Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române
Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru ÎNTREBUINȚARE
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 88 pentru ÎNTREBUINȚARE.
FARMACOPÉE , farmacopei , s . f . Manual oficial , cu caracter normativ , folosit în practica farmaceutică , conținând descrierea și indicațiile pentru controlul celor mai importante substanțe și formule farmaceutice , cu scopul de a îndruma prepararea , conservarea și întrebuințarea
... FOLOSÍRE , folosiri , s . f . Acțiunea de a ( se ) folosi și rezultatul ei ; întrebuințare
... FOLOSIT , - Ă , folosiți , - te , adj . Care a fost întrebuințat ; care s - a degradat , deteriorat ( prin întrebuințare
FÓRMIC , - Ă , formici , - ce , adj . Acid formic ( În sintagmele ) = acid organic corosiv , lichid , incolor , volatil , care se găsește în corpul furnicilor roșii , în frunzele de urzică etc . și care se prepară și pe cale chimică , având întrebuințări în industria textilă , farmaceutică și în tăbăcărie . Aldehidă formică v .
GELATÍNĂ , gelatine , s . f . 1. Substanță proteică coloidală preparată prin fierbere din oase , cartilaje etc . , cu diferite întrebuințări practice . 2. Produs de cofetărie preparat din sirop de fructe sau dintr - o cremă dulce , închegată cu foi de gelatină ( 1 ) . 3. Piele crudă pregătită pentru a fi
GLICERÍNĂ s . f . Alcool cu aspect de lichid uleios , incolor , inodor , dulceag , extras din grăsimi sau fabricat sintetic , având diverse întrebuințări în industrie , în medicină și în
... GRANDILOCVÉNȚĂ s . f . ( Livr . ) Întrebuințare
GUTAPÉRCĂ s . f . Substanță plastică și izolantă , extrasă din latexul frunzelor unei plante tropicale , având numeroase întrebuințări în tehnică , în medicină
HIDROPATÍE , hidropatii , s . f . Tratament medical care constă în întrebuințarea apei sub formă de băi , dușuri , aburi etc . la diferite temperaturi ;
HIDROTERAPÍE , hidroterapii , s . f . Tratament medical care constă în întrebuințarea apei sub formă de băi , dușuri , aburi etc . la diferite temperaturi ;
INÉL , inele , s . n . 1. Cerc mic de metal ( prețios , cu pietre scumpe ) care se poartă ca podoabă pe deget . 2. Obiect în formă de cerc , având diverse întrebuințări practice ; verigă , belciug . 3. Arteră de circulație , cu traseu circular sau poligonal , care înconjură o localitate și leagă capetele șoselelor exterioare care conduc la această localitate . 4. ( La pl . ) Zone inelare concentrice care se observă într - o secțiune transversală făcută în tulpina sau rădăcina plantelor lemnoase și care indică vârsta acestora și creșterea lor în grosime . 5. Fiecare dintre segmentele din care este alcătuit corpul unor