Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

 

Cuvânt

 

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru VALENȚĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 17 pentru VALENȚĂ.

POLIVALENT

... Ă , polivalenți , - te , adj . ( Despre elemente chimice sau radicali ) Care are proprietatea de a intra în combinații chimice sub mai multe stări de valență , care poate funcționa sub mai multe stări de valență

 

BIVALENT

BIVALÉNT , - Ă , bivalenți , - te , adj . ( Despre un element sau un radical chimic ) Care are valența

 

CATENĂ

CATÉNĂ , catene , s . f . 1. Șir de încrețituri ale scoarței pământului , formate sub influența unei presiuni laterale . 2. Lanț de atomi legați între ei prin valențe simple sau multiple . 3. ( Înv . ) Lanț ( la ceas , la ochelari

 

HEXAVALENT

HEXAVALÉNT , - Ă , hexavalenți , - te , adj . ( Despre radicali sau elemente chimice ) Care are valența

 

MONOVALENT

MONOVALÉNT , - Ă , monovalenți , - te , adj . ( Despre elemente chimice sau radicali chimici ) Care are valența

 

PENTAVALENT

PENTAVALÉNT , - Ă , pentavalenți , - te , adj . ( Despre elemente chimice ) Care are valența egală cu

 

PLURIVALENȚĂ

... PLURIVALÉNȚĂ , plurivalențe , s . f . ( Adesea fig . ) Însușirea de a fi plurivalent ; polivalență . - Pluri - + valență

 

PLURIVALENT

PLURIVALÉNT , - Ă , plurivalenți , - te , adj . ( Despre substanțe ) Care are mai multe valențe ;

 

PRIMAR

... Adj . 1. Inițial , primordial , originar ; p . ext . de prim grad , de primă importanță , de bază . 2. ( Despre elemente și compuși chimici ) Care are o singură valență satisfăcută de un anumit element sau radical . II. S . m . Reprezentant al conducerii centrale în orașe și comune , cu atribuții administrative . [ Var . : ( II , pop . ) primáre ...

 

SATURAȚIE

SATURÁȚIE s . f . 1. Stare a unui compus chimic care nu mai conține valențe libere și deci nu mai poate adiționa alte elemente în molecula lui ; stare a unei soluții în care nu se mai poate dizolva o nouă cantitate din substanța dizolvată ; stare a unui mediu gazos în care nu se mai poate evapora o nouă cantitate dintr - un anumit lichid ; stare a unui sistem chimic , fizic sau tehnic pentru care o anumită mărime caracteristică a atins valoarea ei maximă . 2. Stare de intensitate maximă a unui fenomen , satisfacere maximă a cuiva ; p . ext . plictiseală , oboseală , dezgust care decurge dintr - o astfel de

 

SATURAT

SATURÁT , - Ă , saturați , - te , adj . ( Chim . ; Fiz . ) Care nu mai are valențe libere și nu mai poate forma compuși de adiție ; care se află în stare de saturație . V.

 

   Următoarele >>>