Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ULIU
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 25 pentru ULIU.
Grigore Alexandrescu - Uliul și găinile
Grigore Alexandrescu - Uliul şi găinile Uleul și găinile de Grigore Alexandrescu Ion prinse un uleu și, ducîndu-l acasă, Îl legă cu o sfoară, Lîngă coteț afară. De o vecinătate așa primejdioasă, Găini, cocoși și gîște întîi se îngroziră, Dar cu-ncetul, cu-ncetul se mai obicinuiră. Începură să vie cît colea să-l privească, Încă și să-i vorbească. Uleul cu blîndețe le priimi pe toate; Le spuse că se crede din suflet norocit Pentru vizita-aceasta cu care l-au cinstit, Dar îi pare rău foarte căci el însuși nu poate La dumnealor să vie, Vizita să le-ntoarcă dup-a sa datorie. Mai adăogă însă că daca dumnealor Îi vor da ajutor Ca să poată scăpa, El le făgăduiește — Și Dumnezeu cunoaște cum vorba și-o păzește — Că la orice primejdii va ști a le-ajuta: Încă din înălțime, el le va da de știre, Cînd asupră-le vulpea va face năvălire. Astă făgăduială Nu mai lăsă-ndoială; Și găinele proaste, ce dorea să găsească Pe cineva destoinic să va să le păzească, S-apucară de lucru: azi, mîine, se-ncercară, Și cu ciocuri, cu unghii, abia îl deslegară. Uleu- ...
Antioh Cantemir - Uliul, păunul și cioful
Antioh Cantemir - Uliul, păunul şi cioful Ne povestesc c-odată al păsărilor prinț A fost pierit. În locu-i trei păsări zburătoare La împăratul vultur cerea locul deschis, Păunul, uliul, cioful. Tustrei lămuritoare Cuvinte de dreptate au fost înfățoșat. Cu vitezia uliul fălindu-se, dă multe Dovezi despre războaie în care s-a luptat, Se laudă păunul cu penele-i plăcute, Iar cioful juruiește că noaptea fără somn În veci o va petrece, făcând și jurământ. Deci vulturul aleasă, pre care gândiți, domn? Pe ciof! — Și la aceasta așa își dă cuvânt; Că uliul deși este viteaz ș-a fost oștean, Nu are îndurare, e aprig și avan. El nu a dat dovadă de vreo faptă bună. Nici pe viitorie la dânsul nu e har, Căci dacă tinerețea cu slavă nu răsună, Apoi a vrâstei iarnă se trece în zadar. Păunul este mândru cu lungile lui pene, Dar cioful este pacinic, nu caută pricini, Se apără cum poate, și noaptea fără lene Nu doarme, priveghează. Stăpânitorii lini Și trezi pe când supușii în pace dormitează Mai multă fericire la ei
Ștefan Octavian Iosif - Pasteluri (Iosif)
... ntinde fără de hotare... II Prin sat aleargă paparude Și se-nvîrtesc în danț vioaie : Își scutur' pletele lor ude, Cîntînd descîntece de ploaie. Un uliu sus, deasupra noastră, Din aripi bate ostenit, Pierdut în liniștea albastră A cerului nemărginit. Nori albi din zare se ridică — Par minunate ...
Alecu Donici - Morarul Morarul de Alecu Donici În iaz, la iezătură, S-au arătat spărtură. Dar nu era deodată Atât de însemnată Și, dacă ar fi pus morarul osteneala, Ferea la început pe viitor sminteala. El însă, stăpânit de multa lenevire (Nărav ce pe la noi domnește cam din fire), Puțină grijă arăta; Iar cursul nu mai înceta. — Morarule, ia sama bine! Nu pierde vremea! — Las' la mine, Îmi știu eu treaba, nu te teme! Însă tot lasă, tot lungește, Pân' când odată se trezește Că apa e mai jos de stavili cu o palmă. Atunci și-au luat morarul meu de samă Și, alergând unde s-au spart, El vede câteva găine la un loc, Bând apă pe lângă lăptoc. — Mânca-v-ar uliul! le zice supărat. Tocmai acum v-ați adunat Să-mi beți voi apa toată! Și-n ele zvâr! cu o lopată. Pe toate le omoară, Pierzând găinile și apa de la moară. Eu am văzut boieri, ce sute cheltuiesc Fără căință sau cruțare (Și-această fabulă chiar lor o hărăzesc), Dar fac economie mare Cu căpețelele cele de lumânare; Sau, după vorba cea bătrână: Sunt la tărâțe scumpi și ieftini la ...
Alecu Donici - Satire și alte poetice compuneri
Alecu Donici - Satire şi alte poetice compuneri Satire și alte poetice compuneri de Antioh Cantemir traduceri realizate de Alecu Donici în colaborare cu Constantin Negruzzi (1844) Prefața autorului Satiră se poate numi acea compunere care prin un stil vesel, luând în râs demoralizația, stăruiește a îndrepta năravurile omenești; pentru aceasta ea în scopul său e potrivită cu orice altă alcătuire morală, dar stilul ei fiind mai simplu și vesel, se citește cu plăcere, și dezvălirile ei sunt mai nimerite pentru că de luarea în râs noi ne temem mai mult decât de orice pedeapsă. Satira și-a luat începutul său în priveliștile populare unde între actele tragediilor se vâra, pentru înveselirea privitorilor, reprezentații comice, în care fețele în chip de satiri prin glume grosiere și cu totul populare, prihăneau năravurile și relele deprinderi ale cetățenilor. Aceste înfățoșeri, romanii urmând grecilor le introduseră în priveliștile lor, iar apoi afară de priveliști începură a face verse satirice. Un oarecare Luțilie deschise drumul lui Orație, Pers și Iuvenal, și aceștia satiricilor italieni, franțezi și de alte nații. Eu în compunerile mele am urmat mai ales pre Orație și pre franțezul Boileau de la carii multe am ...
Andrei Mureșanu - Eremitul din Carpați
Andrei Mureşanu - Eremitul din Carpaţi Eremitul din Carpați de Andrei Mureșanu Pe munți, de unde neaua cu greu se dezlipește, Întocma ca și mușchiul de vechiul său copaci, Pe unde om cu suflet atunci numai pășește Când oarba soarte-aduce vrun vânător ghibaci; Aci, săpată-n pietre, se află-a mea chilie, Sub fagi cărunți de zile, ce nu știu de săcuri; Pe unde primăvara cu multă maiestrie Așează-ale lor cuiburi ulii, șoimi și vulturi. Un pat, un vas de apă, măsuța mea pătrată, Pe dânsa tubul magic, de care mă servesc. Cu-aceste scule simple se află mobilată Căsuța mea de munte în care locuiesc. Eu n-am fugit de lume c-ar fi prea păcătoasă, Cum fac părinți și mame ce intră-n monăstiri, Ducând vieață aspră, nu însă virtuoasă, Că-n lume e vârtute a fi domn pe simțiri. Nici cred că e deșeartă a omului silință Spre tot ce mintea-ncearcă, geniu-i deplinit, - Străbate apa-n piatră și stric-a ei ființă, De ce nu chiar și omul cu naltul său spirit? O faptă glorioasă, păstrată-n istorie Din evii barbariei străvechi ce au trecut, ...
Constantin Negruzzi - Satire și alte poetice compuneri
Constantin Negruzzi - Satire şi alte poetice compuneri Satire și alte poetice compuneri de Antioh Cantemir traduceri realizate de Alecu Donici în colaborare cu Constantin Negruzzi (1844) Prefața autorului Satiră se poate numi acea compunere care prin un stil vesel, luând în râs demoralizația, stăruiește a îndrepta năravurile omenești; pentru aceasta ea în scopul său e potrivită cu orice altă alcătuire morală, dar stilul ei fiind mai simplu și vesel, se citește cu plăcere, și dezvălirile ei sunt mai nimerite pentru că de luarea în râs noi ne temem mai mult decât de orice pedeapsă. Satira și-a luat începutul său în priveliștile populare unde între actele tragediilor se vâra, pentru înveselirea privitorilor, reprezentații comice, în care fețele în chip de satiri prin glume grosiere și cu totul populare, prihăneau năravurile și relele deprinderi ale cetățenilor. Aceste înfățoșeri, romanii urmând grecilor le introduseră în priveliștile lor, iar apoi afară de priveliști începură a face verse satirice. Un oarecare Luțilie deschise drumul lui Orație, Pers și Iuvenal, și aceștia satiricilor italieni, franțezi și de alte nații. Eu în compunerile mele am urmat mai ales pre Orație și pre franțezul Boileau de la carii multe am ...
Constantin Stamati - Arderea Iașului la 1822
Constantin Stamati - Arderea Iaşului la 1822 Arderea Iașului la 1822 de Constantin Stamati Un episod din poema d-lui Beldiman, sub titlul Eteria grecilor Această închipuire se face ca cum un bătrân vier de la Miroslava, unde sunt podgorii de vii pe un deal peste râul Bahluiul, în preajma Iașului, privește cu nepotul său arderea Iașului, în vremea răscoalei grecilor în contra turcilor; dar bătrânul se află bolnav în casă, iar nepotul său șede pe prispă afară și spune moșului său aceea ce vede. Nepotul Moșule, viforul geme, pe cer noaptea se lățește, Peste frumoasa cetate pâclă și negreață pică; Fulgerul cu-nflăcărare ca un șarpe lung clipește, Scapără, vin’ de te uită, zimții zidurilor mișcă. Vântul frunza din crengi smulge, o spulberă ca pe paie, Vifor vântură cu groază, de cruce pe turn îndoaie, Iaca nourii se umflă, clocotesc, se tulbură, Moșule, trăsnet și fulger zidurile scutură... Bătrânul Ce-ți pasă de vifor ție? de cetăți ce-ți este scârbă? Las’ vântul să le dărâme, el cu noi nu are treabă; Căsuța noastră îi mică sub a copacilor umbră, Smerină și pitulită, mai nu se vede din iarbă; Vifor-trăsnetul nu sfarmă proaste cocioabele mele, Și ...
Dimitrie Bolintineanu - Solii lui Țepeș la Mohamet
... aste locuri fără-ngreuiere? Pasărea protege puii mititei Câți pot să-nvelească aripile ei; Dar pe câți aripa-i mică nu-nvelește Sunt lăsați furtunii, uliu-i răpește. Candela răvarsă razele-i de foc Ce pătrund în umbră până la un loc; Dar trecând de cercu-i noaptea deasă-ascunde Negrele ...
Gheorghe Asachi - Jijia Jijia de Gheorghe Asachi Informații despre această ediție imitată dupre zicătoarea poporană Între Prut și-ntre Siret, Ce mai mult de ani o mie Apă limpede trimet Păn' la Dunăre-n cîmpie, Este-un lac, ca marea-ntins, De muncei umbroși încins. Nici un rîu din sînul lor Nu revars-a sale ape, Cu nutrețul curgător Acel lac ca să-l adape, Ci din fund nemăsurat Lacul crește nencetat. Acel lac, cînd este lin De vînt unda-i nu se-ncreață ; La ochi samănă deplin Cu un disc luciu de gheață, Sau cristal chiar, ce-a răsfrînt Bolta-azură pre pămînt. Noaptea, cînd te-apropiezi Către apele acele, În ceriu și în lac prevezi Stol de lucitoare stele, Luna jos și luna sus, Și-n lac cursu-i spre apus. Nu-nțelegi de-i adevăr Sau fantazie, au dacă Lacul suie-se spre ceriu Ver spre lac ceriul se pleacă, Că de cați în a lui fund Sameni mez în glob rotund. Așa, cînd e timp frumos, Ochiul tău se îngînează, Dar va fi mult inimos Milian cel ce cutează La lac noaptea a veni, Fără ...
Mihai Eminescu - Junii corupți
Mihai Eminescu - Junii corupţi Junii corupți de Mihai Eminescu La voi cobor acuma, voi suflete-amăgite, Și ca să vă ard fierea, o, spirite-amețite, Blestemul îl invoc; Blestemul mizantropic, cu vînăta lui gheară, Ca să vă scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiară Cu fierul ars în foc. Deși știu c-a mea liră d-a surda o să bată În preajma minții voastre de patimi îmbătată, De-al patimilor dor; În preajma minții voastre ucisă de orgie, Și putredă de spasmuri, și arsă de beție, Și seacă de amor. O, fiarbă-vă mînia în vinele stocite, În ochii stinși de moarte, pe frunți învinețite De sînge putrezit; Că-n veci nu se va teme Profetul vre odată De brațele slăbite, puterea leșinată A junelui cănit. Ce am de-alege oare în seaca-vă ființă? Ce foc făr-a se stinge, ce drept fără să-mi mință, O, oameni morți de vii! Să vă admir curajul în vinure vărsate, În sticle sfărîmate, hurii nerușinate Ce chiuie-n orgii? Vă văd lungiți pe patul juneții ce-ați spurcat-o, Suflînd din gură boala vieții ce-ați urmat-o, Și arși ...