Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

 

Cuvânt

 

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru ÎNTEMEIAT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 82 pentru ÎNTEMEIAT.

ÎNTEMEIERE

... ÎNTEMEIÉRE s . f . Acțiunea de a ( se ) întemeia și rezultatul ei ; înființare , instituire , fundare . V. întemeia

 

ÎNTEMEIETOR

... ÎNTEMEIETÓR , - OÁRE , întemeietori , - oare , s . m . și f . Persoană care a întemeiat ceva ; fondator , ctitor . [ Pr . : - me - ie - ] - Întemeia

 

GOSPODĂRI

... refl . A conduce sau a face treburile unei gospodării , ale unei instituții , organizații etc . 2. Refl . și tranz . fact . A întemeia

 

ÎNFIINȚA

... ÎNFIINȚÁ , înființez , vb . I . 1. Tranz . A face să ia ființă ; a crea , a întemeia , a funda , a alcătui . 2. Refl . ( Despre oameni ) A se prezenta , a se înfățișa undeva ( pe neașteptate ...

 

ÎNTEMEIA

ÎNTEMEIÁ , întemeiez , vb . I . 1. Tranz . A înființa , a funda ( un stat , o instituție etc . ) . 2. Refl . Fig . A avea ca temei ; a se sprijini , a se baza ( pe ceva ) . [ Pr . : - me - ia ] - În +

 

AHEI

AHÉI s . m . pl . 1. Populație indo - europeană așezată la începutul mileniului al doilea î . Hr . în Pelopones , unde a întemeiat puternice centre de civilizație . 2. Denumirea generală a vechilor triburi grecești la

 

ANALOGIC

ANALÓGIC , - Ă , analogici , - ce , adj . Întemeiat pe analogie , produs prin analogie . 2. ( Electron . ; despre semnale ) A cărui valoare poate fi reprezentată printr - o funcție continuă în timp , putând lua o infinitate de valori cuprinse în domeniul său de variație . 3. ( Electron . ; despre aparate , dispozitive , instrumente și sisteme ) Care generează , măsoară , prelucrează și stochează semnale analogice (

 

AXIOMATIC

AXIOMÁTIC , - Ă , axiomatici , - ce , adj . , s . f . 1. Adj . Care se întemeiază pe o axiomă ; care are caracter de axiomă . 2. S . f . Disciplină care studiază înlănțuirea corectă a axiomelor . [ Pr . : - xi -

 

BAZA

... BAZÁ , bazez , vb . I . Refl . și tranz . A ( se ) sprijini , a ( se ) întemeia

 

BENEDICTIN

BENEDICTÍN , - Ă , benedictini , - e , subst . , adj . 1. S . m . și f . Călugăr ( sau călugăriță ) din ordinul întemeiat de sf . Benedict de Nursia în secolul VI. 2. Adj . Care aparține benedictinilor ( 1 ) , privitor la benedictini . 3. S . f . Băutură spirtoasă , fină , de culoare galbenă , cu gust dulce ( preparată la început de

 

   Următoarele >>>