Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

 

Cuvânt

 

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru A(CEL)

 Rezultatele 541 - 550 din aproximativ 1012 pentru A(CEL).

METODOLOGIE

METODOLOGÍE s . f . 1. Parte a filozofiei care se ocupă cu analiza teoretică a metodelor de cunoaștere . 2. Totalitatea metodelor de cercetare folosite într - o știință . 3. Metodă de cunoaștere cu maximum de generalitate ; metoda cea mai generală de cunoaștere . 4. Metodă (

 

MEU

... e bună . 2. ( Indică dependența , legătura reciprocă de înrudire , de prietenie , de vecinătate etc . ) Tatăl meu este doctorul spitalului . 3. ( Indică apartenența ) Care ține de cel care vorbește ; care îi este propriu . Glasul meu . 4. ( Indică subiectul , autorul unei acțiuni ) Greșeala mea . 5. ( Indică obiectul direct sau indirect al unei acțiuni ...

 

MEZIN

... MEZÍN , - Ă , mezini , - e , adj . , s . m . și f . 1. ( Fratele ) cel mai tânăr dintre mai mulți frați , considerat în raport cu aceștia . 2. ( Pop . ) ( Fratele ) al doilea dintre mai mulți frați , considerat în raport cu aceștia ...

 

MEZODERM

MEZODÉRM , mezoderme , s . n . Foiță mijlocie a embrionului , situată între ectoderm și endoderm , formată în cea mai mare parte din

 

MEZOFIL

MEZOFÍL , mezofile , s . n . 1. Țesut cuprins între epiderma superioară și cea inferioară a frunzei , format din celule care conțin clorofilă . 2. ( La pl . ) Microorganisme care se dezvoltă la temperaturi

 

MEZOLITIC

MEZOLITÍC , - Ă , mezolitici , - ce , adj . , s . n . 1. Adj . Care aparține epocii situate între paleolitic și neolitic . 2. S . n . Epoca mijlocie a pietrei din perioada cuaternară , situată între epoca paleolitică și cea

 

MEZOMORFICĂ

MEZOMÓRFICĂ , mezomorfice , adj . Stare mezomorfică ( Fiz . ; în sintagma ) = stare de agregare a materiei între starea cristalină și cea

 

MEZON

MEZÓN , mezoni , s . m . Particulă elementară instabilă , neutră sau cu sarcină electrică , având masa cuprinsă între masa electronului și cea a

 

MIASTENIE

MIASTENÍE , miastenii , s . f . Boală a mușchilor scheletului , caracterizată prin oboseală anormală și rapidă , până la epuizare , la cele mai mici eforturi . [ Pr . : mi -

 

MIAZĂNOAPTE

MIAZĂNOÁPTE s . f . 1. Unul dintre cele patru puncte cardinale , aflat în direcția stelei polare , nord ; p . ext . parte a globului pământesc , a unui continent , a unui oraș etc . situată spre acest punct cardinal . 2. ( Înv . și pop . ) Miezul

 

MICAȘIST

MICAȘÍST , micașisturi , s . n . Rocă șistoasă alcătuită în cea mai mare parte din straturi paralele de mică ^1 și de

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>