Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru PRIN��
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 578 pentru PRIN��.
... numai marele preot, odată pe an, și nu fără sînge, pe care îl aduce pentru sine însuș și pentru păcatele din neștiință ale norodului. 8 Prin aceasta, Duhul Sfînt arăta că drumul în Locul prea sfînt, nu era încă deschis cîtă vreme sta în picioare cortul dintîi. 9 Aceasta era o ... felurite spălături, pînă la o vreme de îndreptare. 11 Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare și mai desăvîrșit, care nu este făcut de mîni, adică nu este din zidirea aceasta; 12 și a intrat ... țapilor și cenușa unei vaci, stropită peste cei întinați, îi sfințește și le aduce curățirea trupului, 14 cu cît mai mult sîngele lui Hristos, care, prin Duhul cel vecinic, S`a adus pe Sine însuș jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăți cugetul vostru de faptele moarte, ca ... de mai multe ori dela întemeierea lumii; pe cînd acum, la sfîrșitul veacurilor, S`a arătat o singură dată, ca să șteargă păcatul prin jertfa Sa. 27 Și, după cum oamenilor le este rînduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, 28 tot așa, Hristos, după ...
... 20 Vrei dar să înțelegi, om nesocotit, că credința fără fapte este zădarnică? 21 Avraam, părintele nostru, n`a fost el socotit neprihănit prin fapte, cînd a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? 22 Vezi că credința lucra împreună cu faptele lui, și, prin fapte, credința a ajuns desăvîrșită. 23 Astfel s`a împlinit Scriptura care zice: ,,Avraam a crezut pe Dumnezeu, și ... s`a socotit ca neprihănire``; și el a fost numit ,,prietenul lui Dumnezeu.`` 24 Vedeți dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, și nu numai prin credință. 25 Tot așa, curva Rahav: n`a fost socotită și ea neprihănită prin fapte, cînd a găzduit pe soli și i -a scos afară pe altă cale? 26 După cum trupul fără duh este ...
... Capitol 3 1 Prea iubiților, aceasta este a doua epistolă, pe care v`o scriu. În amîndouă, caut să vă trezesc mintea sănătoasă, prin înștiințări, 2 ca să vă fac să vă aduceți aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinții prooroci, și de porunca Domnului și Mîntuitorului nostru ... noștri, toate rămîn așa cum erau dela începutul zidirii!`` 5 Căci înadins se fac că nu știu că odinioară erau ceruri și un pămînt scos prin Cuvîntul lui Dumnezeu din apă și cu ajutorul apei, 6 și că lumea de atunci a perit tot prin ele, înecată de apă. 7 Iar cerurile și pămîntul de acum sînt păzite și păstrate, prin acelaș Cuvînt, pentru focul din ziua de judecată și de peire a oamenilor nelegiuiți. 8 Dar, prea iubiților, să nu uitați un lucru ...
... Libnei. 30 Domnul a dat -o și pe ea, împreună cu împăratul ei, în mînile lui Israel, și a trecut -o prin ascuțișul săbiei, pe ea și pe toți ceice se găseau în ea; n`a lăsat să scape niciunul, și a făcut ... a dat cetatea Lachis în mînile lui Israel, care a luat -o a doua zi, și a trecut -o prin ascuțișul săbiei, pe ea și pe toți cei ce se aflau în ea, cum făcuse cu Libna. 33 Atunci Horam, împăratul Ghezerului, s`a ... a trecut din Lachis la Eglon; au tăbărît înaintea ei, și au început lupta. 35 Au luat -o în aceeaș zi, și au trecut -o prin ascuțișul săbiei, pe ea și pe toți ceice se aflau în ea; Iosua a nimicit -o cu desăvîrșire chiar în ziua aceea, cum ... cu el, s`a suit din Eglon la Hebron, și au început lupta împotriva lui. 37 L-au luat, și l-au trecut prin ascuțișul săbiei, pe el, pe împăratul lui, toate cetățile cari țineau de el, și pe toți ceice se aflau în el; Iosua n`a ...
... și le-ai dat porunci drepte, legi adevărate, învățături și orînduiri minunate. 14 Le-ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfînt, și le-ai dat prin robul Tău Moise, porunci, învățături și o lege. 15 Le-ai dat, dela înălțimea cerurilor, pîne, cînd le era foame, și ai scos apă din ... felul de bunătăți, puțuri săpate, vii, măslini, și pomi roditori din belșug; au mîncat, s`au săturat, s`au îngrășat, și au trăit în desfătări, prin bunătatea Ta cea mare. 26 Totuș, ei s`au răsculat și s`au răzvrătit împotriva Ta. Au aruncat Legea Ta la spatele lor, au ucis ... Ți-au întors spatele cu îndărătnicie, și-au înțepenit grumazul, și n`au ascultat. 30 I-ai îngăduit astfel mulți ani, le-ai dat înștiințări prin Duhul tău, prin prooroci, și tot n`au luat aminte. Atunci i-ai dat în mînile unor popoare străine. 31 Dar, în marea Ta îndurare, nu i-ai ... 32 Și acum, Dumnezeul nostru, Dumnezeule mare, puternic și înfricoșat, Tu care Îți ții legămîntul Tău de îndurare, nu privi ca puțin lucru toate suferințele prin ...
... mie. 9 Căci eu sînt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sînt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu. 10 Prin harul lui Dumnezeu sînt ce sînt. Și harul Lui față de mine n`a fost zădarnic; ba încă am lucrat mai mult decît ... n`a înviat. 17 Și dacă n`a înviat Hristos, credința voastră este zădarnică, voi sînteți încă în păcatele voastre, 18 și prin urmare și cei ce au adormit în Hristos, sînt pierduți. 19 Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci sîntem cei ... nenorociți dintre toți oamenii! 20 Dar acum, Hristos a înviat din morți, pîrga celor adormiți. 21 Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit și învierea morților. 22 Și după cum toți mor în Adam, tot așa, toți vor învia în Hristos; 23 dar ... îți este boldul, moarte?`` 56 Boldul morții este păcatul; și puterea păcatului este Legea. 57 Dar mulțămiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin ...
... să le slujească de mîncare. Nu erau oare de ajuns curviile tale, 21 de Mi-ai mai junghiat fiii, și i-ai dat, trecîndu -i prin foc în cinstea lor? 22 Și în mijlocul tuturor urîciunilor și curviilor tale, nu ți-ai adus aminte de vremea tinereței tale, cînd erai goală ... pe străini în locul bărbatului ei! 33 Tuturor curvelor li se plătește o plată; dar tu ai dat daruri tuturor ibovnicilor tăi, i-ai cîștigat prin daruri, ca să -i tragi la tine din toate părțile și să curvești cu ei. 34 Ai fost cu totul altfel decît celelalte curve, întrucît ... tine; Mă voi liniști, nu voi mai fi supărat. 43 Pentru că nu ți-ai adus aminte de vremea tinereței tale, ci M`ai ațîțat prin toate aceste lucruri, iată, voi face ca purtarea ta să cadă asupra capului tău, zice Domnul, Dumnezeu, ca să nu mai săvîrșești alte nelegiuiri cu ... n`a făcut nici jumătate din păcatele tale; urîciunile tale au fost mai multe decît ale ei, așa că ai ușurat vina surorilor tale prin toate urîciunile pe cari le-ai făcut acum. 52 Tu, care ușurai vina surorilor tale, prin purtrea ta, sufere acum urmările răutății tale; ...
... răzvrătit împotriva Mea în pustie. N`au urmat legile Mele, ci au lepădat poruncile Mele, pe cari trebuie să le împlinească omul, ca să trăiască prin ele, și Mi-au pîngărit peste măsură de mult Sabatele Mele. Atunci am avut de gînd să-Mi vărs mînia peste ei în pustie, ca ... N`au umblat după rînduielile Mele, n`au păzit și n`au împlinit poruncile Mele, pe cari trebuie să le împlinească omul, ca să trăiască prin ele, și au pîngărit Sabatele Mele. Atunci am avut de gînd să-Mi vărs urgia peste ei, să-Mi sting mînia împotiva lor în pustie ... Sabatele mele, și și-au întors ochii spre idolii părinților lor. 25 Ba încă le-am dat și legi cari nu erau bune, și porunci prin cari nu puteau să trăiască. 26 I-am spurcat prin darurile lor de mîncare, cînd treceau prin foc pe toți întîii lor născuți; am vrut să -i pedepsesc astfel, și să le arăt că Eu sînt Domnul.`` 27 ,,De aceea, fiul omului ... Voiți voi să spurcați în felul părinților voștri și să curviți alergînd după urîciunile lor? 31 Da, aducîndu-vă darurile de mîncare, trecîndu-vă copiii prin ...
... față în față cu Baal-Țefon: în dreptul locului acestuia să tăbărîți, lîngă mare. 3 Faraon va zice despre copiii lui Israel: ,S`au rătăcit prin țară; îi închide pustia.` 4 Eu voi împietri inima lui Faraon, și -i va urmări; dar Faraon și toată oastea lui vor face să se ... copiilor lui Israel să pornească înainte. 16 Tu, ridică-ți toiagul, întinde ți mîna spre mare, și despică -o; și copiii lui Israel vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat. 17 Eu voi împietri inima Egiptenilor, ca să intre în mare după ei. Și Faraon și toată oastea lui, carăle ... a suflat cu putere toată noaptea; el a uscat marea, și apele s`au despărțit în două. 22 Copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, și apele stăteau ca un zid la dreapta și la stînga lor. 23 Egiptenii i-au urmărit; și toți caii ... oastea lui Faraon, cari intraseră în mare după copiii lui Israel; niciunul măcar n`a scăpat. 29 Dar copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, în timp ce apele stăteau ca un zid la dreapta și la stînga lor. 30 În ziua aceea, Domnul a ...
... o piatră. 6 Dreapta Ta, Doamne, și -a făcut vestită tăria; Mîna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmași. 7 Prin mărimea măreției Tale, Tu trîntești la pămînt pe vrăjmașii Tăi; Îți deslănțuiești mînia, Și ea -i mistuie ca pe o trestie. 8 La suflarea nărilor ... sfințenie, Bogat în fapte de laudă, Și făcător de minuni? 12 Tu Ți-ai întins mîna dreaptă: Și i -a înghițit pămîntul. 13 Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit, Și ai izbăvit pe poporul acesta; Iar prin puterea Ta îl îndrepți Spre locașul sfințeniei Tale. 14 Popoarele vor afla lucrul acesta, și se vor cutremura: Apucă groaza pe Filisteni, 15 Se înspăimîntă ... călăreții lui au intrat în mare, Și Domnul a adus peste ei apele mării; Dar copiii lui Israel au mers ca pe uscat prin mijlocul mării.`` 20 Maria, proorocița, sora lui Aaron, a luat în mînă o timpană, și toate femeile au venit după ea, cu timpane ...
... ce umblă pe patru picioare sau pe un mare număr de picioare; ci să le priviți ca o urîciune. 43 Să nu vă faceți urîcioși prin toate aceste tîrîtoare cari se tîrăsc; să nu vă faceți necurați prin ele, să nu vă spurcați prin ele. 44 Căci Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru; voi să vă sfințiți, și fiți sfinți, căci Eu sînt sfînt; să nu vă faceți necurați prin ...