Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN CINSTEA
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 226 pentru ÎN CINSTEA.
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII
... silit de patimi doresc a fi autor? Nu oare fala slavei la care aș privi, Sau pizma ori mânia, dorința clevetirii, Îmi predomnesc în minte? Căci oricât de cinstită O faptă e în sine, dar poate fi prea rea, Când scopul ei se trage din vicios izvor. De văd că al meu cuget nimică nu-mi impută, Atunci ... a dat obraz de-aramă ca orice legi să calce, Rușinea, sentimentul să le disprețuiască, Să nu-și mai schimbe fața în galben sau în roș La toată ușa bate, se-nchină tuturor, Spinarea își îndoaie, și de refuz nu-i pasă; Supărăcios, obraznic, din casă dat afară, De-o ... Cu dânsul totdeauna îmi vine a căsca, Și iată ce mă face să cred că duh nu are. Virtutea din vechie sta purure în mijloc Între acele margini ce patimile nasc; În vremea noastră însă aceasta s-a schimbat. Și cine având oare venituri măsurate, Nu se silește încă să-și mai mărească starea? Cu ... Deși a lor plăcere nu ține îndelung! Mustrarea conștiinței, urâtul, îngrijirea, Pe urma lor urmează, și chinul este mare! De-a pune în ...
Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale
... spirituală a lui Bacalbașa provoacă un răspuns al lui Caragiale către socialistul științific de la Epoca răspuns lucrat cu o răutate fără rezervă. În februarie 1897 publică Epoca un toast al lui Caragiale la banchetul dat în cinstea lui Nicolae Filipescu: este un discurs întreg în care tratează, fără glume, raporturile literaturii cu politica. Subiectul se impunea: literatul se lasă, în momentul acela, ademenit de politica cea mai propriu-zisă: politica colorată hotărât. Încă din noiembrie 1896 Caragiale publicase în Epoca articole politice. Seria s-a continuat în 1897 și a rezultat astfel în acei ani cea mai compactă masă de ziaristică politică a dramaturgului, care, și ca atare, făcuse destul sânge rău unui anume partid. În ... Ea dă o imagine nefardată a stării de lucruri din România, care a provocat grozavele mișcări țărănești. Dacă pe unelocuri autorul, în critica sa, trece marginea, trebuie să înțelegem că durerea e aceea care pune în gura patriotului acele cuvinte aspre. Articolul se întinde pe aproape patru coloane. În hârtiile lui Caragiale se află, tipărită în șpalturi, o traducere
Ion Heliade Rădulescu - Odă la pavilionul grecesc
... mântuire, D-al cerului imperiu, d-a dreptului viață. Atunci vechea robie, a lui Satan putere, Silnica tiranie, iadul cel pământesc, În spaimă, temătoare, șovăia rușinată Să geamă sub ruina-i, mugind să se strivească; Dar beat în deznădejde, moleșit în turbare, Iadul își zămislește o fiică mai spurcată: Blândă l-a ei vedere, furie într-ascuns, În chipul ei cu viața, în inimă cu moartea, Dulce venin în limba-i, mii de fețe-mprejuru-i, Cochetă-ngrozitoare născută-n desfrânare, Fată de tot fatală, vrednică d-al ei tată, Ministru-ndemânatic bătrân la ... te-au udat Și astfel către ceruri de verde ai crescut! 1836 Note [1] La 22 mai 1835 s-a înălțat pavilionul grecesc în curtea consulatului Greciei în capitala Bucureștilor. Această zi a fost o zi de mare sărbătoare la toți grecii ce s-au aflat în capitală, precum și la toți pământenii au pricinuit o mare mulțumire și cinstire către această nație, ce, după atâtea veacuri de robie, a știut ... a sa neatârnare. Ceremonia a trebuit sa fie măreață din firea ei, dar râvna și căldura dlui baronului K. Sakelarie, consulul general grecesc ...
... iarna cu cărunteța pe pământ s-au învârtit, De când am văzut cu ochii o muritoare a ta, Cu frumuseța și nurul vărsate în fața sa - Am văzut-o!... și îndată ca săgeata pe ascuns O simțire de iubire în inimă m-au pătruns! - M-au pătruns... dar nu cu focul acel înfierbântătoriu Ce-l fulgeră și-l aprinde numai aprigul amoriu; Ce cu para ... mine era ea! Ah, maică, ce gură poate să rostească cu deplin A-ndrăgitului pornire și al dragostilor chin? Este ceas, este minută în care s-o pot uita? Și pomenesc-o vrodată fără a nu lăcrăma? Spre supunere mai multă nimică n-am mai ferit: I ... de temut! Care inimă și suflet, într-a tiranilor firi, De-atâtea delicatețe, de-atâtea mărturisiri, Nu s-ar fi topit ca ceara în fața crudului foc, Afară de al ei suflet unde mila n-are loc?... Această nelegiuită și crudă supus-a ta, Decât tigrii, decât ... ar iubi... Totdeauna se silește la temut a mă porni! Totdeauna cu-ndoiele, totdeauna amăgit! Niciodată lângă dânsa n-am putut fi liniștit!... În scurt, maică milostivă, mai bine voi muri azi În ...
Naum Râmniceanu - Pentru nedreptatea ce i s-au făcut
... că sînt tîlhari. I-am priimit părintește Pe flămînd, gol, însetat Și ei acum tîlhărește De tot m-au dărăpănat. I-am ajutat cu mijloace În tot chipul d-ajutori, Socotindu-i fii de pace, Iar nu hoți răzvrătitori. Izgoniți, fugiți de silă D-al lor loc înstrăinați Au aflat la ... mei fii adevărați. N-am știut că vreodată Mă vor face vînzătoare, N-am știut c-oi fi înșelată Și-mi vor fi omorîtoare. Toți, în loc de mulțumită Pre mumă au umilit. Să mă vadă prăpădită, După ce i-am fost cinstit A mă răpi pîn' la moarte ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII
... în desfrânare, Atunci mâhnitul tată de el se rușinează, Și în zadar arată că nu e vinovat. Ai adunat avere și nu te-ai îngrijit, În inimă să-i sameni năravurile bune; Bogat îți va fi fiul, dar va trăi în lume Urât și fără slavă, de toți disprețuit, Și cine știe dacă, prin relele purtări, Nu-i va sfârși viața într-o spânzurătoare. Isprava bunei ... mancă, guvernantă m-aș îngriji s-aleg Tot oameni de ispravă și cu purtări cinstite. Dar creșterea n-atârnă de la aceia numai, La care în pruncie am fost încredințați; Căci patima găsește prin multe părți prilej De-a se vârî în inimi; și tot ce pre un tânăr Înconjură, formează a lui firești plecări. Nu e de-ajuns sămânța s-aducă rodul bun; Îi ... Și frâu și-ar pune limbii când fiii lor sunt față. Adun avere multă și dreaptă și nedreaptă, Mă sârguiesc să capăt un rang însemnător, În somn și în ospețe viața îmi petrec, Și pân-în urechi intru în tina desfrânării. Crezând că fericirea stă numai în avere, Acelor mari puterea ...
... că omul când greșește Adeseori pe altul se dezvinovățește; Iar dacă nu-i rămâne alt chip de îndreptat, Apoi ori întâmplarea, ori dracu-i vinovat. În India bogată Un cuvios bramin, Deși era în faptă De rele patimi plin, Însă prin iscusința acea de ipocrit, El da încredințare Că ar avea purtare Întocmai cum se cade unui bramin cinstit ... Chiar fabula mea poate să facă dezlegare. Braminii împreună cu toții viețuiesc Și se povățuiesc De un păstor mai mare. Ei sunt pilduitorii de lege în popor; Au multe slujbe grele, Au post nu prea ușor Și aspre rânduiele. Deci, într-o zi de post Braminul meu la slujbă, hrănit cu ... L-a lumânării foc Și-ți mulțumesc pentru știință, Dorindu-ți pocăință. Adio! Ține minte că dracul nu cunoaște Câte, un bun fățarnic, în
Ion Luca Caragiale - Teatrul național
... ș-a descuraja orice entuziasm (!) la cârma Teatrului nostru Naționalâ€�. Dar se uită un lucru: maniacii ăștia, o dată stagiunea închisă, nemaiavând nimic în fața lor de judecat, depun condeiul și așteaptă redeschiderea teatrului; iar în tot timpul “stagiunei moarteâ€� au bunul-simț să lase lumea în pace, ca să-și pregătească aparatul în liniște și în toată libertatea; purtarea lor, desigur, este și dreaptă, și cuminte. Dimpotrivă, toți marii judecători din presa noastră, în materie de teatru, tac ca peștii opt luni, cât lustrule aprins, vin regulat la teatru, se folosesc de un plus de bilete, staluri și chiar ... pentru viitoarea stagiune, pe d. A., comic eminent și destul de cunoscut publicului. Foarte rău; pe această cale rău apucă actuala direcțiune.â€� În altă gazetă: “Se vorbește că d-soara V. este în sfârșit intrată în bugetul stagiunii ce se apropie. Felicităm direcțiunea și pe membrii comitetului pentru această însemnată achizițiune. Hotărât, casa teatrului și amicii artei dramatice vor constata la ... îndemână, cu care să arăt că toți la un loc nu iubesc teatrul cât îl iubesc eu, și singur, pe când toți tăceau, am lovit în
Alexei Mateevici - Obiceiurile și rânduielile nunții la moldovenii basarabeni
... cu mireasa și, ieșind din casă, încep a juca. Țiganii atunci cântă de jocul cel mare. Dacă se strică jocul, toți iarăși intră în casă și de-aici se petrece partea cea mai jalnică a rânduielilor de nuntă. Mirele și mireasa se pun în genunchi înaintea părinților, iar vreun om, stând în picioare, zice ,,iertăciunea". În timpul iertăciunii mirele și mireasa plâng, de asemenea, și părinții lor. Dacă se scoală din genunchi, mirele și mireasa sărută mâna la părinți. După iertăciune ... ciocoi, Fiindcă au poftit pe la noi, Mulți, înalți, luminoși, Bine v-am găsit sănătoși. Conocăria adusă mai înainte, precum și altele, care tot sunt în felul ei, arată ce însemnătate mare dă poporul nostru nunții și petrecerilor ei și cât de frumos își spune el simțirile puse în inima lui la căsătorie. Conocăria, după cum se poate de văzut, este o zugrăvire a rânduielilor nunții făcută în chipuri foarte atrăgătoare. Fiecare trebuie s-o spuie, că mai rar găsești în orișice scriere așa chipuri ca acelea ce sunt date de popor în
Ioan Barac - Istoria preafrumosului Arghir și a preafrumoasei Elena
... întreabă de cetate, La toți le părea minune, Necum ca să-i știe spume. Calcă cîte locuri toate Pînă mai nici nu mai poate Deci în partea pustnicească Cînd era să nimerească, Dintru o peșteră mare, Vedea fum că iasă tare. Și într-acolo grăbeaște, În care dacă priveaște, Vede un om mare foarte, Cît s-au spăimîntat de moarte, A s-întoarce nu cutează. Gîndind fricos să nu ... o groaznică strigare : „Cine iaste ? cine vine ? Cine ce caută la mine ?â€� Și cînd slobozea cuvîntul, Să cutrămura pămîntul, Numai cu un ochi în frunte, Și părea că-i cît un munte. Arghir tremura de frică Și nu ascundea, nimică, Ci să ruga de iertare Numărîndu-i tot ce ... ști mai bine Îl voi trimite cu tine.â€� Atunci Arghir mulțămeaște Și frica-ș mai potoleaște Acest uriiaș, îndată Cu o cină să arată, În frigare vrînd să tragă O căprioară întreagă. Face cină boierească, Ca pre Arghir să cinstească, Masa lîngă foc o pune La lumină de tăciune, Și ... ar fi plăcut ca să tragă Pre gît o bute întreagă ; Dar tot să îndestulează, (Nefiind mai mult, să crează). Așa pînă șăd la masă ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița
... Rănit în bătălie, Radu cu câți oșteni i-au mai rămas, trecându-i Dâmboviței vadul, Înfrânt spre țara lui s-a tras. Dar în Suceava, sub mari arce de flori, în cântec de norod, În Scaunu-i domnesc se-ntoarce Ștefan, cu-al biruinței rod. Din falnicii Carpați și până În Serbia, departe-n zări, Și de la Dunărea bătrână, la țărmul vechi al Negrei Mări, de spada lui cutezătoare Și nendoită de furtuni Sunt puse ... neaua se topește Și-ntreaga, dulcea ei suflare e numai dor și desfătare. "O, Doamne, îngeresc i-e somnul!" vrăjit își zice Ștefan Domnul veghind în prag și-ar fi în stare un veac întreg, în nemișcare aici să stea, să tot privească făptura ei dumnezeiască. Voichița pleoapele-și ridică În dulce revărsat de zori. Cu ochii galeși visători, privește-n jur. Deodată strigă: Ah, Voievodul! și aici vii toată tihna să mi-o strici! Om ... mâhnești mereu? Au n-ai întreaga libertate? Nu în robia ta sunt eu? Întinde-mi, scumpo, dalba-ți mână Și toți oștenii mei te vor cinsti ...