Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române
Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru ORÂNDUIRE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 27 pentru ORÂNDUIRE.
... la strictul necesar în cheltuieli ; cumpătare , chibzuială , măsură . 3. ( Concr . ; la pl . ) Bani agonisiți și păstrați pentru satisfacerea anumitor trebuințe . 4. Mod de întocmire , de orânduire a planului sau a părților unei lucrări , ale unei scrieri , ale unei legi etc . ; alcătuire , compoziție . [ Var . : ( înv . ) iconomíe , - ii s ...
GLOÁTĂ , gloate , s . f . 1. ( Depr . ) Mulțime ( pestriță ) de oameni strânși la un loc ; buluc , adunătură . 2. ( În orânduirea feudală ) Unitate de infanterie alcătuită din
INTERVENȚIONÍSM s . n . Amestec al unui stat în afacerile interne ale altui stat ( cu scopul de a - l subordona sau de a schimba orânduirea ) . [ Pr . : - ți -
MOȘNENÉSC , - EÁSCĂ , moșnenești , adj . ( În orânduirea feudală , în Țară Românească ) Care aparține moșnenilor ( 1 ) , privitor la moșneni , de moșnean ; răzeșesc , moștenesc . - Moșnean + suf . -
... ORÂNDUIÁLĂ , orânduieli , s . f . 1. Rânduială , ordine , întocmire , organizare . 2. ( Înv . ) Hotărâre , dispoziție , ordin ; ( concr . ) act care conține o hotărâre . 3. Orânduire
... cu o normă , cu o disciplină , cu o regulă . 3. Principiu de cauzalitate sau de finalitate a lumii , lege proprie naturii . 4. Organizare , orânduire
... o autoritate administrativă , judecătorească etc . , act care conține această dispoziție . 2. ( În vechea armată ) Soldat atașat pe lângă un ofițer pentru servicii personale . 3. Aranjare , orânduire
... Asociație de oameni cu concepții sau preocupări comune , uniți conform unui regulament sau unui statut , în vederea depunerii unei activități organizate . 2. Mod de organizare , orânduire
PLOSCÁR , ploscari , s . m . 1. Persoană care lucrează sau vinde ploști . 2. ( În orânduirea feudală a țărilor române ) Ajutor de paharnic ; cupar . 3. ( Reg . ) Vornicel . 4. Fig . Palavragiu , flecar ; ploscaș . - Ploscă + suf . -
REÁCȚIE , reacții , s . f . I. 1. Faptul de a reacționa ; atitudine , manifestare ca răspuns la ceva . 2. ( Biol . ) Fenomen nemijlocit prin care materia vie răspunde acțiunii unui excitant ( venit din interior sau din afară ) . 3. ( Chim . ) Fenomen de transformare a uneia sau a mai multor substanțe chimice sub acțiunea unor agenți fizici sau a altor substanțe chimice , în urma căruia se formează substanțe noi , cu proprietăți diferite de ale celor inițiale . 4. ( Fiz . ; în sintagma ) Reacție nucleară v . nuclear . 5. ( Fiz . ) Forță ( sau cuplu de forțe ) exercitată de un sistem de corpuri asupra altui sistem de corpuri , în momentul în care ultimul exercită asupra primului o forță ( sau un cuplu de forțe ) care se consideră ca acțiune . II. ( În forma reacțiune ) Împotrivire politică și economică a claselor în declin față de orice manifestare a progresului social ; p . ext . totalitatea celor care susțin această împotrivire și vor restaurarea orânduirii vechi . [ Pr . : re - ac - . - Var . : reacțiúne s .