Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ROȘ
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 238 pentru ROȘ.
Dimitrie Bolintineanu - Dumbrava Roșie
Dimitrie Bolintineanu - Dumbrava Roşie Dumbrava Roșie de Dimitrie Bolintineanu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Albert face știre lui Ștefan cel Mare — ,,Să depui puterea și-armele barbare!" Pentru-aceste zise, domnul îi scria Aste vorbe dalbe: — ,,Vino de le ia!" Iar la-ai săi le zice: — ,,În această lume Cât cerescul soare va purta un nume, Nimeni nu va spune, cât am viețuit, Că a călcat străinul ăst pământ iubit Și-a găsit în țară cugete-njosite, Inimi degradate, brațe putrezite! Nu cătați mulțimea celor ce sosesc Și ascund în umbră soarele ceresc. Inima la doruri e mai călduroasă, Steaua-n noapte luce, e mai luminoasă!" Zice; cere calu-i... Brava lui armie Spre câmpia luptei pasă cu mândrie. II Ce-ai făcut vitejii plini de bărbăție, O, trufașe rege! Ieri, tu, cu mândrie, Le-mpărțeai al țării lăudat pământ, Astăzi n-au nici locul unui strâmt mormânt. Plângi, trufașe rege, căci a ta mândrie A lovit cu moarte splendida Lehie! III Mii de pluguri ară. La fiece plug, Zece câte zece robii leși se-njug. Astfel ară câmpul; iar prin arături, Tot ...
Mateiu Caragiale - Noapte roșie
Mateiu Caragiale - Noapte roşie Noapte roșie de Mateiu Caragiale Trecând ca o nălucă, prin vifor, prin noroi El fuge-nvins și bezna pădurilor l-înghite; Nu simte cum în valuri, din rănile cumplite, Îi curge mândrul sânge pe platoșă șiroi. Dar gându-i vajnic zboară sălbatic înapoi, Și când își amintește cum, de păgâni răpite, Plăpândele domnițe în lanțuri zac robite, Și cum tăiați pieriră coconii amândoi, Pe-un mal de râpă calul și-oprește deodată, Privește plin de turbă spre zarea-nflăcărată, Și alba barbă-și smulge și blestemă hain, Și-amenințând văzduhul, cu pala-n mâna dreaptă, Se-ntoarce Voievodul mânat de-un aprig chin În valea unde lupta și moartea îl
Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie
Vasile Alecsandri - Dumbrava roşie Dumbrava roșie de Vasile Alecsandri Poem istoric (1497) dedicat amicului meu C. Negri Cuprins 1 I - VISUL LUI ALBERT [2] 2 II - ȚARA ÎN PICIOARE 3 III - TABĂRA LEȘEASCĂ 4 IV - TABĂRA ROMÂNĂ 5 V - ȘTEFAN CEL MARE 6 VI - ASALTUL 7 VII - LUPTA 8 VIII - ARATUL 9 Note I - VISUL LUI ALBERT [2] Albert, craiul Lehiei, făcut-a un vis mare, Un vis de năvălire, de-nvingeri glorioase! El se văzu puternic, pe-un armăsar călare, Înfiorând cu spada-i popoare numeroase. Din Miazăzi fierbinte în recea Miazănoapte, Din Răsăritul mândru l-Apusul lucitor El auzi prin visu-i mii, mii de mii de șoapte Crescând în zgomot falnic, gigantic, imnător, Un uragan de glasuri ce clocotea prin lume, Purtând, nălțând ca fală un nume... al său nume! Albert, craiul Lehiei, trufaș, semeț, ușor, Ademenit, se crede stăpân pe viitor Ș-aruncă ochi de pradă pe țările vecine: Care din ele, zice, mi-ar cuveni mai bine? El stă puțin pe gânduri, apoi cu mare glas: Moldova este pragul întâiului meu pas! În țara acea mică, neîncetat lovită De dușmani fără număr și-n veci nebiruită, În care toți bărbații sunt zmei ...
... macul nu se potrivi. Alese apoi o gherghină, dar prea era înghețată și fără de mireasmă. O pată roșie ca sîngele ar fi trebuit, un roș puternic și scînteietor, și, aruncînd mănunchiul, cercetă grădina cu de-amănuntul, doar o găsi ce-i trebuia. Din strat în strat, păși purtîndu-și umbra ...
Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare
... să fie înăuntru, în întunecimile hrubei. Singur el stătea, cercuit în fier, ca un Prometeu, și nu era trist, căci închidea veselia într-însul. Lichidul roș ce-l avea în pîntece îl predispunea la vesele gînduri, într-o perpetuă stare de echilibru, căci el cap, pentru a putea fi ... neagră și mai adîncă urma să domnească peste această republică ce o stăpîneam. Murdar ca însuși noroiul, porcul, însă, singur era optimist. Cu rîtul lui roș, el scurma ici-colo și nu-și pierdea nădejdea ; spre soare nu căta, căci îi era indiferent, dar ca unul ce avea spirit de investigație ... insensibil dezmierdărilor ca acest îndrăgostit străin venea să i le manifeste, și, cedînd, ieși ca un pumnal dintr-o rană, într-o explozie de sînge roș, făcîndu-l să se dea cu cîțiva pași înapoi și să privească cu urechile pleoștite la isprava ce făcuse. Viu însă, generosul sînge ieși gîlgîind ...
Emil Gârleanu - Luptătorii Luptătorii de Emil Gârleanu Soarta se vede că-i menise așa: să fie vecini și să fie dușmani. Și-amândoi cocoși frumoși. Unul, negru — cu toate lucirile pe care negrul le poate da în mângâierea luminii. Gulerul și penele subțiri, moi ca mătasea, ce-i atârnau de pe spate spre pinteni, băteau în verde ca fierea. Aripile, negru-aspru, ca mangalul. Pieptul luciu, cu ape tăioase, uneori sure, ca oțelul. Și penele lungi, mlădioase, și întoarse ca niște arcuri, ale cozii, cu sclipiri albăstrii, ce se stingeau îndată. Numai deasupra capului cu ochii neliniștiți ca niște gâze, creasta plecată, ștrengărește, roșie, aprinsă ca para focului. Celălalt, alb. Alb pieptul, cu unde brumate, ca argintul odoarelor vechi; albe aripile, un alb moale, ca al omătului de curând căzut; alb gulerul, cu vârfurile penelor puțin-puțin gălbui, ca suflate cu aur; albă coada bogată-n pene, ușoară, răsfirată. Și, deasupra capului cu ochii galbeni, plutitori în mărgeanul pleoapelor, o creastă cărnoasă, bătută și roșie ca o garoafă. Nu se puteau suferi; își aruncau priviri tăioase printre spărturile gardului; fiecare se silea să trâmbițeze mai înainte zorii zilei. Și totuși prilejul nu-i adusese încă față-n față, ...
Emil Gârleanu - Trandafirul Trandafirul de Emil Gârleanu La o margine de drum înflori un trandafir. Și a fost o minune, căci floarea trandafirului era așa de gingașă, așa de albă, că parcă de la ea se inviorase dimineața ceea de primăvară. Ș-avea crengile lucii, rumene ca mărgeanul, frunzele verzi ca smaragdul. Iar mirosul florii se împrăștia îndată peste întreg cuprinsul câmpiei; fluturii cădeau adormiți, celelalte flori se plecară în fața adevăratei stăpâne, pe când păsările veneau din depărtări adânci, atrase de mireasma, vrăjită, să vadă și ele tulpina măiastră care își desfăcea frumusețea pentru întâia oară pe pământ. Și parcă și lui Dumnezeu îi părea acuma rău că pusese într-o floare așa de minunate însușiri, — daruri pe care nu le împărțise nici în rai. — Lucrul acesta îl șoptise o ciocârlie care, la răsăritul soarelui, ducea totdeauna lui Dumnezeu câte o sămânță din fiecare floare ce creștea pe pământ, să o păstreze, Preasfântul, pentru răsad. Până la amiază trandafirul se acoperi întreg cu flori. Drumeții treceau și rămâneau locului, puneau mâinile la ochi, răsfirau nările să înghită mireasma nemaisimțită până atunci, apoi, cu priviri lacome, rupeau câte o floare; iar dacă aveau câte ceva ...
Gheorghe Asachi - Cântecul unui giune român din Anovlahia
... fie A românului soție. Ah, nu știți în ochi, în față Câtă grație și frum˘seață! A ei buze erau scrise Chiar cu roș de trandafir, Sărutarea ei văpsise Ș-a mea buză de profir. În trei râuri limpegioare Spalai roșul buzei mele, Însă unde roșioare A ...
Ion Luca Caragiale - La Moşi La Moși de Ion Luca Caragiale 1900 Vagoane de tramvai galbene și albastre, tramcare, trăsuri boierești, căruțe mitocănești și biciclete și lume multă pe jos... De pe atâtea strade și căi, ca de pe atâtea brațe ale unui fluviu uriaș, se varsă ca-ntr-o mare zgomotoasă, pe bariera de la capul podului Târgului de Afară, valuri peste valuri de omenire. Precum este greu să se mai întâlnească două picături de apă o dată ce au apucat să intre fiecare după soarta ei în largul mării, așa ar fi și pentru două persoane să se mai găsească, rătăcite o dată în învălmășeala Moșilor, dacă n-ar fi cuminți să-și hotărască mai dinainte locul și momentul de întâlnire. De aceea, foarte cuminte au făcut madam Georgescu a lui d. Mitică ceaprazarul și madam Petrescu a lui d. Guță de la minister și cu tanti Lucsița, moașa diplomată, de și-au dat rendez-vous: la trei ceasuri fix în pavilionul central la berărie - cine vine întâi așteaptă pe ceilalți. În interiorul unui vagon închis al tramvaiului vechi, stau înghesuite, pe banchete și-n picioare, treizeci și patru de persoane suferind foarte ...
Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate
Paul Zarifopol - Artă şi virtuozitate Artă și virtuozitate de Paul Zarifopol Note elementare Între răzoare de spanac, / Varză roșie și ardei... / Ascult un cântec de pitpalac, / Văd focul sub căldare la bordei. / Văd și șanțurile în lung și lat / În care argintul apei seacă, / Tot cerul e un argint viu picurat. / Luna stă între cer și o creacă, / Un fluier se îngână cu pitpalacul / Și un greier se întrece într una. / Ce e mai frumos e spanacul / Și pe urmă luna. Se vede ușor: în aceste strofe sunt o sumă de idei nepermise. Zarzavaturile și, mai întâi, tocmai spanacul; apoi varză roșie, în sfârșit, ardei. În versuri, toate astea. Însă cântecul de pitpalac ce se îngână cu fluierul, pe-nserate, în peisaj potrivit, e fără nici o îndoială poetic. Asemenea argintul apei, cerul argint viu picurat. Și luna neapărat. Dar: Ce e mai frumos, e spanacul și pe urmă luna asta ce e? Răspunde știința literaturii: aceasta e intervenție ironică, farsă, atitudine antilirică. Vezi bine. Totuși, e permis a bănui că intenția ironică, atitudinea antilirică, farsa nu sunt, prin voia lui Dumnezeu, cusururi absolute și veșnice; nici măcar în versuri. Să fie morala versurilor mai definitivă decât ...
Cincinat Pavelescu - Două roze
Cincinat Pavelescu - Două roze Două roze de Cincinat Pavelescu În păru-i blond își prinse una O roză roșie-nadins S-aprindă-n ochi un foc nestins Și-n multe suflete... furtuna! În păru-i negru, însă, bruna Un palid trandafir și-a prins. Pe chipu-i fin părea c-au nins Petale crinii, raze luna. Întreaga sală, -nfiorată Privea cum blonda zvăpăiată P-atâtea brațe se lăsa. Și-n colț, timidă, gânditoare, Ce trist privește sora sa La roza roșie cum