Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române
Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru VOCALĂ
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 125 pentru VOCALĂ.
... SOLFÉGIU , solfegii , s . n . Mică piesă muzicală fără cuvinte , compusă în vederea exercițiilor ; exercițiu vocal
SONÁNTĂ , sonante , s . f . Consoană a cărei emisiune nu comportă nici un zgomot și care are unele caracteristici articulatorii și funcționale apropiate de
SONÓR , - Ă , sonori , - e , adj . 1. Care produce , prin vibrare , sunete ( puternice ) ; care răsună sau face să răsune . 2. ( Adesea adverbial ) Care are un sunet plăcut , armonios ( și pătrunzător ) . 3. Care amplifică sunetele , care are rezonanță . 4. ( Despre consoane ) Care este rostit prin vibrarea coardelor vocale , glota fiind închisă ; fonic . 5. ( Despre filme cinematografice ) Însoțit de vorbire și de muzică . 6. Fig . Important , cu răsunet , renumit ; p . ext . pretențios ,
SURD , - Ă , surzi , - de , adj . 1. ( Adesea substantivat ) Care nu aude ( bine ) , lipsit ( total sau parțial ) de auz . 2. ( Fon . ; despre consoane ; și substantivat , f . ) Care se emite fără participarea coardelor vocale . 3. ( Despre sunete , zgomote ; adesea adverbial ) Cu intensitate atenuată , lipsit de rezonanță ; slab , înăbușit , înfundat ,
SURDITÁTE , surdități , s . f . 1. Infirmitate congenitală sau dobândită , care constă în imposibilitatea ( totală sau parțială ) de a percepe sunetele ; surzenie . 2. Calitate a unei consoane de a fi rostită fără participarea coardelor
TÉMĂ , teme , s . f . 1. Idee principală care este dezvoltată într - o operă , într - o expunere ; subiect ; aspect al realității care se reflectă într - o operă artistică . 2. Motiv melodic dintr - o piesă muzicală . 3. Exercițiu scris dat școlarilor , studenților etc . pentru aplicarea cunoștințelor dobândite . 4. ( Lingv . ) Grupare de elemente din structura unui cuvânt , constituită din rădăcină , urmată de o vocală tematică și adesea de unul sau mai multe sufixe ( gramaticale sau lexicale ) ori precedată de prefixe și caracterizată prin faptul că este comună formelor unuia și aceluiași
TONALITÁTE , tonalități , s . f . I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor . 2. ( Lingv . ) Înălțime caracteristică a unei vocale în scara normală a tonurilor . II. 1. Ton ^2 ( II 1 ) . 2. Ton ^2 ( II
TÓNIC , - Ă , tonici , - ce , adj . , subst . 1. Adj . ( Despre vocale sau silabe ) Care poartă accentul , pe care cade accentul . 2. S . f . ( Muz . ) Treapta întâi a modurilor major sau minor . 3. Adj . , s . n . ( Substanță , medicament ) care are proprietatea de a fortifica un organism ; întăritor ,
TRALALÁ interj . Cuvânt care imită o melodie vocală sau înlocuiește cuvintele necunoscute ale unei
TRÉMĂ , treme , s . f . Semn diacritic format din două puncte care se așază orizontal deasupra unei vocale , în unele limbi , pentru a indica o anumită pronunțare a sunetului
U ^2 interj . ( Adesea prelungit sau repetat ) 1. Exclamație care exprimă surpriza , indignarea , regretul sau care constituie o avertizare ( asupra unui pericol ) . 2. ( Însoțit de " iu " ) Strigăt ( de voie bună ) care însoțește chiuiturile . 3. Cuvânt care imită urletul unor animale ( mai ales al lupului ) . - Onomatopee . U ^1 s . m . invar . A douăzeci și șasea literă a alfabetului limbii române ; sunet notat cu această literă ( vocală închisă ^2 ( 8 ) , rotunjită ( 2 ) , din seria