Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru ÎNĂLȚIME

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 122 pentru ÎNĂLȚIME.

2 Imparati Capitol 23

2 Imparati Capitol 23 2 Imparati 22 2 Imparati Capitol 23 1 Împăratul Iosia a strîns la el pe toți bătrînii lui Iuda și ai Ierusalimului. 2 Apoi s`a suit în Casa Domnului, cu toți bărbații lui Iuda și cu toți locuitorii Ierusalimului, preoții, proorocii, și tot poporul, dela cel mai mic pînă la cel mai mare. A citit înaintea lor toate cuvintele din cartea legămîntului, pe care o găsiseră în Casa Domnului. 3 Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc, și a făcut legămînt înaintea Domnului, îndatorindu-se să urmeze pe Domnul, și să păzească poruncile, învățăturile și legile Lui, din toată inima și din tot sufletul lui, ca să împlinească astfel cuvintele legămîntului acestuia, scrise în cartea aceasta. Și tot poporul a intrat în legămînt. 4 Împăratul a poruncit marelui preot Hilchia, preoților de al doilea rînd, și celor ce păzeau pragul, să scoată din Templul Domnului toate sculele cari fuseseră făcute pentru Baal, pentru Astartea, și pentru toată oștirea cerurilor; și le -a ars afară din Ierusalim, în ogoarele Chedronului, și a pus să le ducă cenușa la Betel. ...

 

1 Samuel Capitol 9

... 2 El avea un fiu cu numele Saul, tînăr și frumos, mai frumos decît oricare din copiii lui Israel. Și -i întrecea pe toți în înălțime dela umăr în sus. 3 Măgărițele lui Chis, tatăl lui Saul, s`au rătăcit; și Chis a zis fiului său Saul: ,,Ia cu ... Ele le-au răspuns: ,,Da, iacă -l înaintea ta; dar du-te repede, astăzi a venit în cetate, pentrucă poporul aduce jertfă pe înălțime. 13 Cînd veți intra în cetate, îl veți găsi înainte ca să se suie la locul înalt să mănînce; căci poporul nu mănîncă pînă nu ... găsi.`` 14 Și s`au suit în cetate. Tocmai cînd intrau pe poarta cetății, au fost întîlniți de Samuel, care ieșea să se suie pe înălțime. 15 Dar, cu o zi mai înainte de venirea lui Saul, Domnul înștiințase pe Samuel, și -i zisese: 16 ,,Mîne, la ceasul acesta, îți voi ... zis: ,,Arată-mi, te rog, unde este casa văzătorului.`` 19 Samuel a răspuns lui Saul: ,,Eu sînt văzătorul. Suie-te înaintea mea pe înălțime, și veți mînca astăzi cu mine. Mîne te voi lăsa să pleci, și-ți voi spune tot ce se petrece în inima ta. 20 Nu ...

 

1 Imparati Capitol 13

1 Imparati Capitol 13 1 Imparati 12 1 Imparati Capitol 13 1 Dar iată că un om al lui Dumnezeu a venit din Iuda la Betel, trimes de cuvîntul Domnului, tocmai pe cînd stătea Ieroboam la altar să ardă tămîie. 2 El a strigat împotriva altarului, după cuvîntul Domnului, și a zis: ,,Altarule! Altarule! Așa vorbește Domnul: ,Iată că se va naște un fiu casei lui David; numele lui va fi Iosia; el va junghia pe tine, pe preoții înălțimilor, cari ard tămîie pe tine, și pe tine se vor arde osăminte omenești!`` 3 Și în aceeaș zi a dat un semn, zicînd: ,,Acesta este semnul care arată că Domnul a vorbit: Altarul se va despica, și cenușa de pe el se va vărsa.`` 4 Cînd a auzit împăratul cuvîntul pe care -l strigase omul lui Dumnezeu împotriva altarului din Betel, a întins mîna de pe altar, zicînd: ,,Prindeți -l!`` Și mîna, pe care o întinsese Ieroboam împotriva lui, s`a uscat, și n`a putut s`o întoarcă înapoi. 5 Altarul s`a despicat, și cenușa de pe ...

 

2 Imparati Capitol 15

2 Imparati Capitol 15 2 Imparati 14 2 Imparati Capitol 15 1 În al douăzeci și șaptelea an al lui Ieroboam, împăratul lui Israel, a început să domnească Azaria, fiul lui Amația, împăratul lui Iuda. 2 Avea șasesprezece ani cînd a ajuns împărat, și a domnit cinci zeci și doi de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Iecolia din Ierusalim. 3 El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său Amația. 4 Numai că înălțimile nu le -a stricat; poporul tot mai aducea jertfe și tămîie pe înălțimi. 5 Domnul a lovit pe împărat cu lepră și el a fost lepros pînă în ziua morții, și a locuit într`o casă deosebită. Și Iotam, fiul împăratului, era în fruntea casei și judeca poporul țării. 6 Celelalte fapte ale lui Azaria, și tot ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? 7 Azaria a adormit cu părinții săi, și l-au îngropat cu părinții săi în cetatea lui David. Și, în locul lui, a domnit fiul său ...

 

2 Imparati Capitol 17

2 Imparati Capitol 17 2 Imparati 16 2 Imparati Capitol 17 1 În al doisprezecelea an al lui Ahaz, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria, Osea, fiul lui Ela. A domnit nouă ani. 2 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, totuș nu ca împărații lui Israel dinaintea lui. 3 Salmanasar, împăratul Asiriei, s`a suit împotriva lui; și Osea i s`a supus, și i -a plătit un bir. 4 Dar împăratul Asiriei a descoperit o uneltire la Osea, căci trimesese soli lui So, împăratul Egiptului, și nu mai plătea pe fiecare an birul împăratului Asiriei. Împăratul Asiriei l -a închis și l -a pus în lanțuri într`o temniță. 5 Și împăratul Asiriei a străbătut toată țara, și s`a suit împotriva Samariei, pe care a împresurat -o timp de trei ani. 6 În al nouălea an al lui Osea, împăratul Asiriei a luat Samaria, și a dus pe Israel în robie în Asiria, l -a pus să locuiască la Halah ...

 

Neemia Capitol 9

Neemia Capitol 9 Neemia 8 Neemia Capitol 9 1 În a douăzeci și patra zi a aceleiaș luni, copiii lui Israel s`au adunat, îmbrăcați în saci și presărați cu țărînă, pentru ținerea unui post. 2 Cei ce erau din neamul lui Israel, despărțindu-se de toți străinii, au venit și și-au mărturisit păcatele lor și fărădelegile părinților lor. 3 După ce au șezut jos, au cetit în cartea Legii Domnului, Dumnezeului lor, a patra parte din zi; și altă a patra parte din zi și-au mărturisit păcatele și s`au închinat înaintea Domnului, Dumnezeului lor. 4 Iosua, Bani, Cadmiel, Șebania, Buni, Șerebia, Bani și Chenani s`au suit pe scaunul Leviților și au strigat cu glas tare către Domnul, Dumnezeul lor. 5 Și Leviții Iosua, Cadmiel, Bani, Hașabnia, Șerebia, Hodia, Șebania și Petahia, au zis: ,,Sculați-vă și binecuvîntați pe Domnul, Dumnezeul vostru, din vecinicie în vecinicie! ,,Binecuvîntat să fie Numele Tău cel slăvit, care este mai pe sus de orice binecuvîntare și de orice laudă! 6 Tu, Doamne, numai Tu, ai făcut cerurile, cerurile cerurilor și toată oștirea lor, și pămîntul cu tot ce este pe el, ...

 

Exodul Capitol 25

Exodul Capitol 25 Exodul 24 Exodul Capitol 25 1 Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: 2 ,,Vorbește copiilor lui Israel: Să-Mi aducă un dar; să -l primiți pentru Mine dela orice om care -l va da cu tragere de inimă. 3 Iată ce veți primi dela ei ca dar: aur, argint și aramă; 4 materii vopsite în albastru, purpuriu, cîrmiziu, pînză de in subțire și păr de capră; 5 piei de berbeci vopsite în roș și piei de vițel de mare; lemn de salcîm; 6 untdelemn pentru sfeșnic, mirodenii pentru untdelemnul ungerii și pentru tămîia mirositoare; 7 pietre de onix și alte pietre pentru efod (umărar) și pieptar. 8 Să-Mi facă un locaș sfînt, și Eu voi locui în mijlocul lor. 9 Să faceți cortul și toate vasele lui după chipul pe care ți -l voi arăta.`` 10 Să facă un chivot de lemn de salcîm; lungimea lui să fie de două coturi și jumătate, lățimea de un cot și jumătate, și înălțimea de un cot și jumătate. 11 Să -l poleiești cu aur curat, să -l poleiești pe din lăuntru și pe din afară, și să -i faci ...

 

Exodul Capitol 37

Exodul Capitol 37 Exodul 36 Exodul Capitol 37 1 Apoi Bețaleel a făcut chivotul din lemn de salcîm; lungimea lui era de doi coți și jumătate, lățimea de un cot și jumătate și înălțimea tot de un cot și jumătate. 2 L -a poleit cu aur curat pe dinlăuntru și pe din afară, și i -a făcut un chenar de jur împrejur. 3 A turnat pentru el patru verigi de aur, pe cari le -a pus la cele patru colțuri ale lui: două verigi de o parte și două verigi de cealaltă parte. 4 A făcut niște drugi de lemn de salcîm, și i -a poleit cu aur. 5 A vîrît drugii în verigile dela cele două laturi ale chivotului, ca să ducă chivotul. 6 A făcut și capacul ispășirii de aur curat; lungimea lui era de doi coți și jumătate, și lățimea de un cot și jumătate. 7 A făcut doi heruvimi de aur bătut, la cele două capete ale capacului ispășirii; 8 un heruvim la un capăt, și un heruvim la celalt capăt; heruvimii i - ...

 

1 Samuel Capitol 10

... este tatăl lor?`` Deacolo zicala: ,,Oare și Saul este între prooroci?`` - 13 Cînd a sfîrșit de proorocit, s`a dus pe înălțime. 14 Unchiul lui Saul a zis lui Saul și slugii lui: ,,Unde v`ați dus?`` Saul a răspuns: ,,Să căutăm măgărițele ... vase.`` 23 Au alergat și l-au scos de acolo, și el s`a înfățișat în mijlocul poporului. Îi întrecea pe toți în înălțime, dela umăr în sus. 24 Samuel a zis întregului popor: ,,Vedeți pe cel pe care l -a ales Domnul? Nu este ...

 

2 Samuel Capitol 23

2 Samuel Capitol 23 2 Samuel 22 2 Samuel Capitol 23 1 Iată cele din urmă cuvinte ale lui David. Cuvîntul lui David, fiul lui Isai, cuvîntul omului care a fost înălțat sus de tot, cuvîntul unsului Dumnezeului lui Iacov, cuvîntul cîntărețului plăcut al lui Israel. 2 Duhul Domnului vorbește prin mine, și cuvîntul Lui este pe limba mea. 3 Dumnezeul lui Israel a vorbit. Stînca lui Israel mi -a zis: ,,Cel ce împărățește între oameni cu dreptate, celce împărățește în frică de Dumnezeu, 4 este ca lumina dimineții, cînd răsare soarele în dimineața fără nori; ca razele soarelui după ploaie, cari fac să încolțească din pămînt verdeața. 5 Măcar că nu este așa casa mea înaintea lui Dumnezeu, totuș El a făcut cu mine un legămînt vecinic, bine întărit în toate privințele și tare. Nu va face El oare să răsară din el tot ce este spre mîntuirea și bucuria mea? 6 Dar cei răi sînt toți ca niște spini pe cari -i arunci, și nu -i iei cu mîna; 7 cine se atinge de ei, se înarmează cu un fer sau cu mînerul unei sulițe, și -i arde în ...

 

1 Imparati Capitol 3

... că aducea jertfe și tămîie pe înălțimi. 4 Împăratul s`a dus la Gabaon să aducă jertfe acolo, căci era cea mai însemnată înălțime. Solomon a adus o mie de arderi de tot pe altar. 5 La Gabaon, Domnul S`a arătat în vis lui ...

 

   Următoarele >>>