Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru URSI
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 85 pentru URSI.
Vasile Alecsandri - Ursiţii Ursiții de Vasile Alecsandri Ici în vale, la fântână, Două fete spală lână... (Cântecul lui Bujor) Colo-n vale, la fântână, Două fete spălau lână, Spălau lână și râdeau, Iar din gură-așa grăiau: Când a bate vânt de seară Prin ogorul de secară, De trei ori să descântăm Ș-în fântână să cătăm. Dacă-a fi să ni se prindă, Om vedea ca-ntr-o oglindă De-om avea sorți cu noroc Și ursiți cu ochi de foc. Cum bătu vântul de seară Prin ogorul de secară, De trei ori au descântat, În fântână au cătat, Și pe-a sa limpede față, Ca prin vis de dimineață, Au văzut ele, zâmbind, Două chipuri strălucind. Cele umbre bălăioare, Cu gurițe zâmbitoare, Pluteau lin, se legănau Și pe fete le-ngânau... * Iată că pe apă-n față, Ca prin vis de dimineață, Alte două s-au ivit, Chipuri mândre la privit. Iar aceste umbre nouă Nu erau ca cele două, Albe ca floarea de crin, Blânde ca cerul senin, Ci erau de vânt pișcate, Cu păr negru, sprânceni late Și cu ochii șoimuleți, La ochire mult semeți. Ian vezi, soro, ce ...
Dimitrie Bolintineanu - Cornul lui Sas
Dimitrie Bolintineanu - Cornul lui Sas Cornul lui Sas de Dimitrie Bolintineanu I Încetează, țară dulce și iubită, A spera mai bună, mai frumoasă-ursită, Pe cât timp în viață nu vei căuta, În trufașe lupte, fericirea ta! Lanțu-ncinge numai brațe nearmate, Slabe de robie și de lașitate. Dar a ta ursită, o, patria mea, A pieri-n uitare, scrisă nu era! Misia-ți în lume fuse glorioasă... Pentru ce pleci capul, țara mea frumoasă? Este încă timpul; moartea n-a cuprins Tot sufletu-ți nobil de durere stins. În a vieții carte, zile de putere Poți să afli încă, țară de durere! Scaldă al tău suflet în al vieții foc, Între popoli liberi ia-ți mărețul loc! II Oștile polone pe Cornul lui Sas, Cu trufie mare tăbărând, au mas, D-acolo Potoski domnului dă știre ,,Noi avem pe țară drept de moștenire, Câștigat prin moartea vechilor eroi. În pământu-acesta noi suntem la noi!" Astfel scrie leahul îngâmfat de fală Și-n plăceri molatici inima-și înșeală. Astfel scrie leahul; dar acest popor Nu plecase încă inima sub dor. Domnul se ridică cu a lui ...
Ștefan Octavian Iosif - Cârlova
Ştefan Octavian Iosif - Cârlova Cârlova de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Văzut-ați voi, cînd primăvara vine, Acele flori plăpînde, delicate, Care,-nflorite-abia, mor împăcate, Vestind albastrul zilelor senine ? Așa, poetul unor vremi uitate Solit a fost de armonii divine Ce-au fermecat o clipă din ruine Tîrgoviștea cu vechile-i palate. Cu el venea o-ntreagă primăvară De cîntece, dar fu ursit să piară... Trist sol sfios al zărilor albastre, Simțind că moartea timpurie-l darmă, Aruncă-n zorii deșteptării noastre Întîiul glas de trîmbiță de-
Ștefan Octavian Iosif - N-am împotriva ta nimica...
Ştefan Octavian Iosif - N-am împotriva ta nimica... N-am împotriva ta nimica... de Heinrich Heine , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din volumul Romanțe și cîntece , 1901 N-am împotriva ta nimica, chiar de-aș înnebuni de jale. Pe veci pierduto ! n-am nimica, nimic n-am împotriva ta : Oricît de mîndră-n strălucire ta de diamante-ai arăta, Nu vei putea s-arunci o rază în noaptea inimioarei taie... Știam de mult. În vis, odată, văzui viața ta ursită, Văzui și noaptea-ntunecată ce inima ți-a fost robit-o, Văzui și vipera ce mușcă ascunsă-n inimă-ți, iubito, Și-am înțeles, pe veci pierduto, cît ești de mult nefericită ! Și dacă ești nefericită, nimic n-am împotriva ta ; Iubito, soarta blestemată vrea ca să fim nefericiți !... Pîn' ce tot zbuciumul acestor nebune inimi va-nceta, Iubito, soarta blestemată vrea ca să fim nefericiți ! Ci văd eu zîmbetul ironic pîndind prilej ca să zbucnească. Văd ochii tăi mărind cu ciudă fulgerătoarele lumine. Și văd pornirea de orgoliu ce face sînul tău să crească — Și totuși ești nefericită, nefericită, ca și mine ! În preajma gurei tale totuși durerea tremură-n ...
Alexandru Macedonski - Accente intime
Alexandru Macedonski - Accente intime Accente intime de Alexandru Macedonski În zilele aceste când inima expiră, Când egoismu-n aer ca molimă planează, Când florile simțirii din piepturi se retează, Când bunul trai e ținta la care se aspiră, Când orice este nobil ne lasă reci și muți, Când fruntea și-o ridică toți oamenii căzuți, De ce nu e putință s-adormi pe neașteptate Și tocmai peste-un secol, nembătrânit d-etate, Să te deștepți prin farmec la viață și lumină, Călcând într-un nou secol pe-a vechiului ruină! Nu plâng pe-o soartă crudă ce-n veci mă urmărește O inimă ce simte o dată se zdrobește!... De mic Fatalitatea în cartea ei m-a-nscris Să trec prin astă lume cum trece un proscris, Dar plâng că nu văd cerul ce-n ochi se oglindește Prin ochiul Omenirii la inime transmis! De câte ori în taină, creând o lume-ntreagă, Distrug pe cea reală, rup lanțul ce mă leagă, Și pentru alte zile mă simt că sunt născut Familii, țări, fruntarii, le șterg prin cugetare, Și ridicând pe tronu-i familia cea mare, În patrie comună văd globul prefăcut! Simțiri mici și ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de septembrie
Alexandru Macedonski - Noaptea de septembrie Noaptea de septembrie de Alexandru Macedonski La muză Atunci când după zile de lungă așteptare Îmi apăruși deodată zâmbind, sufletul meu, Crezui că ești un înger, de pace și scăpare, Trimis să mă rentoarcă la bunul Dumnezeu. Tu nu erai un înger, cerească nălucire, Dar cugetu-mi atuncea la pace se-nvoi... Ți-am dat a mea junie, mi-ai dat a ta iubire Și scepticul îndată de cer nu se-ndoi! Mi-ai zis: Poetul are o misiune sfântă... El trebuie să creadă și n-am mai cercetat. Poetul e o harpă: nu cugetă, ci cântă Chiar el nu se-nțelege, dar este ascultat! Prin lumile luminii se-ntraripă să zboare Și-n urma sa deșiră frumoși mărgăritari, Pământu-n depărtare îl lasă sub picioare Și-mbrățișează totul cu aripile-i mari! Și m-am suit atuncea în cerurile mute, Și cerurile mute atuncea mi-au vorbit, Eternul în tot locul vibra pe întrecute, Iubită nălucire, de ce m-ai părăsit? În sufletu-mi de tânăr era-ntuneric mare, Eram ca și o barcă lipsită de cârmaci, Veniși, făcuși lumină! Suflași, și c-o suflare Făcuși să-ntindă pânze ...
Alexandru Macedonski - Rondelul ctitorilor
Alexandru Macedonski - Rondelul ctitorilor Rondelul ctitorilor de Alexandru Macedonski În zugrăveala-nvechită, El, searbăd; ea, cu ruje-aprinse, Biserica de ei clădită O țin cu degete întinse. Năluci din vechiul timp desprinse, Știu viața lor că e sfârșită În zugrăveala învechită, El, searbăd; ea, cu ruje-aprinse. Și nu-și blesteamă-a lor ursită... Dar orice candeli când văd stinse, Și sfânta slujbă părăsită, Ei plâng cu lacrimi neînvinse În zugrăveala
Alexandru Macedonski - Rondelul rozei ce înflorește
Alexandru Macedonski - Rondelul rozei ce înfloreşte Rondelul rozei ce înflorește de Alexandru Macedonski O roză-nflorește, suavă... Ca nor risipit e necazul. Puternic mă poartă extazul Spre-o naltă și tainică slavă. Nu-mi pasă de-a vieții otravă, De chinul ce-și urcă talazul O roză-nflorește, suavă; Ca nor risipit e necazul. Stăpân sunt de-acum pe răgazul, Să-mi fac din ursită o sclavă, Și nu mai e viața grozavă, Deși mi-a brăzdat tot obrazul O roză-nflorește,
Alexandru Vlahuță - Ah! Cântă-mi mereu
Alexandru Vlahuţă - Ah! Cântă-mi mereu Ah! Cântă-mi mereu de Alexandru Vlahuță D-șoarei M. G. Menită din leagăn de blânda-ți ursită, Menită să cânți, În ceruri, cu gândul copilă iubită, În ceruri te-avânți. Și multe din lumea în veci stătătoare, Și multe răpești, Mistere frumoase și fărmecătoare, Mistere cerești. Și vii de la îngeri cu taine sfințite, Și vii pe pământ, Și spui lumei noastre de lumi infinite, Și spui al tău cânt. Ș-ascultă pământul cuprins de uimire, Ș-ascultă cu dor, Șoptindu-i de îngeri, de cer, nemurire, Șoptindu-i ușor. Dar cerul se simte prădat de-a ta minte, Dar ceru-i mâhnit, Căci tu ai spus lumii a lui taine sfinte, Căci tu l-ai smerit. Pământul te-adoră răpit de-admirare, Pământ sum și eu. Ah! cântă-mi. Îmi place cereasca-ți cântare; Ah! cântă-mi
Alexandru Vlahuță - Dormi în pace
Alexandru Vlahuţă - Dormi în pace Dormi în pace de Alexandru Vlahuță Dormi, iubito, dormi în pace. N-am venit să-ți tulbur somnul, Nici să plâng... La ce-am mai plânge pe-adormiții întru Domnul! Am venit să cuget. Uite, nicăiri nu pot mai bine Gândurile să-mi desfășur, și să stau la sfat cu mine În mai bun răgaz. Aicea, simt că-s mult mai înțelept, Ș-ale lumii toate parcă le văd limpede și drept. Cât de clare mi se-nșiră toate din trecut, în minte, Când de-a crucii muche rece îmi lipesc tâmpla fierbinte. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . E uscat-acuma țărna ce te copere, și mie Parcă tot nu-mi vine-a crede că ești dusă pe vecie. Uneori te țin departe și mă-ntreb de ce nu-mi scrii... Dornic căutând în cale-ți, parcă tot aștept să-mi vii. A, cât de pustie-i lumea și viața fără tine! Câteodată, stând aicea, la mormântul tău, îmi vine Ca o furie nebună. Ș-aș voi atunci, aproape, Față-n faț-acolea, lângă piatra astei triste groape, Să-mi descind-acela care, cu puternica lui dreaptă, Lumile le cârmuiește, și-n văzduh ...
Alexandru Vlahuță - Luna și noaptea
Alexandru Vlahuţă - Luna şi noaptea Luna și noaptea de Alexandru Vlahuță Luna Noapte, tu ești sclava neagră a veciei, iară eu Sunt regină. De pe tronul întunericului tău, Revărs valuri de lumină; ș-un popor întreg de stele Furnică-n razele mele. Fără mine, neștiută, vecinic ai fi pribegit, Ca un ghem de întuneric dat de-a dura-n nesfârșit. Umilită, pleacă-ți fruntea și-naintea mea te-nchină. Noapte, sunt a ta regină. Noaptea Lună, tu ești sclava albă, fulg ursit în veci să meargă. Eu, mai veche decât vremea, și decât lumea mai largă, Neclintită-s, și nici cuget că-n cuprinsul țării mele Furnică popor de stele. Și de n-aș fi eu să-mbrobod fața ta-n ștergar cernit, Dacă n-aș fi-ntunecoasă, tu în veci n-ai fi lucit. În genunchi dar, a mea poală pleacă-te a-mi săruta, Lună, sunt regina