Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru TRĂIEȘTI!

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 223 pentru TRĂIEȘTI!.

Ioan Capitol 14

... voi întoarce la voi. 19 Peste puțină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veți vedea; pentrucă Eu trăiesc, și voi veți trăi. 20 În ziua aceea, veți cunoaște că Eu sînt în Tatăl Meu, că voi sînteți în Mine, și că Eu sînt în voi. 21 Cine ...

 

Fapte Capitol 21

Fapte Capitol 21 Fapte 20 Fapte Capitol 21 1 După ce ne-am smuls din brațele lor, am plecat pe apă, și ne-am dus drept la Cos, a doua zi la Rodos, și deacolo la Patara. 2 Am găsit o corabie, care avea să treacă în Fenicia, ne-am suit în ea, și am plecat. 3 Am trecut prin fața insulei Cipru, am lăsat -o la stînga, și ne-am urmat drumul spre Siria; apoi ne-am dat jos în Tir, unde avea să se descarce corabia. 4 Acolo am găsit pe ucenici, și am rămas șapte zile. Ucenicii, prin Duhul, ziceau lui Pavel să nu se suie la Ierusalim. 5 Dar cînd s`au împlinit zilele, am plecat, și ne-am văzut de drum; și ne-au petrecut toți, cu nevestele și copiii, pînă afară din cetate. Am îngenuncheat pe mal, și ne-am rugat. 6 Apoi ne-am luat ziua bună unii dela alții, și noi ne-am suit în corabie iar ei s`au întors acasă. 7 După ce ne-am isprăvit călătoria pe mare, din Tir am plecat la Ptolemaida, unde am urat de bine fraților, și am stat la ei o ...

 

2 Corinteni Capitol 13

2 Corinteni Capitol 13 2 Corinteni 12 2 Corinteni Capitol 13 1 Vin la voi pentru a treia oară. ,,Orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.`` 2 Cum am spus, cînd am fost de față a doua oară, tot așa și azi, cînd nu sînt de față, spun iarăș mai dinainte celor ce au păcătuit mai înainte, și tuturor celorlalți, că, dacă mă voi întoarce la voi, n`am să cruț deloc; 3 căci căutați o dovadă că Hristos vorbește în mine: El care nu este slab față de voi, ci este plin de putere între voi. 4 În adevăr El a fost răstignit prin slăbiciune; dar trăiește prin puterea lui Dumnezeu. Tot astfel și noi sîntem slabi în El, dar, prin puterea lui Dumnezeu, vom fi plini de viață cu El față de voi. 5 Pe voi înșivă încercați-vă dacă sînteți în credință. Pe voi înșivă cercați-vă. Nu recunoașteți voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sînteți lepădați. 6 Dar trag nădejde că veți recunoaște că noi nu sîntem lepădați. 7 Totuș ne rugăm lui Dumnezeu să nu faceți nimic ...

 

Galateni Capitol 3

... ca să le facă.`` 11 Și că nimeni nu este socotit neprhănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci ,,cel neprihănit prin credință va trăi.`` 12 Însă Legea nu se întemeiază pe credință; ci ea zice: ,,Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele``. 13 Hristos ne -a răscumpărat din blestemul Legii, făcîndu-Se blestem pentru noi, -fiindcă este scris: ,,Blestemat e oricine este atîrnat ...

 

Galateni Capitol 5

Galateni Capitol 5 Galateni 4 Galateni Capitol 5 1 Rămîneți dar tari, și nu vă plecați iarăș supt jugul robiei. 2 Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veți tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic. 3 Și mărturisesc iarăș încă odată oricărui om care primește tăierea împrejur, că este dator să împlinească toată Legea. 4 Voi, cari voiți să fiți socotiți neprihăniți prin Lege, v`ați despărțit de Hristos; ați căzut din har. 5 Căci noi, prin Duhul, așteptăm prin credință nădejdea neprihănirii. 6 Căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n`au vreun preț, ci credința care lucrează prin dragoste. 7 Voi alergați bine: cine v`a tăiat calea ca să n`ascultați de adevăr? 8 Înduplecarea aceasta nu vine dela Cel ce v`a chemat. 9 Puțin aluat face să se dospească toată plămădeala. 10 Eu, cu privire la voi, am, în Domnul, încrederea că nu gîndiți altfel. Dar cel ce vă tulbură, va purta osînda, oricine ar fi el. 11 Cît despre mine, fraților, dacă mai propovăduiesc tăierea împrejur, de ce mai sînt prigonit? Atunci pricina de poticnire a crucii s` ...

 

Efeseni Capitol 2

Efeseni Capitol 2 Efeseni 1 Efeseni Capitol 2 1 Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre, 2 în cari trăiați odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. 3 Între ei eram și noi toți odinioară, cînd trăiam în poftele firii noastre pămîntești, cînd făceam voile firii pămîntești și ale gîndurilor noastre, și eram din fire copii ai mîniei, ca și ceilalți. 4 Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne -a iubit, 5 măcar că eram morți în greșelile noastre, ne -a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sînteți mîntuiți). 6 El ne -a înviat împreună, și ne -a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus, 7 ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăție a harului Său, în bunătatea Lui față de noi în Hristos Isus. 8 Căci prin har ați fost mîntuiți, prin credință. Și aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu. 9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. 10 Căci noi sîntem lucrarea Lui, și ...

 

Efeseni Capitol 4

Efeseni Capitol 4 Efeseni 3 Efeseni Capitol 4 1 Vă sfătuiesc dar eu, cel întemnițat pentru Domnul, să vă purtați într`un chip vrednic de chemarea, pe care ați primit -o, 2 cu toată smerenia și blîndeța, cu îndelungă răbdare; îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste, 3 și căutați să păstrați unirea Duhului, prin legătura păcii. 4 Este un singur trup, un singur Duh, după cum și voi ați fost chemați la o singură nădejde a chemării voastre. 5 Este un singur Domn, o singură credință, un singur botez. 6 Este un singur Dumnezeu și Tată al tuturor, care este mai pe sus de toți, care lucrează prin toți și care este în toți. 7 Dar fiecăruia din noi harul i -a fost dat după măsura darului lui Hristos. 8 De aceea este zis: ,,S`a suit sus, a luat robia roabă, și a dat daruri oamenilor.`` 9 Și acest: ,,S`a suit``, ce însemnează decît că înainte Se pogorîse în părțile mai de jos ale pămîntului? 10 Cel ce S`a pogorît, este acelaș cu cel ce s`a suit mai ...

 

Filipeni Capitol 4

Filipeni Capitol 4 Filipeni 3 Filipeni Capitol 4 1 De aceea, prea iubiții și mult doriții mei frați, bucuria și cununa mea, rămîneți astfel tari în Domnul, prea iubiților! 2 Îndemn pe Evodia și îndemn pe Sintichia să fie cu un gînd în Domnul. 3 Și pe tine, adevărat tovarăș de jug, te rog să vii în ajutorul femeilor acestora, cari au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie, cu Clement și cu ceilalți tovarăși de lucru ai mei, ale căror nume sînt scrise în cartea vieții. 4 Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăș zic: Bucurați-vă! 5 Blîndeța voastră să fie cunoscută de toți oamenii. Domnul este aproape. 6 Nu vă îngrijorați de nimic; ci în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțămiri. 7 Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gîndurile în Hristos Isus. 8 Încolo, frații mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, și orice laudă, aceea să vă însuflețească. 9 Ce ați învățat, ce ați ...

 

1 Ioan Capitol 3

1 Ioan Capitol 3 1 Ioan 2 1 Ioan Capitol 3 1 Vedeți ce dragoste ne -a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și sîntem. Lumea nu ne cunoaște, pentrucă nu L -a cunoscut nici pe El. 2 Prea iubiților, acum sîntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi, nu s`a arătat încă. Dar știm că atunci cînd Se va arăta El, vom fi ca El; pentrucă Îl vom vedea așa cum este. 3 Oricine are nădejdea aceasta în El, se curățește, după cum El este curat. 4 Oricine face păcat, face și fărădelege; și păcatul este fărădelege. 5 Și știți că El S`a arătat ca să ia păcatele; și în El nu este păcat. 6 Oricine rămîne în El, nu păcătuiește; oricine păcătuiește, nu L -a văzut, nici nu L -a cunoscut. 7 Copilașilor, nimeni să nu vă înșele! Cine trăiește în neprihănire, este neprihănit, cum El însuș este neprihănit. 8 Cine păcătuiește, este dela diavolul, căci diavolul păcătuiește dela început. Fiul lui Dumnezeu S`a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. 9 Oricine este născut din Dumnezeu, ...

 

Iuda Capitol 1

... de vorbele vestite mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Hristos. 18 Cum vă spuneau că în vremurile din urmă vor fi batjocoritori, cari vor trăi după poftele lor nelegiuite. 19 Ei sînt aceia cari dau naștere la dezbinări, oameni supuși poftelor firii, cari n`au Duhul. 20 Dar voi, prea ...

 

Apocalipsa Capitol 22

Apocalipsa Capitol 22 Apocalipsa 21 Apocalipsa Capitol 22 1 Și mi -a arătat un rîu cu apa vieții, limpede ca cristalul, care ieșea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului. 2 În mijlocul pieții cetății, și pe cele două maluri ale rîului, era pomul vieții, rodind douăsprezece feluri de rod, și dînd rod în fiecare lună; și frunzele pomului slujesc la vindecarea Neamurilor. 3 Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji. 4 Ei vor vedea fața Lui, și Numele Lui va fi pe frunțile lor. 5 Acolo nu va mai fi noapte. Și nu vor mai avea trebuință nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentrucă Domnul Dumnezeu îi va lumina. Și vor împărăți în vecii vecilor. 6 Și îngerul mi -a zis: ,,Aceste cuvinte sînt vrednice de crezare și adevărate. Și Domnul, Dumnezeul duhurilor proorocilor, a trimes pe îngerul Său să arate robilor Săi lucrurile, cari au să se întîmple în curînd. - 7 Și iată, Eu vin curînd! -Ferice de cel ce păzește cuvintele proorociei din cartea aceasta!`` 8 ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>