pe pământ! Dar s-au dus cum n-au venit În pustiul lor cumplit, Părăsind în urma lor Câmpul luptei de omor! Lat e ... Întinzând pe cea câmpie O văpseală purpurie Ca un sângeros veșmânt Peste-un lung și trist mormânt! Iar în naltul cerului, Deasupra mormântului, Țipă vulturul cu fală Și-n rotirea-i triumfală Încunună cu-al său zbor Pe viteazu-nvingător. Să trăiești, ostaș romane, Stâlp al lumii apusane! Tu cu ...
... e steaua rea a acestei biete țări!... Făcânduvă dar cruce și lepădându-vă de cei care zboară printre stele, ca duhurile rele, mergeți cu noi, înainte, iubiți și stimați alegători... Suflând, cu șurloaie de sudoare pe frunte, ca și când ar fi ieșit dintr-o baie cu aburi, conul Tase de-abia răzbi să se coboare de la tribună. Toți căutau să-i strângă mâna, să-i spuie un cuvânt, în vreme ... mulți cârciumari, care știuseră cum să vie la întrunire. De la cele dintâi vorbe ale conului Tase, urletele ridicau acoperământul. În mijlocul tuturor, un sfrijit, cu mustața lungă de părea înnodată pe după urechi, își șuiera mereu cuvintele: Șuuș cu Tașe! Șuuș cu conul Taașe! Dar Năstrate ridica brațul: Tăcere, și gurile se închideau câteva clipe. Cu alte vorbe, cu alte întorsături, conul Tase ajunse tot acolo: tot ei, nimic ceilalți. Și iarăși simți de la o vreme că poate cuvânta așa un ceas, două ... prieteni, un lucru mai am să vă spun, și anume: drept semn al buletinelor noastre de vot, drept semn al biruinței noastre am ales Steaua. Cu ea să țineți, cu
... de plîns ea se sfîrșea. Aci-i înalță mînă de fruntea ei lipind-o, Aci iar de la frunte la sîn i-o pogora ; Apoi cu-acele lacrămi de dragoste udînd-o Nici cum să se despartă de el nu se-ndura. Cu multele suspinuri și dorul ei s-aline, Sărmana copiliți, și-n munți ea l-ar urma ; Nu te mai duce-i zise, rămîi, sau merg ... lasă, mamă plînsul și vezi de te gătește, Te-mbracă și te spală că poimîni o să-l vezi ; Și-ndată-ți fac și nunta, cu el tu te-nsoțește, Apoi și zi și noapte tu tot cu el să șezi. Ca cînd îș văz cum vine p-acelii muchi verdeață Cu ochii lui cei veseli, cu păru-i cel bălan, Și țint-apoi la tine, te ia, te strînge-n brațe ; Dar însă rabd-o noapte că doar n-o fi ... de jale, Colo pe culmea verde la deal d-acel pîrău : Păstorul stă pe muche și turma sa în vale Ea paște, el și cîntă cu fluierașul său. Săteanul cu ...
Alphonse de Lamartine - Războiul
... c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi bronzurile bubuiesc, Tunetele depărtate se răspund, se-mpotrivesc. Din țevile-nflăcărate fulgerul scânteietor Ca suflarea morții iese ... plânge decât d-un steag îndrăgit Murind, după el privește, după dânsul e mâhnit. Moartea după-ntâmplări zboară în drumul său grozăvos Unul piere-ntreg cu totul, altul, în țărână jos, Ca un trunchi a cărui ramuri de secure cad trosnind, Ale sale mădulare-și vede în bucăți sărind ... se sparg, Rândurile cele strânse se deschid, fac un loc larg; Fierul peste fier lovește, focurile se-nfășor, Din taberele izbite un fulger iese, un nor. În valuri de fum silitra, în aerul zgomotat, Arde, curge, bubuiește în șirul cel flăcărat; Soarta lor este ascunsă sub desul, grozavul nor, Ochii nu pot vedea încă izbânda sau moartea lor. Precum când două torente ce la vale se pornesc Din doi munți din împotrivă, se reped ... pătrund. Și-n aerul care sună de glasul cel tremurând, Parcă al morților suflet prin el s-aude trecând. Soarele, totdeodată, risipind noru-n senin, ...
Ion Heliade Rădulescu - Războiul
... c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi bronzurile bubuiesc, Tunetele depărtate se răspund, se-mpotrivesc. Din țevile-nflăcărate fulgerul scânteietor Ca suflarea morții iese ... plânge decât d-un steag îndrăgit Murind, după el privește, după dânsul e mâhnit. Moartea după-ntâmplări zboară în drumul său grozăvos Unul piere-ntreg cu totul, altul, în țărână jos, Ca un trunchi a cărui ramuri de secure cad trosnind, Ale sale mădulare-și vede în bucăți sărind ... se sparg, Rândurile cele strânse se deschid, fac un loc larg; Fierul peste fier lovește, focurile se-nfășor, Din taberele izbite un fulger iese, un nor. În valuri de fum silitra, în aerul zgomotat, Arde, curge, bubuiește în șirul cel flăcărat; Soarta lor este ascunsă sub desul, grozavul nor, Ochii nu pot vedea încă izbânda sau moartea lor. Precum când două torente ce la vale se pornesc Din doi munți din împotrivă, se reped ... pătrund. Și-n aerul care sună de glasul cel tremurând, Parcă al morților suflet prin el s-aude trecând. Soarele, totdeodată, risipind noru-n senin, ...
Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...
... gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă-nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe-albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și-ntind umbre cu miros pe-a salei întins rond, Acolo sta-mpăratul...  boierii lui de sfat  Pe tronu-i de-aur roșu sta mut ...  Părea c-așteaptă-a morții întunecos problem. Boierii dimprejuru-i pe scaune de-onoare, Păreau că-s zile stinse pierdute în trecut, Cu fețele lor palizi ca raza cea de soare, Cărunți, cu barbe albe pe pieptul cel tăcut; Pe frunți ce grămădise a anilor ninsoare, Pe umerii lor vremea cu pași mari a trecut. Ca zilele alb stinse, ei din trecutul lor Priveau la acel soare ce le-a lucit cu ... răi. Și cine-enigma vieții voiește s-o descuie, Acela acel munte pe jos trebui să-l suie. Cu ...
Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele
... gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă 'nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe - albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și 'ntind umbre cu miros pe-a salei întins rond, Acolo sta 'mpăratul... — boierii lui de sfat — Pe tronu-i de - aur roșu sta mut ... fie fapte bune, Să n'ascult decât glasu - adevărului senin; Și sarcina vieți-mi să-mi fie cât de grea, Voiu ști s'urmez, părinte, cu râvnă calea ta». II În munți ce puternici din codri s'ardică, Giganți cu picioare de stânci de granit, Cu fruntea trăsnită ei norii despică Și vulturii 'n creeri palate-și ridică Ș'uimiți stau în soare privindu-l țintit . Acolo prin ruini, prin stânci ... copacii de fag. Vuind furtunoasa-i și strașnică arpă Trec vânturi și clatin pădurea de brad, Prăval pietre mari din culmea cea stearpă, Aruncă bucăți cu ...