Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) AFUNDA
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 91 pentru (SE) AFUNDA.
Cincinat Pavelescu - Pescuitorii de perle
... sclipesc cristalizate În fundul mărilor sticlos? Dar îndrăznețul, beat de vraja Strălucitorului său vis, În valul care le ascunde S-azvârle, fulger în abis! Înoată, se scufundă, speră, Și apa îl cuprinde lin; Și-n adâncimea-i îl primește Ca p-un nou monstru submarin. Adesea un rechin l-atinge Și ... seculari Ce-n loc de mușchi bureți au numai Și-n loc de iarbă alge mari! Pe când în juru-i urcă valuri, Picioarele-i se-nnămolesc Într-o pădure de coraluri Roșite-n sânge omenesc. Și mâna-i pipăie cu spaimă Și se tot lasă mai afund... Ce dacă drumu-i plin de chinuri Când perla albă stă în fund? O vede, o atinge, iat-o! Sub năzuința care-l mână Prin ... omorî întâiul vis! Dar când mereu spre alte doruri Te poartă sufletul amar, Pescuitorului de vise Ce-i pasă? El coboară iar. Ce dacă inima se zbate Și urlă creierul trăsnit, Dacă din fundul suferinței O rază nouă-a răsărit? Și glorie de veci acelui Ce-nsângerat și-nvingător ...
... pe d-asupra-i cum trec necontenit Nori lungi și vulturi ageri în zbor neobosit, Și mintea lui furată de-a cerului mișcare Se pierde-n aiurire plutind sub bolta mare, Se duce prin lumină săltând din nor în nor, Se prinde de aripa ce zboară mai ușor, Iar noaptea rătăcește afund din stele-n stele, Cătând să-și vază visul cu ochii printre ele. Ce vis?... El ce trăise ca șoimul izolat, Din răvărsatul vieții pe ... Răgând, mișcând din coarne, plecându-și fruntea largă, Cercând pe cal din fugă să-l prindă și să-l spargă. Briar zări copila!... Viu fulger se izbi Zvârlind în bivol ghioaga menită de-a-l zdrobi. Se puse drept în cale-i, se prinse de-a lui coarne Și-i frânse coarda-n luptă, sucind-o să-l răstoarne, Iar bivolul rămase pe iarbă neclintit... Atunci ... treacă din viață-n viață nouă? Dar iarba îi răspunde pe câmp îngălbinind, Izvorul viu și rece prin iarbă șerpuind, Și vulturul sub ceruri nălțându-se-n rotire, Și vântul, val de aer, trecând în vâjâire. Toți sunt în nepăsare, toți iute-l părăsesc, Chiar bivolii dumesnici de el se ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Sărăcia
... loc zbârcitei toamne: Bătrânețele-au sosit! Zile reci și fără soare, Ca un negru șir de cioare Pe cadavrul părăsit! Munca geme și suspină Și se roagă la odină, - Invalid neputincios, Care după lungi campanii, Când apar din nou dușmanii, Fără voie cade jos! În zadar ca mai-nainte Îmi azvârl ... ți-a secat izvorul, Te turtește cu piciorul, Scuipă ca-ntr-o cârpă rea; Căci pe lume n-o atinge Că fitilul, ce se stinge, Ars-a numai pentru ea!... Sărăcia cea flămândă Stă ca un pușcaș la pândă, Cu cocoșul ridicat: Dintr-un deget o mișcare ...
Dimitrie Anghel - Oglinda fermecată
... Un rîs zgomotos umplu aerul și, ca într-o veselie tremurată de foi, nemișcații plopi, unul după altul, înaintară dezrobiți de farmecul meu și apoi se așezară roată împrejurul unui iaz adormit, în adîncul căruia se priviră mirați, ca unii ce-și vedeau pentru întîia oară chipul. Gol rămăsese locul în urma lor, schimbînd priveliștea obișnuită a grădinii, care ... o ușă deschisă, plină de un întunerec albastru, sta căscată parcă de mirare ; și împrejmuirea toată neputînd să-și vină locului față de atîta schimbare, se cumpănea căutînd să-și așeze liniile. Ridicîndu-mi ochii din nou după isprava aceasta ciudată și văzînd sărmanii duzi din fundul grădinii, ce stăteau de ... grijă iar oglinda la piept, m-am așezat pe înaltul movilei ca să privesc cu mulțumire la cele ce făcusem. În fundul cerului, albă luna se ridicase și ea și privea mirată, ea care le vede de atîta vreme toate și nu putea parcă să se armonizeze cu peisagiul acesta neobișnuit, părînd că e o podoabă aninată, așa într-o doară, de cineva fără gust și fără simțămînt artistic. Străină privea ... ...
George Coșbuc - Nunta Zamfirei
... al casei prag, De bună seamă cel mai drag A fost ales. El, cel mai drag! El a venit Dintr-un afund de Răsărit, Un prinț frumos și tinerel, Și fata s-a-ndrăgit de el. Că doară tocmai Viorel I-a fost ... cuvânt mai călător Decât un vânt! Ca ieri, cuvântul din vecini S-a dus ca astăzi prin străini, Lăsând pe toți, din cât afund O mie de crăimi ascund, Toți craii multului rotund De veste plini. Și-atunci din tron s-a ridicat Un împărat după-mpărat ... la zece fete, cinci, Cu zdrângăneii la opinci Ca-n port de sat. Trei pași la stânga linișor Și alți trei pași la dreapta lor; Se prind de mâini și se desprind, S-adună cerc și iar se-ntind, Și bat pământul tropotind În tact ușor. Iar la ospăț! Un râu de vin! Mai un hotar tot a fost plin De ...
Gheorghe Asachi - Sirena lacului
... mal în apă sare. Și apoi s-a cufundat În a zînilor palat. Dar în curtea celui sat Mii de oaspeți se adună Lumini mii a fulgerat Și armonia răsună ; Cupa umblă împregiur Toți urează bun ogur. Cînd, prin vuietul vuios, Din prelucă parcă cheamă ... Eh, Irino, dă-mi răspuns, Vino d-unde te-ai ascuns !â€� Că sub apă s-a mișcat, Pe încet, nu-ș' ce, se pare Apele s-a turburat ; Iată că acum răsare, Frumușel, din a lor sin Un pește de tot străin. Precum junii ... Dar cel pește minunat D-îndată a sa făptură În femeie a schimbat Cu angelică figură ; De pe capul cel frumos Se deștinde-un păr undos. Pre-a ei fețe și pre sin Răsărit-au la videre Două roze preste-un crin Și mănoase două ... Copilașu-a lui plînsoare, În leagăn l-a aninat, Preste ramurile-ușoare Și schimbă figura sa În un pește, cum era. Ea se-nveste-n solzi de tot, Aripioarele-i răsar, Unda o despică-n not, Prefăcută-n pește iar ; Apa-n giur s-au înspumat, Ea la ...
... prin spărturile crengilor se vedeau în urmă-le lucind ca o față de apă șesurile întinse presurate cu lanuri și sate, iar înainte-le munții se ridicau negri, amenințători ca niște urieși. Frumoase erau vederile ce se desfășurau dinaintea tinerilor însurăței, dar mai frumoase li se păreau privite cu ochii tinereței și ai dragostii lor; la fiecare pas ei se opreau, se minunau, nu găseau îndestule cuvinte de-a spune simțirile ce se deșteptau în ei, și amândoi veseli, ciripitori ca niște păseri în primăvară, se grăbeau de a se afunda în raiul munților, voind parcă să uite de lumea cealaltă. Iar duduca Balașa din toate aceste nu vedea decât cioatele și bolovanii de care ... toată stâna de ea. În sfârșit, cu vai, nevoie, înțepenită cum era și cu ajutorul lui Alexandru, căci pe baci îl respinse cât colo, ea se coborî de pe cal, și, ostenită, supărată, se așeză pe o laiță neînțelegând cum niște oameni binecrescuți ca Alexandru și Elena pot fi veseli de a se vedea în societatea cânilor, a oilor și a ciobanilor. Însurățeii însă care pentru întâia dată în viața lor ...
Alexandru Vlahuță - În amurg...
... i o rază Atât de slabă și trecătoare, Când știe bine că-naintează Înspre-a pieirii de veci vâltoare, De ce vâslește și se răpede Cu-atâta pripă și nerăbdare Dup-o nălucă de foc ce-o vede Fugind în noapte-i, din zare-n zare? . . . . . . . . . . . . . . . Asta-i ascunsa ... cine l-ar cere? Ce stea de sineși s-ar mai aprinde Când ar ști bine că i-o durere Din întuneric a se desprinde!... Unde mă duceți, visuri deșarte? De ce, luceafăr, te-afunzi în zare, Mă lași în urmă-ți tot mai departe, Pe câmp de ape ... ape-adânci, Călător, veșnic în nerăbdare, Împins de vânturi, lovit de stânci. Târziu, când simte că e aproape Clipa în care valul, sub dânsul, Să se desfacă și să-l îngroape, Se uită-n urmă, și-l umple plânsul; Căci tot trecutu-i pare-o comoară De fericire, rămasă-n drum. Păn și durerea-i de-odinioară ...
Paul Zarifopol - Despre ideologia lui Eminescu
... Călinescu îndreaptă această fundamentală greșeală referitoare la ideologia lui Eminescu. Schopenhauer era om de temperament, înainte de a fi gânditor filozofic; apriorismul timpului se prefăcuse la el în die Wesenlosigkeit der Zeit, ceea ce-i trebuia lui pentru a nega istoria și a se putea înverșuna asupra nimicniciei vieții. Fără îndoială: Eminescu înțelegea cum trebuie pe Kant; însă aceasta nu are a face: acolo unde Eminescu își ... aici, conștiința și raționalitatea sunt răul, sunt avocații diavolului. Modelul e statul natural al albinelor. Potrivit ierarhiei naturale a instinctelor, politica lui Eminescu se clădește pe un materialism sau cel puțin un realism economic. În statul conștient, rațional și contractual, triumfă minciuna, falsa viață de stat și falsa cultură ... moldovenii din eroare o numesc munteni. Ia un băiat de bulgar, trimite-l la Paris și rezultatul chimic e un june român. Acestei pături suprapuse se opune națiunea autentică cu voința ei oarbă de a trăi. Pătura suprapusă este inventatoarea formelor goale de cultură, necesare parazitismului său esențial, apăsătoare ... și a limbii strămoșești: ea e și puterea principală întru armonizarea claselor, armonie care era sănătatea societății românești în trecut. Regenerarea și mântuirea ...
Panait Cerna - Zile de durere (fragment)
... plânși cer să te vadă. De ce ne uiți? Nu mai trăiești tu zână?... Temutul Zeus căzu a vremii pradă Și fulgeru-i se stinse în țărână; A Venerii făptură de zapadă Încet, încet, s-afundă în ruină... Apună toți!... Tu, nu lăsa să cadă Iar de ... De dincolo de negrul țărm al vieții, Înaltă spada ta, nestrămutat. Dispară-o lume, tron de tron să ardă; Dar nici o lacrimă să nu se
Ion Păun-Pincio - În urma despărțirei
... Ion Păun-Pincio - În urma despărţirei În urma despărțirei de Ion Păun-Pincio Mâhnit stă vestejitul crâng Și chinuit de vânt suspină; Sub streșini presure se satrâng Și ciripesc încet – se-nchină... Doi corbi din aripe grăbesc Și vin să mâie-n sat pe noapte, Iar cântecele lor trezesc Singurătățile-nghețate. Un brad se scutură, și curg Iernatecele-i flori, puzderii – Coboară gându-mi în amurg, S-afundă-n lumile durerii... Așa era când ea s-a ... la apus, Numai durerea-i mai amară... Și, dus pe urma unui gând, Un glas iubit parcă mă cheamă – Și parcă văd cum fluturând Se pierde-n zare o năframă... Și nu știu cum – parcă mă sting, Înmărmuresc în loc, departe... Iar în târziu simțesc că plâng: Au unde ...