Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SFERT DE MILA
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 37 pentru SFERT DE MILA.
Ion Luca Caragiale - Monopol...
... cum să zic? - poseda pe un adevărat român - așaÂnumita despuiare a scrutinului... Scrutinul este pentru noi modernii, adică românii moderni, un fel de zeu care s-arată în toată maiestatea lui despuiat: Apollo resplendescens... Ziua de vineri, 25 mai, mi-o consacru deci de dimineață să vizitez redacția Opiniei (o instalație în adevăr europeană; chiar un telefon; cam năzuros - e încă june), unde, în calitatea mea de confrate mai în vârstă, sunt primit cu destulă considerație. De aci, voi să contemplu apariția zeului - pe un potop de ploaie; să crezi că s-au rupt băierile firmamentului. De cu noaptea a-nceput a turna, și toarnă... Piețele, ogrăzile, locurile virane sunt mări și lacuri; ulițele, fluviuri și niagare... Caii ... milă de familia mea rămasă departe în străine locuri... Ce bucurie pe mine când cu toată supărarea gleznei din pricina alunecării, aflu, după primul moment de groază, că damblaua mea a fost numai niște sâmburi de măsline risipiți - pi gios! Dugheana e plină de amici, toți funcționari publici și profesiuni liberale. Așteaptă aci de
... am auzit! A! a! și bătăi în palme din toate părțile. Se arătase sus pe movilă vestitul cântăreț, gătit cu un valdrap de mătase cusut numa-n fireturi, și decorații atârnate de gât, și fel de fel de zorzoane, și-n frunte, la coamă și la coadă, funde de panglici în trei fețe. S-a făcut tăcere mare... A-nceput măgarul să cânte... ce, credeți?... Carnavalul de Venezia!... din ce?... din gură!... cum? cu variațiuni! Aici, s-a oprit Ion și s-a uitat râzând ca un prost ... bravo! și bis!... ...Ei! vă place?... Când să isprăvească Ion povestea, iată că sosește dinaintea hanului o caleașcă mare cu falaitar și cu o ceată de curteni călări. Opresc să răsufle caii; descalecă boierii, și coboară din calească o mândrețe de curteană. — Uite-o, strigă Ion, ridicându-se de pe laviță... Uitați-vă, asta e procopsita de soră-mea! Dar ea: — Nici aici nu scap de tine, neprocopsitule? — Nici aici! răspunde fratele râzând. Unde te-i duce, tot de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica
... frumoși de pică, dar când îi încruntă, te sperie ca-ntunericul. Părul lins, cu unde albăstrui. Să poartă cu tâmple. Așa a apucat de la mă-sa, și mă-sa de la mă-sa, obicei adus de pe obârșia Ialomiței, unde nu se știa de crețuri și colțișori. Sultănichii îi este dragă curățenia ca lumina ochilor, că chiar de n-ar avea sprâncenile trase ca din condei și buze rumene ca bobocul de trandafir, tot n-ar da cu foiță și cu muc de lumânare. Când merge, saltă puțin și se mlădie. Trup omenesc de n-ar fi, s-ar frânge. Multe capete a sucit. Mulți ochi au jinduit-o. În horă fură toate privirile, și ea s ... n străchini. Numai nevastă ca toate nevestele n-o să fie Sultana aia, zicea la fântână, la horă, la șezători fata Ciaușului. Ce are neica de nu i-a primit pețitul? Au nu e voinic? Or e bețiv, stricător de case, zurbagiu? Au n-are de pe ce bea apă? He, he, fata proastă și țâfnoasă dă norocului cu piciorul. Da' de, om sărac și cu nasul în sus... Știe Dumnezeu ce face! Și flăcăii, mai toți, o luaseră în nume de rău. Nu, că ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V
... fără de sfârșit; Voi toată dimineața ședeți la toaletă, Pe urmă cu-mbrăcatul mai pierdeți multă vreme, Ședeți la masă ceasuri când e destul un sfert, Ca să se umple bine un pântece de om; Iar rămășița zilei o treceți în vorbire Sau în petreceri care voi le numiți plăcute, Și când vă găsiți singuri în somn vă cufundați ... dând de prost dovadă cu dedicața lui, La voi se socotește de foarte învățat; Iar pe Damet îl credeți științelor protector. Noi frații satiri altfel de lucrurile voastre Gândim și înțelegem. Orice împrejurări De voi sunt însemnate, pătrunse-n adevăr. Prilej de râs mai mare ne-aduce o pricină Spre care țintind ochii voi laude cu sacul Turnați, și încă ziceți că nu sunt de ajuns. Eu numai pre aceia la care am slujit Când cu de-amăruntul lui Pan îi voi descrie, Un an întreg l-oi face să aibă de ce râde. Umblând din casă-n casă în traiul meu la voi, Eu mai pe toată luna stăpânul îmi schimbam, Și mai vârtos la asta ... care parte-aleargă; În danțuri desfrânate alți spulberă gunoi, Pre trecători mânjindu-i, în glod se tăvălesc. Uitând rușinea toată și buna cuviință, Se dezgolesc de ...
Anton Pann - Norocul și mintea
... nu să încrede, Aleargă îndată, domnului său spune, Vine și-el, privește ca la o minune. După care-ncepe cu el să vorbească Cam pe de departe, ca să-l ispitească, Zicînd : ce sînt ale ? De unde le are ? Și întrebă dacă îi sînt de vînzare, Iar nebunul zise : -Pietri de aceste 0 pivniță plină aci-ntr-un loc este. De-mi veți da din ploscă să cinstesc o dată, Eu vă duc la dînsa acuma îndată. Văzînd negustorii că e prost în formă, Nu caut ... depărtare, La prînz conăciră la un oraș mare, Unde negustorul a croit îndată Ciobaniului haine scumpe din bucată, 0 giubea frumoasă cu samur de moscă (De putea mojicul ce e să cunoască!). 0 scurteică lungă cu oacom blănită (Tocmă pel nerodul bine nimerită). Anterii de stofă, cămăiși ca tulpanul (De știe ciobanul ce este șofranul). Scumpă-mbrăcăminte îi făcu destulă, Păpuci în picioare și în cap căciiilă. Apoi fiu de suflet dacă îl numește, Apucă-l învață și a sfătuiește î În ce chip în lume trebui să trăiasca, Ce fel să se ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii
... Sphynx sunt scrise cu talent și cuprind o mulțime de observații și fine, și adevărate. Totuși, nici confratele Sphynx n-a putut scăpa de semnul caracteristic al criticii noastre, de exclusivism. Criticul găsește, de pildă, că tot ce-a scris Delavrancea e perfect, desăvârșit din toate punctele de vedere. De la început făgăduiește să facă oarecare rezerve, dar, afară de una mică de tot și formulată după o mie și una de explicări, cu privire la limba din Sultănica , criticul n-are nici o observație de făcut. Despre Sultănica ne spune: ,,Ar trebui să citez toată Sultănica , atât de frumos și de măiestrit e scrisă. E un șir neîntrerupt de mărgăritare, și scenele, care de care mai colorate, urmează unele după altele. În Văduvele și în Odinioară , autorul a arătat un dar de care rămâi mirat, prețiosul și neasemuitul dar ce are autorul, dar excepțional, care-l va face neimitabil, fără pereche între toți scriitorii noștri de azi." Despre Zobie și Milogul , criticul ne spune că-s... ,,perfecte, frumoase... de adevărat maestru". Iancu Moroi e ,,o schiță care singură ar fi de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose
... văzut biserica lor. Își freacă mânile; tușesc; își dreg glasul; apoi, rara-rara, cu niște pași lungi și semeți, îți ies înainte, îți caută prilej de vorbă, toți cu aceleași cuvinte, cu aceeași tărăgănire de glas și cu capul dat pe spate: - Ei, flăcăule, de pe unde?... Ce vânturi?... Pe la noi... ai?... Și de ce?... Ce zici de biserica noastră?... Nu, mă rog, ce crezi d-ta, că n-o să-ți tăiem capul... De te împinge păcatul să spui ceva de sfinții uscați și drepți - unii cu sulițe, alții cu paloșe, unii călări, alții pe jos și cu mânele așa de încrucișate pe piept, că palmele le ies afară din trup - pe loc bătrânii își ridică pulpanele giubelelor în cingătoarea de plisă roșie și-ți suflă cuvântul din vârful limbii: - Ei, puișorule, mai sunt zugravi, grozavi de tot... Am văzut și noi... am prea văzut cum o dau în păgânește și-ți toarnă la sfinți cu ochi de om, cu mâni și picioare ca și ale noastre... Da' de, vezi d-ta, sfinții ăștia, așa cum i-am apucat noi, de când am deschis ochii, sunt adevărat sfinți. Voi, tinerii de astăzi, la legi umblați cu șoalda, la scris ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea
... cum ar fi sărit o dâră de bou; îi vedeam robind roate de copii și de muieri, lăsând în urma lor jale și nori groși de pulbere. Dar oricât m-ar fi spăimântat și fericit lumea basmelor ș-a poveștilor, când mi-aduceam aminte că de la S-tă Mărie o să trec la Școala domnească, din coloarea de negru, uitam și de turci, și de muscali, și de nemții cu coadă, și de "țara cocorilor". Mă apropiam cu gândul, sfiicios, tremurând, d-acea vestită școală, ca de un urs împăiat, gata să fug. Mi-era frică și mi-era dragă. Și mi-era dragă fără să bănuiesc nici cum e, nici unde ... mai învățase cele patru socoteli și fracțiile. Ce știam mai bine era tabla lui Pitagora. Mă învățase și istoria cu șase domni vestiți: Radu Negru, de care aș fi jurat că fusese român neam de arap; Mircea cel Bătrân, în capul meu, se încurca în barbă; Alexandru cel Bun, ala vodă, vezi; Ștefan cel Mare de care râdeam să mă prăpădesc, gândindu-mă că fusese așa de
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
... nu-l poți sparge să se puie cinci voinici cu topoarele pe el. Strălucește și bate la ochi de departe, hi! hi! tocmai de un sfert de poște boierească, tocmai de pe dealul de dincolo de moara lui moș Tănase Cârnul, bătrânul care are nasul tăiat de când veneau turcii puhoi peste biata țară, că și spune bătrânul: — Hei! hei! Ce era pe vremea mea, voi n-ați apucat! Să fi ... înțelept, domol. Ale cui?... Ale proprietarului. Și oamenii ziceau încet: — A! Ale proprietarului! Erau bătrâne casele proprietarului, dar proprietarul era tânăr. Tânăr de vârstă era el, dar bătrân de suflet și casele erau bătrâne de vârstă, dar trainice și tinere-n ziduri. Și se vedeau... se vedeau bine ori de unde din sat. Dacă ieșeai dimineața în zori, când mugesc vitele spre pășune, ori la nămiez când e soarele-n puterea lui, de fuge vaca de muscă și stă la adăpost de umbră, și rumegă, ostenită, gâfâind de zăduf, răsuflând tacticoasă și apărându- se alene cu coada, când la dreapta, când la stânga, când în sus, când în jos, tot ...
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea
... tăia ca sabia. Vânător vestit, un sfert de viață o petrecuse prin munți; îndrăzneț și ochitor ghibaci cum era, își atrăsese pe socoteala vieții lui de vânător povestiri de necrezut. Când le auzea, Buhtea se mira grozav: — Măi, măi, măi! amarnică-i lumea. Odată, întorcându-se de la Iași, se întâlni într-un han c-un alt drumeț, care sosise de cu noapte. Din una-n alta, străinul, căruia nu-i mai tăcuse gura, aduse vorba și despre Vodă-Cuza: — Îndrăzneț om, spunea dânsul. Ia ... ca o furtună înapoi la Iași. Până seara vestea s-a răspândit în toate părțile, iar Vodă a râs cu lacrimi de gluma boierului. Acum, deși în plină putere, boierul nu mai vâna. Ba, avântul de altădată i se prefăcuse într-o nețărmurită milă. De câte ori nu se gândea cu părere de rău la jertfele ce le făcuse gustul său de vânător! Dar ce pusese boierul mai presus de orice în viață, fusese cinstea: Cinstea e ca sângele; dacă-ți lipsește, mori. Astfel de învățăminte dăduse dânsul nepotului său. Celui care nu-și ținea cuvântul, nu-i mai întindea mâna. Dânsul nu făgăduise niciodată ce era cât
... Dar, ce să zic! Nici partea mea nu e tocmai de lepădat, căci iată-mă cu puțină cheltuială preschimbat în jertfă politică... suferind lipsuri, bântuit de exil și de arbitrar, cine mă va putea oare opri de a mă declara un om mare prigonit? De n-ar fi pilda cam primejdioasă, eu n-aș avea alta decât a râde de aceste împrejurări... și dacă nu mi-ar lipsi cărțile, de n-aș fi pus la popreală, dacă aș avea cu mine straie și rufe, în sfârșit, dacă nu mi-ar fi așa de urât și aș mai putea să văd câteodată vreo figură cunoscută, apoi, zău, nu știu de n-aș fi aici tot așa de bine, ca și în Iași... Neavând ce să fac, îmi frământ capul cu gânduri de tot felul; printre toate aceste cugetări, roșii, verzi și împestrițate, punctul meu de plecare, călătoria și sosirea mea aici mi se ivesc ca niște visuri; spre a le risipi și a putea dormi, trag ... mazilit și altul veni în locul său. Ei! Spune-mi acuma, rogu-te, nu e mai bine să-și caute omul singur mângâierea?..." N-am de fel ce face; să mă primblu nu pot, căci prea e vremea rea... singurele-mi petreceri sunt