Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru STUFOS
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 61 pentru STUFOS.
Ștefan Octavian Iosif - Gorunul lui Horia
Ştefan Octavian Iosif - Gorunul lui Horia Gorunul lui Horia de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Străjer străvechi și plin de bărbăție, Gorunul uriaș spre ceruri cată... La umbra lui, pe-o noapte-ntunecată, Trei căpitani și-au fost jurat frăție. Ei s-au legat cu inima curată Să-și mîntuiască neamul de robie. Luptară dîrji, dar, prinși prin viclenie, S-au săvîrșit — martiri-eroi — pe roată. Trecură ani... Cumplit ofta iobagul, În lanțuri și mai crunte ca-nainte, Îngenuncheat de cei atotputernici, Cînd, iată, tînăr crai ridică steagul... Și sub gorun aceleași jurăminte Răsună : „Moarte domnilor nemernici !â€�. * Dar n-au vrut cei de sus să-l înțeleagă Și, după mari izbînzi și zile-amare, Într-o colibă, făr-o lumînare, S-a stins, pustie, viața lui pribeagă. Îl îngropară sub gorunul mare, La umbra-i, ce-i fusese-așa de dragă, Pe cînd ai lui umplură lumea-ntreagă Cu-al doinei vaier fără de-alinare. Bătut de ploi, de nopți vijelioase, Cercînd zadarnic pe urmași să-i cheme La luptă nouă, stăruie și azi Gorunul falnic, neînfrînt [1] de vreme, Ci trist își pleacă crengile-i stufoase, Umbrind mormîntul marelui viteaz. * ...
Ștefan Octavian Iosif - Wagnerism
... cânte preludiul unei uverturi. Ca un catarg interminabil d-asupra negrelor boschete, Un plop s-alintă-n neastâmpăr, bătând din mii de castagnete. Un teiu stufos ca un Dinicu, s-a deșteptat acum și el . Și amoroso plânge-n umbră cu nota lui de violoncel. Privindu-se ca-ntr ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Două lacrîmi
... — El ... și mi-a zis: "De ți s-o urî cu străinii, să vii la capul meu"... La capul lui, un măceș stufos
Cezar Bolliac - Sila Sila de Cezar Bolliac Informații despre această ediție Era o iarnă aspră ș-o noapte ce-ngrozește, Și crivățul, cu viscol, mugea precum mugește Un taur ce-a rănit. Într-un cătun de laturi a unui sat mai mare, O rază îngînată de slabă luminare Subt un troian albit. Troianul era casă, cășcioară locuită, Ce-i astupa nemeții intrarea umilită — Bordei de muncitor ; Și raza îngînată venea dintr-o lumină D-o flacără-n cenușă ce vălvăia în tină Pe un uscat cotor. Cu furcile în brîne, cu fețele voioase, Întind cît pot cu fusul din caiere stufoase Două femei cîntînd. Bătrînă este una, ca iarna de albită, Iar alta este jună, bălaie și iubită De cîți o văd rîzînd. P-un pat de paie numai un biet bătrîn bolește. Femeile, cu rîndul, cînd el se dezvelește, Se duc de-l învelesc. Și rîd cînd văd că fierbe în oală o găină Ce-au căpătat pe lucru de la a lor vecină : Căci tortu-i omenesc. Oftă bătrîna însă și zise către fiică : — „Cînd am luat pe tat'tău, pe cînd erai tu mică, Eram mai fericiți ; ...
Dimitrie Anghel - Mihail Kogălniceanu (Anghel)
Dimitrie Anghel - Mihail Kogălniceanu (Anghel) Mihail Kogălniceanu de Dimitrie Anghel Publicată în Luceafărul [Sibiu], IX, 22 16 nov. 1910, p. 532—534 Ce farmec trist au colecțiile vechi, efemerele de o zi, foile grabnic tipărite ca să arunce o știre senzațională, o telegramă care a făcut ocolul lumii, o întîmplare stropită cu sînge și cîte alte fărîme din viață. Așa, răsfoiam mai ieri colecția prăfuită a unui jurnal ce poartă data anului 1877, și o melancolie nestăpînită mă cuprinsese, cetind întîmplările trecute, dînd peste nume ce au pasionat opinia publică și peste anunțuri de prăvălii vechi. Filă peste filă se așeza, zi peste zi, an peste an, păstrînd în ele, ca în niște pături sedimentare, urma unei vieți care a fost. Și iată că printre atîtea știri și fapte diverse, printre telegramele ce vădeau starea febrilă de care era cuprinsă lumea în apropierea războiului, am dat peste faimosul discurs al marelui Kogălniceanu, privitor la profesorii Universității din Iași. Pasionat, ca un vînător chemat pe o urmă, am rătăcit înainte în pădurea aceasta de hîrtie, ale cărei foi le-au scuturat rînd pe rînd anotimpurile. Și figura marelui om se înălța covîrșitoare dintre pagini, ...
... cânte preludiul unei uverturi. Ca un catarg interminabil d-asupra negrelor boschete, Un plop s-alintă-n neastâmpăr, bătând din mii de castagnete. Un teiu stufos ca un Dinicu, s-a deșteptat acum și el . Și amoroso plânge-n umbră cu nota lui de violoncel. Privindu-se ca-ntr ...
Dimitrie Bolintineanu - Cetatea Albă (Akerman)
Dimitrie Bolintineanu - Cetatea Albă (Akerman) Cetatea Albă (Akerman) de Dimitrie Bolintineanu Știți voi câte valuri se ridic pe mare Când o vijelie suflă cu turbare? Astfel sunt la număr mândrii musulmani Ce-apără cetatea sclavă de mulți ani! Într-un fluviu d-aur, soarele lucește Și pe coifuri, arme, focu-i strălucește. Ștefan stă sub cortu-i împletit cu fir; Cetele Moldovei lângă el deșir. Pasă dorobanii cei cu coapse late, Cu sclipoase coifuri în argint lucrate. Îi urmez panțirii ce pe cai în spume, Ca ușoare vânturi, lunecă prin lume. Călărașii țării pe vânoși fugari, Îmbrăcați în zale ca bătrâni stejari. Între toți curtenii pasă cu mândrețe, În veșminte d-aur, cu frumoase fețe. Apoi toporanii de securi armați Și codrenii ageri și de toți stimați, Ziși și pieptul țării, căci aveau chemare S-apere Moldova de oștiri tătare. După dânșii pasă sprinteni vânători Renumiți în lupte ca săgetători. Și tunarii țării toți în negre poarte, Pestrițate-n roșu, crud simbol de moarte. Mai veneau în urmă oști de mercenari, Cei cu fruntea mică, ce se zic tătari. Unguri lați în spete, cu mustăți stufoase, Leși cu părul galben, cu cerbice groase, Apoi tighinenii și-alți republicani Pasă ...
Dimitrie Bolintineanu - Mircea cel Mare și solii
Dimitrie Bolintineanu - Mircea cel Mare şi solii Mircea cel Mare și solii de Dimitrie Bolintineanu Într-o sală-ntinsă, printre căpitani, Stă pe tronu-i Mircea încărcat de ani. Astfel printre trestii tinere-nverzite Un stejar întinde brațe veștejite. Astfel după dealuri verzi și numai flori Stă bătrânul munte albit de ninsori. Curtea este plină, țara în mișcare; Soli trimiși de Poartă vin la adunare. Toți stau jos mic, mare, tânăr și bătrân... Era nobil omul când era român. Solii dau firmanul. Mircea îl citește, Apoi, cu mărire, astfel le vorbește: — ,,Padișahul vostru, nu mă îndoiesc, Va să facă țara un pământ turcesc. Pacea ce-mi propune este o sclavie Până ce românul să se bată știe!" La aceste vorbe sala-a răsunat; Dar un sol îndată vorba a luat. — ,,Tu, ce într-această nație creștină Strălucești ca ziua într-a ta lumină, Tu, o, doamne, cărui patru țari se-nchin. Allah să te ție, dar ești un hain!" În murmură surdă vorbele-i se-neacă. Cavalerii trage spadele din teacă. Mircea se-ndreptează iute către ei — ,,Respectați solia, căpitanii mei!" Apoi către solii Porții el vorbește — ,,Voi, prin ...
... Emil Gârleanu - Cocoşul Cocoșul de Emil Gârleanu În nucul stufos din marginea ogrăzii, găinile, cocoțate de cu seară pe crengi, dorm duse, cu capul sub aripi, împrăștiate, care mai sus, care mai jos, cum le ...
Grigore Alexandrescu - Cometei anosate pentru 13 iunie
Grigore Alexandrescu - Cometei anosate pentru 13 iunie Cometei anonsate pentru 13 iunie de Grigore Alexandrescu Cometă cu lungi coade, însă cu scurtă minte, De ce vrei să arzi globul ce noi îl locuim? El, drept, mult nu plătește, dar tot avem cuvinte Viața-i păcătoasă cîtva să prelungim. De ne vei arde-acuma, să știi că or să nască În locu-ne ființe mai rele decît noi, Ce-n grab or să-ntărîte mînia ta stelească, Prin fapte mai cumplite, prin crime și război. Ce! ai uitat tu oare potopul d-altădată, La care, cum s-aude, destul ai conlucrat, Atunci cînd tata Noe în luntrea-i deșălată Plutea pe universul subt unde înecat? Ei bine! omenirea ce moșteni pămîntul, Ființe, lighioane, ce-n urmă s-au ivit, Întrec ele p-acelea ce ș-au găsit mormîntul În marea adîncime și monstri au nutrit? Cîmpiile de astăzi sînt ele mai mănoase Decît cele antice? măgarii mai deștepți? Broasca mai muzicantă în bălțile stufoase? Tigrii mai cu blîndețe, și oamenii mai drepți? Nu, nu! bagă de seamă să nu faci o greșeală, De care mai în urmă amar să te căiești; Ba încă să dai, poate, o aspră socoteală Preabunului ...
Grigore Alexandrescu - Nina Nina de Grigore Alexandrescu După atâta cochetărie Și necredință și viclenie, În sfârșit, Nino, simt că trăiesc. Inima-mi astăzi e izbăvită D-acea robie nesuferită; Mai mult asupră-mi nu m-amăgesc. S-a stins în mine flacăra toată: Sub o mânie neadevarată Mai mult amorul nu e ascuns. Dacă în lipsă-ți ești pomenită, Sau înainte-mi de ești slăvită, De tulburare nu sunt pătruns. Eu dorm în pace fără de tine; Când deschid ochii, când ziua vine, Nu ești dorința-mi cea mai dintâi. Nu-mi mai însufli nici o gândire; Fară plăcere, fără mâhnire Te las, te-ntâmpin, mă duc când vii. Nici ale mele lacrimi trecute, Nici suvenire dulci și plăcute Nu pot a face să te doresc. Cât mi-ești de scumpă poți vedea bine: Fără de pizmă, acum de tine Chiar cu rivalu-mi pot să vorbesc. Fii cât de mândră, fii nempăcată, A ta mândrie e nensemnată Ca și blândețea ce ai avea. Nu-mi zic nimica vorbele tale, Și nici ochii-ți nu mai au cale Ca să patrunză-n inima mea. La al tău zâmbet, l-a ta ...