Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

 

Cuvânt

 

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru ÎNSUȘIRE

 Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 631 pentru ÎNSUȘIRE.

DEGENERAT

DEGENERÁT , - Ă , degenerați , - te , adj . Care și - a pierdut însușirile morfologice sau funcționale ( caracteristice genului sau speciei ) . - V.

 

DELAPIDARE

DELAPIDÁRE , delapidări , s . f . Acțiunea de a delapida și rezultatul ei ; infracțiune care constă în însușirea , folosirea sau traficarea de către un angajat , în interesul său sau al altei persoane , a unor sume de bani sau a altor bunuri aflate în gestiunea sau în administrarea sa ; sustragere de bani sau bunuri din avutul statului . - V.

 

DELICATEȚE

DELICATÉȚE , delicateți , s . f . Însușirea a ceea ce este delicat ; finețe , gingășie ; discreție , subtilitate . [ Var . : delicatéță s .

 

DEMONSTRABILITATE

DEMONSTRABILITÁTE s . f . ( Rar ) Însușirea de a fi

 

DESIME

DESÍME , desimi , s . f . Însușirea de a fi des ^2 , compact sau îndesat ; ( concr . ) desiș ( 2 ) . - Des ^2 + suf . -

 

DESTOINICIE

DESTOINICÍE s . f . Însușirea de a fi destoinic ; aptitudine , capacitate , pricepere , iscusință . - Destoinic + suf . -

 

DEXTERITATE

DEXTERITÁTE , dexterități , ( 2 ) s . f . 1. Abilitate , dibăcie , îndemânare ( fizică ) . 2. ( Ieșit din uz ) Obiect de învățământ ( desen , muzică , caligrafie , gimnastică , gospodărie , lucru de mână ) având drept scop să dezvolte însușirile artistice și îndemânarea practică a

 

DEZOXIRIBONUCLEIC

DEZOXIRIBONUCLÉIC adj . m . Acid dezoxiribonucleic ( În sintagma ) = substanță complexă care se găsește mai ales în nucleul celulelor vii , având un rol important în transmiterea ereditară a unor caractere și

 

DEZVOLTAT

DEZVOLTÁT , - Ă , dezvoltați , - te , adj . 1. ( Despre ființe și însușirile lor ) Care a ajuns la gradul normal de dezvoltare . 2. Expus în mod amănunțit ; amplu . Plan

 

DIMINUTIV

DIMINUTÍV , - Ă , diminutivi , - e , adj . , s . n . ( Substantiv , propriu sau comun , adjectiv sau , rar , altă parte de vorbire ) care se formează cu ajutorul unui afix prin care se arată că obiectele , ființele , însușirile etc . denumite sunt considerate ( în mod real sau afectiv ) mai mici decât cele exprimate de cuvântul de

 

DISCURSIVITATE

DISCURSIVITÁTE s . f . Caracterul discursiv ( 1 ) al unei idei , fraze , expuneri etc . : însușirea unei expuneri de a fi clară , explicită , de a se întemeia pe raționament . - Discursiv + suf . -

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>