Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru NAȘTE (DIN)

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 221 pentru NAȘTE (DIN).

Osea Capitol 5

... ei. 6 Vor merge cu oile și boii lor să caute pe Domnul, dar nu -L vor găsi nicidecum: căci S`a depărtat din mijlocul lor. 7 Au fost necredincioși Domnului, căci au născut copii din curvie; acum îi va înghiți o lună nouă cu avuțiile lor. 8 Sunați din trîmbiță la Ghibea, sunați din trîmbiță la Rama! Strigați la Bet-Aven! Iacă -i pe urma ta, Beniamine! 9 Efraim va fi pustiit în ziua pedepsei: ce vestesc Eu împotriva ...

 

Isaia Capitol 6

... cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, și am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oștirilor!`` 6 Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mînă, pe care -l luase cu cleștele de pe altar. 7 Mi -a ... pînă va îndepărta Domnul pe oameni, și țara va ajunge o mare pustie. 13 Și chiar a zecea parte de va mai rămînea din locuitori, vor fi nimiciți și ei la rîndul lor. Dar, după cum terebintul și stejarul își păstrează butucul din rădăcină, cînd sînt tăiați, tot așa, o sămînță sfîntă se va naște iarăș din

 

Deuteronomul Capitol 28

... Vei avea logodnică, și altul se va culca cu ea; vei zidi casă, și n`o vei locui; vei sădi vie, și nu vei mînca din ea. 31 Boul tău va fi junghiat subt ochii tăi, și nu vei mînca din el; ți se va răpi măgarul dinaintea ta, și nu ți se va da înapoi; oile tale vor fi date vrăjmașilor tăi, și nu va ... fratele său, la nevasta care se odihnește pe sînul lui, la copiii pe cari i -a cruțat: 55 nu va da nici unuia din ei din carnea copiilor lui cu care se hrănește, fiindcă nu -i va mai rămînea nimic în mijlocul strîmtorării și necazului în care te va aduce vrăjmașul ... pămînt, va privi fără milă pe bărbatul care se odihnește la sînul ei, pe fiul și pe fiica ei: 57 nu le va da nimic din pielița noului născut, pieliță ieșită dintre picioarele ei și din copiii pe cari -i va naște, căci, ducînd lipsă de toate, îi va mînca în ascuns, din pricina strîmtorării și necazului în care te va aduce vrăjmașul tău în cetățile tale. 58 Dacă nu vei păzi și nu vei împlini toate cuvintele ...

 

Fapte Capitol 7

... a arătat părintelui nostru Avraam, cînd era în Mesopotamia, înainte ca să se așeze în Haran. 3 Și i -a zis: ,Ieși din țara ta și din familia ta, și du-te în țara, pe care ți -o voi arăta.`` 4 El a ieșit atunci din țara Haldeilor, și s`a așezat în Haran. De acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l -a strămutat în țara aceasta ... netăiați împrejur cu inima și cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviți Duhului Sfînt. Cum au făcut părinții voștri, așa faceți și voi. 52 Pe cari din prooroci nu i-au prigonit părinții voștri? Au omorît pe ceice vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care L-ați vîndut acum, și L ... cari ați primit Legea dată prin îngeri, și n`ați păzit -o!...`` 54 Cînd au auzit ei aceste vorbe, îi tăia pe inimă, și scrîșneau din dinți împotriva lui. 55 Dar Ștefan, plin de Duhul Sfînt, și -a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu ... Ei au început atunci să răcnească, și-au astupat urechile, și s`au năpustit toți într`un gînd asupra lui. 58 L-au tîrît afară ...

 

Eclesiastul Capitol 4

... sărac și înțelept decît un împărat bătrîn și fără minte, care nu înțelege că trebuie să se lase îndrumat; 14 căci el poate să iasă din temniță ca să domnească, măcarcă poate chiar să se fi născut sărac în împărăția celui din urmă. 15 Am văzut pe toți cei vii, cari umblă supt soare, înconjurînd pe copilul, care avea să urmeze după împărat și să domnească în ...

 

1 Samuel Capitol 17

... așezaseră pe un munte deoparte, și Israel pe un munte de cealaltă parte: doar valea îi despărțea. 4 Atunci a ieșit un om din tabăra Filistenilor și a înaintat între cele două oștiri. El se numea Goliat, era din Gat, și avea o înălțime de șase coți și o palmă. 5 Pe cap avea un coif de aramă, și purta niște zale de solzi ... de bătaie. Cum a ajuns, a întrebat pe frații săi de sănătate. 23 Pe cînd vorbea cu ei, iată că Filisteanul din Gat, numit Goliat, a înaintat între cele două oștiri, ieșind afară din șirurile Filistenilor. A rostit aceleași cuvinte ca mai înainte, și David le -a auzit. 24 La vederea acestui om toți cei ... David a zis lui Saul: ,,Robul tău păștea oile tatălui său. Și cînd un leu sau un urs venea să -i ia o oaie din turmă, 35 alergam după el, îl loveam, și -i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam, și -l omoram. 36 Așa a doborît robul tău leul și ...

 

Judecatorii Capitol 8

... Ghedeon a zis: ,,Ei bine! dupăce Domnul va da în mînile noastre pe Zebah și pe Țalmuna, vă voi scărpina carnea cu spini din pustie și cu mărăcini.`` 8 De acolo s`a suit la Penuel, și a făcut celor din Penuel aceeaș rugăminte. Ei i-au răspuns cum îi răspunseseră cei din Sucot. 9 Și a zis și celor din Penuel: ,,Cînd mă voi întoarce în pace, voi dărîma turnul acesta.`` 10 Zebah și Țalmuna erau la Carcor împreună cu oștirea lor de aproape cincisprezece ... fugă toată oștirea. 13 Ghedeon, fiul lui Ioas, s`a întors dela luptă prin suișul Heres. 14 A prins dintre cei din Sucot un tînăr pe care l -a întrebat, și care i -a dat în scris numele căpeteniilor și bătrînilor din Sucot; erau șaptezeci și șapte de bărbați. 15 Apoi a venit la cei din Sucot, și a zis: ,,Iată pe Zebah și Țalmuna, pentru cari m`ați batjocorit, zicînd: ,Oare mîna lui Zebah și Țalmuna este în ... stăpînirea ta, ca să dăm pîne oamenilor tăi obosiți?`` 16 Și a luat pe bătrînii cetății, și a pedepsit pe oamenii ...

 

Genesa Capitol 22

... Isaac, vorbind cu tatăl său Avraam, a zis: ,,Tată!`` ,,Ce este, fiule?`` i -a răspuns el. Isaac a zis din nou: ,,Iată focul și lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?`` 8 ,,Fiule``, a răspuns Avraam, ,,Dumnezeu însuș va purta grijă ... a întins mîna, și a luat cuțitul, ca să junghie pe fiul său. 11 Atunci Îngerul Domnului l -a strigat din ceruri, și a zis: ,,Avraame! Avraame!`` ,,Iată-mă!`` a răspuns el. 12 Îngerul a zis: ,,Să nu pui mîna ... Deaceea se zice și azi: ,,La muntele unde Domnul va purta de grijă1.`` 15 Ingerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam, 16 și a zis: ,,Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentrucă ai făcut lucrul acesta, și n`ai cruțat pe ...

 

Ieremia Capitol 20

... poarta de sus a lui Beniamin, în Casa Domnului. 3 Dar a doua zi, Pașhur a scos pe Ieremia din temniță. Și Ieremia i -a zis: ,,Domnul nu te mai numește Pașhur`` (Noroc din toate părțile), ci Magor-Misabib (Spaimă din toate părțile). 4 Căci așa vorbește Domnul: ,,Iată, te voi face de groază, pe tine și pe toți prietenii tăi; ei vor cădea uciși de ... fă-mă să văd răzbunarea Ta împotriva lor! Căci Ție îmi încredințez pricina. 13 Cîntați Domnului, lăudați pe Domnul! Căci El izbăvește sufletul celui nenorocit din mîna celor răi.`` 14 Blestemată să fie ziua cînd m`am născut! Ziua în care m`a născut mama, să nu fie binecuvîntată ... mamei, ca să-mi fi fost ea mormîntul meu!`` De ce n`a rămas ea vecinic însărcinată cu mine? 18 Pentruce am ieșit din

 

1 Samuel Capitol 4

... tabără. ,Vai de noi!` au zis ei, ,căci n`a fost așa ceva pînă acum. 8 Vai de noi! Cine ne va izbăvi din mîna acestor dumnezei puternici? Dumnezeii aceștia au lovit pe Egipteni cu tot felul de urgii în pustie. 9 Întăriți-vă, și fiți oameni, Filistenilor, ca ... început lupta, și Israel a fost bătut. Fiecare a fugit în cortul lui. Înfrîngerea a fost foarte mare, și din Israel au căzut treizeci de mii de oameni pedeștri. 11 Chivotul lui Dumnezeu a fost luat, și cei doi fii ai lui Eli ... ani, avea ochii întunecați și nu mai putea să vadă. 16 Omul a zis lui Eli: ,,Vin de pe cîmpul de bătaie, și din cîmpul de bătaie am fugit astăzi``. Eli a zis: ,,Ce s`a întîmplat, fiule?`` 17 Cel ce aducea vestea aceasta, ca ... la ce i se spunea. 21 A pus copilului numele I-Cabod! (Nu mai e slavă), zicînd: ,,S`a dus slava din Israel!`` Spunea lucrul acesta din pricina luării chivotului lui Dumnezeu, și

 

Leviticul Capitol 22

... și care se va fi făcut necurat prin ea. 6 Cine se va atinge de aceste lucruri, va fi necurat pînă seara; să nu mănînce din lucrurile sfinte, decît dupăce își va scălda trupul în apă; 7 după asfințitul soarelui, va fi curat; și în urmă va mînca din lucrurile sfinte, căci aceasta este hrana lui. 8 Să nu mănînce dintr`o vită moartă sau sfîșiată, ca să nu se spurce cu ea. Eu ... pentru păcatul lor și să nu moară, pentrucă au necinstit lucrurile sfinte. Eu sînt Domnul, care îi sfințesc. 10 Nici un străin să nu mănînce din lucrurile sfinte; cel ce locuiește la un preot ca oaspe, și cel tocmit cu ziua, să nu mănînce din lucrurile sfinte. 11 Dar robul cumpărat de preot cu preț de argint, va putea să mănînce, tot așa și cel născut în casa lui; ei ... despărțită de bărbat, fără să aibă copii, și care se va întoarce în casa tatălui său, ca atunci cînd era fată, va putea să mănînce din hrana tatălui ei. Dar niciun străin să nu mănînce din

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>