Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru MIJLOCUL DRUMULUI
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 116 pentru MIJLOCUL DRUMULUI.
... aduci în casa Domnului, Dumnezeului tău, pîrga celor dintîi roade ale pămîntului. 20 Iată, Eu trimet un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum, și să te ducă în locul, pe care l-am pregătit. 21 Fii cu ochii în patru înaintea Lui, și ascultă glasul Lui; să nu ...
... umflat de mîndrie; de aceea M`au uitat. 7 Eu M`am făcut ca un leu pentru ei, și -i pîndesc ca un pardos pe drum. 8 Mă năpustesc asupra lor, ca o ursoaică lipsită de puii ei, le sfîșii învelișul inimii; îi înghit pe dată ca un leu, și fiarele ...
... Egiptul, și ai străpuns balaurul? 10 Nu ești Tu acela, care ai uscat marea, apele adîncului celui mare, și ai croit în adîncimile mării, un drum pentru trecerea celor răscumpărați? 11 Astfel cei răscumpărați de Domnul se vor întoarce, vor veni în Sion cu cîntări de biruință, și o bucurie vecinică ...
Fapte Capitol 3 Fapte 2 Fapte Capitol 3 1 Petru și Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii: era ceasul al nouălea. 2 Acolo era un om olog din naștere, care era dus și pus în toate zilele la poarta Templului, numită ,,Frumoasă``, ca să ceară de milă dela cei ce intrau în Templu. 3 Omul acesta, cînd a văzut pe Petru și pe Ioan că voiau să intre în Templu, le -a cerut milostenie. 4 Petru, ca și Ioan, s`a uitat țintă la el, și a zis: ,,Uită-te la noi!`` 5 Și el se uita la ei cu luare aminte, și aștepta să capete ceva dela ei. 6 Atunci Petru i -a zis: ,,Argint și aur, n`am; dar ce am, îți dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te și umblă!`` 7 L -a apucat de mîna dreaptă, și l -a ridicat în sus. Îndată i s`au întărit tălpile și glesnele; 8 dintr`o săritură a fost în picioare, și a început să umble. A intrat cu ei în Templu, ...
Iov Capitol 30 Iov 29 Iov Capitol 30 1 Și acum!... Am ajuns de rîsul celor mai tineri de cît mine, pe ai căror părinți nu -i socoteam vrednici să -i pun printre cînii turmei mele. 2 Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mînilor lor, cînd ei nu erau în stare să ajungă la bătrîneță? 3 Sfrijiți de sărăcie și foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite și pustii. 4 Smulg ierburile sălbatice de lîngă copăcei, și n`au ca pîne de cît rădăcina de bucsau. 5 Sînt izgoniți din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după niște hoți. 6 Locuiesc în văi îngrozitoare, în peșterile pămîntului și în stînci. 7 Urlă printre stufișuri, și se adună supt mărăcini. 8 Ființe mîrșave și disprețuite, -sînt izgoniți din țară. 9 Și acum, astfel de oameni mă pun în cîntecele lor, am ajuns de batjocura lor. 10 Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în față. 11 Nu se mai sfiesc și mă înjosesc, nu mai au niciun frîu înaintea mea. 12 Ticăloșii aceștia se scoală la dreapta mea, și îmi împing picioarele, și își croiesc cărări împotriva mea ca să mă peardă. 13 Îmi nimicesc cărarea ...
... în aceaș zi cu hainele sfîșiate, și cu capul acoperit cu țărînă. 13 Cînd a ajuns, Eli, aștepta, stînd pe un scaun lîngă drum, căci inima îi era neliniștită pentru chivotul lui Dumnezeu. La intrarea lui în cetate, omul acesta a dat de veste, și toată cetatea ...
Psalmii Capitol 35 Psalmii 34 Psalmii Capitol 35 1 (Un psalm al lui David.) Apără-mă Tu, Doamne, de potrivnicii mei, luptă Tu cu cei ce se luptă cu mine! 2 Ia pavăza și scutul, și scoală-Te să-mi ajuți. 3 Învîrte sulița și săgeata împotriva prigonitorilor mei! zi sufletului meu: ,,Eu sînt mîntuirea ta!`` 4 Rușinați și înfruntați să fie ceice vor să-mi ia viața! Să dea înapoi și să roșească cei ce-mi gîndesc peirea! 5 Să fie ca pleava luată de vînt, și să -i gonească îngerul Domnului! 6 Drumul să le fie întunecos și alunecos, și să -i urmărească îngerul Domnului! 7 Căci mi-au întins lațul lor, fără pricină, pe o groapă, pe care au săpat -o, fără temei, ca să-mi ia viața; 8 să -i ajungă prăpădul pe neașteptate, să fie prinși în lațul, pe care l-au întins, să cadă în el și să piară! 9 Și atunci mi se va bucura sufletul în Domnul: se va veseli de mîntuirea Lui. 10 Toate oasele mele vor zice: ,,Doamne, cine poate, ca Tine, să scape pe cel nenorocit de unul mai tare de cît el, pe cel nenorocit și sărac ...
... 8 Proverbele 7 Proverbele Capitol 8 1 Nu strigă înțelepciunea, și nu-și înalță priceperea glasul? 2 Ea se așează sus pe înălțimi, afară pe drum, la răspîntii, 3 și strigă lîngă porți, la intrarea cetății, la intrarea porților: 4 ,,Oamenilor, către voi strig, și spre fiii oamenilor se îndreaptă glasul ...
... nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecilea neam, pe vecie, 4 pentru că nu v`au ieșit înainte cu pîne și apă, pe drum, la ieșirea voastră din Egipt, și pentru că au adus, pe preț de argint, împotriva ta pe Balaam, fiul lui Beor, din Petor din Mesopotamia ...
... ridica mîna asupra Rîului în mînia Lui, îl va împărți în șapte pîraie, așa că îl vor putea trece încălțați. 16 Și va fi un drum pentru rămășița poporului Său, care va mai rămînea în Asiria, cum a fost pentru Israel, în ziua cînd a ieșit din ...
Judecatorii Capitol 3 Judecatorii 2 Judecatorii Capitol 3 1 Iată neamurile pe cari le -a lăsat Domnul ca să încerce pe Israel prin ele, pe toți cei ce nu cunoscuseră toate războaiele Canaanului. 2 El voia numai ca vîrstele de oameni ale copiilor lui Israel să cunoască și să învețe războiul, și anume cei ce nu -l cunoscuseră mai înainte. 3 Neamurile acestea erau cei cinci domnitori ai Filistenilor, toți Cananiții, Sidoniții, și Heviții cari locuiau în muntele Liban, dela muntele Baal-Hermon pînă la intrarea Hamatului. 4 Neamurile acestea au slujit ca să pună pe Israel la încercare, pentruca Domnul să vadă dacă vor asculta de poruncile pe cari le dăduse părinților lor prin Moise. 5 Și copiii lui Israel au locuit în mijlocul Cananiților, Hetiților, Amoriților, Fereziților, Heviților și Iebusiților; 6 au luat de neveste pe fetele lor, și au dat de neveste fiilor lor pe fetele lor, și au slujit dumnezeilor lor. 7 Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, au uitat pe Domnul, și au slujit Baalilor și idolilor. 8 Domnul S`a aprins de mînie împotriva lui Israel, și i -a vîndut în mînile lui Cușan- ...