Căutare text în Literatură

Cuvânt

Rezultate din Literatură pentru ÎNCĂLZI(LA SOARE)

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 78 pentru ÎNCĂLZI(LA SOARE).

Vasile Alecsandri - Român Grue Grozovanul

... Ș-am ucis pe frate-tău, [10] Viteaz mare cât un leu, Care-a fost dușmanul meu!" Ghirai hanul cel bătrân Uită hamgerul la sân, Și cu glasul oțerit Pe loc a și poruncit La mârzaci de cei mai mari Și la cincizeci de tătari Pe Grue să-l ducă-ndată La cea mănăstire naltă! II Tătărimea purcedea Și pe Grue mi-l ducea La cel popă creștinesc, Sfânt cu chipul omenesc, Care zice din psaltire În cea sfântă mănăstire; Dacă vedea și vedea, Grue vreme nu pierdea, Două cruci ... colo,-n fund, Iată-un negru cal rotund, Care soare n-a văzut De când mă-sa l-a făcut. [12] La el Grue se ducea, Mâna-n coamă că-i punea, Din loc nici că mi-l clintea! Așa cal îi trebuia. El afară mi-l ... îl săruta Și pe dânsul s-arunca. Trei dezbinuri că mi-i da, Scântei verzi din ochi îi da, [13] Și deodată s-arăta Chiar la ușa cortului Sub stejarul mortului. Ghirai han cât îl vedea, Ofta greu și mi-i zicea: ,,Alei! Grue, viteaz mare! De la mine ai iertare, De vrei numai să te prinzi Negrul meu să nu mi-l vinzi, Să nu-l vinzi ...

Petre Ispirescu - Pasărea măiastră

... care o făcură găinăreasă. Toată lumea se mira de frumusețea acelei pasări, care era cu mii de mii de vopseli, penele ei străluceau ca oglinda la soare; iar turnul bisericii nu se mai surpă; pasărea se așeză în acel turn cu cuibul ei. Un lucru se băgă de seamă; pasărea se părea ... că eu nu l-am văzut. Pare că ieși din pământ. "Fă bine, mă rog, îmi zise, și lasă-mă să mă încălzesc și eu la focul tău, că uite, tremur de-mi clănțănesc dinții în gură. Dă-mi și o bucată de pâine și un pahar de vin să-mi ... fii pe pace. Mâine de dimineață plecăm amândoi, și daca nu te-ai face eu să izbutești, să nu-mi mai zici pe nume." Șezurăm la foc, ne ospătarăm ca niște prieteni; apoi vulpoiul își luă noapte bună și pieri ca o nălucă. Mă ciudeam în mine cum de să nu ... gătirăm de ducă. Vulpoiul, se dete de trei ori peste cap și se făcu un voinic, știi colea, cum ți-e drag să te uiți la

Vasile Alecsandri - Borsec

... plutește în visuri misterioase și dă viață întâmplărilor trecute. Iarna și bătrânețile sunt epocile suvenirelor. Când pământul este acoperit cu zăpadă, omul gândește cu drag la frumoasele și călduroasele zile ale verii, la iarba ce învioșea câmpii, la frunzele ce împodobeau pădurile, la cerul albastru, la cântecele voioase ale păsărilor. Asemene și nenorocitul ce a ajuns în vârsta bătrâneților trăiește numai cu aducerea-aminte a anilor tinereții ... și mai am vro trei. -- Cum se poate! douăsprezece pahare, d-ta care ești atât de delicată!... -- Comment trouvez-vous l'eau ce matin, madame la baronne ? -- Tedesdaple ! Vizita la fântână ține de la șase până la opt ceasuri, în care vreme muzica cântă necontenit tot soiul de arii vesele; și cu cât razele soarelui se mai încălzesc, cu atât fețele bolnavilor ... câmpul gloriei și a se face nevăzut ca un fugar... Grupele se deșiră, dușmăniile se uită și toți în sfârșit se depărtează de la fântână cu pasuri repezi. După cura de apă, fieștecare pătimaș se odihnește vro două ceasuri de chinurile ce a suferit la fântână. Vai însă de acea odihnă! Ea seamănă cu cea de pe urmă noapte a unui osândit ...

Dimitrie Anghel - Scînteia

... aprins de el, au prins îndrăzneț să pășască, venind fiecare cu fărașul lui să ia o mînă de jăratec în fața căruia să-și poată încălzi frigurosul lor suflet. Vii, aprinși de lumina furata, au început să strălucească ochii lor și o data deprinși cu strălucirea, le-a fost ... jurul unui ochi licăritor și apoi covîrșitoare și compacte s-au întins pretutindeni. Visătorul însă visa și nu vedea deznădejdea celor ce rămăseseră afară, așteptînd la poarta casei lui, făcută din întunerec, cu fărașurile în mînă. El visa ținîndu-și scînteia lui coperită sub cenușă, meditînd să lumineze cu ea, cînd ... în întunerec, cum iese cel Atotputernic cu nesfîrșitu-i cortegiu de constelații și le aruncă pe cer ca o ploaie de albe flori de jăratec... La ce bun însă să mai luminezi pentru ochii orbi, de ce să umbli cu un rug aprins în întunerecul unui pustiu, de ce să faci ... ți capricii ; și cu toate acestea să te sfiești să-ți pui un paratrăsnet înălțimilor, să-ți îndulcești lumina cu un abajur, să-ți pui la adăpostul unui obroc scînteia, e într-adevăr o nebunie. Oricît de întunerec ai face în jurul tău, ori cu cîte paravane de umbră ai căuta

Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași

... Să tulbure liniștirea cestui popul prost și blând. Iar când istoria cruntă altor nații auzim, Și de dânsa ne e scârbă, de cruzimi ne îngrozim; La cești români cu priință ni-i drag ochii a întoarce, Ce întocmai ca poporul de Omir prea lăudat, Care la marginea lumii trăia în eternă pace, Și la care și Zefs însuși al cerului împărat, Pe când de răzbeluri crunte se mâhnea, se supăra, Își întorcea spre el ochii și de el se ... mai bun și mai fericit?" Mai ales din toți francezii, tânăr mai civilizat, Valter privea cu plăcere acest olat răsfățat. Căci firea lui era blândă, la gusturi era prostatic, Ca când pentru aceste locuri providența l-au menit: Sprinten la alergătură, ca calul cel mai zburdatic La trup puternic și iute, la luptă nebiruit. Iar frumusețea trecătoare ce timpul în grab’ ne ia, Deși îl împodobisă, el părea că nici știa. El era și bun și darnic ... ochii albaștri, părea că se rușina. El avea mare plăcere ca artele să învețe, Căci nime din toți păstorii pe dânsul nu-l întrecea, Nici la fluier, nici la

Emil Gârleanu - Sineturile conului Gheorghieș

... Sinet. Am primit cinci-sute de galbeni, de la conul Ghe-or-ghi-eș Hrașcu... Conul Gheorghieș aruncă sinetul, își scoase ochelarii și se răsti la coana Ruxanda: — Aista-i al dumitale. Dumneata m-ai făcut să-i dau Chirulesei bani, când știam, de pe atunci, că nu mai are ... surâdă. Își puse iarăși ochelarii și citi tot așa, unul după altul, toate sineturile, silabisindu-și numele scris în fiecare din ele, simțind mare mulțumire la auzul celor două cuvinte care-l arătau pe dumnealui atât de darnic! La fundul bisactelei, conul Gheorghieș ținea sinetul asigurător, pe care voitorul de bine, boierul Mihalcea, i-l dăduse să-l aibă la mână. Îl citi la rând, de mai multe ori, cu glasul înecat de mulțumire. Îl strânse binișor, îl puse la fund, așeză celelalte sineturi deasupra și închise bisacteaua. Căzu pe gânduri. Planurile îl năvăliseră iarăși în minte: ...Dacă ar vinde via! Cu ce ar mai ... O clătină ușor de umăr: — Ruxando, Ruxando. Dumneaei deschise ochii pe jumătate. — Ce zici, Ruxando, de locul coanei Zamfirița? Cu banii luați de la

Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze

... Fiii tăi sunt desprețuiți dacă nu știu trăda; hărăziți întunerecului dacă nu ocărăsc pe părinții lor; torția care-i luminează în calea cinstelor se aprinde la focul unde patria moare. Deci nu osândiți bardul dacă cearcă a uita în dulcele vis a desfătării rana ce nu o ... aminte de slava lui Brien-Viteazul, măcar că zilele eroului au trecut. Căzut în câmpiile Mononiei, adormit într-un mormânt rece, nu va mai reveni la Chincora! A apus acea stea a războaielor care atât de ades a inundat cu razile sale câmpul bătăii: dar ... credincioase nu mai saltă, când inimile tinere au zburat, oh! cine ar mai vrea să lăcuiască singur astă lume pustie! Melodia V Junele menestrel purcesă la război, el este în șirurile morții; sabia părintelui său armă mâna sa, iar arpa sa cu acoardele sălbatece, e spânzurată dinapoia sa. "Pământ a ... pelegrinului, cupa spumândă învioșază și strălucește amorul! Povestesc că amorul avea în cereasca sa grădină două roze roșatece de origină cerească. El pusă pe una la ploaie ce cade când strălucește arcul din cer, iar pe cealaltă o scaldă în vinul ferbător. Curând bobocii ce băusera rouă cerurilor se vesteziră și ...

Thomas Moore - Melodii irlandeze

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apă și foc

... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Apă şi foc Apă și foc de Barbu Ștefănescu-Delavrancea De la ștreaja Vergului până la Biserica Delea-Nouă, un nor de praf galben se ridică de la pământ, mânat ca într-o albie printre casele și grădinele șoselei nepietruite. Grânarii se întorc de la sate, de la mori și porturi. Unii încărcați cu vârf pîn’ la cercul coviltirului, alții cu căruțele goale și cu maldăr proaspăt în cadirle. Bicele pocnesc pe dasupra naintașilor; caii voinici și aprinși joacă în hamuri și ... muieri cu furca în brâu, ș-apoi, în urma lor, toți cânii mahalalii, lătrând și chefnind a bucurie. Și vorba se dăschide, de la biserică până la ștreajă, între cei din căruță și din șei și cei de pe jos. Femeile întreabă pe alții de ai lor, pe ai lor de cât ... și se vâră binișor lângă dânsul. De trudă și de griji, puterile i s-au dus, și adoarme cu lacrimile în ochi, strângându-și copilul la sân. Candela arde. Muma și copilul, cum stau îmbrățișați, parcă sunt una, o singură ființă... Opaițele și lumânările de seu s-au stins în toată ... ...

Mihai Eminescu - Memento mori

... mare se frământă, pe când vânturi o răscoală, Cugeta Semiramide prin dumbrăvile răcori. Acel rege ­ o lume-n mâna-i ­ schimbătoarea lui gândire La o lume dă viață, la un secol fericire ­ Din portalele-i de aur ca un soare răsărea, Dar puternica lui ură era secol de urgie; Ce-i lipsea lui oare-n lume chiar ca Dumnezeu să fie? Ar fi fost Dumnezeu ... Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție, Au zidit munte pe munte în antica lui trufie, Le-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț Și să pară răsărită din visările pustiei, Din nisipuri argintoase în mișcarea vijeliei, Ca un vis al mării sfinte, reflectat ... ­ colonade-n marmuri albe ­ Noaptea zeii se preîmblă în vestmintele lor dalbe Ș-ale preoților cântec sună-n arfe de argint ­ Și la vântul din pustie, la răcoarea nopții brună, Piramidele, din creștet, aiurind și jalnic sună; Și sălbatic se plâng regii în giganticul mormânt. În zidirea cea antică sus în frunte ... din cetatea cea de ieri . Cedri cad din vârf de munte și Livanul pustiește, Jidovimea risipită printre secoli rătăcește ­ În pustiu se-nalță-n ...

Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)

<<< Anterioarele      Următoarele >>>