Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru FĂGĂDUINȚĂ

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 50 pentru FĂGĂDUINȚĂ.

Fapte Capitol 26

Fapte Capitol 26 Fapte 25 Fapte Capitol 26 1 Agripa a zis lui Pavel: ,,Ai voie să te aperi!`` Pavel a întins mîna, și a început să se apere astfel: 2 ,,Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să mă apăr astăzi înaintea ta, pentru toate lucrurile de cari sînt pîrît de Iudei; 3 căci tu cunoști foarte bine toate obiceiurile și neînțelegerile lor. De aceea, te rog să mă asculți cu îngăduință. 4 Viața mea, din cele dintîi zile ale tinereții mele, este cunoscută de toți Iudeii, pentrucă am petrecut -o în Ierusalim, în mijlocul neamului meu. 5 Dacă vor să mărturisească, ei știu dela început că am trăit, ca Fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiunii noastre. 6 Și acum, sînt dat în judecată, pentru nădejdea făgăduinței, pe care a făcut -o Dumnezeu părinților noștri, 7 și a cărei împlinire o așteaptă cele douăsprezece seminții ale noastre, cari slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi și noapte. Pentru această nădejde împărate, sînt pîrît eu de Iudei! 8 Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu înviază morții? 9 Și eu, ce -i drept, credeam că trebuie ...

 

Romani Capitol 15

Romani Capitol 15 Romani 14 Romani Capitol 15 1 Noi, cari sîntem tari, sîntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi, și să nu ne plăcem nouă înșine. 2 Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora. 3 Căci și Hristos nu Și -a plăcut Lui însuș; ci, după cum este scris: ,,Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine, au căzut peste Mine.`` 4 Și tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învățătura noastră, pentruca, prin răbdarea și nu prin mîngîierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde. 5 Dumnezeul răbdării și al mîngîierii să vă facă să aveți aceleași simțiminte, unii față de alții, după pilda lui Hristos Isus; 6 pentruca toți împreună, cu o inimă și cu o gură, să slăviți pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos. 7 Așa dar, primiți-vă unii pe alții, cum v`a primit și pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu. 8 Hristos a fost, în adevăr, un slujitor al tăierii împrejur, ca să dovedească credincioșia lui Dumnezeu, și să întărească făgăduințele date părinților; 9 și ca Neamurile să slăvească ...

 

2 Corinteni Capitol 1

2 Corinteni Capitol 1 1 Corinteni 16 2 Corinteni Capitol 1 1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, și către toți sfinții, cari sînt în toată Ahaia: 2 Har și pace vouă dela Dumnezeu, Tatăl nostru, și dela Domnul Isus Hristos! 3 Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mîngîieri, 4 care ne mîngîie în toate necazurile noastre, pentruca, prin mîngîierea cu care noi înșine sîntem mîngîiați de Dumnezeu, să putem mîngîia pe ceice se află în vreun necaz! 5 Căci, după cum avem parte din belșug de suferințele lui Hristos, tot așa, prin Hristos avem parte din belșug și de mîngîiere. 6 Așa că, dacă sîntem în necaz, sîntem pentru mîngîierea și mîntuirea voastră; dacă sîntem mîngîiați, sîntem pentru mîngîierea voastră, care se arată prin faptul că răbdați aceleași suferințe ca și noi. 7 Și nădejdea noastră pentru voi, este neclintită, pentrucă știm că, dacă aveți parte de suferințe, aveți parte și de mîngîiere. 8 În adevăr, fraților, nu voim să vă lăsăm în necunoștință despre necazul care ne -a lovit în Asia, de ...

 

2 Corinteni Capitol 7

2 Corinteni Capitol 7 2 Corinteni 6 2 Corinteni Capitol 7 1 Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe, prea iubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului, și să ne ducem sfințirea pînă la capăt, în frica de Dumnezeu. 2 Înțelegeți-ne bine! N`am nedreptățit pe nimeni, n`am vătămat pe nimeni, n`am înșelat pe nimeni. 3 Nu spun aceste lucruri ca să vă osîndesc, căci am spus mai înainte că sînteți în inimile noastre pe viață și pe moarte. 4 Am o mare încredere în voi. Am tot dreptul să mă laud cu voi. Sînt plin de mîngîiere, îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre. 5 Căci și după venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n`a avut nicio odihnă. Am fost necăjiți în toate chipurile: de afară lupte, dinlăuntru temeri. 6 Dar Dumnezeu, care mîngîie pe cei smeriți, ne -a mîngîiat prin venirea lui Tit. 7 Și nu numai prin venirea lui, ci și prin mîngîierea cu care a fost mîngîiat și el de voi. El ne -a istorisit despre dorința voastră arzătoare, despre lacrămile voastre, despre ...

 

Efeseni Capitol 2

Efeseni Capitol 2 Efeseni 1 Efeseni Capitol 2 1 Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre, 2 în cari trăiați odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. 3 Între ei eram și noi toți odinioară, cînd trăiam în poftele firii noastre pămîntești, cînd făceam voile firii pămîntești și ale gîndurilor noastre, și eram din fire copii ai mîniei, ca și ceilalți. 4 Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne -a iubit, 5 măcar că eram morți în greșelile noastre, ne -a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sînteți mîntuiți). 6 El ne -a înviat împreună, și ne -a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus, 7 ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăție a harului Său, în bunătatea Lui față de noi în Hristos Isus. 8 Căci prin har ați fost mîntuiți, prin credință. Și aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu. 9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. 10 Căci noi sîntem lucrarea Lui, și ...

 

Efeseni Capitol 3

... Hristos, prin Duhul. 6 Că adică Neamurile sînt împreună moștenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi și iau parte cu noi la aceeaș făgăduință în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea, 7 al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu, dat mie prin lucrarea puterii Lui ...

 

Efeseni Capitol 6

... în Domnul de părinții voștri, căci este drept. 2 ,,Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta`` -este cea dintîi poruncă însoțită de o făgăduință- 3 ,,ca să fii fericit, și să trăiești multă vreme pe pămînt.`` 4 Și voi, părinților, nu întărîtați la mînie pe copiii voștri, ci creșteți ...

 

1 Timotei Capitol 4

1 Timotei Capitol 4 1 Timotei 3 1 Timotei Capitol 4 1 Dar Duhul spune lămurit că, în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor, 2 abătuți de fățărnicia unor oameni cari vorbesc minciuni, însemnați cu ferul roș în însuș cugetul lor. 3 Ei opresc căsătoria și întrebuințarea bucatelor, pe cari Dumnezeu le -a făcut ca să fie luate cu mulțămiri de către ceice cred și cunosc adevărul. 4 Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună: și nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulțămiri; 5 pentrucă este sfințit prin Cuvîntul lui Dumnezeu și prin rugăciune. 6 Dacă vei pune în mintea fraților aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrănești cu cuvintele credinței și ale bunei învățături, pe care ai urmat -o pînă acum. 7 Ferește-te de basmele lumești și băbești. Caută să fii evlavios. 8 Căci deprinderea trupească este de puțin folos, pe cînd evlavia este folositoare în orice privință, întrucît ea are făgăduința vieții de acum și a celei viitoare. 9 Iată un cuvînt adevărat și cu ...

 

2 Timotei Capitol 1

2 Timotei Capitol 1 1 Timotei 6 2 Timotei Capitol 1 1 Pavel, apostol al lui Hristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, după făgăduința vieții care este în Hristos Isus, 2 către Timotei, copilul meu prea iubit: Har, îndurare și pace dela Dumnezeu Tatăl, și dela Hristos Isus, Domnul nostru! 3 Mulțămesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moși strămoși, că neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi și noapte. 4 Căci mi-aduc aminte de lacrămile tale, și doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie. 5 Îmi aduc aminte de credința ta neprefăcută, care s`a sălășluit întîi în bunica ta Lois și în mama ta Eunice, și sînt încredințat că și în tine. 6 De aceea îți aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mînilor mele. 7 Căci Dumnezeu nu ne -a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință. 8 Să nu-ți fie rușine dar de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemnițatul Lui. Ci sufere împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumezeu. 9 El ne -a mîntuit și ne - ...

 

Evrei Capitol 4

Evrei Capitol 4 Evrei 3 Evrei Capitol 4 1 Să luăm dar bine seama, ca, atîta vreme cît rămîne în picioare făgăduința intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea tîrziu. 2 Căci și nouă ni s`a adus o veste bună ca și lor; dar lor cuvîntul care le -a fost propovăduit, nu le -a ajutat la nimic, pentrucă n`a găsit credință la ceice l-au auzit. 3 Pe cînd noi, fiindcă am crezut, intrăm în ,,odihna``, despre care a vorbit El, cînd a zis: ,,Am jurat în mînia Mea, că nu vor întra în odihna Mea!`` Măcarcă lucrările Lui fuseseră isprăvite încă dela întemeierea lumii. 4 Căci într`un loc a vorbit astfel despre ziua a șaptea: ,,Dumnezeu S`a odihnit în ziua a șaptea de toate lucrările Lui.`` 5 Și aici este zis iarăș: ,,Nu vor intra în odihna Mea!`` 6 Deci, fiindcă rămîne ca să intre unii în odihna aceasta, și pentrucă aceia cărora li s`a vestit întîi vestea buna n`au intrat în ea, din ...

 

Evrei Capitol 7

Evrei Capitol 7 Evrei 6 Evrei Capitol 7 1 În adevăr, Melhisedec acesta, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Prea Înalt, -care a întîmpinat pe Avraam cînd acesta se întorcea dela măcelul împăraților, care l -a binecuvîntat, 2 care a primit dela Avraam zeciuială din tot, -care, după însemnarea numelui său, este întîi, ,,Împărat al neprihănirii``, apoi și ,,Împărat al Salemului``, adică ,,Împărat al păcii``; 3 fără tată, fără mamă, fără spiță de neam, neavînd nici început al zilelor, nici sfîrșit al vieții, -dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, -rămîne preot în veac. 4 Vedeți bine dar cît de mare a fost el, dacă pînă și patriarhul Avraam i -a dat zeciuială din prada de război! 5 Aceia dintre fiii lui Levi, cari îndeplinesc slujba de preoți, după Lege, au poruncă să ia zeciuială dela norod, adică dela frații lor, cu toate că și ei se coboară din Avraam. 6 Iar el, care nu se cobora din familia lor, a luat zeciuială dela Avraam, și a binecuvîntat pe cel ce avea făgăduințele. 7 Dar fără îndoială că cel mai mic este ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>