Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru POSTI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 36 pentru POSTI.

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului de brânză

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Dumineca Lăsatului de brânză Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului de brânză de Antim Ivireanul Astăzi n-am a spune alt nimic înaintea dragostei voastre ca să vă ospetez sufletĂ©ște, fără numai puține cuvinte de învățătură, carele mă rog să le ascultaț toț cu dragoste, neuitându-vă atâta la neputința și neștiința învățăturilor mĂ©le, cât la pohta și dragostea ce am de-a pururea cătră înțelepțiia voastră. Și măcar că nu iaste cu putință să folosiți dintr-însele, iară ajutorând Dumnezeu, nici de tot fără de folos nu veț rămânea. Vedem în sfânta Scriptură, la 2 capete ale Facerii, cum că Dumnezeu au poruncit lui Adam ca din tot lemnul ce iaste în grădină, cu mâncare, să mănânce, iar din lemnul a pricĂ©pe binele și răul să nu mănânce, că în ce zi va mânca, cu moartea va muri. Tâlcul acestor cuvinte iaste mare și adânc și numai dascalilor iaste dată să o tâlcuiască, după cum se cade; iară eu, după putință, voiu zice foarte pre scurt numai cĂ©le ce mă voiu pricĂ©pe că sunt drĂ©pte. Cuvintele acĂ©lia ce zic: ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului sec de brânză

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Dumineca Lăsatului sec de brânză Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului sec de brânză de Antim Ivireanul Fieștecare vânătoriu îș gătĂ©ște sculele și ciniile meșterșugului său, adecă cel ce prinde păsări zburătoare face lațuri, clucse și mreji; iar cel ce vânează hiară sălbatece își face pușcă, cursă de hier, gropi și altele ca acĂ©stia. Așijderea și păscariul își face undițe, cârlige, plasă, sac și câte îl învață meșterșugul său, ca să dobândească și să câștige cĂ©ia ce pohtĂ©ște; iar cel ce va vrea să vânĂ©ze oameni, cu ce scule socotiți că ar putea să-i vânĂ©ze? (Că oamenii încă să vâneză și să prind ca și peștii, după cum zice Hristos la sfânta Evanghelie, la al 4 cap al lui Mathei: Veniți după mine și vă voiu face pre voi păscari de oameni). Nu socotesc cu alt cu nimic ca să-i poată vâna, fără numai cu învățătura și cu cuvântul. Căci pentru om nu iaste nici undiță, nici vreun fĂ©liu de mreajă, ca învățătura cea împletită de cuvinte cu carele să vânează și să unĂ©ște cu Dumnezeu și să fericĂ©ște cu dânsul, în ...

 

Antim Ivireanul - Începătură și învățătură pentru ispovedanie

... de va nevoi el să dea milostenie, pre cât îi va fi putĂ©rea, iar să-i lași lui, și alt an. Iar de va posti el miercurea și vinerea, precum poruncĂ©ște sfânta pravilă, lasă-i lui și alt an; de va ținea lunea, de dulce să nu mănânce, lasă ... mai mult acei 15 ani ai preacurviei și ai sodomiei și ai dobitoacelor îi pogoară până la trei ani, însă cu adevărat de-i va posti acești trei ani necurmat, adecă desăvârșit, cu post în zi odată să mănânce și metanii să facă, cum i să va porunci de la duhovnic ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt

Ştefan Octavian Iosif - Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt de Ștefan Octavian Iosif Ștefan-voievod, Slăvit de norod, S-a sculat în zori, Pe la cântători, Și s-a mânecat, Măre, și-a plecat, C-un pâlc de curteni, Falnici moldoveni, Și s-a dus, s-a dus Prin Țara-de-Sus, Și-a ajuns voios În Țara-de-Jos. Iar dacă-a ajuns, I-a venit răspuns, Că dușmanii Țării, Cât nisipul mării, Năvălesc grămadă, Pustiesc și pradă... Ștefan-voievod, Slăvit de norod, Nu s-a-nspăimântat De câte-a aflat, Ci din bucium sună, Și gloate-și adună, Iar în Cel-de-Sus Nâdejdea și-a pus, Unde e nădejde La ceas de primejde... Domnul s-a-ndurat Și l-a bucurat, Și-a trimis o ceață Către dimineață... Ștefan, când văzu Ceața ce căzu, Repede-a-nțeles Repede-a ales Pe câțiva viteji, S-aștepte prilej În crâng nepătruns, De ceață ascuns, Dincolo de ...

 

Alexandru Vlahuță - No. 6

Alexandru Vlahuţă - No. 6 No. 6 de Alexandru Vlahuță Publicată în Naționalul , an II, nr. 62, 25 august 1891 Baraboi se ia de gînduri: Iarăși a rămas la os, Cîte s-a-ncercat să facă, Toate i-au ieșit pe dos. "Bre, ce zodie-ncîlcită ! Cît n-am stat să-i dau de rost? Unde n-am cătat norocul?... Numai popa doar n-am fost. Pedagog, sufleor la teatru, Jurnalist, birtaș, misit, Ba am fost și-n pușcărie, Și sunt tot nepricopsit !... Dar la ce-mi mai pierd eu vremea, Toate astea s-au trecut. Pentru viitor e vorba Să vedem ce-i de făcut... Iat-un plan care-mi surîde: Am să dau în țară zvon Că m-am hotărît, la toamnă, Să deschid un «pension» !" Baraboi convoacă-ndată Un consiliu de samsari, Îi convinge c-or să fie Pentru toți gheșefturi mari; Fiecare, ca la teatru, Își ia rolul cuvenit: La-nceput sunt toți tovarăși... Planu-i foarte nemerit ! Sunt cinci ani de-atunci. În curtea Unei case mari, roiesc Cîrduri de copii zburdalnici... Zgomotele se-ntețesc. Directorul stă la pîndă Și cînd larma e mai mare, Iată-l, fioros și aprig, ...

 

Anton Pann - Mortul înecat

Anton Pann - Mortul înecat Mortul înecat de Anton Pann P-un țigan mort cu paradă Cum îl ducea toți grămadă Ș-a vrut să treacă o punte, Să meargă la schit pe munte, Purtătorii cînd pîșiră, Picioarele își greșiră Și cu mort cu tot îndată Căzură în rău dodată. Cei vii sta să se cufunde Și mortul sălta prin unde. Iar cei din apă afară La vii nici nu să uîtară, Ci-ncepură guri să facă : -Săriți, că mortul să-neacă ! Toți după mort alergară Și pe cei vii îi lăsară, Carii ca glonțul căzură Și nici nu să mai văzură. Cîți săraci sînt ce n-au pîine, Cît să dea nici la un cîine, Și vînd sculele din casă Să facă pentru morți masă, Las pe cei vii să postească, Ca pentru morți să-mpărțească. Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puțin 100 de

 

Ion Luca Caragiale - Calendar

... 6, luna plină; la 13, pătrarul din urmă; la 20, lună nouă; la 17, pătrarul întâi. Se zice că preasfinții părinți de la sinod vor posti tot postul, daca nu vor mânca dulce. APRILIE , 30 zile — ziua de 13 ore — noaptea de 11. La 6, lună plină; la 12 ...

 

Mateiu Caragiale - Boierul

Mateiu Caragiale - Boierul Boierul de Mateiu Caragiale Pe-o culme, lângă-un iezer, durează-o mănăstire Boierul... Mult bătrân e: dinți nu mai are-n gură, Postește, se grijește, bârfește și strâmb jură, Stă cuvios în strană și zice din psaltire. E mic de stat, fățarnic, semeț și crud din fire, Viteaz spătar fu-n lupte, dar azi când barba-e sură, Cu dreapta se închină, cu stânga smulge, fură, Despoaie și ucide în setea-i de hrăpire. De neam e Basarabă, și rudă cu Voievodul, De bogății e putred și-l blastămă norodul, Dar, la Stambul, îl sapă Cislar-Aga harapul. Și tocmai de Rusalii, când plin de veselie Așteaptă să-i sosească fermanul de domnie Îl prind cu pâri ascunse și-armașu-i taie

 

Vasile Aaron - Anul cel mănos

Vasile Aaron - Anul cel mănos Anul cel mănos de Vasile Aaron Informații despre această ediție Fragment.     Drăgălașă primăvară         Te ivești veselă iară,         Ne dai semn de roadă bună         Ca să facem dinpreună     Cinste celui preaputernic         Mărindu-l cu cuget smernic,     Pe cît firea omenească         E în stare să-l mărească.     Gheața și neoa cumplită         În pripă fu risipită,     Iarba subt frunză uscată         Să ridică deodată     Arătîndu-și colțul verde,         Cum frigul puterea-și perde,     Iată codrul înverzește,         Firea toată să clătește,     Pomii ceia ce dau roadă         Unii de muguri să-nnoadă,     Alții după a sa fire,         Înfloriți mai cu pripire     Dau albinelor hrană         Și zburătoarelor mană.     Ciocîrlia deșteptată         Vrea cătră nori să răsbată,     Zburînd să-nvîrte carigă         Și veselă pe sus strigă.     Cucului, ce amorțise         îi vedem gura deschisă     Dintr-un loc într-altul zboară,         Să suie și să pogoară     Cîntînd după a sa fire         Prin a capului clătire.     Turturica și porumbul,         Ce tăcuse mult ca plumbul     Pe uscate rămurele         Dau glasul cel plin de jele,     Și dacă-și află soție         Îl schimbă în veselie.     Cearcă loc de cuib și unde         Îl află bun, se ascunde.     Rînduneaua învrîstată         Din căpriori deșteptată     Însă cînd ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - La casa de nebuni

Bogdan Petriceicu Hasdeu - La casa de nebuni La casa de nebuni de Bogdan Petriceicu Hasdeu Revista nouă , an. II, nr. 8, august și septembrie 1839. Tăcând, c-un, semn opresc trăsura: Tăcut mă sui. Alt semn mai fac, Plecăm făr-a deschide gura. Birjarul, eu și caii tac. Căci dobitoacelor cu minte Degeaba le mai ții un spici, Când ele fără de cuvinte Pricep mai repede un bici. Vreau să vorbesc, dar cu nebunii În falansteru-n care unii Sunt mari poeți și mari tribuni. Deci: hai la casa de nebuni! Îmi iese doftorul.—Dă-mi pace! Cu cei mintoși eu n-am ce face, Ș-aș vrea pe toți să-i pot uita: Venit-am nu la dumneata... În jurul meu se-ntinde un petec de grădină Cu flori și pomi, amestec de umbră și lumină; Iar printre ele falnici, încet, nepăsători Pășesc, albind ca spectri, superbii visători. În fund, tot alb ca dânșii, salcâmul înflorește Nebun și el, mirosu-i în vânt îl risipește. Jos la tulpina-i largă, sub desu-i coveltir, Stă neclintit un tânăr c-o față de martir. Privire mai senină și mai pătrunzătoare, Mai multă bunătate pe-o buză ...

 

Ion Luca Caragiale - Politică și delicatețe

Ion Luca Caragiale - Politică şi delicateţe Politică și delicatețe de Ion Luca Caragiale 1897 Istoria e adevărată și merită povestită. Într-un oraș mare de provincie, sau mai bine într-o capitală mică, numele nu importă, este un negustor băcan foarte deștept, partizan hotărât și neascuns al conservatorilor. Colectiviștii nu-l puteau suferi personal, însă n-aveau ce-i face, de vreme ce băcănia lui este în localitate singura prăvălie de clasa întâia în această ramură, fiind asortată totdeuna foarte bogat, după modelul băcăniilor de lux din orașele mari. Ce se întâmplă însă? Acum câtva timp, un fost ministru conservator merge să se așeze pe toată perioada electorală în acel oraș, fiind hotărât să candideze acolo în opoziție contra guvernului colectivist. Pentru aceasta, ia cu chirie rândul întâi al caselor negustorului conservator, pe strada principală, deasupra băcăniei. Asta a înfuriat la culme pe liberali. O deputațiune a lor se duce la băcanul nostru și-l interpelează foarte grav. - Ai dat casa cu chirie ciocoiului? - Da. - Dă-i arvuna înapoi! - De ce? - Fiindcă nu face tocmai d-un negustor, de unul d-ai noștri, să-ți dai casa la ciocoi. - Da nu sunt d-ai dv. ...

 

   Următoarele >>>