Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru DA !

 Rezultatele 331 - 340 din aproximativ 988 pentru DA !.

Ezechiel Capitol 25

Ezechiel Capitol 25 Ezechiel 24 Ezechiel Capitol 25 1 Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: 2 ,,Fiul omului, întoarce-ți fața spre copiii lui Amon, și proorocește împotriva lor! 3 Spune copiilor lui Amon: ,,Ascultați Cuvîntul Domnului, Dumnezeu! Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: ,Pentrucă ai zis: ,,Ha! Ha!`` sfîntului Meu Locaș, cînd era pîngărit, țării lui Israel, cînd era pustiită, și casei lui Iuda, cînd se ducea în robie, 4 de aceea, iată, te dau în stăpînirea fiilor Răsăritului; ei își vor așeza staulele în mijlocul tău și își vor face locuințele în tine; îți vor mînca roadele, și îți vor bea laptele. 5 Voi face din Raba un ocol de cămile, și din țara copiilor lui Amon o stînă de oi, ca să știți că Eu sînt Domnul! 6 Căci așa vorbește Domnul, Dumnezeu: ,,Pentrucă ai bătut din mîni, și ai dat din picior, pentrucă te-ai bucurat în chip batjocuritor și din adîncul sufletului de țara lui Israel, 7 de aceea, iată că Îmi întind mîna peste tine, și te dau pradă neamurilor; te șterg din mijlocul popoarelor, te scot din numărul țărilor, și te nimicesc. Și vei ști că Eu sînt Domnul!`` 8 ,,Așa vorbește ...

 

Ezechiel Capitol 39

... săgețile din mîna dreaptă. 4 Vei cădea pe munții lui Israel, tu și toate oștile tale, și popoarele cari vor fi cu tine; te voi da de mîncare păsărilor de pradă, tuturor celor ce au aripi, și fiarelor cîmpului. 5 Vei cădea pe fața cîmpului, căci Eu am vorbit, zice Domnul ... și se întîmplă, zice Domnul Dumnezeu! Aceasta este ziua, despre care am vorbit. 9 Atunci locuitorii cetăților lui Israel vor ieși, vor arde și vor da pradă flăcărilor armele, pavezele și scuturile, arcurile și săgețile, lăncile și sulițele; și șapte ani vor face focul cu ele. 10 Nu vor lua lemne ... Vor jăfui pe cei ce i-au jăfuit, și vor prăda pe cei ce i-au prădat, zice Domnul Dumnezu.`` 11 ,,În ziua aceea, voi da lui Gog un loc de înmormîntare în Israel: valea călătorilor, la răsăritul mării moarte, și mormîntul acesta va astupa trecerea călătorilor. Acolo vor îngropa pe ...

 

Ezechiel Capitol 44

... cele sfinte, nici de lucrurile Mele prea sfinte; ci vor purta pedepsa rușinei lor și urîciunilor pe cari le-au săvîrșit. 14 Totuș le voi da paza casei, îi voi întrebuința la toată slujba ei și la tot ce trebuie făcut în ea. 15 ,Dar preoții, Leviții, fiii lui Țadoc, cari ... roade de orice fel, și partea ridicată din toate darurile de mîncare, pe cari le veți aduce ca daruri ridicate, vor fi ale preoților; veți da preoților și pîrga făinii voastre, pentru ca binecuvîntarea să rămînă peste casa voastră. 31 Preoții însă nu vor mînca din nicio pasăre sau vită moartă ...

 

Osea Capitol 8

... va fi făcut bucăți! 7 Fiindcă au sămănat vînt, vor secera furtună. Nu le va crește un spic de grîu; ce va răsări, nu va da făină, și dacă ar da, ar mînca -o străinii. 8 Israel este nimicit! Acum ei au ajuns printre neamuri ca un vas fără preț. 9 Căci s`au dus în ...

 

Osea Capitol 13

Osea Capitol 13 Osea 12 Osea Capitol 13 1 Cînd vorbea Efraim, răspîndea groaza în Israel. Dar cum a păcătuit cu Baal, a murit. 2 Și acum ei păcătuiesc într`una, își fac chipuri turnate din argintul lor, idoli născociți de ei, lucrare făcută de meșteri. Acestora le vorbesc ei, și jertfind oameni, sărută viței! 3 De aceea, vor fi ca norul de dimineață, ca roua care trece repede, ca pleava suflată de vînt din arie, ca fumul, care iese din horn. 4 Dar Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, din țara Egiptului încoace. Tu cunoști că nu este alt Dumnezeu afară de Mine, și nu este alt Mîntuitor afară de Mine. 5 Eu te-am cunoscut în pustie, într`un pămînt fără apă. 6 Dar cînd au dat de pășune, s`au săturat, și cînd s`au săturat, inima li s`a umflat de mîndrie; de aceea M`au uitat. 7 Eu M`am făcut ca un leu pentru ei, și -i pîndesc ca un pardos pe drum. 8 Mă năpustesc asupra lor, ca o ursoaică lipsită de puii ei, le sfîșii învelișul inimii; îi înghit pe dată ca un leu, și fiarele ...

 

Ioel Capitol 2

... și mireasa din odaia ei! 17 Preoții, slujitorii Domnului, să plîngă între tindă și altar, și să zică: ,,Doamne, îndură-Te de poporul Tău! Nu da de ocară moștenirea Ta, n`o face de batjocura popoarelor! Pentru ce să se zică printre neamuri: ,,Unde este Dumnezeul lor?`` 18 Domnul a ... și veselește-te, căci Domnul face lucruri mari! 22 Nu vă temeți, fiare de pe cîmp, căci islazurile pustiei iarăș vor înverzi, pomii își vor da roadele, smochinul și vița își vor da rodul lor. 23 Și voi, copii ai Sionului, bucurați-vă și veseliți-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimete ploaie timpurie și tîrzie, ca odinioară. 24 Ariile se vor umplea de grîu, vor geme tocitoarele și teascurile de ...

 

Amos Capitol 4

Amos Capitol 4 Amos 3 Amos Capitol 4 1 ,,Ascultați cuvîntul acesta, juncane din Basan, de pe muntele Samariei, voi cari asupriți pe cei sărmani, zdrobiți pe cei lipsiți, și ziceți bărbaților voștri: ,Dați-ne să bem!`` 2 Domnul Dumnezeu a jurat pe sfințenia Lui, și a zis: ,,Iată, vin zile pentru voi, cînd vă vor prinde cu cîrligele, și rămășița voastră cu undiți de pescari; 3 ,veți ieși prin spărturi, fiecare drept înainte, și veți fi lepădate în Harmon, zice Domnul.`` 4 Duceți-vă numai la Betel, și păcătuiți! Duceți-vă la Ghilgal, și păcătuiți și mai mult! Aduceți-vă jertfele în fiecare dimineață, și zeciuielile la fiecare trei zile! 5 Faceți să fumege jertfe de mulțămire făcute cu aluat! Trîmbițați-vă, vestiți-vă darurile de mîncare de bună voie! Căci așa vă place, copii ai lui Israel, zice Domnul Dumnezeu.`` 6 Și Eu, de partea Mea, v`am trimes foametea în toate cetățile voastre, și lipsa de pîne în toate locuințele voastre. Cu toate acestea tot nu v`ați întors la Mine, zice Domnul.`` - 7 ,,N`am vrut să vă dau nici ploaie, cînd mai erau încă trei luni pînă la secerat; am ...

 

Zaharia Capitol 11

Zaharia Capitol 11 Zaharia 10 Zaharia Capitol 11 1 Deschide-ți porțile, Libanule, ca să-ți mănînce focul cedrii! 2 Vaită-te, chiparosule, căci cedrul a căzut, și cei falnici sînt nimiciți! Văitați-vă, stejari din Basan, căci pădurea cea nepătrunsă a fost dată jos! 3 Păstorii scot strigăte de jale, pentrucă li s`a nimicit fala; puii de lei mugesc, căci desișul Iordanului este nimicit. 4 Așa vorbește Domnul, Dumnezeul meu: ,,Paște oile de tăiat! 5 Căci cei ce le cumpără le taie și nu se simt vinovați. Și cel ce le vinde zice: ...Binecuvîntat să fie Domnul, căci mă îmbogățesc!... Și păstorii lor nu le cruță. 6 Căci nu mai am milă de locuitorii țării, -zice Domnul: ...Ci iată, dau pe oameni, pe unii în mînile altora și în mînile împăratului lor; ei vor pustii țara, și n`o vor izbăvi din mînile lor. 7 Atunci M`am apucat să pasc oile de tăiat, în adevăr cele mai ticăloase din turmă. Am luat două toiege: pe unul l-am numit ...Îndurare,... iar pe celalt l-am numit ...Legămînt.... Și am păscut oile. 8 Am nimicit cu desăvîrșire pe cei trei păstori ...

 

Matei Capitol 17

... Capernaum, ceice strîngeau darea pentru Templu (Grecește: Cele două drahme.) au venit la Petru, și i-au zis: ,,Învățătorul vostru nu plătește darea?`` 25 ,,Ba da``, a zis Petru. Și cînd a intrat în casă, Isus i -a luat înainte, și i -a zis ...

 

Matei Capitol 24

... pe alocurea, vor fi cutremure de pămînt, foamete și ciumi. 8 Dar toate aceste lucruri nu vor fi decît începutul durerilor. 9 Atunci vă vor da să fiți chinuiți, și vă vor omorî; și veți fi urîți de toate neamurile pentru Numele Meu. 10 Atunci mulți vor cădea, se vor vinde ... va fi la cîmp, să nu se întoarcă să-și ia haina. 19 Vai de femeile, cari vor fi însărcinate și de cele ce vor da țîță în zilele acelea! 20 Rugați-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într`o zi de Sabat. 21 Pentrucă atunci va fi ... stîrvul (Sau: hoit, mortăciune.), acolo se vor aduna vulturii. 29 Îndată după acele zile de necaz, ,soarele se va întuneca, luna nu-și va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, și puterile cerurilor vor fi clătinate.` 30 Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate semințiile ...

 

Matei Capitol 28

Matei Capitol 28 Matei 27 Matei Capitol 28 1 La sfîrșitul zilei Sabatului, cînd începea să se lumineze în spre ziua dintîi a săptămînii, Maria Magdalina și cealaltă Marie au venit să vadă mormîntul. 2 Și iatăcă s`a făcut un mare cutremur de pămînt; căci un înger al Domnului s`a pogorît din cer, a venit și a prăvălit piatra dela ușa mormîntului, și a șezut pe ea. 3 Înfățișarea lui era ca fulgerul, și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. 4 Străjerii au tremurat de frica lui, și au rămas ca niște morți. 5 Dar îngerul a luat cuvîntul, și a zis femeilor: ,,Nu vă temeți; căci știu că voi căutați pe Isus, care a fost răstignit. 6 Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniți de vedeți locul unde zăcea Domnul; 7 și duceți-vă repede de spuneți ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morți. Iată că El merge înaintea voastră în Galilea; acolo Îl veți vedea. Iată că v`am spus lucrul acesta.`` 8 Ele au plecat repede de la mormînt, cu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>