Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române
Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru II
Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 1630 pentru II.
MECÁNIC , - Ă , mecanici , - ce , subst . , adj . I. S . f . 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor ; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene ; mecanotehnică . 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor , îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării . 3. Tratat , manual de mecanică ( I 1 , 2 ) . II. Adj . 1. Care aparține mecanicii ( I ) , privitor la mecanică , de mecanică . 2. ( Și adv . ) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism ; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor ; mecanizat . 3. ( Și adv . ) Care se realizează fără participarea conștiinței , a voinței ; mașinal , automat . III. S . m . și f . Specialist în mecanică ( I 1 ,
MEHÉNGHI , - GHE , mehenghiuri , ( I ) s . n . , mehenghi , - ghe , ( II ) adj . I , S . n . Piatră cu care se încercau metalele prețioase . II. Adj . ( Pop : adesea substantivat ) Priceput , isteț , abil ; p . ext . șmecher , șiret : glumeț ,
MIJLOC , mijlocuri , ( I 2 ) ( II ) mijloace , s . n . I. 1. Punct care se găsește la egală depărtare de două extreme ; centru ; loc aflat în interiorul unui spațiu , la oarecare distanță de margine . 2. Nume dat anumitor părți ale unor obiecte situate sau destinate a fi situate în partea ( aproximativ ) centrală a obiectului respectiv . 3. Parte a corpului omenesc cuprinsă între torace și șolduri ; talie , brâu . 4. ( Înv . ) Mediu ^1 , ambianță . 5. Moment situat la aceeași depărtare de începutul și sfârșitul unei acțiuni , al unei perioade de timp ; jumătate . 6. ( Înv . și pop . ) Ceea ce are calitatea , valoarea situată între o limită superioară și altă inferioară . II. 1. Ceea ce servește ca unealtă pentru realizarea unui scop ; ( la pl . ) posibilități ( materiale sau morale ) de care dispune cineva pentru un anumit scop ; p . ext . cale , metodă , procedeu . 2. ( Concr . ; la pl . ) Unelte , utilaj . 3. ( Concr . ) Avere , bani , resurse , fonduri . [ Acc . și :
... MOTÓRIU , - IE
MUC , mucuri , ( 1 ) s . n . , muci , ( II ) s . m . I. S . n . 1. Vârf ( înnegrit prin ardere ) al unui fitil de lampă , de lumânare , de candelă ; p . gener . fitilul întreg . 2. Bucățică rămasă dintr - o lumânare aproape consumată sau dintr - o țigară fumată . II. S . n . ( Mai ales la pl . ) Secreție ( vâscoasă ) produsă de glandele nazale și eliminată prin
NATURÁL , - Ă , naturali , - e , adj . , adv . , s . n . I. Adj . 1. Care se referă la natură ( 1 ) , care aparține naturii ; care se găsește în natură . 2. Care este generat , produs , creat de natură ( 1 ) , fără intervenția omului ; p . ext . veritabil , curat , pur . 3. Care este lipsit de artificiu , de rafinament , de afectare , simplu ; care se realizează spontan , fără efort sau constrângere . 4. Care este conform cu natura cuiva , înnăscut , nativ ; propriu , specific cuiva . 5. Care concordă , se potrivește cu faptele din realitatea obiectivă , cu ordinea firească a lucrurilor ; normal , firesc . II. Adv . Firește , desigur , bineînțeles . III. S . n . ( Astăzi rar ) Naturalețe ,
NEBÚN , - Ă , nebuni , - e , adj . , subst . I. 1. Adj . , s . m . și f . ( Om ) care suferă de o boală mintală ; alienat , dement . 2. Adj . , s . m . și f . ( Om ) lipsit de judecată dreaptă , de rațiune ; ( om ) nesocotit , necugetat , nechibzuit . 3. Adj . , s . m . și f . ( Ființă ) neastâmpărată , zvăpăiată , vioaie . 4. Adj . Care arată , trădează nebunie . II. Adj . 1. Care nu are limite , margini , măsură ; p . ext . enorm , extraordinar ; groaznic , cumplit . Un lux nebun . 2. ( Înv . și pop . ) Care nu este bun ; rău . III. S . m . 1. ( Rar ) Măscărici , bufon ( la curțile suveranilor sau ale nobililor ) . 2. Piesă la jocul de șah . - Ne - +
NIMÍC , ( I ) pron . neg . , adv . , ( II ) nimicuri , s . n . I. 1. Pron . neg . Nici un lucru ; spec . nici un cuvânt , nici un sunet , nici un zgomot ; nici un lucru rău , defavorabil , primejdios . 2. Adv . ( Înv . și pop . ) Defel , deloc , nicidecum ; câtuși de puțin , în nici un fel . II. S . n . 1. ( Adesea la pl . ) Lucru , ființă , faptă sau vorbă fără valoare ; fleac . 2. Fig . ( Mai ales art . ) Neant , neființă ; haos . [ Var . : nimíca , ( reg . ) nimícă , nemíca , nemícă pron . neg . , adv . , s .
NIZÁM , nizamuri , ( I ) s . n . , nizami , ( II ) s . m . I. S . n . ( în evul mediu , în țările române ) . 1. Denumire dată statutului unei bresle în care se specificau drepturile și îndatoririle membrilor acesteia . 2. Normă de lucru fixată printr - un regulament . II. S . m . Soldat turc în
NU adv . I. ( Servește la formarea formei negative a verbului , de obicei precedându - l nemijlocit ) . 1. ( Neagă predicatul și dă întregii propoziții un caracter negativ ) Nu l - am cunoscut niciodată . 2. ( Neagă predicatul , fără a modifica logic caracterul propoziției ) Nu încape nici o îndoială . 3. ( Neagă predicatul în propoziții cu aspect negativ și cu înțeles pozitiv , de obicei interogative sau exclamative ) Nu făcea parte și el dintre noi ? II. ( Neagă altă parte de propoziție decât predicatul ) A plecat repede , nu așa cum a venit . III. ( Modifică sensul cuvântului pe care îl precedă , altul decât predicatul , atenuându - i înțelesul ori dându - i un înțeles contrar ) O casă mare , nu lipsită de eleganță . IV. ( Înlocuiește forma negativă a unui verb enunțat anterior sau dedus , îndeplinind funcția de predicat ) Cine poate oase roade ; cine nu , nici carne moale . V. ( Cu valoare de propoziție independentă cu caracter negativ ) Ai prieteni ? -
NÚMĂR , numere , s . n . I. 1. Cantitate de elemente de același fel care intră într - o înșiruire , cantitate care arată de câte ori o mărime se cuprinde în alta de aceeași natură ; ceea ce reprezintă rezultatul unei măsurări ; semn grafic sau grup de semne grafice care indică o asemenea cantitate , un asemenea rezultat . 2. Categorie gramaticală prin care se exprimă deosebirea dintre un singur exemplar și două sau mai multe exemplare ale aceluiași obiect . II. 1. Cifră sau succesiune de cifre servind la identificarea unui obiect dintr - o mulțime de obiecte sau de clase de obiecte organizate într - un anumit fel , ca indice de mărime , de valoare etc . ; p . ext . obiect care corespunde acestei cifre ori succesiunii de cifre , care poartă pe el o asemenea indicație . 2. Bucată sau parte din programul unui concert , al unui spectacol de estradă , de circ etc . ; parte distinctă dintr - o operă ( duet , arie etc . ) . III. ( Fam . , în expr . ) Numărul unu = de prima calitate , fără pereche ; strașnic ,