Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru CER
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 142 pentru CER.
2 Imparati Capitol 23 2 Imparati 22 2 Imparati Capitol 23 1 Împăratul Iosia a strîns la el pe toți bătrînii lui Iuda și ai Ierusalimului. 2 Apoi s`a suit în Casa Domnului, cu toți bărbații lui Iuda și cu toți locuitorii Ierusalimului, preoții, proorocii, și tot poporul, dela cel mai mic pînă la cel mai mare. A citit înaintea lor toate cuvintele din cartea legămîntului, pe care o găsiseră în Casa Domnului. 3 Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc, și a făcut legămînt înaintea Domnului, îndatorindu-se să urmeze pe Domnul, și să păzească poruncile, învățăturile și legile Lui, din toată inima și din tot sufletul lui, ca să împlinească astfel cuvintele legămîntului acestuia, scrise în cartea aceasta. Și tot poporul a intrat în legămînt. 4 Împăratul a poruncit marelui preot Hilchia, preoților de al doilea rînd, și celor ce păzeau pragul, să scoată din Templul Domnului toate sculele cari fuseseră făcute pentru Baal, pentru Astartea, și pentru toată oștirea cerurilor; și le -a ars afară din Ierusalim, în ogoarele Chedronului, și a pus să le ducă cenușa la Betel. ...
Matei Capitol 27 Matei 26 Matei Capitol 27 1 Cînd s`a făcut ziuă, toți preoții cei mai de seamă și bătrînii norodului au ținut sfat împotriva lui Isus, ca să -L omoare. 2 După ce L-au legat, L-au dus și L-au dat în mîna dregătorului Pilat din Pont. 3 Atunci Iuda, vînzătorul, cînd a văzut că Isus a fost osîndit la moarte, s`a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginți, i -a dat preoților celor mai de seamă și bătrînilor, 4 și a zis: ,,Am păcătuit, căci am vîndut sînge nevinovat.`` ,,Ce ne pasă nouă?`` i-au răspuns ei. ,,Treaba ta.`` 5 Iuda a aruncat arginții în Templu, și s`a dus de s`a spînzurat. 6 Preoții cei mai de seamă au strîns arginții, și au zis: ,,Nu este îngăduit să -i punem în vistieria Templului, fiindcă sînt preț de sînge.`` 7 Și dupăce s`au sfătuit, au cumpărat cu banii aceia ,,Țarina olarului,`` ca loc pentru îngroparea străinilor. 8 Iată de ce țarina aceea a fost numită pînă în ...
... a intrat la ospăț, a jucat, și a plăcut lui Irod și oaspeților lui. Împăratul a zis fetei: ,,Cere-mi orice vrei, și-ți voi da.`` 23 Apoi a adăugat cu jurămînt: ,,Ori ce-mi vei cere, îți voi da, fie și jumătate din împărăția mea.`` 24 Fata a ieșit afară, și a zis mamei sale: ,,Ce să ...
... o falcă, întoarce -i și pe cealaltă. Dacă îți ia cineva haina cu sila, nu -l opri să-ți ia și cămașa. 30 Oricui îți cere, dă -i; și celuice-ți ia cu sila ale tale, nu i le cere înapoi. 31 Ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel. 32 Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată ...
Fapte Capitol 13 Fapte 12 Fapte Capitol 13 1 În Biserica din Antiohia erau niște prooroci și învățători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cîrmuitorul Irod, și Saul. 2 Pe cînd slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfînt a zis: ,,Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.`` 3 Atunci, după ce au postit și s`au rugat, și-au pus mînile peste ei, și i-au lăsat să plece. 4 Barnaba și Saul, trimeși de Duhul Sfînt, s`au coborît la Seleucia, și de acolo au plecat cu corabia la Cipru. 5 Ajunși la Salamina, au vestit Cuvîntul lui Dumnezeu în sinagogile Iudeilor. Aveau de slujitor pe Ioan. 6 Dupăce au străbătut toată insula pînă la Pafos, au întîlnit pe un vrăjitor, prooroc mincinos, un Iudeu, cu numele Bar-Isus, 7 care era cu dregătorul Sergius Paulus, un om înțelept. Acesta din urmă a chemat pe Barnaba și pe Saul, și și -a arătat dorința să audă Cuvîntul lui Dumnezeu. 8 Dar Elima, vrăjitorul, -căci așa se tîlcuiește numele lui-le stătea împotrivă, și căuta să abată pe dregător ...
... va veni să se roage în casa aceasta, - 43 ascultă -l din ceruri, din locul locuinței Tale, și dă străinului aceluia tot ce-Ți va cere, pentruca toate popoarele pămîntului să cunoască Numele Tău, să se teamă de Tine, ca și poporul Tău Israel, și să știe că Numele Tău este ... 52 Ochii Tăi să fie deschiși la cererea robului Tău și la cererea poporului Tău Israel, ca să -i asculți în tot ce-Ți vor cere! 53 Căci Tu i-ai ales din toate celelalte popoare ale pămîntului, ca să faci din ei moștenirea Ta, cum ai spus prin robul Tău ...
... a zis lui Avraam: ,,Să nu te mîhnești de cuvintele acestea, din pricina copilului și din pricina roabei tale: fă Sarei tot ce-ți cere; căci numai din Isaac va ieși o sămînță, care va purta cu adevărat numele tău. 13 Dar și pe fiul roabei tale îl voi face ...
Genesa Capitol 26 Genesa 25 Genesa Capitol 26 1 În țară a venit o foamete, afară de foametea dintîi, care fusese pe vremea lui Avraam. Isaac s`a dus la Abimelec, împăratul Filistenilor, la Gherar. 2 Domnul i S`a arătat, și i -a zis: ,,Nu te pogorî în Egipt! Rămîi în țara în care îți voi spune. 3 Locuiește ca străin în țara aceasta; Eu voi fi cu tine, și te voi binecuvînta; căci toate ținuturile acestea ți le voi da ție și seminței tale, și voi ținea jurămîntul pe care l-am făcut tatălui tău Avraam.`` 4 Îți voi înmulți sămînța, ca stelele cerului; voi da seminței tale toate ținuturile acestea; și toate neamurile pămîntului vor fi binecuvîntate în sămînța ta, ca răsplată 5 pentrucă Avraam a ascultat de porunca Mea, și a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orînduirile Mele, și legile Mele.`` 6 Astfel Isaac a rămas la Gherar. 7 Cînd îi puneau oamenii locului aceluia întrebări cu privire la nevasta lui, el zicea: ,,Este sora mea.`` Căci îi era frică să spună că este nevastă- ...
... Culcă-te cu mine!`` 8 El n`a voit, și a zis nevestei stăpînului său: ,,Vezi că stăpînul meu nu-mi cere socoteala de nimic din casă, și mi -a dat pe mînă tot ce are. 9 El nu este mai mare decît mine în ...
... zis: ,,Nu vă spuneam eu să nu faceți o astfel de nelegiuire față de băiatul acesta?`` Dar n`ați ascultat. Acum iată că ni se cere socoteală pentru sîngele lui.`` 23 Ei nu știau că Iosif îi înțelegea, căci vorbea cu ei printr`un tîlmaci. 24 Iosif a plecat ...
... Voi face chiar ca poporul acesta să capete trecere înaintea Egiptenilor; și, cînd veți pleca, nu veți pleca cu mînile goale. 22 Fiecare femeie va cere dela vecina ei și dela cea care locuiește în casa ei, vase de argint, vase de aur, și haine, pe cari le veți pune pe ...