Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘEDERE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 31 pentru ȘEDERE.
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V Satir și Perierg SATIR: Orice-a vrea Pan să-mi facă, măcar să mă omoare, Cu oamenii prin târguri nu-i chip de viețuire! Năravurile-n lume prea mult s-au felurit. Apoi și cu-a lor haine nu pot să mă-nvoiesc; Frumoși vrând să s-arăte, cu aur se-nfășoară, Întocmai ca măgarii cu scumpele harșele; De gât, de mâini, picioare în ele ferecați, Vrăjmași odihnei, iarna ei tremură de frig, Iar vara de căldură nu pot să se scutească. Departe de la mine podoabe aurite Nerozilor plăcute! Și voi, peruci, lipsiți! Cu-a voastră amăgire destul m-ați necăjit. PERIERG: Bre, ce văd eu! Un Satir cu scump caftan în spate, Cu pantaloni, ciubote ce-a lui picioare strâmbe Le-arată mai ciudate, iar coarne nu se văd! A, ce caricătură! Ce lucru minunat! De unde oare? Cine-i? Și unde se mai duce? — Dă-mi voie, frățioare, să te întreb ce cauți Pe locurile-aceste? Îmi pari a fi străin? De pot să-ți fac vro slujbă, mă rog să-mi poruncești. SATIR: Lipsește, piei din ...
Petre Ispirescu - Ileana Simziana
Petre Ispirescu - Ileana Simziana Ileana Simziana de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. Acel împărat mare și puternic bătuse pe toți împărații de prinpregiurul lui și-i supusese, încât își întinsese hotarele împărăției sale pe unde a înțărcat dracul copiii, și toți împărații cei bătuți era îndatorați a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani. La marginea împărăției lui mai era un alt împărat carele, cât a fost tânăr, nu se lăsase să-l bată; când cădea câte un pârjol asupra țărei sale, el se făcea luntre și punte și-și scăpa țara de nevoie; iară după ce-ajunse la bătrânețe, se supusese și el împăratului celui mare și tare, fiindcă n-avea încotro. El nu știa cum să facă, cum să dreagă, ca să împlinească voia acelui împărat de a-i trimite pe unul din fiii săi, ca să-i slujească: fiindcă n-avea băieți, ci numai trei fete. Dintr-aceasta el sta pe gânduri. Grija lui cea mare era ca să nu crează acel împărat că el este zacaș și ...
Vasile Alecsandri - Un salon din Iași
Vasile Alecsandri - Un salon din Iaşi Un salon din Iași de Vasile Alecsandri Fragment Scenele următoare se petrec într-un salon elegant, mare, împodobit cu tot luxul parizian. Lumina aurită a policandrelor de bronz se revarsă pe deosebite grupe de dame și cavaleri în toalete de bal; un orhestru armonios se pregătește a suna contradansul cel nou compus pe ariile din opera Trovatore. Cuprins 1 SCENA I 2 SCENA II 3 SCENA III 4 SCENA IV SCENA I Două dame pe o canapea, în fundul salonului; una din ele, vădană ce a fost odinioară frumoasă; cealaltă tânără, nurlie și destul de nevinovată încă. Cea dintâi poartă o rochie de catifea vișinie; cea a doua -- rochie de crep trandafiriu cu bucheturi albe. ROCHIA DE CATIFEA: Cum ai petrecut alaltăseară la adunarea doamnei A.? ROCHIA DE CREP: Cât se poate de bine; am jucat până la trei ceasuri. ROCHIA DE CATIFEA: Eu n-am găsit adunarea plăcută... Era prea multă amestecătură... Numai jupâneasa mea din casă lipsea. ROCHIA DE CREP: Se poate; însă eu, doamna mea, nu caut într-un bal decât petrecere și nu cer alta decât să am cavaleri ...
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna Doamna Chiajna de Alexandru Odobescu Cuprins 1 I - MORMÂNTUL 2 II - NUNTA 3 III - FUGA 4 IV - PUSTNICA 5 Note I - MORMÂNTUL Clopotele bisericii domnești din târgulețul Bucureștilor băteau cu glas jalnic și treptat; iar de sus, de pe colnicea dealului dimpotrivă, le răspundea, cu răsunet tânguios și depărtat, mica turlă rotunjită a bisericuței lui Bucur. Era pe la sfârșitul lui februarie, anul 1560, și de curând se adusese în oraș trupul Mircii Vodă, cel poreclit Ciobanul, care, la 25 ale lunii, murise pe drum, când se întorcea din Ardeal [1] ; ori că boierii pribegiți acolo, pe care el se-ncercase, cu făgăduieli mincinoase și cu viclene jurăminte, a-i înapoia în țară, îi urziseră cu otrăvuri pieirea, ori că Dumnezeul milostiv se-ndurase în sfârșit de nevoile bieților creștini împilați de acest crunt stăpânitor și hotărâse acum ceasul asprei sale judecăți. De patru ori [2] Mircea fusese așezat Domn cu sila în țară de Poarta turcească, și numai hulă și ură își ridicase asupră-și prin năpăstuirile sale; iar mai ales pe boieri-i bântuia și-i muncea cu răutate, ca doară să le plătească cu amar și cu chinuri ...
Alecu Russo - Piatra Teiului Piatra Teiului (Legendă) de Alecu Russo Fragment dintr-o călătorie în Munții Moldovei Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Mulți dintre compatrioții noștri s-au dus, se duc și se vor mai duce poate în străinătate. Călătoria e un lucru frumos și bun, care ne dezvăluie, cu mult mai bine decât cărțile, viața intimă a civilizațiilor. Puțini sunt care să nu fi măsurat geometricește lungimea Praterului, de la cea din urmă casă de pe Jägerzeile până la rotondă; care, oricât de încăpățânat le-ar fi fost tactul lor muzical, să nu fi simțit fără voie piciorul lor drept bătând măsura, pe când ascultau pe Wasser-glaus, pe o frumoasă lună plină, unul din acele dulci valsuri ale lui Lanner ori Strauss, care leagănă într-o ușoară somnie bătrâna și molatica Vienă. Foarte mulți dintre tinerii noștri, întorși la căminul părintesc, vorbesc despre întâmplările pe care Italia le-a semănat în calea lor, și amintirile acestea sunt ca o palidă răsfrângere a parfumului frumosului ei soare. Care dintre noi n-are la îndemână o anecdotă auzită la Paris, o aventură la Viena, o ...
Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei
Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei Sub pecetea tainei de Mateiu Caragiale Sphinx (Iconol.) monstre fabuleux auquel Ies anciens donnaient ordinairement un visage de fentme... DICT. DE LA FABLE De când am apucat a ne prelungi șederile afară din București, el la Valea Rugului, eu la Sionu, el la crama unde a fost ucisă Sita Gârbu, eu la armanul unde a fost răpus Nicolache Schina, adică de vreo doi ani, nu mi se mai întâmplase până săptămâna trecută să-l întâlnesc pe Teodor, veche cunoștință moștenită, conu Rache cum i se zicea în deobște. L-am găsit la "Carul cu bere", în partea din stânga a localului, singur la o masă, în fund. Sta cu ochii aproape închiși; pentru cine n-ar fi știut că la dânsul ăsta era semnul că atunci cugeta adânc, ar fi crezut că ațipise. înaintea lui se trezea, neîncepută, o halbă, alături de o carte proaspătă cu filele netăiate : cel din urmă roman detectiv franțuzesc. îi cerui, de cum luai loc lângă dânsul, așa cum mă poftise, părerea asupra scrierilor de acest soiu, azi atât de răspândite. îl știam hârșit în meserie; îmbătrânise în slujba poliției, fiind ...
Nicolae Gane - Două zile la Slănic
Nicolae Gane - Două zile la Slănic Două zile la Slănic de Nicolae Gane Într-o odăiță mică și cam umedă de pe strada Popa Tatu din București locuia Nae Peruzescu. Ferestrele odăiei, întoarse spre miazănoapte, nu erau nici vara, nici iarna luminate de soare, și fațada casei, de mult nereparată, avea un aer posomorât. Se vedea cât de colo că e cuib de sărăcie. Dar înlăuntru locuia un tânăr cu mare viitor. Nu împlinise încă treizeci de ani, și Nae Peruzescu ajunsese arhivar la tribunalul de Ilfov. Născut la Târgoviștea, orașul de descălecătoare, care a scos la maidan cea mai fină prăsilă de oameni mari, el fusese rând pe rând țiitor de registre la primăria din Caracal, prețăluitor la vama din Burdujeni și perceptor la bariera Șorogari din Iași, o întreagă carieră făcută în scurt timp. Carte nu prea învățase în copilărie și nu știa, zău, dacă din cele patru clase primare îi mai rămăsese altăceva decât știința scrierii și a cetirei și oarecare elemente de aritmetică. Însă pentru oameni ca el cartea nu-i bună decât doar pentru a le strica originalitatea talentului, căci era într-adevăr talentat. Nae Peruzescu. Scria romanuri, ...
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie şi adolescenţă Amintiri din copilărie și adolescență de Garabet Ibrăileanu Amintirile au fost precedate în ,,Adevărul literar și artistic" de următoarea notă a redacției: ,, Începem publicarea amintirilor de copilărie și adolescență ale lui G. Ibrăileanu. Aceste amintiri datează din 1911. Ele sunt redactate sub formă de scrisori către un prieten, în casa căruia au și fost scrise. Manuscrisul scrisorilor stătea pe biroul prietenului, de unde Ibrăileanu îl lua și îl completa. Cum scrisorile nu erau destinate apariției, ele se prezintă sub prima redactare -- fără nici o corijare de formă. Le publicăm atât pentru frumusețea paginilor în sine, cât și ca document pentru înțelegerea unei epoci și a unui om ale cărui fine resorturi sufletești pot fi descoperite numai din lectura acestor pagini, care cuprind fapte necunoscute chiar de mulți dintre prietenii lui Ibrăileanu." Duminică 31 iulie 1911 Încep să-ți scriu câteva lucruri de altădată, așa cum mi-or veni sub condei, fără nici un plan și fără nici o pretenție. Cele mai vechi lucruri, de care mi-aduc aminte, sunt casa de la Roman, unde am stat până la vârsta de 5 ani, și familia câtă stătea în acea ...
Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor
Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea ţiganilor, ştergerea privilegiilor boiereşti, emanciparea ţăranilor Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor de Mihail Kogălniceanu Discurs rostit la 1/13 aprilie 1891 în ședința solemnă a Academiei Române organizată cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la fondare Sire! Preagrațioasă doamnă și regină! Alteță regală! Doamnelor și domnilor! Colegii mei mi-au încredințat misiunea de a lua și eu cuvântul în această mare și frumoasă zi, în care serbăm jubileul de 25 de ani al fundărei Academiei Române. Această onoare o datoresc vârstei mele înaintate. În adevăr, cu excepțiunea venerabililor noștri colegi, domnii N. Kretzulescu și G. Barițiu. eu sunt, dintre toți ceilalți academicieni, cel mai în vârstă. Și, dacă ar fi exact anul nașterii mele ce mi-l dau nu numai biografii străini, dar și literatorii români, care au binevoit a se ocupa cu scrierea vieții mele, eu aș fi mai înaintat în bătrânețe decât chiar Nestorii mai sus-numiți ai Academiei Române. După Lexiconul de conversațiune al lui Meyer (Meyer's Konversations-Lexicon) , eu aș fi născut la 1806; și, nu mai demult decât sunt câteva săptămâni, "România literară" mi-a dat ...
Vasile Alecsandri - Chirița în provincie
Vasile Alecsandri - Chiriţa în provincie Chirița în provincie de Vasile Alecsandri Comedie cu cântece, în 2 acte Cuprins 1 PERSONAJELE 2 ACTUL I 2.1 SCENA I 2.2 SCENA II 2.3 SCENA III 2.4 SCENA IV 2.5 SCENA V 2.6 SCENA VI 2.7 SCENA VII 2.8 SCENA VIII 2.9 SCENA IX 2.10 SCENA X 2.11 SCENA XI 2.12 SCENA XII 2.13 SCENA XIII 3 ACTUL II 3.1 SCENA I 3.2 SCENA II 3.3 SCENA III 3.4 SCENA IV 3.5 SCENA V 3.6 SCENA VI 3.7 SCENA VII 3.8 SCENA VIII 3.9 SCENA IX 3.10 SCENA X 3.11 SCENA XI 3.12 SCENA XII 3.13 SCENA XIII 3.14 SCENA XIV 3.15 SCENA XV 3.16 SCENA XVI 3.17 SCENA XVII PERSONAJELE CUCOANA CHIRIȚA GRIGORI BÂRZOI, soțul ei GULIȚĂ, copilul lor LULUȚA, orfană SAFTA, sora lui Bârzoi Dnul ȘARL, profesor francez LEONAȘ, tânăr ieșean ION, fecior boieresc TREI ȚĂRANI ȚĂRANI, JANDARMI, POFTIȚI LA MASĂ, UN CURCAN Reprezentată la Teatrul Național din Iași, în beneficiul dlui Millo, la 1852. ACTUL I Teatrul reprezintă o ogradă ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche Craii de Curtea-Veche de Mateiu Caragiale Cuprins 1 Întâmpinarea crailor 2 Cele trei hagialâcuri 3 Spovedanii 4 Asfințitul crailor Întâmpinarea crailor "...au tapis-franc nous Ă©tions reunis" L. Protat Cu toate că, în ajun chiar, îmi făgăduisem cu jurământ să mă întorc devreme acasă, tocmai atunci mă întorsesem mai târziu: a doua zi spre amiazi. Noaptea mă apuca în așternut. Pierdusem răbojul timpului. Aș fi dormit înainte, dus, fără zgomotoasa sosire a unei scrisori pentru care trebuia neapărat să iscălesc de primire. Trezit din somn sunt mahmur, ursuz, ciufut. Nu iscălii. Mormăii numai să fiu lăsat în pace. Ațipii iarăși, dar pentru scurtă vreme. Sărăcia de epistolă se înființă din nou, însoțită de cruda lumină a unei lămpi. Mișelul de poștaș găsise de cuviință să mă iscălească cu mâna lui. Nu-i fusei recunoscător. Urăsc scrisorile. Nu știu să fi primit de când sunt decât una, de la bunul meu amic Uhry, care să-mi fi adus o veste fericită. Am groază de scrisori. Pe atunci le ardeam fără să le deschid. Asta era soarta ce o aștepta și pe noua sosită. Cunoscând scrisul, ghicisem ...