Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române
Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru PROPRIU
Rezultatele 371 - 380 din aproximativ 396 pentru PROPRIU.
SPECIÁL , - Ă , speciali , - e , adj . Care se deosebește de alte lucruri asemănătoare prin trăsături care îi sunt proprii ; care se află numai la un lucru sau la o anumită categorie de lucruri ; ( adesea adverbial ) care este făcut , destinat , rezervat pentru a corespunde unui anumit scop ; p . ext . ieșit din comun , deosebit de bun , de valoros ;
... de spin ^1 ( I 1 ) a cârligului de undiță , situată în vârful acestuia . 2. Știft . SPIN ^2 , spini , s . m . ( Fiz . ) Moment cinetic propriu
STĂPÂNÍ , stăpânesc , vb . IV . Tranz . A deține un bun în calitate de proprietar , a avea ceva în proprietate , a poseda . 2. Tranz . A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate , o specialitate , o doctrină ; a poseda cunoștințe temeinice ( teoretice și practice ) într - un anumit domeniu . 3. Refl . Fig . ( Despre oameni ) A se reține ( de la manifestarea unui sentiment , a unei porniri etc . ) ; a se înfrâna , a se domina ; a avea stăpânire de sine . 4. Intranz . A domni într - o țară , a guverna , a conduce . 5. Tranz . Fig . ( Despre propriile idei , sentimente etc . ) A ține pe cineva sub influența sau stăpânirea sa ; a
STĂPÂNÍRE , stăpâniri , s . f . Acțiunea de a ( se ) stăpâni și rezultatul ei . 1. Proprietate , posesiune . 2. Domnie , suveranitate ; conducere , guvernare ; dominație . 3. Fig . Înfrânare , dominare a propriilor porniri , sentimente , etc . V.
STĂTĂTÓR , - OÁRE , stătători , - oare , adj . 1. Care stă pe loc , care nu se mișcă , imobil , fix ; ( în special despre ape ) care nu curge . 2. ( Înv . : despre oameni ) Cu locuința statornică ; stabil . 3. ( În loc . adj . ) De sine stătător = care poate exista și se poate menține prin propriile sale puteri sau însușiri , care nu depinde de nimeni sau de nimic ; independent . - Sta + suf . -
... care antrenează o colectivitate într - o acțiune de amploare ; cauză în numele căreia luptă un grup social . 3. ( Înv . ) Unitate militară mai mică , având drapel propriu
... STIL , stiluri , s . n . I. 1. Mod specific de exprimare într - un anumit domeniu al activității omenești , pentru anumite scopuri ale comunicării ; fel propriu de a se exprima al unei persoane ; spec . totalitatea mijloacelor lingvistice pe care le folosește un scriitor pentru a obține anumite ...
STRĂINĂTATE , străinătăți , s . f . 1. Țară , regiune situată dincolo de granițele propriei patrii . 2. Mediu străin în care se află cineva , departe de familie și de cunoscuți . [ Pr . : stră - i - . - Var . : ( pop . ) streinătáte s . f . ] - Străin + suf . -
STRĂVEDEÁ , străv ? d , vb . II . Refl . A - și vedea ( neclar ) propria imagine ( în oglindă , în apă ) sau a lăsa să i se vadă imaginea ( printr - un corp
... SUPRANÚME , supranume , s . n . Nume adăugat la numele propriu al unei persoane în semn de cinste sau pentru a o distinge printr - o caracteristică sau printr - o circumstanță de altă persoană cu ...
TAOÍSM s . n . Curent în filozofia chineză veche bazat pe acțiunea de tao " drum , cale " , înțeleasă ca ordine universeală , proprie fenomenelor naturii , vieții sociale și gândirii omenești ; religie chineză care a existat până în sec . XVII și care a avut la bază această concepție . [ Pr . : ta - o - ism . - Var . : daoísm s .