Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române
Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru R������S
Rezultatele 391 - 400 din aproximativ 481 pentru R������S.
RĂȘPĂLUÍ , rășpăluiesc , vb . IV . Tranz . A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul ; a pili , a răzui ; p . ext . a zgâria . - Rașpel + suf . -
RĂȘPĂLUÍRE , rășpăluiri , s . f . Acțiunea de a rășpălui și rezultatul ei . - V.
RĂȘPĂLUÍT , - Ă , rășpăluiți , - te , adj . Pilit , răzuit , zgâriat cu rașpelul . - V.
RĂȚIȘOÁRĂ , rățișoare , s . f . 1. ( Zool . ) Rățușcă . 2. ( Entom . ) Gen de insecte coleoptere lungi , brune - cenușii , cu rostrul lățit , asemănător cu ciocul de rață , care atacă porumbul , sfecla , ovăzul etc . ( Tanymecus ) . 3. ( Bot . ; la pl . ) Plantă erbacee perenă , cu rizom și frunze lungi , cu tulpina scurtă , cu flori mari , albe , galbene sau violacee ( Iris pumila ) . - Rață + suf . -
RĂȚOIÁȘ , rățoiași , s . m . ( Rar ) Diminutiv al lui rățoi ^1 . [ Pr . : - țo - iaș ] - Rățoi ^1 + suf . -
RĂȚOIÁLĂ , rățoieli , s . f . ( Fam . ) Faptul de a se rățoi ^2 ; vorbă răstită , amenințătoare . [ Pr . : - țo - ia - ] - Rățoi ^2 + suf . -
RĂȚÚȘCĂ , rățuște , s . f . 1. Diminutiv al lui rață ; rățișoară , rățucă ; pui de rață , boboc . 2. Joc de copii constând din aruncarea unei pietricele în apă în așa fel încât aceasta să facă mai multe sărituri la suprafața apei înainte de a se scufunda ; p . restr . fiecare dintre aceste sărituri . - Rață + suf . -
RĂȚÚCĂ , rățuci , s . f . ( Rar ) Rățușcă . - Rață + suf . -
RĂCHIȚÍCĂ , răchițele , s . f . 1. Diminutiv al lui răchită . 2. ( La pl . ) Mic arbust totdeauna verde , cu tulpina târâtoare , cu fructe roșii , acrișoare , comestibile ( Oxycoccus quadripetalus ) . 3. Arbust cu flori mici , galbene și cu frunze ascuțite , acoperite pe o parte și pe alta cu solzi stelați care le dau un aspect argintiu ( Elaeagnus angustifolia ) . - Răchită + suf . -
RĂCÚȘCĂ s . f . ( Cu sens colectiv ) Crustacee mici de diferite specii . - Rac + suf . -
RĂDĂCÍNĂ , rădăcini , s . f . 1. Parte a unei plante superioare prin care aceasta se fixează de sol și își absoarbe substanțele hrănitoare ; ( pop . ) parte a plantei aflată în pământ , indiferent de structura și funcțiile pe care le are . 2. Parte prin care un organ al corpului este fixat într - un țesut . Rădăcina unui dinte . 3. Partea de lângă pământ a tulpinii unui copac . 4. P . anal . Partea de jos a unui zid , a unui munte etc . ; bază , temelie . 5. Valoarea necunoscutei dintr - o ecuație ; radical . 6. ( Lingv . ) Element al unui cuvânt , ireductibil din punct de vedere morfologic , comun cuvintelor din aceeași familie și care conține sensul lexical al cuvântului ;