Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române
Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru CELUI
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 294 pentru CELUI.
... COARTICULÁȚIE , coarticulații , s . f . ( Fon . ) Începutul articulării unui sunet înainte ca articularea celui
COLABORAȚIONÍSM s . n . Atitudine sau politică de trădare a intereselor propriei țări , specifică celor care au colaborat cu ocupanții străini . [ Pr . : - ți -
COLECTIVÍSM s . n . Doctrină și tip de organizare socială în care drepturile și interesele individului sunt subordonate celor ale unor colectivități
COMISARIÁT , comisariate , s . n . 1. ( În vechea organizare administrativă a țării ) Secție a poliției orășenești condusă de un comisar ( 1 ) . 2. ( În sintagma ) Comisariat militar = organ de conducere militară locală de pe lângă fiecare unitate administrativă , ale cărei funcții de bază sunt recrutarea și încorporarea celor supuși serviciului militar , precum și evidența situației militare a cetățenilor . 3. ( În U . R . S . S . , până în anul 1946 ; în sintagma ) Comisariat al poporului = minister . [ Pr . : - ri -
CONCÚRS , concursuri , s . n . 1. Întrecere ( sportivă ) care se termină întotdeauna cu un clasament și cu acordarea unor premii celor mai buni dintre participanți . 2. Examen pentru dobândirea , în ordinea clasificării , a unui post , a unei catedre , a unei burse etc . sau pentru admiterea într - o instituție de învățământ . 3. Ajutor , sprijin ,
... CONDÚCȚIE , conducții , s . f . Denumire dată fenomenului de trecere a curentului electric și a celui
... CONSTIPÁȚIE , constipații , s . f . Stare a celui
CÓNSUL , consuli , s . m . 1. ( În republica romană ) Titlul celor trei magistrați , aleși anual , care dețineau puterea supremă ; persoană purtând acest titlu . 2. Persoană numită de un stat în funcția de șef al unei reprezentanțe oficiale cu rang de consulat în alt stat și care apără interesele economice , administrative și juridice ale unui stat , precum și pe cele ale cetățenilor
... CONTEMPLÁȚIE , contemplații , s . f . Atitudine , stare a celui
CONTRAPOZÍȚIE , contrapoziții , s . f . Poziție contrară celei prezentate ; opoziție . - Contra ^1 +
CONTRAZÍCE , contrazic , vb . III . 1. Tranz . A susține contrarul celor spuse de cineva ; a nega . 2. Tranz . A nu se potrivi , a fi în opoziție , a fi incompatibil cu ceva ; a dezminți ceva . 3. Refl . A spune ceva în opoziție cu cele afirmate anterior de tine însuți . 4. Refl . recipr . ( Despre susținătorii unor opinii , unor afirmații etc . ) A avea păreri deosebite , a nu fi de acord unii cu