Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FETIȘOARĂ
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 20 pentru FETIȘOARĂ.
Alecu Donici - Frunzele și rădăcina
Alecu Donici - Frunzele şi rădăcina Frunzele și rădăcina de Alecu Donici Într-o zi de vară, lină, călduroasă, Răspândind în vale umbră răcoroasă, Frunzele pe arbor vesel dănțuiau Și cu zefirașii astfel se șopteau: — Dulce e viața frunzelor, când ele, De rouă lucinde, mândre, tinerele, Lumea înverzesc Și o răcoresc. Călătorul pacinic, obosit de cale, Oricând se arată în a noastră vale, Sub arbor el stă Repaos de-și dă. Mândre fetișoare locul vin să prindă, Vrând la umbra noastră hora să întindă; Și cel păstoraș Le cântă de jale-n al său fluieraș. Iar de primăvară, chiar privighetoarea, Cântăreața văii, cea fermecătoare, În desimea noastră mult s-a răsfățat Și ne-a tot cântat. Apoi când românul doina hăulește, El pe frunză verde întâi o numește; Înșiși zefirașii, voi ne legănați Și ne dezmierdați. — Dar spre neuitare, Nu se cade oare — Frunzelor le zise un glas din pământ -- Despre rădăcină vreun bun cuvânt? — Cine-i rădăcina? Și cum de cutează Cu noi să se certe, când nici se-nsemnează? Frunzele pe arbor zise vâjâind, De ciudă plesnind. — Rădăcina face arborul să crească Și peste tot anul frunză ...
Dimitrie Bolintineanu - Făt-Frumos (Bolintineanu)
... de ninsoare Sângele s-a-mprăștiat Și la razele de soare În flori dulci a înviat. — ,,De-aș avea o fetișoară Cu cosițe gălbiori, Rumenă și albioară Ca cel sânge scurs în flori, Și s-o fac să mă iubească Măcar numai într-o zi; Apoi ...
Dimitrie Bolintineanu - Fata de la Cozia
... narmat; Pentru-a ei scăpare astăzi m-am luptat. Iar de este vorba să-mi dai soțioară, Află că eu însumi sunt o fetișoară!" La aceste vorbe junele frumos Coiful își aruncă, păru-i cade-undos. Toată adunarea vede cu răpire O fetiță dulce ca o fericire. Domnul se ...
Ion Heliade Rădulescu - Adio la patrie
Ion Heliade Rădulescu - Adio la patrie Adio la patrie de Ion Heliade Rădulescu Te las, patrie, soție, Ah! și dorul v-a-mpilat, Jugul greu v-a-ngenuncheat, Viață-amară, moarte vie! Te las, patrie,-n lamente Și-n catene fiii tăi; Râd și danță toți cei răi La suspinele-ți ardente. Pruncul țipă, mama plânge, Tata geme greu sub fier, Junii nalță pumni la cer, Și tiranii-s beți de sânge. Rusul bate, neamțu-ntinde, Veneticul blestemat, Lor ce naibei s-a-nchinat, Țară, fată, toate-și vinde. Te las, patrie,-n sclavie; Și-n pământ și loc străin Nu m-așteaptă decât chin, Viață-amară, moarte vie. Voi vedea munte și vale, Fetișoare, ochi frumoși, Gesturi, datini, juni voioși, Dar nimic ca ale tale. Râuri, mare, vânturi, stele, Toate-s surde l-al meu chin; Nu ești, Oltule, străin: Spune tu de ale mele. D-oi vedea și lumea-ntreagă, Spune că nu sunt ai mei; D-oi vedea eroi și zei, Nu e România dragă. Te las, dulce Românie, Dar, d-a vrea și Dumnezeu, A veni și rândul meu Să mor, să trăiești tu vie. ...
Ion Heliade Rădulescu - Fata lui Chiriac
... el mâna conversația pe departe cu dibăcie, și de ici, de colo aducea vorba tot de fata lui Chiriac. Începea laudele și disputele de biata fetișoară. Fetele frumoase adeseori sunt criminale în ochii femeilor de ce să fie frumoase, și de aceea începeau și dispute; se formau numaidecât două partiduri. O ...
Vasile Aaron - Anul cel mănos Anul cel mănos de Vasile Aaron Informații despre această ediție Fragment. Drăgălașă primăvară Te ivești veselă iară, Ne dai semn de roadă bună Ca să facem dinpreună Cinste celui preaputernic Mărindu-l cu cuget smernic, Pe cît firea omenească E în stare să-l mărească. Gheața și neoa cumplită În pripă fu risipită, Iarba subt frunză uscată Să ridică deodată Arătîndu-și colțul verde, Cum frigul puterea-și perde, Iată codrul înverzește, Firea toată să clătește, Pomii ceia ce dau roadă Unii de muguri să-nnoadă, Alții după a sa fire, Înfloriți mai cu pripire Dau albinelor hrană Și zburătoarelor mană. Ciocîrlia deșteptată Vrea cătră nori să răsbată, Zburînd să-nvîrte carigă Și veselă pe sus strigă. Cucului, ce amorțise îi vedem gura deschisă Dintr-un loc într-altul zboară, Să suie și să pogoară Cîntînd după a sa fire Prin a capului clătire. Turturica și porumbul, Ce tăcuse mult ca plumbul Pe uscate rămurele Dau glasul cel plin de jele, Și dacă-și află soție Îl schimbă în veselie. Cearcă loc de cuib și unde Îl află bun, se ascunde. Rînduneaua învrîstată Din căpriori deșteptată Însă cînd ...
Vasile Alecsandri - Aolică, daolică
... Vasile Alecsandri - Aolică, daolică Aolică, daolică! Mult mi-e drăgulița mică! Aș lăsa-o de-ar mai crește, Dorul crunt mă prididește. Ah, fetiță, fetișoară! Crește, fă-te mărișoară, Să trăim cât avem viață Cu iubire și dulceață; Să trăim cât a vrea sfântul, Să ne despartă pământul ...
Vasile Alecsandri - Oltul (Alecsandri)
Vasile Alecsandri - Oltul (Alecsandri) Oltule, Oltețule! Seca-ți-ar pâraiele, Să crească dudaiele, Să trec cu picioarele. Oltule, râu blestemat, Ce vii așa tulburat, Și te repezi ca un zmeu De-mi oprești pe Nițul meu? Schimbă-ți, schimbă-ți apele, Slăbește-ți vârtejele, Să-ți văd pietricelele; Când trec fetișoarele, Să le speli picioarele. Iaca neica, nu e neica, Nu e neica, plânge leica! Dacă mi-ar fi fost neicuța, L-ar fi cunoscut leicuța! Vântule, du-te de-i spune Că zăbavele nu-s bune, Că leicuța-i duce dorul Și i-a-nțelenit ogorul! Vino, Nițule, băiete, Ce faci puica să te-aștepte? Busuiocul a-nnegrit, Rozmarinu-a-ngălbenit, Leica plânge, tot jelește Și ca ei se
Vasile Alecsandri - Străinul (Alecsandri)
... Suie-n deal, coboară-n vale, Nici o mândră nu-i stă-n cale. Trece sate-n curmeziș, Și dumbrăvile-n lungiș, Vede-o mândră fetișoară Ca un pui de căprioară. El îi zice: ,,Dragă, stă." Ea în lături tot se dă. El îi zice: ,,Vină-ncoace," Ea-i răspunde: ,,N ...
Alecu Donici - Ţiganii Țiganii de Alexandr Pușkin Traducere de Alecu Donici Cu șatrele din loc în loc Țiganii prin Bugeac se poartă, Neprihănind al lor noroc Sau nestatornica lor soartă. Ei astăzi, iată, au rămas La mal de apă pentru mas. Cu țoluri rupte, afumate Căruțele le învelesc Pe deasupra pân' la roate, Apoi femeile gătesc Mâncare proastă și se pun Buluci lângă ceaun. În depărtare se privesc Cum caii pasc la iarbă verde, Iar după șatre dezlegați Șed urșii bine învățați, Gâlcevi și vorbe, și strigare, Amestecate cu cântare, Și sunetul de fierării Asurdă locul în câmpii, De drum ei iarăși fac gătire. Dar s-a trecut în vetre focul, Toți s-au culcat; în liniștire Răsună de departe locul, Numai cu glas de câini lătrând, Și uneori cai nechezând. Pe ceru-albastru și curat Cu stele multe-mpresurat. O lună de lumină plină, Trecea cu o mișcare lină, Sub șatră unul din țigani Cu capul înălbit de ani, Pe lângă foc încă ședea Și demâncatul pregătea. El aștepta cu nerăbdare Pe preaiubita lui fetică, Ce îndeseară, singurică, S-a dus la câmp pentru plimbare. Dar ea nu vine! luna trece! Moșneagul îngrijat petrece. ...
Alexandr Puşkin - Ţiganii Țiganii de Alexandr Pușkin Traducere de Alecu Donici Cu șatrele din loc în loc Țiganii prin Bugeac se poartă, Neprihănind al lor noroc Sau nestatornica lor soartă. Ei astăzi, iată, au rămas La mal de apă pentru mas. Cu țoluri rupte, afumate Căruțele le învelesc Pe deasupra pân' la roate, Apoi femeile gătesc Mâncare proastă și se pun Buluci lângă ceaun. În depărtare se privesc Cum caii pasc la iarbă verde, Iar după șatre dezlegați Șed urșii bine învățați, Gâlcevi și vorbe, și strigare, Amestecate cu cântare, Și sunetul de fierării Asurdă locul în câmpii, De drum ei iarăși fac gătire. Dar s-a trecut în vetre focul, Toți s-au culcat; în liniștire Răsună de departe locul, Numai cu glas de câini lătrând, Și uneori cai nechezând. Pe ceru-albastru și curat Cu stele multe-mpresurat. O lună de lumină plină, Trecea cu o mișcare lină, Sub șatră unul din țigani Cu capul înălbit de ani, Pe lângă foc încă ședea Și demâncatul pregătea. El aștepta cu nerăbdare Pe preaiubita lui fetică, Ce îndeseară, singurică, S-a dus la câmp pentru plimbare. Dar ea nu vine! luna trece! Moșneagul îngrijat petrece. ...