Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru DUC

 Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 446 pentru DUC.

Iov Capitol 36

Iov Capitol 36 Iov 35 Iov Capitol 36 1 Elihu a urmat și a zis: 2 ,,Așteaptă puțin, și voi urma, căci mai am încă de vorbit pentru Dumnezeu. 3 Îmi voi lua temeiurile de departe, și voi dovedi dreptatea Ziditorului meu. 4 Fii încredințat, cuvîntările mele nu sînt minciuni, ci ai a face cu un om cu simțăminte curate. 5 Dumnezeu este puternic, dar nu leapădă pe nimeni; și este puternic prin tăria priceperii Lui. 6 El nu lasă pe cel rău să trăiască, și face dreptate celui nenorocit. 7 Nu-Și întoarce ochii de asupra celor fără prihană, și -i pune pe scaunul de domnie cu împărații, îi așează pentru totdeauna ca să domnească. 8 Se întîmplă să cadă în lanțuri, și să fie prinși în legăturile nenorocirii? 9 Le pune înainte faptele lor, fărădelegile lor, mîndria lor. 10 Îi înștiințează ca să se îndrepte, îi îndeamnă să se întoarcă dela nelegiuire. 11 Dacă ascultă și se supun, își sfîrșesc zilele în fericire, și anii în bucurie. 12 Dacă n`ascultă, pier uciși de sabie, mor în orbirea lor. 13 Nelegiuiții se mînie, nu strigă către Dumnezeu cînd îi înlănțuie; 14 ...

 

Iov Capitol 38

... ai văzut tu porțile umbrei morții? 18 Ai cuprins tu cu privirea întinderea pămîntului? Vorbește, dacă știi toate aceste lucruri. 19 Unde este drumul care duce la locașul luminii? Și întunerecul unde își are locuința? 20 Poți să le urmărești pînă la hotarul lor, și să cunoști cărările locuinței lor? 21 ...

 

Iov Capitol 42

Iov Capitol 42 Iov 41 Iov Capitol 42 1 Iov a răspuns Domnului, și a zis: 2 ,,Știu că Tu poți totul, și că nimic nu poate sta împotriva gîndurilor Tale``. - 3 ,,Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?`` -,,Da, am vorbit, fără să le înțeleg, de minuni, cari sînt mai pe sus de mine și pe cari nu le pricep.`` - 4 ,,Ascultă-Mă, și voi vorbi; te voi întreba, și Mă vei învăța.`` - 5 ,,Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te -a văzut. 6 De aceea mi -e scîrbă de mine și mă pocăiesc în țărînă și cenușă.`` 7 Dupăce a vorbit Domnul aceste cuvinte lui Iov, a zis lui Elifaz din Teman: ,,Mînia Mea S`a aprins împotriva ta și împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentrucă n`ați vorbit așa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov. 8 Luați acum șapte viței și șapte berbeci, duceți-vă la robul Meu Iov, și aduceți o ardere de tot pentru voi. Robul Meu Iov să se roage pentru voi, și numai în vederea ...

 

Psalmii Capitol 37

... cel ce izbutește în umbletele lui, pe omul, care își vede împlinirea planurilor lui rele. 8 Lasă mînia, părăsește iuțimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău. 9 Fiindcă cei răi vor fi nimiciți, iar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpîni țara. 10 Încă puțină vreme, și cel ...

 

Psalmii Capitol 42

... cerb izvoarele de apă, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! 2 Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; cînd mă voi duce și mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu? 3 Cu lacrămi mă hrănesc zi și noapte, cînd mi se zice fără încetare: ,,Unde este Dumnezeul tău ...

 

Psalmii Capitol 43

Psalmii Capitol 43 Psalmii 42 Psalmii Capitol 43 1 Fă-mi dreptate, Dumnezeule, apără-mi pricina împotriva unui neam nemilos! Izbăvește-mă de oamenii plini de vicleșug și de fărădelege! 2 Tu ești Dumnezeul, care mă ocrotește: pentruce mă lepezi? Pentruce trebuie să umblu plin de întristare, supt apăsarea vrăjmașului? 3 Trimete lumina și credincioșia Ta, ca să mă călăuzească, și să mă ducă la muntele Tău cel sfînt și la locașurile Tale! 4 Atunci voi merge la altarul lui Dumnezeu, la altarul lui Dumnezeu, care este bucuria și veselia mea, și Te voi lăuda cu arfa, Dumnezeule, Dumnezeul meu! 5 Pentruce te mîhnești, suflete, și gemi înlăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăș Îl voi lăuda: El este mîntuirea mea și Dumnezeul meu. Psalmii

 

Psalmii Capitol 49

... lor. - 14 Sînt duși ca o turmă în locuința morților, îi paște moartea, și în curînd oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseța, și locuința morților le este locașul. 15 Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuința morților, căci mă va lua supt ocrotirea Lui ...

 

Psalmii Capitol 61

Psalmii Capitol 61 Psalmii 60 Psalmii Capitol 61 1 (Către mai marele cîntăreților. De cîntat pe instrumente cu coarde. Un psalm al lui David.) Ascultă, Dumnezeule, strigătele mele, ia aminte la rugăciunea mea! 2 Dela capătul pămîntului strig către Tine cu inima mîhnită, și zic: ,,Du-mă pe stînca pe care n`o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine! 3 Căci Tu ești un adăpost pentru mine, un turn tare împotriva vrăjmașului. 4 Aș vrea să locuiesc pe vecie în cortul Tău: să alerg la adăpostul aripilor Tale. - 5 Căci Tu, Dumnezeule, îmi asculți juruințele, Tu îmi dai moștenirea celorce se tem de Numele Tău. 6 Tu adaugi zile la zilele împăratului: lungească -i-se anii pe vecie! 7 În veci să rămînă el pe scaunul de domnie, înaintea lui Dumnezeu! Fă ca bunătatea și credincioșia Ta să vegheze asupra lui! 8 Atunci voi cînta neîncetat Numele Tău, și zi de zi îmi voi împlini juruințele. Psalmii

 

Psalmii Capitol 63

... umbra aripilor Tale. 8 Sufletul meu este lipit de Tine; dreapta Ta mă sprijinește. 9 Dar cei ce caută să-mi ia viața, se vor duce în adîncimile pămîntului; 10 vor fi dați pradă săbiei, vor fi prada șacalilor. 11 Dar împăratul se va bucura în Dumnezeu; oricine jură pe El ...

 

Psalmii Capitol 91

... se va apropia de cortul tău. 11 Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale; 12 și ei te vor duce pe mîni, ca nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră. 13 Vei păși peste lei și peste năpîrci, și vei călca peste pui ...

 

Psalmii Capitol 140

... unde să nu se mai scoale! 11 Omul cu limba mincinoasă nu se întărește pe pămînt, și pe omul asupritor, nenorocirea îl paște și -l duce la pierzanie. 12 Știu că Domnul face dreptate celui obijduit, dreptate celor lipsiți. 13 Da, cei neprihăniți vor lăuda Numele Tău, oamenii fără prihană vor ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>