Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru DIN EL

 Rezultatele 451 - 460 din aproximativ 934 pentru DIN EL.

Daniel Capitol 9

... Daniel Capitol 9 Daniel 8 Daniel Capitol 9 1 În anul dintîi al lui Dariu, fiul lui Ahașveros, din neamul Mezilor, care ajunsese împărat peste împărăția Haldeilor, 2 în anul dintîi al domniei lui, eu, Daniel, am văzut din cărți că trebuiau să treacă șaptezeci de ani pentru dărîmăturile Ierusalimului, după numărul anilor, despre cari vorbise Domnul către proorocul Ieremia. 3 Și mi-am ... după toată îndurarea Ta, abate mînia și urgia Ta de la cetatea ta Ierusalimul, dela muntele Tău cel sfînt; căci din pricina păcatelor noastre și din pricina nelegiuirilor părinților noștri este Ierusalimul și poporul Tău de ocara tuturor celor ce ne înconjoară. 17 Ascultă dar, acum, Dumnezeul nostru, rugăciunea și cererile ... pînă la pecetluirea vedeniei și proorociei, și pînă la ungerea Sfîntului sfinților. 25 Să știi dar, și să înțelelgi, că dela darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, pînă la Unsul (Mesia), la Cîrmuitorul, vor trece șapte săptămîni; apoi timp de șasezeci și două de săptămîni, piețele și ... cetatea și sfîntul Locaș, și sfîrșitul lui va fi ca printr`un potop; este hotărît că războiul va ținea pînă la sfîrșit și împreună cu el și pustiirile. 27 ...

 

Efeseni Capitol 1

... plăcere a voiei Sale, 6 spre lauda slavei harului Său, pe care ni l -a dat în Prea Iubitul Lui. 7 În El avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său, 8 pe care l -a răspîndit din belșug peste noi, prin orice fel de înțelepciune și de pricepere; 9 căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul ... însuș, 10 ca să -l aducă la îndeplinire la plinirea vremilor, spre a-Și uni iarăș într`unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri, și cele de pe pămînt. 11 În El am fost făcuți și moștenitori, fiind rînduiți mai dinainte, după hotărîrea Aceluia, care face toate după sfatul voiei Sale, 12 ca să slujim de laudă ... puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, 20 pe care a desfășurat -o în Hristos, prin faptul că L -a înviat din morți, și L -a pus să șadă la dreapta Sa, în locurile cerești, 21 mai pe sus de orice domnie, de orice stăpînire ... ...

 

Ezra Capitol 5

... veghea asupra bătrînilor Iudeilor. Și au lăsat să meargă înainte lucrările pînă la trimeterea unei înștiințări către Dariu, și pînă la primirea unei scrisori dela el în această privință. 6 Iată cuprinsul scrisorii trimese împăratului Dariu de Tatnai, dregătorul de dincoace de Rîu, de Șetar-Boznai, și tovarășii lor din Afarsac, cari locuiau dincoace de Rîu. 7 I-au trimes o scrisoare cu următorul cuprins: ,,Către împăratul Dariu, sănătate! 8 Să știe împăratul că ne ... popor rob la Babilon. 13 Totuș, în cel dintîi an al lui Cir, împăratul Babilonului, împăratul Cir a dat poruncă să se zidească din nou această casă a lui Dumnezeu. 14 Și chiar împăratul Cir a scos din templul din Babilon uneltele de aur și de argint ale Casei lui Dumnezeu, pe cari le luase Nebucadnețar din Templul dela Ierusalim și le dusese în templul din Babilon, le -a dat în mîna așa zisului Șeșbațar, pe care l -a pus dregător, 15 și i -a zis ... Acum, dacă împăratul găsește cu cale, să se facă cercetări în casa vistieriilor împăratului la Babilon, ca să vadă dacă s`a dat ...

 

Matei Capitol 1

... Naason; Naason a născut pe Salmon; 5 Salmon a născut pe Boaz, din Rahab; Boaz a născut pe Obed, din Rut; Obed a născut pe Iese; 6 Iese a născut pe împăratul David. Împăratul David a născut pe Solomon ... facă de rușine înaintea lumii; de aceea și -a pus de gînd s`o lase pe ascuns. 20 Dar pe cînd se gîndea el la aceste lucruri, i s`a arătat în vis un înger al Domnului, și i -a zis: ,,Iosife, fiul lui David ... s`a zămislit în ea, este dela Duhul Sfînt. 21 Ea va naște un Fiu, și -i vei pune numele Isus, pentru că El va mîntui pe poporul Lui de păcatele sale.`` 22 Toate aceste lucruri s`au întîmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin proorocul, care ... va naște un fiu, și -i vor pune numele Emanuil``, care, tîlmăcit, înseamnă: ,,Dumnezeu este cu noi``. 24 Cînd s`a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; și a luat la

 

2 Cronici Capitol 17

... 2 Cronici Capitol 17 2 Cronici 16 2 Cronici Capitol 17 1 În locul lui a domnit fiul său Iosafat. El s`a întărit împotriva lui Israel: 2 a pus oști în toate cetățile întărite ale lui Iuda, și a rînduit ... căruia tot Iuda îi aducea daruri. Și a avut o mulțime de bogății și slavă. 6 Inima lui s`a întărit din ce în ce în căile Domnului, și a îndepărtat din Iuda chiar și înălțimile și idolii. 7 În al treilea an al domniei lui, a însărcinat pe căpeteniile sale Ben-Hail, Obadia, Zaharia ... strîns merinde în cetățile lui Iuda, și avea la Ierusalim o ceată de oameni viteji ca ostași. 14 Iată numărul lor, după casele părinților lor. Din Iuda, căpetenii peste o mie: Adna, căpetenia, cu trei sute de mii de viteji; 15 după el, Iohanan, căpetenia, cu două sute optzeci de mii de oameni; 16 după el, Amasia, fiul lui Zicri, care se predase de bunăvoie Domnului, cu două sute de mii de viteji. 17 Din ...

 

Leviticul Capitol 11

... pe toate cele cari n`au aripi și solzi în ape. 13 Iată dintre păsări, cele pe cari le veți privi ca o urîciune, și din cari să nu mîncați: vulturul, gripsorul și vulturul de mare; 14 șorecarul, șoimul și tot ce este din neamul lui; 15 corbul și toate soiurile lui; 16 struțul, bufnița, pescărelul, coroiul și tot ce ține de neamul lui; 17 huhurezul, heretele și cocostîrcul ... rămînea necurat pînă seara; după aceea va fi curat. 33 Tot ce se va găsi într`un vas de pămînt în care va cădea ceva din aceste trupuri moarte, va fi necurat, și veți sparge vasul. 34 Orice lucru de mîncare, pe care va cădea ceva din apa aceasta, va fi necurat; și orice băutură care se întrebuințează la băut, oricare ar fi vasul în care se va găsi, va fi necurată ... una din vitele cari vă slujesc ca hrană, cine se va atinge de trupul ei mort, va fi necurat pînă seara; 40 cine va mînca din trupul ei mort, își va spăla hainele și va fi necurat pînă seara; și cine va purta trupul ei mort, își va spăla hainele și ... ...

 

Estera Capitol 2

... și așa a făcut. 5 În capitala Susa era un Iudeu numit Mardoheu, fiul lui Iair, fiul lui Șimei, fiul lui Chis, bărbat din Beniamin, 6 care fusese luat din Ierusalim printre robii strămutați împreună cu Ieconia, împăratul lui Iuda, de Nebucadnețar, împăratul Babilonului. 7 El creștea pe Hadasa, adică Estera, fata unchiului său; căci ea n`avea nici tată nici mamă. Fata era frumoasă la statură și plăcută la vedere ... adusă în casa împăratului, subt privegherea lui Hegai, păzitorul femeilor. 9 Fata i -a plăcut, și a căpătat trecere înaintea lui. El s`a grăbit să -i dea cele de trebuință pentru găteală și hrană, i -a dat șapte slujnice alese din casa împăratului, și a pus -o împreună cu slujnicile ei în cea mai bună încăpere din casa femeilor. 10 Estera nu și -a făcut cunoscut nici poporul, nici nașterea, căci Mardoheu o oprise să vorbească despre aceste lucruri. 11 ... Mardoheu a avut cunoștință de lucrul acesta, și a dat de știre împărătesei Estera, care l -a spus împăratului ...

 

Amos Capitol 5

... mie de oameni, nu va rămînea decît cu o sută, și cea care scotea o sută de oameni, nu va mai rămînea decît cu zece, din casa lui Israel.`` 4 Căci așa vorbește Domnul către casa lui Israel: ,,Căutați-Mă, și veți trăi! 5 Nu căutați Betelul, nu vă duceți la ... o mistuie, fără să fie cineva la Betel ca să -l stingă, 7 voi cari prefaceți dreptul în pelin, și călcați dreptatea în picioare! 8 El a făcut Cloșca cu pui și Orionul, El preface întunerecul în zori, iar ziua în noapte neagră; El cheamă apele mării, și le varsă pe fața pămîntului: Domnul este Numele Lui. 9 El aduce ca fulgerul prăpădul peste cei puternici, așa că nimicirea vine peste cetățui.`` 10 Ei urăsc pe cel ce -i mustră la poarta cetății, și ... de grîu dela el: măcar că ați zidit case de piatră cioplită, nu le veți locui; măcarcă ați sădit vii foarte bune, nu veți bea din vinul lor! 12 Căci Eu știu că nelegiuirile voastre sînt multe, și că păcatele voastre sînt fără număr: asupriți pe cel drept, luați mită, și ... ...

 

Ezechiel Capitol 37

... au venit vine, carnea a crescut, și le -a acoperit pielea pe deasupra; dar nu era încă duh în ele. 9 El mi -a zis: ,,Proorocește, și vorbește duhului! Proorocește, fiul omului, și zi duhului: ,Așa vorbește Domnul Dumnezeu: ,Duhule, vino din cele patru vînturi, suflă peste morții aceștia, ca să învieze!` 10 Am proorocit, cum mi se poruncise. Și a intrat duhul în ei ... s`a dus nădejdea; sîntem pierduți!`` 12 Deaceea, proorocește, și spune-le: ,,Așa vorbește Domnul Dumnezeu: ,,Iată, vă voi deschide mormintele, vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu, și vă voi aduce iarăș în țara lui Israel. 13 Și veți ști că Eu sînt Domnul, cînd vă voi deschide ... le ții astfel în mîna ta, supt ochii lor. 21 Și să le spui: ,,Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: ,Iată, voi lua pe copiii lui Israel din mijlocul neamurilor la cari s`au dus, îi voi strînge din toate părțile, și -i voi aduce înapoi în țara lor. 22 Voi face din ei un singur neam în țară, pe munții lui Israel; toți vor avea un singur împărat, și nu vor mai fi două neamuri, nici nu ...

 

Genesa Capitol 7

... tu și toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni. 2 Ia cu tine cîte șapte perechi din toate dobitoacele curate, cîte o parte bărbătească și cîte o parte femeiască; o pereche din dobitoacele care nu sînt curate, cîte o parte bărbătească și cîte o parte femeiască; 3 și cîte șapte perechi de asemenea, din pasările cerului, cîte o parte bărbătească și cîte o parte femeiască, pentru ca să le ții vie sămînța pe toată fața pămîntului. 4 Căci după ... a venit potopul pe pămînt. 7 Și Noe a intrat în corabie cu fiii săi, cu nevastă-sa și cu nevestele fiilor săi, din pricina apelor potopului. 8 Din dobitoacele curate și din dobitoacele necurate, din păsări și din tot ce se tîrăște pe pămînt, 9 au intrat în corabie la Noe, două cîte două, cîte o parte bărbătească și cîte o parte femeiască ... pămînt după soiul lor, toate păsările după soiul lor, toate păsărelele, tot ce are aripi. 15 Au intrat în corabie la Noe, două cîte două, din orice făptură care are suflare de viață. 16 Cele cari au intrat, erau cîte o parte bărbătească și cîte o parte femeiască,

 

Ezechiel Capitol 3

... Și Duhul m`a răpit, și am auzit înapoia mea dîrdăitul unui mare cutremur de pămînt: slava Domnului s`a ridicat din locul ei. 13 Am auzit și vîjăitul aripilor făpturilor vii, cari se loveau una de alta, uruitul roatelor de lîngă ele, și dîrdăitul unui mare ... Domnului mi -a vorbit astfel: 17 ,,Fiul omului, te pun păzitor peste casa lui Israel. Cînd vei auzi un cuvînt, care va ieși din gura Mea, să -i înștiințezi din partea Mea! 18 Cînd voi zice celui rău: ,Vei muri negreșit!`, dacă nu -l vei înștiința, și nu -i vei spune, ca să -l întorci ... acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sîngele din mîna ta! 19 Dar dacă vei înștiința pe cel rău, și el tot nu se va întoarce dela răutatea lui și dela calea cea rea, va muri prin nelegiuirea lui, dat tu îți vei mîntui sufletul! 20 ... înștiințat, va muri prin păcatul lui și nu i se va mai pomeni neprihănirea, în care a trăit, dar îi voi cere sîngele din ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>