Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ȚINTI (ÎN)

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 111 pentru ȚINTI (ÎN).

Dimitrie Anghel - Pelerinul pasionat

... Văd încă figura lui frumoasă, de corsar oriental, cu trăsături regulate și îndrăznețe, cu părul negru ca corbul, cu mustața ridicată războinic, urmărind ceasuri întregi în mirosul de fum și de alcooluri nesfîrșitele partide de pichet, cu o veșnică havană în colțul gurii. Îl văd din cînd în cînd ridicîndu-și nalta lui statură, lat în umeri, subțire la mijloc, cum își sprijină mîinile în șolduri și privește cu ochiul sfidător prin geamul rotund al monoclului ce nu-l părăsea niciodată și pe care pe vremea aceea, cînd prințul de ... vreme, curgea, scăzînd minută cu minută anii atîtor pierde-vară, adăugind însă vers cu vers gloria lui de mai tîrziu. Și el era un jucător, în arena atîtor ambiții, lucra însă pretutindeni, și, deși în mulțime era absent, căci cine are ceva în el poate gîndi ori-și-unde, Muza, pentru un poet adevărat, fiind pretutindeni ca și Dumnezeu pentru un credincios. Ora aperitivului venea, ceasul verde, cum ... o minune, pădurile prăfuite, pline de larma automobiliștilor și parfumate de benzină sunt demne pentru el să adăpostească sanctuarul muzelor. Pretutindeni și necurmat, icoanele culese în dragul lui Paris l-au urmărit. Pentru el Parisul a fost o obsesiune, o desăvîrșită luare

 

Vasile Alecsandri - Lamartine (Alecsandri)

... său a fost și va rămânea o glorie pentru secolul nostru, Lamartine, a murit! Această tristă veste va deștepta un răsunet dureros în sufletul acelor care au gustat încântările armoniei mărețului poet. Cât pentru noi, românii, e bine să ne aducem aminte încurajările ce ne-a dat ... de-a o scoate la lumină: „Dl Lamartine, dulcele poet al inimilor tinere, eroul poetic al revoluției din 1848, deși ajuns acum în vrâstă înaintită, totuși încă poartă pe frunte-i aureola geniului. Convorbirea sa armonioasă și fermecătoare răpește auzul și sufletul. Simțirile înalte, ideile sublime, reflecțiile filozofice ... de el în forma cea mai corectă, în stilul cel mai nobil, și cu o abundență care minunează pe ascultători. Elocvența sa naturală încântă chiar în vorbirile zilnice ale vieții private, iar în împrejurările cele mari ale vieții politice, ea devine o putere care poate să oprească omenirea pe malul prăpăstiilor sau să o împingă în fundul lor. O oră întreagă, cât a ținut vizita mea, am crezut că asist la un concert melodios, și, când a fost ...

 

Vasile Alecsandri - Noaptea Sfântului Andrii

... Vasile Alecsandri - Noaptea Sfântului Andrii Noaptea Sfântului Andrii de Vasile Alecsandri Zgomot trist în câmp răsună! Vin strigoii, se adună, Părăsind a lor secrii. Voi, creștinelor popoare, Faceți cruci mântuitoare, Căci e noaptea-ngrozitoare, Noaptea Sfântului Andrii ... picat stejarul mare, Cerul s-a întunecat! Luna saltă-ngălbenită, Printre nouri rătăcită, Ca o luntre părăsită Pe un ocean turbat. Bufnele posomorâte, În a lor cuiburi trezite, Țipă cu glas amorțit. Lupii urlă împreună, Cu ochi roși țintiți la lună, Câmpul geme, codrul sună, Satan pe ... e noaptea-ngrozitoare, Noaptea Sfântului Andrii! Acum iată, pe mormânturi, Clătinați, bătuți de vânturi, Toți strigoii s-au lăsat. Așezați într-un rond mare, Adânciți în întristare, Pe sicriu-și fiecare Oasele-și a rezemat. Unul zice: Eu în viață Cu o mână îndrăzneață Multe drepturi am răpit! Răpit-am pâinea de hrană Unei gingașe orfană Ce, pierdută și sărmană, În mizerie-a pierit! Altul zice: Eu în lume Am avut putere, nume, Căci am fost stăpânitor! Dar în oarba-mi lăcomie, Pentru-o seacă avuție, Am împins în grea urgie Pe sărmanul meu popor! Altul zice: Eu

 

Vasile Alecsandri - Păsărica

... pajură mare Se-nalță mereu. Gheara-i se lungește, Ochiu-i se țintește Tot spre cuibul meu. Apa-i lină, frate, Frunza lin se bate În

 

Constantin Stamati-Ciurea - Către Silvestru Morariu-Andrievici

... a Vă întâmpina pe calea vieții mele, am știut a Vă înțelege și a Vă prețui, încredințându-mă că nu în zadar Dumnezeu V-a însemnat soarta de cârmaci al unui popor, care negreșit Vă adorează ca pe un eminent apostol al adânc înțeleptei ... al unui popor brav, pe care nu l-am cunoscut, un atom din o patrie pe care nu am văzut-o. Ca utopistul eu păstram în suflet acel ideal prin instinctul sângelui, gugolindu-l în inima mea, împodobindu-l în gând cu cele mai strălucite odoare, precum face un logodnic cu mireasa sa. Eu cercai cu lira mea poetică să vorbesc limba patriei, să dezmierd ... cum mama Română mă dezmierda când mă legăna în pruncie. Ea, murind, mă strânse în brațe ținându-mi obrazul lipit de buzele sale; eram atuncea în vârstă numai de patru ani. Îmi ținteam ochii mei în ai ei și nu pricepeam de ce pleoapele i se închid, de ce adoarme ținându-mă la piept. În curând buzele ei se răciră și brațul îi înțepeni; ea adormise som­nul etern, pe care eu nu-l înțelegeam, precum nu știam și ce

 

Vasile Alecsandri - Visul lui Petru Rareș

... bine, fie rău, Da-ne-ar sfântul Dumnezeu Un alt Ștefan la domnie, Să ieșim la vitejie!â€� Astfel toți raspund cu dor, Și adorm în somn ușor. II Focul tabării s-a stins, Neagra umbră s-a întins. Totul zace-n neclintire, În adâncă amorțire; Numai stelele sclipesc Și pe cer călătoresc. Miezul nopții s-a ivit Și prin lume-a răspândit Ceata visurilor ... zborul meu, Mult mai nalt va fi al tău!â€� Când un lanț întins de munți Cu-ai lui codri deși, cărunți, Se-nchinau voios în cale; Și din munte și din vale Zvon de glasuri cuvânta: „Să trăiești, măria ta!â€� Petre Majă, - adimenit, [7] Din somn dulce s ... oșteni Și trei cete de curteni. Mândrii-s bravii călăreți Pe-armăsarii șoimuleți! Strălucind la foc de soare, Ca-ntr-o zi de sărbătoare, Ei în tabără s-opresc Și lui Petru-așa grăiesc: „Petre-Majă-ntru mulți ani! Noi curteni și căpitani, Fost-am, fost trimiși cu bine Din ... însuși Petru era cunoscut sub numele de Majă, pănă a nu să sui pe tron. (n. V.A.) ↑ Subiectul acestei legende se găsește în ...

 

Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834

... Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834 Sentinela taberei de la Copou la 1834 de Constantin Stamati Luna răspândește rază galeșă și luminoasă În senina atmosferă pe cerul prevăzitor, Iar spre Moldova se uită cu cătătură duioasă Și dorește să găseacă pe mâhnitul muritor, Ca să-i trimită o ... că au fulgerat!!! Deci el tace și se uită, și vede jos lângă sine Că un nour se lăsară de raze înconjurat, Pe care sta în picioare un voievod vechi de zile... Pe al lui larg piept și spete purta zale ferecate, Iar albele sale plete peste ele răsfirate. În a sa vânoasă mână greu buzdugan răsucea, A lui coapsă era-ncinsă cu pală urieșească, Iar pe cap el purta coiful ... Doi lei țiind cap de zimbru sub o coroană domnească. Soldatul străjer se trase puțintel cam îndărăt, Își ia arma și țintește pe oaspe tocmai în piept; Și apoi furios strigă: “Spune, spune, cine ești? Spune dacă știi parolă! iar de nu, te culc aiceâ€�... “În zadar, răspunse umbra ... Și blânzi cu compatrioții, întocmai ca niște mieiâ€�. Străjerul se-nfioară de cuvintele aceste, Se umplu de bărbăție, inima i se zbătea, Onor, patrie, bravură ...

 

Ion Heliade Rădulescu - La moartea lui Cârlova

... o țară unde puțini ascultă Sau unde-a ta cântare cu ei nu însoțești; Încă trăind, tu viața o petreceai mai multă Sorbit în armonia a cetelor cerești, Unde ostaș d-aicea acol-ai și grăbit. Sub tânăra ta mână, degetele-arzătoare, Acum se-nfiorează liră de ... este străin și călător; Astfel vulturul mândru din nalta sa privire Parcă ar zice lumii din marele său zbor: Pământul mi-este leagăn, dar locuiesc în cer. O, fenomen ce-n veacuri abia când se ivește, O, stea care răsare chiar într-al său apus! Ce fu a ta ... adus? Și cum se pun acelea care cu tine pier? De unde ești, ascultă jelinda mea cântare, Vezi lacrima ce pică pe scumpul tău mormânt. În ceasul după urmă, în cea d-aici plecare Iubiții-ți fără mine, cu cei ce nu mai sânt, Văzură cum ți-iei zborul, și tuciul trist vestea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Și eu ... Prin focuri de durere trecut și lămurit, Și patimile repezi izbind inima-n mine, Fieștecare scoate un sunet osebit, Care-astupat mugește, se-neacă iar în ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Blestemul bardului

... Și-n jurul lui prin parcuri, cu înflorite-alee, Săltau fîntîni vioaie în joc de curcubee. Domnea un crai acolo, în țări și prăzi avut. În tron de fier sta palid și de supuși temut ; Căci cugetu-i e spaimă, privirea lui — urgie, Și bici e tot ce spune, și ... n fața porții-nalte a stat bătrînul bard : De-un stîlp de marmur harfa cea fără preț și-a spart, Apoi în glas puternic se-ntoarce cu blestem, Încît și bolți și parcuri înfiorate gem : — Vai vouă, ziduri mîndre ! În veci să nu mai sune În încăperea voastră nici viers, nici glas de strune ! Nu, ci fricoase păsuri de sclav, suspin și plîngeri, Pîn' veți cădea trăsnite de-al răzbunării înger ... strălucitoare-n rouă ! Cadavru-acestui tînăr vi-l pun în față vouă, Să veștejiți ca dînsul, secînd orice izvoare : Să fiți un loc de spaimă în zile viitoare ! Vai ție, crai sălbatic ! A barzilor urgie ! Deșartă lupta-ți cruntă spre glorie să fie ! Și piară negru-ți nume în ... Strigă bătrînul; cerul îi auzi cuvîntul. Zidirile-s ruină prin săli vuiește vîntul. Din fosta slavă numai un stîlp mai stă dovadă, Și-acela, rupt,

 

Ludwig Uhland - Blestemul bardului

... Și-n jurul lui prin parcuri, cu înflorite-alee, Săltau fîntîni vioaie în joc de curcubee. Domnea un crai acolo, în țări și prăzi avut. În tron de fier sta palid și de supuși temut ; Căci cugetu-i e spaimă, privirea lui — urgie, Și bici e tot ce spune, și ... n fața porții-nalte a stat bătrînul bard : De-un stîlp de marmur harfa cea fără preț și-a spart, Apoi în glas puternic se-ntoarce cu blestem, Încît și bolți și parcuri înfiorate gem : — Vai vouă, ziduri mîndre ! În veci să nu mai sune În încăperea voastră nici viers, nici glas de strune ! Nu, ci fricoase păsuri de sclav, suspin și plîngeri, Pîn' veți cădea trăsnite de-al răzbunării înger ... strălucitoare-n rouă ! Cadavru-acestui tînăr vi-l pun în față vouă, Să veștejiți ca dînsul, secînd orice izvoare : Să fiți un loc de spaimă în zile viitoare ! Vai ție, crai sălbatic ! A barzilor urgie ! Deșartă lupta-ți cruntă spre glorie să fie ! Și piară negru-ți nume în ... Strigă bătrînul; cerul îi auzi cuvîntul. Zidirile-s ruină prin săli vuiește vîntul. Din fosta slavă numai un stîlp mai stă dovadă, Și-acela, rupt,

 

Constantin Negruzzi - Sobieski și românii

... trup de lănceri ce deschidea marșa, urmau douăsprezece tunuri mari trase de boi, apoi o ceată de ofițeri călări în fruntea cărora erau trei; unul în floarea vrâstei, posomorât, gânditor, necăjit, și doi mai bătrâni. Tustrei în haine poloneze. În sfârșit venea duiumul oștei: trăsuri, bagaje, pedestrași, șleahtă pospolită, amestecați, în neregulă, cu steagurile strânse, cu capul plecat, cu armele răsturnate, cu întristarea pe față și cu durerea în inimă. Nu se auzea nici surlă, nici dobă, numai tropotul cailor, și pasul oamenilor ce abia se mișcau, pentru că de zece zile caii n ... de această groasă lingușire, fața i se însenină la ideea unei izbânzi atât de lesnicioase și îndată dete poruncă să se înșire oastea cătră cetate. În cetățuie se afla optsprezece plăieși, trimiși de ispravnicul de Neamț pentru străjuire, în lipsa garnizoanei, care era la Fălcii pe lângă domnul Cantemir, unde tăbărâse armia turcească. Cu câteva ceasuri mai nainte sosise încă un tânăr plăieș, a ... Leșii primiră toate condițiile cerute. Oastea se înșiră în două rânduri, lăsând prin mijlocul ei loc ca să treacă garnizoana, și poarta se deschise. Atunci, în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>