Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru USUC
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 389 pentru USUC.
Constantin Stamati - Luntrea pe uscat
Constantin Stamati - Luntrea pe uscat Luntrea pe uscat de Thomas Moore Traducere de Constantin Stamati a melodiei irlandeze Privind de pe țărm În zori de zi frumoasă, la țărmul unei ape, O luntre sprinteoară, cu pânzi subțiri și albe, Mândru se legăna, Și valurile line de soare poleite, Chiar ca veșmânt de stofă pe lângă ea-ncrețite, Frumos o prejura. Senin deasupra cerul, sub ea ca steclă mare, Ș-a florilor mireazmă, ș-a zefirilor boare Gingaș o dezmierda, Încât părea că toate i se supun, se pleacă, Și vor ca a lor grații numaidecât să-i placă, Iar luntrea s-alinta. Spre sară, însă, apa de vânt cumplit gonită Se trase de la țărmuri, și luntrea părăsită, Ca un bătrân nemernic, Pe lut uscat rămase, cu pânzele sfărmate, Cu cârma prăpădită, cu coastele uscate, Ca un butuc netrebnic. Așa ne lucesc toate în zorile vieții, Așa ne pare lumea în vârsta tinereții, Dar precum steaua zilei se-ntunecă de noapte Așa a vârstei sară vine să ne deștepte, Că toate sunt nălucă, că toate sunt menite, Pe om să amăgească, Spre a uita căitul, ca luntrea ...
Thomas Moore - Luntrea pe uscat
Thomas Moore - Luntrea pe uscat Luntrea pe uscat de Thomas Moore Traducere de Constantin Stamati a melodiei irlandeze Privind de pe țărm În zori de zi frumoasă, la țărmul unei ape, O luntre sprinteoară, cu pânzi subțiri și albe, Mândru se legăna, Și valurile line de soare poleite, Chiar ca veșmânt de stofă pe lângă ea-ncrețite, Frumos o prejura. Senin deasupra cerul, sub ea ca steclă mare, Ș-a florilor mireazmă, ș-a zefirilor boare Gingaș o dezmierda, Încât părea că toate i se supun, se pleacă, Și vor ca a lor grații numaidecât să-i placă, Iar luntrea s-alinta. Spre sară, însă, apa de vânt cumplit gonită Se trase de la țărmuri, și luntrea părăsită, Ca un bătrân nemernic, Pe lut uscat rămase, cu pânzele sfărmate, Cu cârma prăpădită, cu coastele uscate, Ca un butuc netrebnic. Așa ne lucesc toate în zorile vieții, Așa ne pare lumea în vârsta tinereții, Dar precum steaua zilei se-ntunecă de noapte Așa a vârstei sară vine să ne deștepte, Că toate sunt nălucă, că toate sunt menite, Pe om să amăgească, Spre a uita căitul, ca luntrea ...
Mihai Eminescu - Auzi prin frunzi uscate
Mihai Eminescu - Auzi prin frunzi uscate Auzì prin frunzi uscate de Mihai Eminescu Auzi prin frunzi uscate Trecând un rece vânt, El duce viețile toate În mormânt, în adâncul mormânt. Auzi sub bolți de piatră Un trist, un rece cânt, El duce viețile noastre În mormânt, în adâncul mormânt. În gură port un singur Și dureros cuvânt, Cu el pe buze m-or duce În mormânt, în adâncul mormânt. Deasupra-mi să șoptească Iubitu-ți nume sfânt, Când m-or lăsa-n întuneric, În mormânt, în adâncul mormânt. Până nu te văzusem Nici nu simțeam că sunt Și-acum doresc să dorm somnul Adâncului mormânt. Ca frunzele uscate Căzând de-un rece vânt, S-au dus nădejdile toate În mormânt, în adâncul mormânt. Și parcă sub bolți de piatră Aud un rece cânt, Ce-atrage viețile noastre În mormânt, în rece
Mihai Eminescu - Auz%C3%AC prin frunzi uscate
Mihai Eminescu - Auz%C3%AC prin frunzi uscate Auzì prin frunzi uscate de Mihai Eminescu Auzi prin frunzi uscate Trecând un rece vânt, El duce viețile toate În mormânt, în adâncul mormânt. Auzi sub bolți de piatră Un trist, un rece cânt, El duce viețile noastre În mormânt, în adâncul mormânt. În gură port un singur Și dureros cuvânt, Cu el pe buze m-or duce În mormânt, în adâncul mormânt. Deasupra-mi să șoptească Iubitu-ți nume sfânt, Când m-or lăsa-n întuneric, În mormânt, în adâncul mormânt. Până nu te văzusem Nici nu simțeam că sunt Și-acum doresc să dorm somnul Adâncului mormânt. Ca frunzele uscate Căzând de-un rece vânt, S-au dus nădejdile toate În mormânt, în adâncul mormânt. Și parcă sub bolți de piatră Aud un rece cânt, Ce-atrage viețile noastre În mormânt, în rece
Dimitrie Bolintineanu - Mihnea și baba
Dimitrie Bolintineanu - Mihnea şi baba Mihnea și baba de Dimitrie Bolintineanu după o tradiție Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI - Blestemul 7 VII 8 VIII 9 IX I Când lampa se stinge la negrul mormânt Atinsă de aripi, suflată de vânt; Când buha se plânge prin triste suspine; Când răii fac planuri cum au a reține În barbare lanțuri poporul gemând; Când demoni și spaime pe munți se adună De urlă la stele, la nori și la lună, Într-una din peșteri, în munte râpos, Un om oarecare intră curajos. II În peșterea Carpaților O oară și mai bine Vezi templul pacinaților Ce cade în ruine. Aci se fac misterele De babe blestemate, Ce scot la morți arterele Și hârcele uscate. Aci se fierb și oasele În vase aurite, Aci s-adun frumoasele Când nu mai sunt dorite. O flacără misterică Dă palidă lumină; Iar stâlpii în biserică Păreau că se înclină. Și liliecii nopților Ce au aicea locul, Ascunși în hârca morților, Umblau să stingă focul. O babă, ce oroarele Uscaseră în lume, Tot răscolea vulvoarele, Șoptind încet un nume. III S-aude un zgomot de pași pe aproape, ...
Ion Creangă - Inul şi cămaşa Inul și cămașa de Ion Creangă Povestire publicată prima oară în Învățătorul copiilor... , ed. a III-a, Iași, 1874 Inul: — Știi tu, cămeșă dragă, ce erai odată? — Ce să fiu? Eram ceea ce mă vezi: cămeșă albă, cu care se îmbracă oamenii. — Nu-i așa! Ai fost o sămânță, apoi o burueană, clătinată de vânt, ca toate buruenele: așa naltă, supțirea, tocmai de potriva mea; erai in cu floricică albastră, fata mea. Când ai fost crescut și copt, cum sunt eu acum, oamenii te-au smuls din pământ, te-au legat în fuioare, te-au pus copăcel și te-au lăsat la soare ca să te usuci. După aceea te-au culcat pe țol și te-au bătut cu bețe, ca să-ți scoată sămânța; apoi bătut și stâlcit cum erai, te-au dus la baltă și te-au pus în topitoare, unde-ai stat vro zece zile, ca să te topești, adecă să-ți putrezească hlujul. După asta, te-au scos și te-au pus iarăși la soare, ca să te usuci, răzămându-te de gardul pe care ești întinsă acum. Fiind uscat, te- ...
Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum"
Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum" "Sunt lacrimae rerum" de Dimitrie Anghel Publicată în Seara , II, 536, 11 iul. 1911, p. 1 Ce dulce intimitate se desprinde dintr-o gospodărie veche... Sunt unele în care lucrurile fac parcă un singur trup cu odaia. Ele stau nemișcate, și vremea trece peste ele, nimic nu le schimbă, soarele poate pătrunde ici-colo și le mai pălește fața cu sărutarea lui fierbinte, o mărgea poate dintr-o perină se desprinde, o floare pe un covor se decolorează, o fotografie într-o ramă se acopere de o ușoară negură. Încolo, ele stau, dormitează trăiesc cu viața lor latentă, și e de ajuns să miște una din ele ca întreaga armonie să dispară. Apoi, cine trăiește mult într-o casă îi place să păstreze orînduială. Ochii s-au deprins cu liniile, și ființa ta intimă sufere dacă-ți clintește cineva un vas de pe o consolă, un portret de pe o etajeră, ori cel mai mic lucru, care ocupa un loc bine definit pentru tine în spațiul odăiei tale. Mătușa Elencu, însă, era inamica oricărei stabilități. Nemișcarea pentru dînsa era moartea, și lucrurile i se păreau că devin rigide și îngheață dacă stăteau încremenite două ...
Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgoviște
Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgovişte Adio. La Târgoviște de Grigore Alexandrescu Culcat pe-aste ruine, sub care adâncită E gloria străbună și umbra de eroi, În liniște, tăcere, văd lumea adormită Ce uită-n timpul nopții necazuri și nevoi. Dar cine se aude și ce este ăst sunet? Ce oameni sau ce armii și ce repede pas? Pământul îl clătește războinicescul tunet, Zgomot de taberi, șoapte, trece, vâjâie-un glas... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dar unde sunt acestea? S-au dus! Au fost părere. Căci armele, vitejii și toate au tăcut. Așa orice mărire nemicnicită piere! A noastră, a Palmirei și-a Romei a trecut. Și pe țărâna-aceea, de care-odinioară Se spăimântau tiranii, de frică tremurând, Al nopții tâlhar vine și păsări cobe zboară, Pe monumente trece păstorul șuierând. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Mă scol, mă mut de-aicea; duc pasurile mele, Ce pipăiesc cărarea, în fundul unui crâng. Și las aste morminte cu suvenire grele, Pe care nu am lacrimi destule ca să plâng. Aicea am speranță să aflu mulțumire; Eu voi să aud unda și cerul să-l privesc, Să văd a aurorii mult veselă zâmbire, Razele dimineții ce norii auresc; Aci stejari ...
Ion Heliade Rădulescu - În așteptarea lui 1848. Preziua. Psalm
Ion Heliade Rădulescu - În aşteptarea lui 1848. Preziua. Psalm În așteptarea lui 1848 de Ion Heliade Rădulescu PREZIUA Psalm Strigarea-mi ajungă până la tine Și-exauzi-mi, Doamne, ruga fierbinte! Amar mi-e plânsul; nu-ți întoarce fața, Auzi-mi chemarea-n ziua durerii Ș-al înfrântei inimi astupat geamăt. Repede m-ajută și mă susține, Căci zilele-mi, iată, pier ca și fumul, Ca lemnele în foc oasele-mi secară, Pălitu-m-am și m-am uscat ca iarba, Aridă inima îmi e ca piatra; De suspin, de geamăt mi-a rămas carnea Pe oase uscată; mi-am uitat pâinea Cum se mai mănâncă. Deșert mi-e sânul... Ca pelecanul mi-am sfâșiat pieptul, M-am asemănat corbului de noapte Și tuturor altor cobe nocturne; Întru veghere nopțile trecut-am Și m-asemănai păsării veghinde Ce stă nemișcată dasupra casei. Toată ziua mă culmau de ultrage Inemicii; și cei ce-odinioară Mă lăudau jură acum asupră-mi. Avut-am cenușă în loc de mâncare Și-n lacrimi mi-amestecai băutura Numai la vederea mâniei tale Și la înalta și dreapta-ți urgie. Înălțatu-m-am și m-ai surpat, Doamne, Ca umbra trecură zilele mele, ...
Vasile Aaron - Anul cel mănos Anul cel mănos de Vasile Aaron Informații despre această ediție Fragment. Drăgălașă primăvară Te ivești veselă iară, Ne dai semn de roadă bună Ca să facem dinpreună Cinste celui preaputernic Mărindu-l cu cuget smernic, Pe cît firea omenească E în stare să-l mărească. Gheața și neoa cumplită În pripă fu risipită, Iarba subt frunză uscată Să ridică deodată Arătîndu-și colțul verde, Cum frigul puterea-și perde, Iată codrul înverzește, Firea toată să clătește, Pomii ceia ce dau roadă Unii de muguri să-nnoadă, Alții după a sa fire, Înfloriți mai cu pripire Dau albinelor hrană Și zburătoarelor mană. Ciocîrlia deșteptată Vrea cătră nori să răsbată, Zburînd să-nvîrte carigă Și veselă pe sus strigă. Cucului, ce amorțise îi vedem gura deschisă Dintr-un loc într-altul zboară, Să suie și să pogoară Cîntînd după a sa fire Prin a capului clătire. Turturica și porumbul, Ce tăcuse mult ca plumbul Pe uscate rămurele Dau glasul cel plin de jele, Și dacă-și află soție Îl schimbă în veselie. Cearcă loc de cuib și unde Îl află bun, se ascunde. Rînduneaua învrîstată Din căpriori deșteptată Însă cînd ...
Mihai Eminescu - Rime alegorice
Mihai Eminescu - Rime alegorice Rime alegorice de Mihai Eminescu Corabia vieții-mi, grea de gânduri, De stânca morții risipită-n scânduri, A vremei valuri o lovesc și-o sfarmă Și se izbesc într-însa rânduri-rânduri. Iar eu pe-un țărm pustiu murii în pace. Deasupra frunții-mi luna-n nouri zace, Trecând încet pustiile Saharei Și luminând o lume care tace. La miezul nopții vezi pustia plană Născând de suptu-i mândră caravană De morți în văluri lungi și, trează, Mergând încet spre-un vis: Fata-morgana. Într-adevăr: adânca depărtare Arată un palat numai splendoare. Printre ferești pătrunde o lumină; Perdelele-i păreau muiate-n soare. De prin deșerturi lungi și depărtate, În șiruri vin scheletele uscate. Pustiu-atunci, cu caravane-sate, Dormea ca mort sub luna care bate. O caravană lângă mine trece, Naintea ei vine-o suflare rece. În șiruri lungi se strecur și se strecur: Eu număr unul, număr doisprezece. Un chip atuncea de pe cal coboară. La mine-ndreaptă-a lui privire-amară Și fața slabă, tristă, adâncită Ș-osoasa mână o întinde-avară. Dar să mă mișc nu am nicicum putere, Căci țapăn mort eram și fără vrere. ...