Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

 

Cuvânt

 

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru ������������������������������������������������������IE

 Rezultatele 681 - 690 din aproximativ 1630 pentru ������������������������������������������������������IE.

DESTINATORIU

... DESTINATÓRIU , - IE

 

DESTOINICIE

... DESTOINICÍE s . f . Însușirea de a fi destoinic ; aptitudine , capacitate , pricepere , iscusință . - Destoinic + suf . - ie

 

DESZICE

DESZÍCE vb . III . v .

 

DETERMINANT

DETERMINÁNT , - Ă , determinanți , - te , adj . , s . m . I. Adj . 1. Care determină sau este de natură să determine ceva ; hotărâtor . 2. ( Despre cuvinte sau propoziții ; adesea substantivat ) Care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură , fiind subordonat acestora . II. S . m . Expresie matematică ale cărei elemente sunt așezate sub forma unui tabel și care servește la rezolvarea sistemelor de

 

DEZAMBREIERE

... DEZAMBREIÉRE , dezambreieri , s . f . Acțiunea de a dezambreia . [ Pr . : - bre - ie

 

DEZBĂIERA

... DEZBĂIERÁ , dezbáier , vb . I . Tranz . și refl . A ( - și ) dezlega , a ( - și ) desface , a ( - și ) deznoda băierile . [ Pr . : - bă - ie

 

DEZICE

DEZÍCE , dezíc , vb . III . Tranz . A contrazice , a nega , a tăgădui ( o afirmație ) ; a

 

DIȘTERNE

DIȘTÉRNE vb . III v .

 

DIACONIE

... DIACONÍE s . f . Calitatea , funcția de diacon ; timpul cât cineva exercită această funcție . [ Pr . : di - a - ] - Diacon + suf . - ie

 

DIAGONAL

DIAGONÁL , - Ă , diagonali , - e , s . f . , adj . I. S . f . 1. Segment de dreaptă care unește două unghiuri ( sau vârfuri ) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite . 2. Porțiune de linie de cale ferată sau de tramvai care taie oblic mai multe linii paralele dintr - o stație , pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta . 3. Bară înclinată care leagă două noduri ale tălpilor opuse ale unei grinzi cu zăbrele . II. Adj . Care unește vârfurile a două unghiuri nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite ; care este în formă de diagonală ; curmeziș ; cruciș . [ Pr . : - di -

 

DIALECTIC

DIALÉCTIC , - Ă , dialectici , - ce , s . f . , adj . I. S . f . 1. ( În filozofia marxistă ) Teorie generală și metodă filozofică constând în analiza și depășirea argumentelor contradictorii în scopul descoperirii adevărului . 2. ( În filozofia antică ) Artă de a discuta în contradictoriu , în scopul ajungerii la adevăr . 3. ( În evul mediu ) Logică formală . II. Adj . Care este conform cu dialectica ( I ) sau care o confirmă ; care se bazează pe dialectică ; care privește fenomenele de pe pozițiile dialecticii . [ Pr . : di -

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>